Am cunoscut de-a lungul timpului atât ele cât şi ei care deveneau alunecoşi când venea vorba de vârstă: ba schimbau subiectul, ba spuneau că e prea puţin importantă într-o discuţie. Ok, la ceva tot trebuie să folosească!
Poate că nu aş fi deschis acest subiect dacă o amică pe care o cunosc din primăvară nu s-ar fi ferit în faţa întrebării mele nevinovate. Deşi ştiu că are peste 30 de ani, judecînd după exterior, nu am insistat să aflu adevărul. A rămas o uşoară nedumerire în ceea ce priveşte misterul pe care a vrut să-l creeze în jurul său.
Am observat că de obicei se feresc cei care ar fi vrut să oprească timpul pe chipurile lor. Undeva pe la 20 de ani sună interesant dar mă duce cu gândul la fetiţa din Interviu cu un vampir şi nu numai această idee îmi spune tacit că fericirea se află în faţă.
Vârsta reală este de fapt un mister şi pitindu-te în spatele ei poţi deveni un pleonasm al prezentului. Pe hârtie poate să scrie despre tine că ar fi trebuit să ai deja o familie în timp ce altul ca tine are copii, să ai două facultăţi în timp ce altul abia dă BAC-ul, să te fi dat cu rolele la 12 ani şi nu abia acum. Exemplele pot continua şi multe dintre ele sunt prejudecăţi ori constrângeri ale societăţii în care trăim.
De fapt, regula stării de spirit o stabileşte nimeni altul decât propria persoană, aşa că am dreptul să nu mă simt un copil întârziat. De unde ştiu că ceilalţi nu mimează maturitatea, că nu se feresc să fie penibili sau puerili? Sentimentul că abia acum încep să trăiesc ar putea fi chiar barometrul Eu-lui.
Dacă fiecare rid nou apărut ar însemna garanţia înţelegerii cu adevărat a vieţii, oare am fi mai frumoşi?
Etichete copilăria, prezentul, secrete, stare de spirit, tinereţea, vârsta reală
marţi, 28 octombrie 2008 la 9:42 am
oamenii sunt mult prea constienti de propria mortalitate si incearca absolut orice pentru a insela inamicul timp. personal de abia asteptam sa fiu “mare” insa acum cand mi-a mai mijit si mie nitica minte realizez ca poate cateodata am ratat niste momente cu care nu mai am cum sa ma intalnesc.
marţi, 28 octombrie 2008 la 10:11 am
Ai putea să-i acorzi prezumţia de nevinovăţie, întrebarea ta a fost nevinovată, a altora nu. Deşi personal nu sînt semnificativ afectat, am remarcat cum abordarea celorlalţi se schimbă profund atunci cînd vîrsta intervine în discuţie. Poate fiindcă majoritatea oamenilor te judecă după aparenţe?…
Eu continui să susţin că virsta reală n-o citeşti în buletin sau în ridurile de pe faţă, ci în expresia privirii. Am văzut copii cu priviri bătrîne şi babuţe cu priviri de copil.
marţi, 28 octombrie 2008 la 2:46 pm
Subiect la…subiect, pentru mine!!!
A trebuit sa fac un pic de analiza la subiectul asta…ca vine vremea cind anumite subiecte nu le mai poti evita. Am hotarit sa fac pace cu timpul, cu mine, cu inevitabilul.
