A trebuit să văd piesa încă o dată pentru a putea aduna câteva impresii în scris. Rezultatul este de fapt meditaţia dintre cele două momente. După prima vizionare pleci ca de sub o falsă anastezie dar fermecat. Nu ai cum să nu rămâi fascinat de povestea porcuşorului verde sau a Omului Pernă, cu dinţii de pernă. Umorul negru te ciupeşte şi te gâdilă în acelaşi timp. Cuvintele lasă vânătăi dar ştiu să te şi mângâie dulceag prin păr. Coregrafia este dinamică, atât prin lumini cât şi prin goliciunea trupurilor în mişcare. Muzica pătrunde în poveste dar şi dincolo de pori.
Prima vizionare este ca un demo, te invită să-ţi doreşti să te familiarizezi cu poveştile, pentru că nu sunt chiar uşor de digerat sau de ţinut minte. Cum altfel se poate întâmpa asta dacă nu reîntîlnindu-te cu ele pentru a întregi o senzaţie?
Puţine spectacole oferă acest gen de poftă şi dorinţa de a le savura din nou, cu o şi mai mare curiozitate ca cea iniţială iar regizorul, Radu Afrim, a ştiut exact ce ingrediente să folosească pentru a incita spectatorul. Piesa lui Martin McDonagh, Omul Pernă, vorbeşte în toate felurile posibile despre violenţă şi reacţiile noastre vizavi de ea.
Omul Pernă este o întâmplare sau nu. Mai mult sau mai puţin imaginară. Nu se ştie dacă este refugiul inocenţei în ficţiune, când descoperi faţa crudă a realităţii, sau pur şi simplu un segment dintr-un strigăt al neputinţei. Detaliile vizuale şi auditive de care Radu Afrim se foloseşte pentru a vorbi despre atât de multe într-un spaţiu atât de restrâns cum este scena, nu mai sunt aleatorii. Şi da, reuşeşte să arate cu degetul problemele delicate, în aşa fel încât să scoată ochii şi să nu doară. Cel puţin fizic!
Încălzirea o face Mihaela Trofimov. Are un zâmbet superficial, în mod intenţionat: Bună seara Brăila, bună seara Maria Filotti! Trezeşte-te Brăila, trezeşte-te Maria Filotti! Da, cred că la o astfel de piesă se trezeşte oricine din nefiinţă, din ignoranţă sau din orbire. A prezenta ştiri copleşitor de triste cu zâmbetul pe buze a devenit un obicei zilnic. Consumăm astfel de evenimente fără a ne mai lăsa afectaţi de conţinutul lor.
Omul Pernă este o poveste cu poveşti, un fel de cub Rubik, în care personajele abia încap fiecare în pătrăţica lui. Le vezi cum se zbat în singurătăţi, în priviri tete-a-tete cu ceilalţi prizonieri sau poate cu sinele, în mişcări sinuos de dureroase. Cu toţii caută ieşirea din labirint!
Katurian (actorul Eugen Jebeleanu) scrie despre copii ucişi, despre lamele de ras din interiorul unui măr, despre degetele tăiate cu cuţitul, despre pedofili, despre plâns, despre dorinţa de a fi puţin mai special, ca porcuşorul verde. Este felul lui de a ucide ura şi pe oamenii care fac rău. Fratele lui, Michal (actorul Emilian Oprea), pune textele în practică. O face pentru că nu cunoaşte altă modalitate de a experimenta viaţa. Ambii sunt victime ale abuzului părinţilor.
Dar ei nu sunt singurii! Cei doi poliţişti, Tupolski (actorul Liviu Pintileasa) – Tupolskinho sau Stupolski, cum mai este denumit de colegul său, şi Ariel (actorul Alin Florea), care investighează cazul crimelor comise în ultima vreme, se folosesc de împrejurări pentru a-şi vărsa diferite frustrări. Unul vrea să încheie dosarul, celălalt să tortureze vinovaţii. Cândva a fost şi el abuzat. Unul vrea să dea foc operei lui Katurian, celălalt îşi imaginează cum va primi îngheţăţi de la copiii de pe stradă, ca semn al aprecierii valorilor.
Fiecare împuşcătură de glonţ ucide dreptul la cuvânt, demnitatea, credinţa că se poate trăi şi aşa, în condiţii aspre. Artistul nu vrea decât să-şi salveze poveştile. Simte că ele vor putea vorbi mai departe lumii despre adevăr, suferinţă, speranţe. Ele îl vor ţine în viaţă pentru totdeauna pentru că un Rai al ucigaşilor de copii nu există. O ştie şi singur!
Este greu de spus de unde porneşte vina pentru faptele condamnaţilor. Nu putem ignora nici vina celor care instrumentează realitatea. Nu doar poliţiştii iau decizii care cântăresc greu. Se pare că în tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne lovim de consecinţe: ale comportamentului celorlalţi, ale cuvintelor neasumate, ale nervilor, ale violenţei, ale incapacităţii de a găsi soluţia perfectă.
Omul Pernă se termină totuşi într-o manieră paradoxală, deschisă interpretărilor. Vinovaţii au fost eliminaţi dar cu răul cum rămâne?
Sweet dreams are made of this
Who am I to disagree?
Travel the world and the seven seas
Everybody’s looking for something
Some of them want to use you
Some of them want to get used by you
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused
Etichete Alin Florea, binele, consecinţe, Emilian Oprea, Eugen Jebeleanu, Liviu Pintileasa, Martin McDonagh, Mihaela Trofimov, Omul Perna, porcuşorul verde, poveşti, Radu Afrim, răul, Sweet Dreams
luni, 8 decembrie 2008 la 2:28 am
N-am văzut piesa (guilty) însă versurile de care zici la final îmi sînt bine întipărite în memorie: Eurythmics – Sweet Dreams .
Seeya.
luni, 8 decembrie 2008 la 3:26 am
Hmmm…imi dai voie la o parere oarecum diferita despre punerea in scena?
Nu ma intelege gresit: nu vreau sa “dau cu piesa de pamant”, si nu am nimic cu producatorii. Mi-s convins ca intentiile celor care au conceput piesa si a celor ce or jucat-o or fost nobile, da’ mai departe cred ca era loc de mult mult mai bine.
Ce m-a intrigat din prima. Cum am aruncat o ocheada pe youtub-uri, unde am gasit afisate cateva secvente, am observat doua lucruri: jocul tipator de lumini si umbre, plus nuditatea gratuita, apoi vine ala ce povesteste cu “A fost odata ca niciodata un baietel…”. Faza-i ca spune totul la viteza, o poveste ce spusa de un profesionist in domeniu ar lua minute bune, el o macelareste de doua ori mai repede (ma refer la actorul ala in slip ce povesteste ca la clasa I, de parca l-ar fugari trenu’). Pe langa asta, distras de zgomotele stridente si imaginile multicolore din fundal, nu am reusit sa ma concentrez pe textul cel dat de-a dura. Ca nici nu se auzea prea bine. La un moment dat se aude mai tare tropaitu’ lu’ unu decat ce zice şcoleru.
Nu-i atata de greu de inteles talcu’ textului, ci de urmarit.
Tu ai zis ca o trebuit sa mai vezi piesa odata sa o intelegi, eu mi-am spus ca nu o fi din cauza costumelor sau mangaierilor in par, dar in concluzie, daca sa intelegi un film, ai uneori nevoie sa il vizionezi de mai multe ori, la o piesa de teatru daca trebuie sa o revezi ca sa o intelegi, inseamna ca-i de rau, si nu din cauza ta ca ai fi greu inteleasa, ci din cauza felului in care or pus ei piesa in scena, cu prea multe elemente ce distrag atentia de la za key elements.
Chiar si regizorul spune ca textu’ ii destul de simplu:
“Regizorul Radu Afrim a marturisit ca de acest text i-a vorbit Mirela Suru. “A fost prima data cind nu am schimbat nimic la un text tradus. Prima data mi s-a parut foarte multa vorbarie despre adevar, vinovatie si m-am gindit: cum fac eu sa-i tin pe spectatori in sala? Am avut mari probleme cu montarea. Am ales atmosfera de cabaret, o lume specifica in care se spun lucruri atroce. Daca nu se spune lucrurilor pe nume, daca se umbla cu mari subtilitati lumea nu se prinde pentru ca lumea nu mai este chiar atit de titrata ca altadata. Pe de alta parte, de ce sa fii subtil, cind societatea nu e deloc subtila, e din ce in ce mai triviala. Provocarea intr-un asemenea spectacol este sa reusesti sa fii violent, fara sa devii trivial. Spectacolul are si foarte multa energie caracteristica oamenilor de la Braila si nu cred ca daca as fi pus textul in alta parte decit aici ar mai fi iesit la fel”, a explicat regizorul Radu Afrim”
(extras de pe blogul noone-theone. blogspot. com)
Cum sa faca el sa tina spectatorii in sala? Ia sa bage de-un cabaret.
Ce impresie mi-o lasat mie toata treaba asta, parere subiectiva, of course.
S-o scarpinat ce s-o scarpinat regizoru cum sa adune el lumea la teatru si sa dea cu cultura-n tineret, si hopa!, o avut o revelatie: ia sa imbine sugestiile mai mult sau mai putin fatise la sex, cu exprimarea simplista, dumb-ificata, sa priceapa tot norodu’ ce se vorbeste si sa nu plictiseasca, renuntand la formele sofisticate de exprimare artistica, in favoarea simplificarii, nerenuntand insa la teatralitate si putin atentat la orgoliu publicului, cand afirma ca “Spectacolul are si foarte multa energie caracteristica oamenilor de la Braila”, si in practica, atunci cand se aude infioratorul strigat, ce daca eram in public numa’ bine nu m-ar fi picat, “Braila, trezeste-te”.
Pai daca brailenii sunt deja energici, pentru ce mai vrei sa-i trezesti? Metaforic vorbind, naturlich. Inteleg asadar ca spectacolul se vrea dus in jos pana la creieru cat furnica al publicului contemporan (zice regizorul, nu eu), dar atunci ce crede ca va obtine cu sloganu’ cel sus si tare? Daca se repeta pretutindeni, ca un indemn ca lumea sa sprijine artele si in special teatru, ii cam artificial si fara sens. Plus ca daca aud ca o piesa o fost idiotizata pentru plebe, nu ma duc sa o vizionez, din principiu.
Si sa nu uitam ce spune mai incolo: “Daca nu se spune lucrurilor pe nume, daca se umbla cu mari subtilitati lumea nu se prinde pentru ca lumea nu mai este chiar atit de titrata ca altadata. Pe de alta parte, de ce sa fii subtil, cind societatea nu e deloc subtila, e din ce in ce mai triviala. Provocarea intr-un asemenea spectacol este sa reusesti sa fii violent, fara sa devii trivial”. Adica piesa se vrea suspendata undeva intre subtil si violent, sarind peste trivial. Complicat.
Stiu ce o sa spui: nu poti judeca piesa numa dupa cateva secvente. Inclin sa cred ca e posibil ca totalitatea secventelor sa fie dupa acelasi tipar, si in al doilea rand ca tu ai apreciat foarte mult si mai ales povestea, ce nu poate fi decat reusita (desi ma intrebi si aici oare cat de mult or fi reusit maestrii sa o traga in jos), si repet, nu ma indoiesc de bunele intentii, si admit ca am trecut succint peste subiect, dar eu asta am observat in urma acestor analize superficiale, tiparul autohton, in toate. Povestea adusa la zi cu baba din Bihor si toporu’ facea parte din piesa?
luni, 8 decembrie 2008 la 8:55 pm
Joker,
Mai ales în varianta lui Marylin Manson, pentru că în piesă aşa e.
Eugen,
Se pare că am fost înţeleasă greşit. Abia acum am simţit că pot scrie despre ea. Nu e simplu să scrii despre o piesă complexă. Una e să vorbeşti şi alta e să-ţi aduni impresiile în scris când sunt atât de multe de zis şi nu ştii cu ce să începi. Fooooarte multe.
Nu m-am dus să văd piesa încă o dată pentru că nu am înţeles-o
Radu Afrim ştie cum să adune publicul. Nu apelează la strategii ieftine.
Acum o săptămână a fost Adam Geist, o altă piesă regizată de Radu. Numai eu am văzut-o de 3 ori şi sala era plină ochi, la câţiva ani după premieră. Nu eram singura care o mai văzuse. Oamenii merg pentru spectacol, pentru tot ce înseamnă sunet, imagine, replici, mimică, lumini, actori, coregrafie, etc. Dacă judecăm după 2-3 repici înregistrate pe youtube şi alea pe şest… nu avem cum să ne dăm seama ce-i acolo. n-ai de unde să ştii cum e până nu te afli pe scaun, până nu simţi cum ţi se zburleşte pielea, până nu intri în atmosferă, etc.
Poate ţie îţi plac piese mai clasice. În acest caz, Radu Afrim nu te va mulţumi!
Şi ca o mică paranteză: când ai văzut ultima oară o piesă de teatru?
marţi, 9 decembrie 2008 la 4:42 am
“ca o mică paranteză: când ai văzut ultima oară o piesă de teatru?”
Nu stiu de ce am impresia ca paranteza asta se incapataneaza sa fie mare. Altfel nici nu mai Replicator.
Tu cand ai vazut ultima oara o piesa de teatru buna? Deci nu din aia cu tenta gay?
Eu, in schimb, am vazut, la fel ca tine, a lot of movies. Si nenea Pitbull de pe cinemagia are o parere despre legatura teatru-film, ca atare:
“Stai linistit: filmul si teatrul au pur si simplu multe puncte (esentiale) comune.
Toti exclusivistii e niste snobi. Sau semidocti. Sau trogloditi. Sau ambele trei.”
“Oamenii merg pentru spectacol, pentru tot ce înseamnă sunet, imagine, replici, mimică, lumini, actori, coregrafie, etc”
Tell me more about it. Sa afle si filmu’.
“Radu Afrim ştie cum să adune publicul. Nu apelează la strategii ieftine.”
Uau!
“Poate ţie îţi plac piese mai clasice. ”
Adica piesa lu’ Afrim merge cu Modern Talking.
De povesti jebeleane cu actrite ce primesc roluri de top la Hollywood, pentru aspectul fizic merituos, aici varianta masculina, s-a auzit? Ieri cand am urmarit secventele, eram putin nedumerit, pentru ce luminile alea bordelice si atmosfera Emannuelle-ista, axate pe bustul masculin? Raspunsul mi l-a dat nenea google. Cuvinte cheie in cautare “Radu Afrim orientare sexuala”. Morala? Nu blestema niciodata barbatu ce viseaza la decolteuri masculine, de (post)modernism. Zicala? Artistii gay cara dupa ei decorurile astea prin mausolee, de pe vremea lu’ Burebista.
“Acum o săptămână a fost Adam Geist, o altă piesă regizată de Radu. Numai eu am văzut-o de 3 ori şi sala era plină ochi, la câţiva ani după premieră.”
Nu poti sa imi aduci argument alta piesa, daca vrei sa o aperi pe asta. Avantajul criticii fata de defensiva e ca are o paleta mult mai larga in elaborare.
“până nu simţi cum ţi se zburleşte pielea, până nu intri în atmosferă, etc.”
Zi-le sa bage incalzire centrala.
Prefer sa vad si judec la rece o piesa, fara masinutele de batut din palme, dispozitiile zambacioase de la inceput si privirile furise si rusinate, aruncate in norod, dupa sexpresivi, si artisti lungareti. Impresia ca faci si tu parte din piesa, pentru ca esti aproape de actori, nu tine de cald. Sau?
“Dacă judecăm după 2-3 replici înregistrate pe youtube şi alea pe şest”
Alea-s replici luate din piesa live, ce pica primele la functia de search. Nu le-a selectat nimeni sa arate cu degetul in jos dupa calitate, deci e o mostra perfect reprezentativa.
Ca pe Liternet aia or dat piesei nota mare, nu spune nimic. Liternetul sa-si vindece subtitlurile de greseli de ortografie, ar fi a good start. La ei mai toate articolele-s de nota sprezece.
“Nu m-am dus să văd piesa încă o dată pentru că nu am înţeles-o”
Deci te-ai dus sa mai vezi odata actori tinerei, gros imbracati. Nu-i nici o rusine, esti la pubertate si natura isi cere drepturile.
Niste ultime concluzii si teoretizand, filmul nu doar ca face o concurenta extraordinara teatrului, dar ii da mu-ha-ha cu dexteritate de pe culmile reprezentarii vizuale cu care isi dispera fratele mai mic, si personalitatea teatrului zace in acting. Orice evadare ii sortita membrului inferior, la unii chiar la posterior.
Nu neg la un spectacol de teatru atmosfera nascuta din dialogurile subtile artist-public, si care dau spectatorului impresia ca ii foarte aproape de actiune, da’ in fond asta-i pilonul conservator pe care teatrul o supravietuit. Ca spectator te poti simti insa la fel de autentic si la o piesa deplorabila, daca artistu-i smecher si stie cum sa te…traduca
Dupa mine asta-i chiar defectul teatrului in arta, ca poate manipula usor parerile publicului la valoarea piesei, prin simplul fapt ca da impresia de participare.
Cand vine tanti aia la inceput si da ritmic din sold, bine dispusa, mai ca-mi vine sa sar peste nararea grosolana a lu’ Jebeleanu si sa dau piesei titlul de capodopera.
Offtopic:iau acusa Taxidermia, atuncea sa te tii
marţi, 9 decembrie 2008 la 7:48 pm
Lasă că au fost şi oameni care credeau ca tine. Ei au ieşit din sală după primele 5 minute şi nu au apucat să vadă despre ce e vorba. Asta la premieră. Am auzit de ei, nu i-am văzut eu.
Nu am luat apărarea piesei, doar am spus ce mi-a plăcut la ea. De câte ori trebuie să spun că nimeni nu este obligat să placă piesa sau filmul despre care scriu?
vineri, 12 decembrie 2008 la 12:23 am
Despre Omul Pernă, despre Radu Afrim şi 10 pentru România care va fi mâine, de la 18:30 pe Realitatea.
vineri, 12 decembrie 2008 la 7:30 am
La inceput regizorul Afrim o fost primit cu scepticism, pana cand nu l-or remarcat niste indivizi, oare de care orientare, pentru stilul “avangardist”, si o jonglat prin grupul care ii pica lui cel mai bine, dramAcum, care are printre obiective idiotizarea textelor, pentru a face teatru accesibil publicului.
Nu poti atinge latura mujica a spectatorului si sa scoti si capodopera inflacarata pe nari.
Asta din ziar cu renumele lui Afrim prin anglosaxoni se-nvarte sub sloganul “homosexuali din toate tarile, uniti-va”, faptele lui miraculoase de vitejie mirosind de la o posta a politica gay promotion in za UE. Nu ma intereseaza ce zic acuma criticii nostri despre el, ca doara n-o fi cand aia de pe dincolo il lauda, ei sa-l denigreze, ca nu mai papa nimeni fondurile comunitare.
In alta ordine de idei, Radu Afrim incearca simplificarea limbajului si elaborarea altor forme de expresie, printre care si aia sexuala, dar bate cam mult apa-n piua pe asta, si e receptat ca nou in cadrul in care e iesit din obiceiurile contemporane, dar cum am mai spus, asta e tot frecata-n piua de pe vremea antichitatii. S-or tot facut si iar facut la rocade, goliciune nerusinata, apoi piosenie, apoi iar o “revolutie” a sexualitatii si liberei exprimari, iar o reprimare, etc., si de fiecare data cand lumea uita, cred ca ii nou si revolutionar.
Alea-s paravane, si sufletul teatrului sta in jocul actorilor. Poti sa-i dai si forme noi prin tehnologice, dar pe masura ce scoti actorii din prim plan, ii tot mai putin teatru.
vineri, 12 decembrie 2008 la 7:38 am
*crede
*tehnologie
duminică, 10 mai 2009 la 2:42 pm
Am vazut Omul perna zilele acestea. Practic asa am ajuns aici. Cateva impresii pentru Eugen (who?): o piesa, o carte, etc merita vazuta/citita si abia dupa aia poti sa-ti dai cu parerea…daca nu, esti pe langa. Doi: sa te legi de piesele puse in scena de un regizor si sa comentezi ca isi datoreaza succesul si atentia doar orientarii sexuale mi se pare cam ieftin si de prost gust. Ma rog. Tin sa precizez ca nu am nici o legatura cu nici una dintre parti, doar am vazut piesa – integral si nu fragmente pe youtube – si pot spune ca de mult nu am vazut ceva care sa imi ramana in minte si la o saptamana dupa spectacol. Have a nice life.
luni, 26 octombrie 2009 la 3:19 pm
[...] Eu nu vreau sa-l critic pe Afrim, acum pe bune, aia nu e o piesa in toata regula. Adica are mintea cam bolnava daca produci asa ceva si nici macar nu pui un avertisment ca n-au voie toti plozii la asa ceva. Sa nu spuneti ca sunt rea, saptamana viitoare ma duc la o alta productie de-a lui Radu Afrim, ” Sufletul. Puncte de veghere. ” si hai, ii mai dau o sansa. Din cate am vazut, si aia e la fel de macabra, dar sper ca n-o sa aud din 3 in 3 replici cate o injuratura cum a fost la Omul Perna. Eu personal, nu recomand nimanui sa se duca la piesa asta decat daca are chef sa rada putin. Te ciupeste un umor negru, asta-i adevarul. Piesa e tratata la un moment dat cu umor, mai ales sfarsitul. Eu am fost cu Tina si Dodan, si va dati seama ce a fost pe noi ) ! O recenzie draguta a filmului puteti vedea aici. [...]
luni, 2 noiembrie 2009 la 2:08 am
de cand n-am mai dat cu parul pe aici!
alta care a-nteles cu se mananca acest atat de complex artistic, motiv de galceava
pentru @Diana cea care ginind:
ti-am vazut remarca personala si directa, semn de dragoste distinctiva si cel mai probabil ocazionala, cu ocazia redeschiderii subiectului.
“sa comentezi ca isi datoreaza succesul si atentia doar orientarii sexuale mi se pare cam ieftin si de prost gust.”
ieftin, de prost gust, sau amandoua? ti se pare sau doar cam? intreb pentru ca amandoua tradeaza o cultura generala vasta, dar si o mare siguranta. sper sa-mi apreciezi sarcasmul. nu esti citit, nu ai vazut piese, au, nu mai da. poti sa vezi piese o mie, si de aia tot o Diana ramai. Maria unde-i?
lasand deoparte amabilitatile, revin la piesa si majesticul Afrim. chestia cu orientarea sau mai bine zis dezorientarea sexuala era o concluzie formata in incercarea de a face lumina acolo unde la tine este intuneric
priveste in sus. am argumentat pentru ce nu mi-au placut, fie ele si niste secvente, fie ele si niste pareri subiective, pe cand culta, care vrea incredere pe cuvant, zici ca piesa-i tare, pentru ca totusi dorinta, nu-i asa, si atunci care fara de indoiala pricepi arta atat cat mi-ai priceput mie interesul. nu te pune in pozitia primejdioasa de a ataca, pune-te bine cu artistii si linge-le creatia, la adapost.
“Tin sa precizez”
ce-i cu tinerea asta, te crezi la tribunal? decat sa tii sa, mai bine m-ai tine de.
have a shitty life, ass usuall.
duminică, 6 decembrie 2009 la 7:44 pm
Ayana, am vreo şansă să găsesc pt download “Omul Pernă”? Mi-ai trezit curiozitatea.