Este la-ndemâna oricui şi de la el porneşte furtuna. Da, gândul trebuie luat de guler şi tras la răspundere! În funcţie de modul şi direcţia spre care se dezvoltă, poate lua forma unei frustrări, ironii, invidii sau a egoismului. Şi nu numai! Acum mă refer numai la părţile negative.
Ce rău poate face o frustrare? Aparent, niciunul şi totuşi multe. Să zicem că vrei să obţii ceva şi în faţa ta stau diverse obstacole. Uneori imaginare, alteori reale.
Tendinţa firească este de a le îndepărta iar când acestea sunt de fapt alţi oameni, gândul nu mai poate conţine bine, nici măcar ca ingredient. De aici pasul este foarte mic spre sarcasm sau invidie. Reacţiile sunt în lanţ iar răul tot nu-mi va ajuta la nimic, indiferent că se transformă în ranchiună sau răzbunare.
Un caz: două persoane s-au certat dintr-un fleac, nu-şi mai vorbesc. Pe lângă ele, nici soţii/soţiile lor. Ce rău mare poate exista între doi oameni încât să nu poţi trece peste el şi să ierţi? Din păcate, a ierta este asociat de multe ori cu a fi prost şi din această cauză fenomenul ţine de Paleolitic.
Răul nu ar funcţiona fără memorie. Cu cât răsfoieşti anumite pagini veninoase, cu atât repetiţia devine mama obişnuinţei.
Subtilităţile de care menţionam în titlu pot îmbrăca diverse măşi, am menţionat doar câteva. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, facem rău fiind conştienţi sau nu?
p.s. Discutam cu cineva despre magia albă şi magia neagră. Pot fi considerate ambele – forme ale răului, din moment ce intervin în soarta omului în mod sintetic.
Etichete întuneric, binele, capcane, certuri, iertarea, invidie, memoria, negru, obstacole, răul, răzbunare, sarcasm, subtil
luni, 1 septembrie 2008 la 5:37 am
Vrei sa spui, gandul este pretext intru manifestarea raului? Propun sa il anulam, asa vom fi toti egali.
Uneori, daca esti sus si vezi raul sau agitatii inutile la picioarele tale, nu mai rabzi si spui muritorilor “ba, vedeti ca asa nu-i bine si cutare-i bou!”. Mai ales daca metoda lor are nefericirea sa interactioneze cu tine, si risti sa te infesteze, in toata splendida-i paloare. In acceptiunea lor, vei fi om rau. In justul tau spirit de observatie, cel mai cumplit lucru va fi sa taci si sa le permiti stimabililor sa ti-o infiga in continuare, in plagieri ieftine, subdezvoltate sau declaratii pompoase de putere si atotcunoastere. Tot ei, in judecata stramba si contradictorie, vor racni “Nu e bine, natura noastra e fara sens, sa se faca dreptate!”. Nu cer ei cu proprie gurita sa fie exterminati? Daca analizezi ofurile propuse, la cel mai mic semn de prabusire a ideologiilor, se vor refugia in abstract, intocmai vertebratelor sub palmier, cand cerul se-ntuneca a groaznic prapad, ce-i de fapt ploaie nevinovata.
Invitatia la neparticipare, e si ea o solutie, in anularea “raului”, dar odata ca vine in sprijinul lipsei de comunicare, criticata in articol si in al doilea rand duce la stagnare, iar intr-un final, descompunere. Raul fara interactiune nu-i posibil. Reciproca, idem.
Personal, cand remarc ironii, ma intreb daca nu cumva sunt justificate si doar apoi inclin la un verdict. Cum le primesti tine de maleabilitate, simtul umorului, capacitatea de a intelege adevaratele talente si dorinta de imbunatatire, printre altele.
luni, 1 septembrie 2008 la 6:37 am
cel mai usor pe luma asta, e sa faci rau!
cel mai greu e sa faci bine!
si aici se aplica calea facila…
luni, 1 septembrie 2008 la 9:15 am
Încă un subiect controversat.
De când sunt ironia și sarcasmul instrumente ale răului? Mie unul mi se par departe de a fi mijloace de mascare a frustrărilor și invidiei.
Mi se pare un post mult prea obiectiv, reiese ce-i drept că ai un sistem de evaluare al dualismului din temă bine definit și nu voi încerca să-l contrazic.
Ai grijă însă că e foarte ușor să te păcălești, binele tău îți poate face rău și invers.
luni, 1 septembrie 2008 la 10:43 am
edit: ..subiectiv..
luni, 1 septembrie 2008 la 2:06 pm
RAUL?……existam si asta e de ajuns….cel putin pina la proba contrarie….exista o proba contrarie ?….de ce intotdeauna ne asteptam la o proba contrarie ?…poate pentru ca niciodata nu suntem siguri de ideile noastre ?
luni, 1 septembrie 2008 la 3:17 pm
o completare la lolafactory: existam si e de ajuns… ne gandim numai la noi.. numai la binele nostru… suntem egoisti … dar pana la urma trebuie sa ne gandim ca suntem oameni si e in natura noastra a gresi
luni, 1 septembrie 2008 la 5:08 pm
Ce s-ar întâmpla de nu ar exista răul ? Ar mai exista binele ?
luni, 1 septembrie 2008 la 5:10 pm
ai mai sti ce este binele? l-ai mai recunoaste fara rau?
luni, 1 septembrie 2008 la 5:58 pm
Off-topic:
sseb, diacriticele tale apar ca pătrate goale în browserul meu pe Win98SE, din cauza Vista.
A ierta înseamnă a accepta cu bună ştiinţă răul şi a-i permite să evolueze. Nu pot accepta asta.
luni, 1 septembrie 2008 la 6:28 pm
“ai mai sti ce este binele? l-ai mai recunoaste fara rau?” Doamne, ce intrebari profunde…auzite de pe vremea cand era strabunicul aviator? Dupa care s-a facut mai apoi filmul “Atentie, aterizeaza strabunicul”.
Asa-i. Unele intrebari raman pentru totdeauna, fara raspuns. Dar, vorba redactiei: “bine punctat!”
luni, 1 septembrie 2008 la 7:34 pm
Eugen,
Nu am spus că este un pretext ci un punct de pornire. Dacă tu crezi că numai ştergînd sau anulînd ceva se pot rezolva problemele, e grav. Prea multe presupuneri. Reţin o singură afirmaţie de acolo: răul nu poate să se manifetse fără interacţiune.
În ceea ce priveşte primirea ironiilor, e vinovat cel care nu ştie cum să le primească sau cel care le face? Vorbim de relaţia emiţător-receptor.
Manole,
Văzute în alb şi negru, da.
sseb,
Era o înşiruire, nu sunt toate mereu cauze ale aceloraşi probleme. Binele poate face rău numai când este ignorat şi mai ales când nu este căutat. Singura modalitate de a face rău răului este binele. Părerea mea umilă.
lolafactory,
să fie de vină imprevizibilul?
Alexandru,
Da, este natura omului şi cu toate acestea, ţinta ar trebui să fie în sus. Teoretic.
fără sens,
A existat cândva numai bine şi se pare că nu era suficient. Dacă înainte omul nu era conştient de efectele lui, acum tânjeşte după el, fie că recunoaşte sau nu.
Dragoş.
A ierta înseamnă a şterge răul de acolo unde poate prinde rădăcini. Odată instalat, va face rău pentru totdeauna. Eu aşa văd lucrurile.
luni, 1 septembrie 2008 la 8:51 pm
@anaAyana : dacă continua să existe numai binele omul nu avea posibilitatea de a alege ( luând-o biblic ) . Creaţia nu era perfectă . A fost nevoie şi de partea cealaltă pentru perfecţionarea creaţiei .
luni, 1 septembrie 2008 la 8:56 pm
A fost nevoie să ştie ce a pierdut. Cu alte cuvinte, avea ceva de preţ şi nu-i ştia valoarea. Poate din cauză că primise fără prea mult efort? Posibilitatea de a alege ne influenţează direcţia de fiecare dată.
luni, 1 septembrie 2008 la 9:04 pm
dacă n-am avea posibilitate de alegere ( a se înţelege că am fi doar buni sau doar răi şi toate alegerile ar fi doar bune sau doar rele ) totul ar deveni un mecanism previzibil , robotizat , aparent fără posibilitate prea mare de progres .
posibilitatea de a alege ne face diferiţi . Prin aceste alegeri ( fie ele bune , fie ele rele ) am ajuns o civilizaţie avansată . A se înţelege că binele şi răul sunt doar nişte noţiuni “umane” , care în desenul evoluţiei nu au sens . Ca o civilizaţie să ajungă departe , altele dispar . Totul se transformă .
am văzut un documentar despre maimuţe . Ele sunt foarte inteligente ( în termeni umani , dacă le putem numi aşa ) . Unele reţin mai multe numere ca noi oamenii , fac multe chestii . Însă n-au ajuns o civilizaţie prea prosperă şi “avansată” . Le lipseşte ceva şi nu mă încumet să comentez eu ce . Am dat un exemplu .
luni, 1 septembrie 2008 la 9:10 pm
O stare de fapt numită liber arbitru. De aici şi imprevizibilul şi imposibilitatea de a controla totul (aşa cum şi-ar dori probabil omul să facă).
Multe animale sunt inteligente, dacă nu ar fi existat o limită în ceea ce priveşte dezvoltarea, s-ar fi răsturnat puţina ordine existentă.
marţi, 2 septembrie 2008 la 1:21 am
“În ceea ce priveşte primirea ironiilor, e vinovat cel care nu ştie cum să le primească sau cel care le face?” Intrebare irelevanta pentru scopul tau, nu poate veni cu un raspuns in sprijinul ideii de asociere absoluta a ironiei cu cel rau. Deoarece sunt atat de multe scenarii.
Poate fi vina tuturor, a unei parti, cuiva independent de cei implicati, sau niciunuia. Ultima anuleaza evident conceptia de vinovatie.
In sens opus ideii tale de ironie, unealta a diavolului, ironia poate avea rol constructiv, iar cand nu poate fi combatuta, poate deveni victima rautatii celor dezarmati. In contraargument.
Nejustificata, poate avea efect de bumerang. Daca o vezi rau dovedit, inseamna ca undeva s-a atins tinta si a avut efect.
O analiza concreta si detailata in miezul ironiei, la modul particular, e singura care poate face lumina. Doar daca afirmatiile sunt false, te poti uita in directia celui care a aruncat-o. Unii au impamantenita, pare-se, prejudecata ca e unealta a raului.
Ironia e doar o metoda.
Binele fara rau? Dragilor, binele cat si raul absolut, prezente metaforic in Biblie, asteapta dincolo. Daca tot nu stiti unde, mituiti ghicitoarea: cate secole mai am de trait?
Maimutele nu stiu ce-i ala liberul arbitru? Dar atunci pasarile ?
marţi, 2 septembrie 2008 la 5:33 pm
IRONÍE, ironii, s.f. Vorbă, frază, expresie, afirmaţie care conţine o uşoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificaţii opuse sensului lor obişnuit; zeflemea, persiflare.
IRONÍ//E ~i f. Vorbă conţinând o uşoară batjocură (la adresa cuiva sau a ceva). ♢ ~a soartei joc al întâmplării, care pare a fi o urmare a unei intenţii rele.
Deci este legată de intenţia celui care o emite.
marţi, 2 septembrie 2008 la 6:33 pm
Asocierea absoluta a ironiei cu cel rau, asa cum zisem, lipseste.
marţi, 2 septembrie 2008 la 6:44 pm
Si cu un efort supraomenesc de apel la memorie, vei realiza ca nu vorbeam de ironie a sortii. Ma foarte bucur ca ai boldat ce-i complet pe dinafara.
marţi, 2 septembrie 2008 la 6:45 pm
Ironia sorii e emisa de soarta, ea nu contine intentii. De aia ii si spune “a sortii”. Jesus !
marţi, 2 septembrie 2008 la 6:52 pm
Am subliniat doar faptul că este răutate, nu contează că e a sorţii sau vine de la om. Nu poţi spune că soarta e paralelă cu oamenii şi nu este influenţată de acţiunile şi intenţiile lor.
A spune ceva în mod constructiv o poţi face în multe feluri. Eu una nu sunt adepta ironiilor când vine vorba să ajut pe cineva să vadă ceva, mai bine îi spun direct. Sau mai bine nu-i mai spun nimic, aşa ca-n cazul de faţă.
miercuri, 3 septembrie 2008 la 3:39 am
A ierta înseamnă a şterge răul de acolo unde poate prinde rădăcini. Odată instalat, va face rău pentru totdeauna. Eu aşa văd lucrurile.Îmi vine în minte o analogie ciudată, poate, dar mie îmi pare potrivită situaţiei. Să zicem că eşti împuşcat(ă) – nu mortal. De ce mergi urgent la medic să scoată glonţul? Fiindcă organismul nu-l poate accepta, iar prezenţa lui acolo creează daune. În rarele cazuri cînd nu poate fi extras, sînt şanse mari ca pe termen lung să creeze probleme.
Eu văd răul ca pe acel glonţ pe care nu-l pot suporta în mine, nu-l pot accepta acolo. Iar cel care l-a ‘plantat’ va trebui să afle – într-un fel sau altul – că a făcut ceva rău ce nu poate rămîne nepedepsit şi nici iertat. Însă n-am să-l împuşc la rîndul meu, ci am să-l izolez, am să-l ţin departe. Doar aşa pot şterge efectele răului produs.
Cum spuneai şi tu la început, a întoarce şi obrazul celălalt e semn de slăbiciune (ca să nu zic ‘prostie’, în ziua de azi) şi se va profita din plin de asta, atrăgînd şi mai mult rău.
O spun din proprie experienţă.
miercuri, 3 septembrie 2008 la 5:23 pm
Păi cam aşa se întâmplă.
Comparaţia cu glonţul îmi convine dar uite ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre iertare:
1. să nu începi să faci rău
2. să nu răsplăteşti răul cu rău
3. să nu răspunzi cu aceeaşi monedă
4. lasă să ţi se facă rău
5. lasă să ţi se facă mai mult rău decât vrea vrăjmaşul să-ţi facă
6. nu urî pe cel care ţi-a făcut rău
7. iubeşte-l
8. fă-i bine
9. roagă-te pentru el
Ce fel de oameni suntem? De ce nu putem să răspundem răului cu bine? Problema este că mulţi nici nu încearcă şi nu avem de unde să ştim ce se întâmplă după.
joi, 4 septembrie 2008 la 6:20 pm
Indiferent de binele pe care il gandim, noi oamenii tot ajungem sa infaptuim o forma a raului. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa incercam in continuare.
luni, 8 septembrie 2008 la 3:12 pm
Dupa parerea mea, binele si raul sunt ca minciuna si adevarul. Noua ne ramane optiunea de a alege…
luni, 8 septembrie 2008 la 4:16 pm
dupa ce ?
luni, 8 septembrie 2008 la 5:35 pm
dupa mine, potopul!..
miercuri, 10 septembrie 2008 la 9:31 pm
lascaris,
fireşte, atât timp cât drumul este înainte, ar trebui să fie călăuzit de optimism
georgia,
problema este că nu ne dăm seama mereu care este adevărul şi ne lăsăm înşelaţi de înlocuitorii lui
marţi, 23 septembrie 2008 la 6:16 pm
S-avem pardon, draga mea, dar asta sună mai mult a masochism decît a paşnicie.
). Dar să fac precum şoricelul din vechea prezentare la desene animate, adică să mă leg singur la ochi şi să scot pieptul în afară – pus la colţ fiind de pisica haínă – ei, asta nu. Sorry… 
Îţi dai seama că în felul ăsta, lumea ar ajunge la (auto)distrugere în cel mai scurt timp?
Cel mai inteligent lucru e să aplici tehnika Ai ki do, adică de a folosi energia adversarului împotriva lui însuşi (parcă am mai spus asta… hmmm, bătrîneţea