Atit moartea cit si imbatrinirea sint inevitabile. Ceea ce m-a convins cel mai mult sa accept situatia au fost exemplele urite din jur. Daca batrinetea nu este ceva usor de digerat, ridicolul pe care il poarta cineva care isi cheltuie si isi chinuie zilele incercind sa pastreze primavara si ghioceii in viata in luna septembrie…este si mai greu de privit…Am vazut mame concurind cu fiicele lor…Nu arata bine, pe nici un nivel…
Ca si anotimpurile este viata noastra. Conceputi asa dupa planurile aceluiasi Creator…Fiecare anotimp isi are frumusetea lui. Daca refuzi sa fi parinte in tinerete cind ai energie, iti va fi mai greu mai tirziu, cind n-o mai ai …iar culorile si aromele toamnei sint si ele minunate daca stii sa vezi frumosul …
Ma bucur de toamna si la propriu si la figurat. Exista atita frumusete in jur si atita pace cind accepti anumite lucruri care ramin oricum neschimbate…
Apoi urmeaza ultimul episod pentru care orice om trebuie sa se pregateasca. Unii trebuie sa fim multumitori ca ni s-a dat suficient timp sa rumegam intreaga poveste a existentei si sa-i intelegem rostul, si cind vom pleca sa lasam in urma o imagine decenta . Ultima impresie conteaza si ea…asa cum conteaza destinatia…
Bucurati-va de fiecare anotimp…al vietii ; altfel, daca tinjiti tot timpul dupa altceva, pierdeti ocazia sa traiti cu adevarat. Si viata are limitele ei…Biblia mea spune…”RASCUMPARATI VREMEA”…
marţi, 28 octombrie 2008 la 5:55 pm
Nu stiu daca am spus la Blog Meet dar eu am 24 de ani. Daca stau mult sa ma gandesc ma simnt oleaca aiurea. As fi vrut ca pana la varsta asta sa fi facut mai multe…
marţi, 28 octombrie 2008 la 9:34 pm
Alexandru, eu am 35 şi mi se pare la fel, deşi ceva până la vârsta asta tot trebuie să fi făcut eu, nu? Hmm…Ce mi-e foarte clar e că “ce-ţi propui de-acasă nu întotdeauna găseşti în târg. Dar, evident, găseşti ALTCEVA, şi de aici, zic eu, regretele( mă rog, am simplificat un pic exemplificând aşa). Vârsta e doar o chestie biologică, cu dureri de şale mai intense, sau nu. Limitele au apărut atunci când oamenii au inventat preconcepţiile. Dincolo de ele eşti tu care îţi hotărăşti vârsta. Nu văd nici un motiv întemeiat să mi-o ascund
marţi, 28 octombrie 2008 la 9:34 pm
Iulian,
Cred că important e să nu ne dorim altceva decât ceea ce avem aici, acum. Adică, să nu-ţi doreşti să ai 30 când ai 15, să nu-ţi doreşti să ai 18 cand ai 70, etc. E valabil şi pentru alte domenii: să nu-ţi doreşti să fii în locul X când eşti în locul Y.
Joker,
Ştiu la ce te referi, privirile de copii în ochii fără vârstă vorbesc despre om în primul rând.
Rodica,
Într-adevăr, fiecare anotimp trebuie trăit intens şi preţuite roadele lui. Cuvintele tale cred că ar trezi din inconştienţă pe oricine.
Alex,
Păi ai tot timpul înainte. Să nu-mi spui că vroiai să fii preşedinte sau lider de echipă.
almanahe,
se spune că oamenii măsoară timpul şi chiar dacă nu ar face-o, el oricum merge de la sine
Uneori cei care au trecut anumite trepte au senzaţia că şi ceilalţi trebuie să le urmeze, ca şi cum ar fi o întrecere.
marţi, 28 octombrie 2008 la 10:05 pm
Nu Ana … nimic din astea. Cred ca cel mai mult mi-ar fi placut sa fi avut acum masteratul terminat. Din pacate a trebuit sa ma gandesc 2 ani daca dau la facultate sau nu. De aici diferenta. Dar pana la urma am invatat sa privesc partea plina a paharului.
marţi, 28 octombrie 2008 la 11:47 pm
Alexandru Petrascu, liderul neales inca al bloggerilor din Braila:
“As fi vrut ca pana la varsta asta sa fi facut mai multe…” Esti singurul :O Oricum, secretu-i sa insisti, pana-n panzele albe daca se poate.
Problema ar fi ca trebuie sa te hotarasti, undeva spuneai ca ai 24, apoi 25 (sa zicem ca ai sarbatorit aniversarea intre timp), ca mai apoi sa povestesti de pe la 25 de ani in urma, cum mama ti-a pus in maini o lopatica, la mare -lasa-ma sa ghicesc, era lopatica vietii. In fine, asta nu are importanta, in cateva luni, cu rabdare, poti dobandi multe…
Citeam pe ceva blog si am vazut proverbul -bine stiut de altfel -ca lauda de sine miroase a neimplinire. Si acum gasesc la tine-n blog relatari cu peripetii din Berlin (sau era Bruxelles? ca pentru mine astea sau Moscova suna la fel), cu rezultatele cele egzcelente, cum tu muncesti pe branci, te-ai decis ca trebuie “miscat ceva” si alte povesti induiosatoare. Eu cred ca rezultatele se vad la urma si altii sunt cei care trebuie sa scloboada osanalele (sa speram ca nu chemi “gasca” ce te chinui din rasputeri sa o creezi, la datorie). Cum sa nu fie placut sa intri in gasca cuiva? Se formeaza atatea prietenii noi si sperante comune isi vor da mana intru schimbarea relelor de pe ast pamant, povestind cum si ce fac ei spre binele mapamondului (la nivel discret si individual, bineinteles). Se cere o reverenta, nu aplecare.
Apoi ai zvantat subiectu’ cu ala ce vorbeste despre webpaging, si afirma ca-i geniu, ca sa spuna chestii evidente, cand toata lumea-si face pagina de web, majoritatea au calitate indoielnica. Sau chestia ca tot din doua in doua cuvinte zice “fuckin’ aia si aielalta” sa fie chestia de geniu, or concluzia mirifica de la the end peste care deja am sarit, prea mult pentru neinitiatii intr-ale marketingului. *
Emotionant cum sare toata suflarea bloggeristica sa faca ceva, trebuie ei sa se simta utili (miscari ondulatorii se cheama, cand ovulu si cu …na ca mai departe am uitat). Eniueiz, facultatea nu asigura succesul, nici nu arunca cu lopata talentata dupa om, idem blogului. Daca ai stat pe ganduri doi ani, sa te apuci de ceva sau nu, am inteles deja cu totii ca odata intrat in blana, gata cu joaca la nisip, acum anii isi intra in drepturi. Io zic pana sa privesti partea plina a paharului, priveste si la aia goala (nu ca nu ai visa tu la ea), sa vezi care-i de fapt aia plina si care aielalta (si nu mai repet, ca devine incitant) .
Ce legatura-i intre aceste superb maiestrind probleme? Ca minciuna-i calea sfanta. Si te cam invarti dupa ea, pre cat iti permite alura de sprinter. Dupa ea si dupa ele. Nu degeaba-i titlul Vampires: The Masquerade, adica sugatorul de sange si mascarada. Idealistule, tu faci facultate si altele pentru ca ai nevoie de o slujba mai sus de aruncatul cu tarnacopul la piatra si banul o cere. Daca nu era asa, faceai o facultate de filozofie, psihologie sau astronomie. Orice animal cand e condamnat la pieire, sare sa isi satisfaca una din cerintele elementare, la gatul prazii. Sa pui nevoile tale, toate la un loc si sa le servesti multimii ca reteta facuta la mama acasa, batand toba, suna a neimplinire. Acum si-n vecii vecilor, amin. Si nu, poti face munti de bani, tot degeaba…
“Nu Ana … nimic din astea” -aicea te crez pe cuvant.
PS: “Şi mai cred că proştii, idioţii, înfumuraţii, filozofii, cocalarii” Ai bagat filozofii la mijloc? Ha! Uita atuncea ce am spus despre facultatea de filozofie.
marţi, 28 octombrie 2008 la 11:52 pm
*Io-te aicea ceva de geniu, cu riscul sa fi postat linkul si alta data. Daca tot e sa fie ceva dejeniu: http://www.youtube.com/watch?v=9LSuyLyuUiM
miercuri, 29 octombrie 2008 la 12:37 am
vai de mine, uite cât simţ critic mai sus . Eugen, alea sunt lecţii de viaţă cumva?
miercuri, 29 octombrie 2008 la 12:44 am
In primul Eugen eu am o mare problema cu oamenii care imi stalcesc numele ca mai apoi sa ma scuipe.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 12:49 am
maestre, mi se pare mie sau matale tocmai ai făcut-o pe filosofu’?
‘mneata dacă tot erai aşa implicat în blogosferă poate ne onorai şi cu un link, ca să ştim cu cine vorbim. dar cum n-ai făcut-o, nu văd de ce te implici.
îţi cam place s-o faci pe criticul… pentru mine majoritatea (că până la urma nu ştiu dacă intri sau nu în oala de care zic) criticilor sunt vulpile care n-ajung la struguri. ia mai zi-le, lăutare… ştii vorba aia “câinii latră, caravana trece”? se cam aplică… (tot îţi plac dumitale proverbele)
şi apropos, neicuşorule, iote se scrie fără cratimă că-i o amărâta de interjecţie. hai că nu le ştii chiar pe toate. te pup, aşteptăm încă un bestseller sub formă de comentariu.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 2:25 am
“Alexandru Petraş, pe octombrie 29th, 2008 at cică:
In primul Eugen eu am o mare problema cu oamenii care imi stalcesc numele ca mai apoi sa ma scuipe.” Frumos motiv…ti se pare ca Petrascu suna insultator? Ca nu era nici injuratura, nici aluzie. Nu se vede problema de care pomeneai, sta la panda, probabil. Important e ca nu trebuie sa retin toate micile detalii care simti ca te intregesc pe tine, ca om. Intotdeauna am confundat Petras cu Petrascu, suna chiar mai autohton -ar trebui sa te bucuri ca ti-am inteles apartenenta la traditiile ce-ti fac gales cu ochiul. Bai da uei, pentru ce te plangi de cocalari, cand ai intrat la ei pe blog sa ii feliciti pentru initiativa? O fi vreo strategie de marketing.
rrimuna:
Iti scriu primul gratis, sub forma de fluturasi, sper sa nu ajunga in stomac, doamne pazeste-ma de o (noua) poveste de dragoste. Al doilea, doar la cerere, priveste in viitor.
“iote se scrie fără cratimă că-i o amărâta de interjecţie”
Io-te, uita-te, ascunde-te, prefa-te ca nu pricepi ca era o prescurtare de la aia lunga, plus…minus ceea ce tie-ti lipseste. Hei, ma poti intreba daca nu stii. Oricum nu se compara cu analfabetismele afisate dezinvolt de plebei, pretutindeni. “A-ti” facut ceva rusinos au ba, aia nu am mai stat sa analizez, iti suna cunoscut?
” poate ne onorai şi cu un link, ca să ştim cu cine vorbim”
Daca vrei sa stii cu cine vorbesti, e destul sa iesi din caravana celor ce merg in zig-zag (urmareste imaginile din satelit pentru nelamuriri), si te invarte falnic prin comenturi, am lasat multe si cu generozitatea-mi. Te asteapta tocmai pe tine, demult. Vezi, eu nu am nevoie sa iti vizitez blogul pentru a-ti explica deja ce desene stau mazgalite pe oglinda, sub titlu* mare si ingrosat scris cu rujul, “Contrazicere”.
(anume lipsa de ’strof, imi place sa las altora cate ceva de ciugulit, citeste-n manualul de istorie pentru revelatii). Oricum, stii la fel de bine ca mine ca, exceptandu-l pe ala unic si za special, de diferite dimensiuni, nu ma poti cunoaste decat dupa lungi…stai ca era o expresie desavarsita in Vampires The Masquerades, sexolympics (asa iti trebuie daca te afisezi in poze, cu nerusinare!)
“dacă tot erai aşa implicat în blogosferă”
Implicarea la modul constient ma lasa rece, insa se vede de la o posta (hehe) cine nu ar trebui sa si-o implice chiar asa de tare. In caz ca tot nu pricepi, eu mi-am aratat dezacordul la “sa se ia masuri, sa ne unim si implicam la lopatica la mai mare”. Ar fi indicata o a doua evaluare, cumva? Probleme grave in surprinderea esentialului, se rezolva insa in timp, solutia, abandonul.
“pentru mine majoritatea (că până la urma nu ştiu dacă intri sau nu în oala de care zic) criticilor sunt vulpile care n-ajung la struguri”
Patesti des ca vorbesti in necunostinta de cauza?
ştii vorba aia “câinii latră, caravana trece”? se cam aplică… (tot îţi plac dumitale proverbele)
Daca tot incerci pe mine propriile metode, macar fa-o cum trebuie. Pentru ca in gest tipic femeii din tine, te contrazici. A trece in minunat sir camilesc, fara a baga in seama cainii nu inseamna a te opri brusc in loc si a incerca aceleasi metode -latratul pe diferite variatiuni, in opinia ta. Ai rupt randurile, si acum docilele purtatoare de apa la purtator se impleticesc, in debandada, neirebelo. Tradare! Sa vezi ce mustruluire te paste la urmatorul meeting, de la sefu’ carele nu vrea sa fie sef da’ la intruniri se pune-n cap sa fie in capul mesei!
“te pup, aşteptăm încă un bestseller sub formă de comentariu”
Trebuie sa mai ceri asta odata, si iti fac si tie analiza blogului, te-ajut cu asta sa te impaci cu soarta si mai departe, ca vei abandona au ba scrisul, va tine de bun simt, la fel ca pupatul -nu-l primesc decat daca accepti sa folosesti si limba in acest minunat scop al mijlocului. Asa presimt niste epic fails pe blogu-ti, de nu-i adevarat, cu expresia lu’ tampu’ de la sine putere. Inca o rebeliune impotriva libertatii si tentativa la sclavie..ca sa ajungi slujitoarea mea docila, trebuie sa dovedesti mai intai ca o meriti. Adevarat, nici sa ramai cu prostu’ nu-i tocmai sanatos pentru o viata sexuala tun, pentru ca trebuie sa recunosc, si aicea stranuta pe noi ridicolul, uite o fatuca aproximativ desteapta, cum sare sa il apere pe el, mai modest cu deste..Eduard, ala cu foarfeca.
(la cat de prompt te-ai simtit vizata, nu arati deloc (rr)imuna)
miercuri, 29 octombrie 2008 la 2:54 am
“ii o amărâta de interjecţie”
Atuncea nu stiu pentru ce aperi acolo pe amarata, vino degraba la stapan si ingenunchiaza inaintea mea, a adulatie, ca aici nu e, dar deloc.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 11:38 am
observ tente de frustrare sexuala in ce-ai zis, si as fi putut sa jur ca te vei lega si de mine, si de blogul meu, si de cum scriu. foloseste http://www.dexonline.ro ca sa vezi ca “iote” nu-i cu cratima. si am sa-ti urmez recomandarea de solutionare in surprinderea esentialului, adica abandonez. ti-as da si motive dar apoi te-ai ingloda in interpretari sordide. nu te mai pup. in general faza asta cu pupatu’ pe obraji e o …dovada de simpatie sincera sau nu, cat sa arati ca nu detesti sau ca nu esti indiferent fata de cineva, sau cel putin sa nu-ti afisezi resentimentele/indiferenta. ai inteles tu ce-ti zic, sunt sigura. si daca eu nu-s impacata cu soarta, matale nu esti impacat cu lumea, in special cu necunoscutii. la revedere, maestre. si n-o sa te slujesc, pentru ca nici tu nu-mi dovedesti ca meriti asta. (de aici ai putea porni o a doua polemica, desi nu te rog..)
miercuri, 29 octombrie 2008 la 2:27 pm
“ai inteles tu ce-ti zic, sunt sigura”
Si atunci pentru ce te repeti? Incerci sa explicitezi intru sfanta dezvoltare sensul pupicilor, sa nu se creaza altceva? Pupatul dat e bun luat…tu poti sa nu recunosti acuma daca el te intreaba, ca nah, eu oricum nu spun, dar nici nu-ti mai dau jucaria inapoi (daca stii bancul cu nebunul poate o pricepi si p-asta).
“foloseste http://www.dexonline.ro ca sa vezi ca “iote” nu-i cu cratima”
Trebuie sa te dezamagesc, am auzit de dexonline de la eschimosi care mi-au povestit ca ii lipsesc multe. Inselatu-m-as daca n-ar fi aşie. De expresia iote-te, perscurtata-n dispozitia de care ti-am soptit mai sus dar care pare-se c-anume vrei s-o-ncovarligi ai auzit, cu deliberare? Cum se agata ea-n disperare de orice fir de par ce sta rebel, in speranta ca o sa-l poata compara cu suvoiul de plete negre fara logica a lu’ sus-aparatul. Aproape ca m-ai dezamagit cum la pozitia cu camila n-ai mai ravnit sa apleci de-una bucata proverb (îhî, împreuna! ia fuga la dexonline)
“observ tente de frustrare sexuala in ce-ai zis”
Daca nu obtine dansa una, o-ntoarce pe partea cealalta. Iara incerci sa-mi returnezi vorbele ca la gradinita, in ritm de “ba tu”. In fondul fondurilor si la turma scapa curma, ai destainuit de la tine putere ca interjectia e amarata. Am fost prea explicit cu protapul pro-punerii? Stii, ea nu era tocmai sincera. Intentia sa te afisezi ostentativ reactionara la auzul cuvantului “dăspră siecs” evacueaza concluzia ca rusine mie, cu reusita.
“si n-o sa te slujesc, pentru ca nici tu nu-mi dovedesti ca meriti asta”
Ala era subiect capcana, tu esti fata emancipata. Doamne, tot eu trebuie sa te invat…
“(de aici ai putea porni o a doua polemica, desi nu te rog..)”
Ai numarat bine? Nenumaratele posibilitati numerologice s-au facut remarcate si se observa lipsa unei virgule: desi nu, te rog…, zise ea.
Uh, oh, si…ahh…frustratul de mine…La adios, mi amor.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 3:15 pm
[...] abordare de genul ăsta am întâlnit-o pe un blog aici şi aici (vezi comentariile cu “barbosu eugen”). Nu mai postez aici ejaculările [...]
miercuri, 29 octombrie 2008 la 5:02 pm
“ejaculările”
Avem aici binecunoscuta metoda a presei de a manipula judecata cititorului? La jurnalistica te-ai gandit?
Cand ti-am vazut visele nazuind toate dupa leadership, nu stiam unde te-am mai intalnit. Apoi mi-am amintit, sper sa ramai in partea ta de tara, eu in partea mea si sa nu ne intalnim niciodata, hoho, si ce s-a mai ras si ce admirabil ai fost in insistentele cu, cine, care cu nerusinare.
Prima data isi trimite un mic soldatel carele i se pare lui ca ar fi fruncea mintilor alea mai stralucitoare dintre ei lucitorii, chipurile sa ma demaste cat de tare ma insel si nu ma pricep, si vazand ca asta nu face treaba ba mai rau si-o-ndeasa, incearca sa scoata artileria grea, care de fapt tot usoara estem. Ultima solutie, plangem pe blogul personal in subiectul principal ca o fetita persecutata si scoatem pancardele in strada, apeland la vechile trucuri, caracteristice leaderilor incompetenti – manipularea multimii (in cazul tau cunoscutilor), pentru a face ceea ce tu nu esti in stare..Careva sa-i ia apararea, spuneti-i ca el e Rahan cel muncitor si saritor, sa mai auda odata asta, ca nu se satura de ea, fie-va mila, oameni buni. Mai, mai…
Nu mai trag de subiecte legate de tine, nu e nici cazul si nu prezinti interes. Patetic.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 9:29 pm
Chestia asta cu virsta care nu se spune/intreaba (mai ales cind e vorba de femei) e un tabu creat, ca multe altele. Motivele sunt diverse in functie de individ, mediul social in care a fost educat si cel in care traieste.
Dar, grosso modo, femeile evita sa-si spuna virsta de teama ca ar fi/sunt mai “trecute” decit anii pe care ii poarta pe umeri iar barbatii de teama sa nu fie considerati prea infantili/aerieni/ lipsiti de griji etc. fata de virsta pe care o au.
Oricum, mult mai important decit virsta biologica e cum te simti tu ca individ, fizic si spiritual vorbind. Cind eviti sa iti spui virsta (sau nu o spui pe cea reala) e clar ca exista indoieli si/sau nemultumiri fata de cel care esti la virsta pe care o ai. Si atunci cind te feresti de tine insuti/insati ceea ce cred ceilalti este cea mai mica dintre problemele tale.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 10:05 pm
Oricum ar fi, când ascunzi ceva ce este evident, ceva nu-i în regulă.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 10:55 pm
Eugen e un baiat in esenta bun, sa stiti , dar care se pare ca sufera de un sictir teribil
Desi trebuie sa recunosc ca i-a pus la punct intr-un mod exemplar.
@rodica . Pacat ca nu ai blog… din cate stiu cel putin…
miercuri, 29 octombrie 2008 la 11:00 pm
Rodica are blog.
miercuri, 29 octombrie 2008 la 11:51 pm
eu cred ca pt multe persoane ascunderea varstei este un moft…
luni, 3 noiembrie 2008 la 11:14 am
“Am observat că de obicei se feresc cei care ar fi vrut să oprească timpul pe chipurile lor.”
Interesant. Eu am 24 de ani si ma simt ciudat in momentul in care sunt fata in fata cu cineva si ma intreaba cati ani am. It feels embarassing. Pentru ca arat cam ca de 15-16 ani si intotdeauna oamenii sunt socati cand aud 24. Ce nu imi convine… cu siguranta ca nu e vorba de faptul ca arat mult mai aproape de biberon decat sunt, ci probabil de faptul ca nu mai am varsta pe care par ca o am.
luni, 9 februarie 2009 la 7:35 pm
mie imi plac oamenii fara varsta. de vre-o 4 ani toata lumea spune ca am 30 si ceva, realitatea e ca abia am 26 si ceva. de facut am facut multe prostii. asa ca merit sa par mai in varsta. cateodata e chiar un avantaj sa pari mai matur. alte dati gandesc cu nostalgie la fata mea de la 18 ani cand toata lumea zicea ca am 25.
luni, 9 februarie 2009 la 7:37 pm
am uitat sa ma semnez
un mediocru.
luni, 9 februarie 2009 la 9:41 pm
depinde cine ţi-o spune, cei tineri vor estima mereu mai greu vârsta unuia care este mai mare