Sertare scoase din memorie (1)

După ce şi-a înlocuit ceasul de la mână cu o brăţară de tinichea, cumpărată într-un târg fără nume, timpul s-a oprit într-un plin proces al deconstrucţiei. O scotea din amintirile lui aşa cum dispar liniuţele de la bateria mobilului, pe display. Aici totul se întâmpla în spatele cortinei, acolo unde poţi vedea indiferent că ţii ochii închişi sau nu.

Gândurile au stat în cumpănă, uitînd să privească spre linia de mijloc. Cutiile de pantofi au devenit goale şi tălpile moi de atâta păşit pe vise cu nonşalanţă. Cui îi mai folosesc amintirile atunci când ele sunt egoiste?… se gândea Tudor pe o bancă ce avea vedere spre o baie publică. O să merg să mă spăl, să dau jos toate mângâierile de pisică! Fără să mai stea pe gânduri, s-a trezit în baia de vizavi ce-i făcea cu ochiul.

La intrare, o doamnă mi-a înmânat un chestionar. Cum nu mă interesa prea mult ce scrie acolo, am bifat la întâmplare, numai să mă lase să intru mai repede. Merg mai departe, să citesc meniul.

- Doriţi o baie cu aburi?  mă întrebă o domnişoară sfioasă, îmbrăcată într-o rochiţă de in, aproape transpirată. Cele cu muşeţel sunt indicate pentru melancolici iar băile cu gălbenele stimulează circulaţia sângelui.

- Care este specialitatea casei?

- Vă recomand baia cu petale de iasomie, veţi pleca de aici îndrăgostit de viaţă! îmi spuse  Maja. