Sunt câţiva colegi din liceu şi din şcoala generală despre care nu mai ştiu nimic şi mi-ar plăcea să-i găsesc cumva. Am încercat pe motoarele de căutare dar ele se comportă ca nişte martori mincinoşi la anchetă. Se ascund oamenii sau nu au absolut nicio legătură cu Internetul? Este imposibil. Poate că au avut grijă să-şi ţină numele departe de orice click.
Ideea cum că oricine poate afla multe despre tine în numai câteva minute este uşor inconfortabilă. Rezultatul căutării depinde de gradul expunerii. La fel de bine poţi să-ţi completezi imaginea din real life fiind prezent şi-n alt spaţiu sau să te manifeşti nonconformist din spatele unui pseudonim.
Dacă este o chestiune legată de maturitate, atunci pot spune că mai am multe de învăţat la acest capitol. Mărturisesc totuşi că-i admir pe cei care-şi spun părerile ca-ntr-un act firesc de lipire a timbrului pe plic. Din acel moment, atât destinatarul cât şi expeditorul încep să prindă o nouă identitate, nu neapărat cea reală dar una distinctă.
Atunci când eşti cunoscut, şansele de a mai fi la fel de sincer şi deschis în timpul scrisului scad. Nu mai spun că poţi fi interpretat greşit. Şi aşa există multe cazuri în care diferenţele dintre omul live şi omul playback sunt semnificative!
Pentru a alege un pseudonim în locul numelui sub care te cunosc cei de la job, şcoală, acasă, etc. nu este nevoie să ascunzi ceva. Pur şi simplu este una dintre feţele intimităţii şi chiar dacă într-o zi vei deveni mai mult sau mai puţin celebru, cineva te va gugăli pe net. Chiar dacă nu va descoperi picanterii, va şti că tot de la sursă afli cele mai importante detalii; intermediarii distorsionează întotdeauna realitatea, cu sau fără intenţie.
Etichete anonimat, gugăl, identităţi, imagine, intermediari, intimitate, nonconformism, nume, pseudonim, păreri, realitatea
vineri, 24 octombrie 2008 la 5:37 am
Ana…stiu ca ti-au facut multi complimente, si pe buna dreptate. Chiar daca de multe ori m-am gasit ca stiu ce sa raspund intrebarilor tale, n-as putea spune ca as putea sa vin cu atitea idei noi, fine, inteligente, subtile…sa duc discutia pina acolo unde atingi apogeul oricarui curios, sau limbut…si apoi lasi articolul prada cititorilor sa-l devoreze…
Inainte de a-mi incepe blogaria asta, cu care imi tin de urit de cind mi-au plecat puii din cuib, mi-a prezentat Deb, fata mea cea mica care m-a cadorisit cu acest blog, posibilitatile lui…
Si ideile ce le-ai prezentat tu au trecut rind pe rind prin mintea mea si am ales sa fiu eu…asa cum sint; si ca sa nu fie confuzie care rodica, mi-am dat si numele de familie. Faptul ca ma prezint cine sint ma face sa fiu responsabila de ce vorbesc; si sa nu ma uit inapoi cu ingrijorare…
Stiu ca sint mai batrina decit multi dintre cititorii tai, daca nu toti; dar cred eu ca experienta in viata isi are si ea locul ei , si copii destepti nu o ignora…iar cei in virsta nu le-o baga pe git…(sper sa nu fi procedat asa).
Si fiindca am ajuns la aceste cuvinte. iti multumesc si tie si prietenilor tai de aici ca m-ati ingaduit in conversatiile voastre.
Blessings tuturor
Rodica Botan
vineri, 24 octombrie 2008 la 7:34 am
Credeam ca te-au giugiulit !
vineri, 24 octombrie 2008 la 10:20 am
Simtul responsabilitatii scade odata cu cresterea anonimatului, s-a cercetat si dovedit, dar nu este o regula universal-valabila.
Are si anonimatul asta partile lui bune (parerea mea), atata vreme cat nu se exagereaza.
PS. Titlul tau mi-a adus aminte de expresia “Un fleac! M-au ciuruit!”
vineri, 24 octombrie 2008 la 11:38 am
“Atunci când eşti cunoscut, şansele de a mai fi la fel de sincer şi deschis în timpul scrisului scad.” uite cu asta nu prea sunt deacord.
Eu de cand am blog am devenit din ce in ce mai sincer cu mine si cu cei din jurul meu. La inceput fabulam foarte mult … eram mai zmeu decat zmeii dar mi-am dat seama ca politica asta de imagine nu poate sa duca decat spre un dezastru, Acum poti obs si tu ca am numele pe blog (nu ma ascund sub un pseudonim) si cei care m-au cunoscut face to face iti garantez ca nu pot sa spuna despre mine ca sunt diferit fata de blog. Poate pe unii ii inteleg ca duca o viata duplicitara dar eu sincer nu pot. Daca l-a inceputurile mele in online imi permiteam sa mai mint acum sincer numai pot … pt ca lumea simnte … si atunci prefer sa fiu sincer pana la capat , prefer sa fiu Alexandru Petras ca e mai sanatos.
vineri, 24 octombrie 2008 la 2:05 pm
Alexandru Petras,nu crezi ca trebuie luata in considerare si natura blogului? Una e sa scrii intr-un blog despre branding, comunicare, marketing, politica etc si alta e sa scrii despre tine.Eu vad o diferenta.
vineri, 24 octombrie 2008 la 2:25 pm
Când scriu am nevoie de o voce, una care nu e a mea, cu un timbru anume, o voce pe care am senzaţia că o caut mereu. Apoi, o vreme, uit să o mai caut, sau mă fac că uit. Aşa imi (re)creez eu dependenţele. De prietenii contextuale, de dezordine verde, de inimă, de nodul în gât, fac dependenţe în mov, de sărut albastru-beirut, de merg pe străzi, târând după mine ultima zi , mereu alta, estetică subiectivă a minţii mele… de-asta am ales “almanahe”. Dar dacă gugăleşti dai peste textele mele şi-n altă parte şi faci uşor legătura. Eu nu m-ascund sub pseudonimu’ ăsta ci fug de cei ce-mi lasă commenturi doar vazându-mi fotografia sau numele.:)
vineri, 24 octombrie 2008 la 5:20 pm
“Ideea cum că oricine poate afla multe despre tine în numai câteva minute este uşor inconfortabilă. Rezultatul căutării depinde de gradul expunerii.”
Se pare ca nu, daca “Nu mai spun că poţi fi interpretat greşit. Şi aşa există multe cazuri în care diferenţele dintre omul live şi omul playback sunt semnificative!”
Daca te interpreteaza gresit nu te cunosc, ceea ce trimite inapoi la prima fraza.
Ca vrei sa fii anonim sau nu, lumea tot te va judeca. Nu doar in virtual reality poti fi interpretat gresit.
“Şi aşa există multe cazuri în care diferenţele dintre omul live şi omul playback sunt semnificative!”
De cele mai multe ori diferentele se datoreaza celui care le-a descoperit -nu te pune nimeni sa dai frau liber imaginatiei cand stai de vorba cu cineva online. Asta legat de imagine, ca despre caracter, ala nici live nu il depistezi usor.
vineri, 24 octombrie 2008 la 6:22 pm
Unii n-au nici un pic de înclinaţie către IT / internet / on-line, se uită pe ecran cam ca mîţa-n calendar… “starea” asta a-tehnică, plus faptul că le e jenă să îşi recunoască inabilitatea în domeniu, le dă un sentiment de insecuritate on-line şi-atunci cînd totuşi se conectează se comportă ciudat (cel puţin).
Cît despre cei ce “se dau” pe net adesea, este firesc să îşi asume un pseudonim (cu pretenţia de identitate, uneori), care să-i arate lumii aşa cum îşi doresc să fie văzuţi. Unii reuşesc mai bine, alţii mai prost. Dacă imaginea noastră în internet ar fi o fidelă copie a noastră (cu copii dupa actele de identitate / studii / forme de muncă etc.) ar fi cam plictisitor, nu?
Eu am avut curiozitatea să mă “gugălesc” şi-am rămas surprins (relativ placut) de felul în care se propagă informaţia prin internet. Ciudată capilaritate…
vineri, 24 octombrie 2008 la 7:28 pm
Eu am ales un pseudonim, insa folosindu-l de foarte multa vreme, cercul real life il cunoaste. Problema apare invers, in sensul ca oamenii cu care interactionez strict on-line nu stiu numele adevarat. Insa – si am explicat asta undeva si pe la mine si a subliniat si Joker – cateodata ar fi plictisitor sa fie aceleasi cercuri on si offline; pt mine pseudonimul are rolul de a sublinia ce gandesc. Adica, mi se pare mai usor sa transmit anumite lucruri fara sa spun exact cine si de ce sunt, caci cu cat exista mai multe detalii cu atat se pot naste mai multe prejudecati. Asadar, pseudonimul nu are rolul de a ma ascunde, ci dimpotriva, de a sublinia cine sunt, insa nu prin existenta reala, infatisare, meserie wtv, ci strict prin prisma inteligentei si a ideilor de care dispun (sau nu
)
Arana
vineri, 24 octombrie 2008 la 9:05 pm
bacchante: “cateodata ar fi plictisitor sa fie aceleasi cercuri on si offline”
Atata timp cat te manifesti pe forumuri si bloguri, cercurile sunt diferite, indiferent sub ce nume postezi. Indiferent ca te adresezi omului online sau in real life, cand spui multe nasti prejudecati.
Pseudonimele la modul general ajuta mai bine sa exprimati ce ganditi in cazul unor reprimari, pot fi si de natura exterioara (rezistenta contra regimului, si asta aprob 100%). Mai departe ghemuitul dupa nickuri nu creste inteligenta, iar caracterul isi urmeaza proprietarul. Nu poti fugi de natura ta, oamenii fac la fel si in baruri, sa li se para ca ar fi mai interesanti. Sa apelezi la tertipuri ieftine pentru a-ti mari respectul, fie chiar si de sine, e masturbare. De multe ori poate avea efecte nedorite, ca dezamagiri, etc. Cunosc persoane care au obiceiul sa spuna contrariul a ce gandesc, pentru ca asta in mintea lor e un avantaj, insa doar cand au ceva de castigat fac asta. A te folosi de anonimat sa “imbraci haine”, in alta conjunctura decat sa iti protejezi identitatea, e incercare de manipulare. Apoi a da impresii diferite just for fun e amuzamentul celor slabi cu duhul. Prostul parsiv, ca sa i se para ca ar fi destept, minte omul inteligent, ca stiind ceva ce alalalt nu stie, sa il controleze pe destept si asa ii pare ca el ii si mai destept. Maleficul din om vrea atentie si online, anonimul poate scoate la iveala si inferiorul din om, la multi face asta. Deci atunci cand e folosit pentru a crea o falsa identitate, in sine, il vad mai degraba un act abject decat eliberator.
Nu vorbesc aici de cei care doar isi aleg un nick -obicei usual pe net -si se manifesta sub acest nume, fara sa faca distinctie intre preferintele lor, etc., reale si cele virtuale, ci de cei care in mod deliberat aleg anonimatul ca sa para altcineva.
Dar de asta are omul o intreaga istorie: pentru ca nicicand nu a putut fi fortat cu adevarat sa fie cinstit cu toata lumea.
vineri, 24 octombrie 2008 la 10:28 pm
Rodica,
În spaţiul virtual contează mai mult cuvintele decât vârsta. Numele spune distinct ceva despre tine. Probabil că într-o zi o să am şi eu curajul de a scrie deasupra semnăturii lui.
turnavitu,
şi mai crezi asta?
ex-silentio,
fireşte, orice dezechilibru atrage după el neplăceri
Alexandru,
Depinde ce subiecte abordezi, tutov avea dreptate. Scriind despre profesia ta, chestiuni politice şi mai puţin personale poţi folosi numele peste tot, lejer. Să te vedem cum povesteşti o zi întreagă, cu tot cu impresii despre lumea înconjurătoare şi apoi cât stai de confortabil
almanahe,
ai pus degetul pe rană: câţi i-ar mai fi citit pe politicieni, regizori, oameni care apar pe la tv dacă ar fi scris sub un pseudonim? El influenţează şi totodată înfrădeşte exprimarea. Părerea mea.
Eugen,
Chestia cu interpretările este cu du-te vino. Depinde doar pe cine sacrifici: imaginea sau pe tine.
Şi pentru că tot spui că cel care scrie sub un pseudonim şi vrea să iasă în evidenţă, cel care se semnează şi apare peste tot pe google ce face?
joker,
şi eu cred că ar fi monotonă o imagine fidelă a realităţii pe net, trebuie să existe ceva în plus, ceva care se poate găsi numai acolo şi în anumite condiţii
Arana,
Subscriu ideii tale, anonimatul pune accent pe gânduri şi abia apoi pe restul.
p.s.
Un articol aici despre comunicarea pe mess. : Adolescentii vorbesc pe messenger despre sinucidere si sex
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 12:47 am
decand am terminat scoala generala nu mam intalnit decat cu 5-6 fosti colegi
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 1:09 am
… Păi tu deschizi cu totul altă discuţie, cu articolu’ respectiv: aia despre lipsa de scop, defazarea faţă de realitate şi consecinţele inevitabile…
Please, tomorrow, acu-i cam tîrziu (chiar şi pentru mine)….
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 2:47 am
In comentariu m-am referit cu precadere la aia ce folosesc pseudonime sa se dea drept altcineva, pentru a-si masca prostia, impertinenta, sa se dea interesanti -practica ce-i tradeaza prin banalitatea si lipsa de substanta a procedeului -etc. De aia am spus “Nu vorbesc aici de cei care doar isi aleg un nick -obicei usual pe net -si se manifesta sub acest nume, fara sa faca distinctie intre preferintele lor, etc., reale si cele virtuale”.
Ana to joker:
“şi eu cred că ar fi monotonă o imagine fidelă a realităţii pe net, trebuie să existe ceva în plus, ceva care se poate găsi numai acolo şi în anumite condiţii”
Nu stiu voi, dar eu nu ma simt monoton, anyway. Sunt cine sunt si o haina, tinichea sau decoratie in plus nu ma schimba. Se spune ca in trecut galii erau cei mai obsedati cu vesmantele si podoabele, dintre europeni. Cred ca gusturile pentru aritifcial s-au propagat pana in zilele noastre.
“cel care se semnează şi apare peste tot pe google ce face?”
Doar simplul fapt ca iesi in evidenta pe google nu inseamna nimic, in plan etic. Pe google dai si de Stalin, care-i mort, zice-se, si de lucruri foarte putin evidente. Nu mi se pare ca cei care semneaza cu numele lor o fac din mandria ca ii gaseste lumea pe google. Asta la oamenii obisnuiti, ca aia populari si vestiti niciodata nu au destul.
E mai degraba modestie si responsabilitate.
Am remarcat in general la oamenii inteligenti ca posteaza anonim doar cand au un scop precis, de exemplu sa demoleze sau critice un scriitor pe care il cunosc si vor sa faca asta fara a isca conflicte extra-virtuale, etc. Doar asa ca “gata, postez anonim si wheee!!! I’m freee!!and the genius come with me!”, asta not’s gonna happen, way to fool yourself into it. La antipod, tampitii se semneaza mai mereu cu nickuri noi. Nu stiu exact de ce, poate ei cred in superstitia ca daca un nick nu te-a facut dejtept, unul nou te face. Are si placebo limitele lui…
Eu prima oara postasem pe ceva blog sau forum al ziarului Adevarul, si mi s-a parut un gest de lasitate cand iti dai cu parerea in chestii oarecum oficioase sa semnezi cu pseudonim. Cand am dat de bloguri cu tema generala, campurile cu numele si email adress erau completate deja, si am spus ca nu merita atentie sa mai modific. Atata tot, nimic eroic sau in preplan de popularitate. De obicei aleg un nick unde se cere, ca de exemplu pe forumuri, nu cand e vorba de o postare rapida.
Oricum dincolo de cautare sunt cuvintele, si daca atunci cand te semnezi cu numele real vorbesti doar tampenii, sau afirmi gratuit ca vrei sa confrunti pe cutare, asta nu te avantajeaza.
Ana catre Arana: “Subscriu ideii tale, anonimatul pune accent pe gânduri şi abia apoi pe restul.” Adica confera libertate? Poate in cazul vostru.
La multi altii, anonimatul pune accentul pe prostie. Zic orice nerozie le trece prin cap, ca si asa nu stie nimeni adevarul. Un fel de carusel al minciunii. Ca daca semneaza cu numele lor ii gaseste vreun cunoscut, asta mai povesteste altor colegi “sa vezi ce mare se da schilodul pe net”, sau ii mai afla vreun om serios cu care s-a luat in gura si-i tavaleste prin catran.
ps: Gardianul, ce ziar…
Adolescentii vorbesc despre sex si sinucidere in orice context. Oare utilizatorii de messenger sunt spalati pe creier de mass-media sau cei care critica messengerul?
Populatia ar trebui sa gandeasca statistic: daca messengerul si mijloacele de comunicare-s naspa, inseamna ca de fapt capacitatea de comunicare a omului e asa, statistic vorbind. Tot vorbind de statistica, pe un blog alaturat…
Idei desprinse din prestigiosul ziar:
-”Daca, in urma cu zece ani priveam uimiti la aceste doua dialoguri, acum, desi suferim pentru limba noastra cea frumoasa, ne-am obisnuit. Si, daca ar fi sa facem putin haz de necaz, putem elogia prezenta cat mai frecventa a literei „k”, in alfabetul romanesc. Din pacate, nu este totul K, adica OK.”
Copiii vorbesc la fel de cand lumea. Nu vorbim de dialect aici, ci de modul de exprimare. Scriitorul articolului (jurnalist ?) nu o fost copil niciodata, ii amnezic la greu sau face propaganda pe bani. Asta nu-i imoral?
Ca limbajul asta s-a deplasat pe messenger, cu prescurtarile de rigoare, nu are nimic in comun cu tehnologia, doar ca se injura mai repede de la distanta -nu ca altfel nu se pot aduna sa vorbeasca la fel. Litera “k” e prescurtare inventata poate pe Internet, dar cuvantul nu provine de acolo.
-”Dialogurile tradeaza insingurare, tristete si teama.”
Mie pe vremuri parintii imi reprosau ca ma “refugiez” in carti. Cartile sau messengerul sa fie cauzele?
Foarte meseriasa si atitudinea parintilor: cand totul esueaza, nu admit ca asa e lumea si starea fireasca a lucrurilor, si ca omul e condamnat la semicomunicare, ci invinuiesc copiii si metodele lor.
Mai incolo insa se pune psiholoaga sa explice, toti stau flexati si o asculta.
Auzi lume concluzie de zile mari: “Nici sexul nu lipseste din preocuparile adolescentine” No kidding, Santa. Nici cand au pretentia de scriitori de profesie nu-s ei in stare a scrie pe masura. Mai aveti de invatat de la tarile “dezvoltate” cum se face manipulare la nivel profesionist, domnilor din mass-media. Ca adevarul nu cred sa va intereseze.
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 2:49 am
*populari si avuti
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 9:23 am
Barbosu Eugen, discursul tau are sens si in mod normal as fi de acord. Doar ca tu vorbesti de o singura categorie si pe mine una generalizarea ma scarbeste. De ce nu ai fost curios de ce am eu un nickname? Ca am spus. Nu, nu pentru ca sunt proasta si am nevoie sa ma ascund. Dimpotriva, pentru ca m-am saturat de formalismul si de “scarpinatul pe partea dreapta cu mana stanga” pe care le presupune un nume, o eticheta etc. Sunt eu si in real life si pe forumuri, si pe blog si oriunde. Doar ca in societate sunt x, am ocupatia y, iar pe net sunt Arana care gandeste asa (la fel ca si x, de altfel), iar daca vad ca are sens, cine trebuie va ajunge la x. Ce ziceam eu prin cercurile acelea era o experienta personala. Am multi prieteni si multi amici cunoscuti pe forumuri. Si cu ei s-a intamplat fix acest fenomen: prima data m-au cunoscut prin felul in care gandesc si scriu, apoi au vazut poze cu mine, iar cand am ajuns sa conversam si altceva decat ce presupune un forum sau un blog, am aratat si partea aceea reala. Asta ma face proasta, ia spune tu?
Nu zic ca in multe cazuri nu ai avea dreptate. Mai ales cel cu schimbatul des al nicknameului, dar eu una cred ca trebuie sa fie facuta diferenta – reala de altfel – intre cei care aborda un nickname pt a se ascunde si cei care il adopta pt a se arata fix cum sunt. Nu e vorba de libertate, e vorba strict de o eliminare a unor conventii pe care eu nu le consider necesare. Mie mi s-a intamplat sa am conversatii foarte misto cu oameni pe care nu stiam cum ii cheama, si nici ei pe mine. Asta ne-a facut mai putin ceea ce suntem? Numele ma face pe tine sau tu esti cine esti si ai atasat un nume (pe care intamplator nu ti l-ai ales singur)?
Cat despre argumentul de aici ca poate ne gasesc cunoscutii: repet, cunoscutii mei stiu sa ma gaseasca, pt ca ma stiu la fel de bine si de X si de Arana. Asta era ideea, ca nu neaparat un nickname are menirea sa te ascunzi. Sa ma ascund de ce? …
Arana
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 11:26 am
andrey91,
ce te opreşte să-i vezi şi pe ceilalţi?
Joker,
Articolul avea puţin legătură dacă ne gândim la faptul că doi oameni care nu se cunosc pot vorbi pe mess şi-şi pot destăinui intimităţi de acel gen
Eugen,
Eu nu cred că oamenii folosesc pseudonime pentru a masca prostia. De vină sunt cei care nu au răbdare să analizeze situaţia pentru a vedea dacă omul e într-adevăr prost sau are nevoie de ajutor.
O altă cauză este faptul că unii prea se grăbesc să pună etichete imediat după ce află 2-3 lucruri: cutare e prost că a zis asta (dacă se semnează cu atât mai mult nu vei mai putea să depăşeşti ideile preconcepute pe care ţi le faci în minte cu privire la persoana respectivă).
Cei care spun nerozii (vorba ta) ştiu că pot fi atacaţi şi judecaţi aspru dacă spun exact ce gândesc. Mulţi oameni se feresc să spună ce gândesc cu adevărat doar pentru că alţii vin repede şi trag concluzii pripite despre ei. Nevoia de a le spune cuiva totuşi cred că îmbrăşişează cu brio ideea pseudonimului. Într-un fel te protejează şi îţi poate dezvălui lucruri noi despre tine.
Legat de monotonie cred că ai înţeles greşit ideea la care mă refeream eu. Spuneam doar că ar fi monoton să fii într-un singur fel peste tot, să nu experimentezi nimic niciodată doar din ideea că nu vei mai fi aceeaşi identitate.
Cel care se semnează peste tot şi apare pe google o face în mod conştient. De exemplu. Să te luăm pe tine ca un studiu de caz.
După o simplă căutare pe google după numele Bărbosu Eugen aş putea trage la prima vedere următoarele concluzii, mai mult sau mai puţin adevărate:
1. Eugen comentează pe multe forumuri şi bloguri unde îşi exprimă dezacordul cu subiectele deschise
2. Eugen îşi dă cu părerea pe diverse teme, oare o face numai pe net sau asta este lipsa unei comunicări cu oamenii din real life iar netul este un suplinitor excelent?
Cu alte cuvinte, părerile tale sunt peste tot răspândite şi are toată lumea acces la ele, oricine, oricând. Cineva care alege un pseudonim ştie că la ideile au acces doar anumite categorii de oameni. Asta în primă instanţă, cum spunea şi Arana mai sus.
Mai sunt multe de adăugat dar mă opresc momentan aici.
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 2:36 pm
dar daca motorul de cautare se numea “giugiu” si nu “google” cum ar fi sunat titlul postului ?
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 6:31 pm
cine nu poate comunica in viata reala asa cum isi doreste , isi varsa ideile pe bloguri.(ma refer la cei care fac asta in exces) daca vrei sa arati lumii cine esti ,sa te afirmi asa cum iti doresti,sa te faci cunoscut iti trebuie curajul, caracterul si atitudinea necesare.
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 7:13 pm
Arana: “Asta ma face proasta, ia spune tu?”
Nu am discutat indeajuns cu tine pe forumuri sau bloguri sa pot da un verdict, nici nu am de gand sa fortez asta, in ciuda lipsei mele de dialog in real life -zice Ana. Lasand gluma la o parte, eu am pomenit in special de o anumita categorie, dar nu am dat de inteles ca toti ar intra in ea, deci nu vad sensul intrebarii tale, cat despre generalizarea care te scarbeste, te scarbeste ca am pomenit de metodele prostilor fara a face analiza lor mai laborioasa sau ce?
Formalismele de care spui se manifesta si pe net, si au ca tinta posesorii nickurilor. Ca si cand te-ai semna cu numele. Same stuff. Sau daca cineva te injura pe nickname simti ca nu te atinge, pentru ca nu e numele tau? Ha! Dezvoltam prea mult..
Daca nickname-ul te dezinhiba, trebuie sa fie un motiv. Iar acum spui ca cei care te cunosc in real life te cunosc si pe net. Mi se pare mie sau avem o contradictie aici? Apoi vii cu argumentul strainilor care te-au cunoscut dupa discutiile pe net, cand de fapt cu astia procesul cunoasterii era la fel si daca te semnai cu numele real. N-am spus ca neaparat un nickname are menirea sa te ascunzi, sa mai repet o data ce am spus in incheierea primului comentariu? Nu stiu pentru ce te simti vizata.
Ana:
“doar din ideea că nu vei mai fi aceeaşi identitate”
Iar ajungem la plictisul persoanei. Asta te face pe tine sa te simti interesanta si indrazneata? Hm..Era undeva un subiect despre timiditate.
“Eu nu cred că oamenii folosesc pseudonime pentru a masca prostia. De vină sunt cei care nu au răbdare să analizeze situaţia pentru a vedea dacă omul e într-adevăr prost sau are nevoie de ajutor.”
Aha, asadar o dai in filozofie: nu exista om prost, doar neajutorat. Bine, schimba atunci in gand termenul prost cu neajutorat, atat in vorbele mele, cat si in dialogul cu ei, sa speram ca asta va usura situatia. Veche metoda psihologica, de care se mai minuneaza si acum americanii si de care pomenea si regretatul George Carlin: “s-a creat ideea ca daca schimbi cuvintele schimbi cumva si conditia omului, well, it’s not working! Prrr!”
“să nu experimentezi nimic niciodată doar din ideea că nu vei mai fi aceeaşi identitate”
Ce legatura are experimentul cu anonimatul, daca nu induce de la bun inceput necesitatea altei identitati? E sau deliberat ales pentru a te “descatusa” -vezi timiditatea -sau fara intentie, caz in care imi dai dreptate -desi ma indoiesc ca asta ar fi intentia.
“Cel care se semnează peste tot şi apare pe google o face în mod conştient. De exemplu. Să te luăm pe tine ca un studiu de caz.”
De exemplu, studiu de caz, lol: nu m-am semnat cu numele decat pe bloguri si poate pe forumul unui ziar, dar ala poate era tot blog. Peste 80% din comentariile mele dintotdeauna sunt pe un forum cu tema specifica de interes pentru moi, ceea ce anuleaza si ideea ca as simti nevoia de comunicare.
Mai departe, daca un om cat de cat inteligent cauta pe aceste bloguri, observa ca desi am lasat comentarii ocazionale pe mai multe bloguri, cu timpul numarul celor vizitate s-a restrans, ramanand in final doar trei, pe care postez tot mai rar, de asemenea. Suna mai degraba o inspectie/cercetare a blogurilor, pe termen finit. Ceea ce contravine ideilor imaginare prezentate de tine, chiar si pentru cineva mai putin avizat. Doar idiotii concluzioneaza, dezvolta si pun intrebari mai departe, parerea lor nu intereseaza, nu am atata nevoie de comunicare incat sa binevoiesc sa-i schimb, exista mamici pentru asta -psihologii intra in aceeasi categorie.
“Cineva care alege un pseudonim ştie că la ideile au acces doar anumite categorii de oameni”
Asta e hazlie si neadevarata. Nu te-ai exprimat bine, de aia. ALTI oameni, ai vrut sa spui. Doara nu vrei sa exemplifici cu cei care nu au Internet, asta ar fi way too outline. De aia ideile sunt postate in piata publica cu cel mai mare trafic, Internetul, pentru ca sunt accesate doar de anumite categorii. Damn, girl, daca forumurile erau scrise in piata centrala a capitalei, nu aveau atatia cititori cat pe net. Aici e locul cu cei mai multi cititori posibil, asta e maximul.
Mai poate fi o problema, nu de intimitate ci de complexe. Daca exista complexe fata de cunoscuti parerile par inferioare, exista temerea ca astia sa nu afle ce gandesti si atuncea scrii anonim. Eu care sunt mai degraba subestimat decat supraestimat as surprinde in mod pozitiv. Pentru ca geniile sunt foarte rar apreciate la adevarata valoare, chestie logica de care n-am timp sa-mi bat mintea acuma.
Cineva care a facut o scoala de filozofie sau literatura are motive sa se teama, probabil, dar si acolo de obicei aia care se respecta semneaza cu numele real, am vazut ceva bloguri de scriitori si cadre universitare, mda, aia isi pun numele pe blog cu oarece mandrie, reversul medaliei.
“Cu alte cuvinte, părerile tale sunt peste tot răspândite şi are toată lumea acces la ele, oricine, oricând.”
Asa, si? Do I care? Nu ma simt sclab din cauza asta. Nici ca mi-as fi tradat intimitatea. Ca n-am povestit vorbele parintilor mei pe patul de moarte sau vise erotice cu Adela.
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 7:31 pm
“Atunci când eşti cunoscut, şansele de a mai fi la fel de sincer şi deschis în timpul scrisului scad.”
Foarte adevarat acest lucru, si, la inceput, cautam sa-mi ascund identitatea, dar, intr-o zi, am renuntat, zicandu-mi in sinea mea: ori ma joc de-a ascunselea, ori nu mai scriu nimic.
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 10:59 pm
Johhny,
Dar dacă s-ar fi chemat ghici? Verbele astea la diateza pasivă sunt uneori nostime
ernest,
Cine stabileşte ce este în exces? Poate un gram de aur este pentru cineva suficient în timp ce alţii vor kilograme. În loc de aur poţi înlocui cu orice se poate purta sau consuma.
Eugen,
A fi acelaşi presupune o conexiune cu esenţa ta ca persoană, în timp se pot schimba multe dar altele niciodată. Ca şi cu CNP-ul.
Legat de prostie, aici se pot spune multe. Nu am schimbat termenii ci doar spun că fiecare om percepe prostia într-un anumit fel. De exemplu eu nu am afirmat niciodată despre cineva că e prost. Prefer să cred că are alte probleme.
Pentru tine poate că prost este unul care nu ştie să scrie gramatical iar pentru mine acelaşi om pe care tu-l consideri prost să-mi pară cu capul în nori sau neatent.
Îmi susţin ideea cum că cineva care alege un pseudonim ştie că la ideile lui au acces doar anumite categorii de oameni şi completez pentru a mă face mai bine înţeleasă:
au acces numai cei care frecventează locurile în care tu scrii.
Să zicem că vrei să comunici mai bine cu cei din real life dar de fiecare dată apare ceva care întrerupe discuţia, factori externi: ba eşti întrerupt, ba uiţi ce vroiai să spui, ba ceea ce spune celălalt te interesează şi te duce cu gândul la o altă idee şi se pierde firul, etc,etc.
Din acest motiv nu sunt suspicioasă în ceea ce-i priveşte pe oamenii care scriu cu sau fără adevărata lor identitate.
disa,
Păi da, odată cu timpul, exerciţiul comunicării ar trebui să se îmbunătăţească. Cu alte cuvinte, ceva trebuie să se mişte, să evolueze, să se schimbe altfel stai pe loc.
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 11:26 pm
media. ea stabileste ce este in exces. cu mult peste medie inseamna exces. ai retinut ce era mai important pentru tine nu? ideea transmisa de mine era alta
sâmbătă, 25 octombrie 2008 la 11:34 pm
ernest,
Eu nu cred că cei care nu pot comunica în viaţa reală îşi varsă ideile pe bloguri. Cunosc destule persoane care comunică bine în ambele situaţii. Asta ar trebui să însemne că au probleme?
duminică, 26 octombrie 2008 la 12:22 am
“Eugen,
A fi acelaşi presupune o conexiune cu esenţa ta ca persoană, în timp se pot schimba multe dar altele niciodată. Ca şi cu CNP-ul.”
Si ce legatura are asta cu anonimatul? El te ajuta cu schimbarea? Nu-i ca si cand ai schimba o haina, u know?
“Îmi susţin ideea cum că cineva care alege un pseudonim ştie că la ideile lui au acces doar anumite categorii de oameni şi completez pentru a mă face mai bine înţeleasă:
au acces numai cei care frecventează locurile în care tu scrii.”
Ideea ta de protectie nu crezi ca contravine moralei ce le-o faceai celor ce se semneaza, ca ar face-o din mandrie? Pentru ca atata timp cat nu esti vedeta, sa iti ascunzi si mai tare identitatea cu scopul PRECIS de a nu fi detectata/cautata de cunoscuti e un fel de trufie. Ceva-n genul “mama ce tare mi-s io in parcare ca-s ascuns fata de cei trei vecini de cartier care ma cunosc, keep za secret secret…ssst…”
“Să zicem că vrei să comunici mai bine cu cei din real life dar de fiecare dată apare ceva care întrerupe discuţia, factori externi: ba eşti întrerupt, ba uiţi ce vroiai să spui, ba ceea ce spune celălalt te interesează şi te duce cu gândul la o altă idee şi se pierde firul, etc,etc.”
Asta tine de diferenta dintre scris si vorbit si nu are legatura cu anonimatul. E. Poe a scris la fel de bine semnandu-se ca si sub anonimat (nu stiu daca a fost anonim vreodata, dar u got the idea -maybe..daca mai asteapta cafeaua)
duminică, 26 octombrie 2008 la 12:50 am
Nu am făcut nimănui morală. Ziceam doar că din momentul în care permiţi să fii găsit, uşa e deschisă non-stop când te semnezi cu numele tău. Altfel, cine nu ştie cum te cheamă, nu te găseşte, e logic. Poate da peste tine întâmplător şi exact anonimatul să-i placă şi să nu se lase influenţat de ceea ce poate citi despre tine pe google.
duminică, 26 octombrie 2008 la 6:59 am
Ca un caz (psihiatric? xD) mai special am cautat mai demult dupa numele meu, pentru ca nu mai stiam ceva adresa de blog sa vad daca mi s-a raspuns, oare m-a influentat ce am aflat despe mine?
Si ca tot ai venit cu ideea, ar trebui sa gugălesc niste cunoscuti, din curiozitate (altii decat Vasi Dorin, Simo Hayha sau Scarlett Johansson care au devenit deja celebri). Nu poti sti ce friend a devenit melionar peste noapte, sa imprumut si io niste bilioane sa-mi cumpar tanc.
luni, 3 noiembrie 2008 la 11:01 am
La un moment dat incepusem sa imi fac griji, pentru ca exista destui oameni care ma stiu ca brontozaurel in viata reala, oameni care pot sa faca foarte usor legatura brontozaurel = Ana.
Initial, nu am spus nimanui care ma cunoaste in viata reala de blog. Ce a urmat e usor de ghicit. “Nu mi-ai spus ca ai blog
” M-am simtit o mare fraiera ca nu m-am “ascuns” mai bine. It was to be my own private space. Si totusi… mi-am dat seama apoi ca parerile mele pe internet nu difera de cele din viata reala. Sunt inca imatura, inca idealista, inca sfidatoare – parerile pe care le exprim pe internet mi le asum si in viata reala. Dar inca simt asa o umbra de regret ca nu m-am ascuns mai bine.
luni, 3 noiembrie 2008 la 11:07 am
ah, si inca o chestie referitoare la “gugalit” lumea: eu l-am “gugalit” pe tati ca sa ii aflu nr de telefon cand am fost agresata pe strada si am ajuns la spital la urgente fara telefon – fara telefon, nu stiam nici un numar pe de rost si nu eram inca in stare sa ma tin pe picioare cat sa merg pana acasa… asa ca nenea google si “transparenta” in cazul lui tati m-au ajutat in situatia asta.
vineri, 7 noiembrie 2008 la 6:57 pm
Articolul meu a fost unul in urma unei discutii cu un amic deci nu e furt intelectual sau inspiratie din articolul tau. L-am citit acum, dupa ce ai postat aici si te felicit pentru o parere bine exprimata. Ai dreptate cu oamenii care se ascund sub o identitate virtuala si cred ca acest lucru te face sa ai o dubla personalitate doar ca pana la urma tot se afla cine esti. De ce sa nu fi tu si sa iti exprimi parerea fara sa te ascunzi sub o porecla sau sub anonimat. Ai ceva de spus SPUNE. Asta ar trebui sa faca toata lumea, mai ales in fata nemultumirilor care tin de destinul lor. Felicitari inca o data pentru articol
sâmbătă, 8 noiembrie 2008 la 2:19 am
Până la urmă ideea e să transmiţi un mesaj. Cine vrea să-l prindă e liber să o facă, cine nu, să recepteze numai ce-l interesează.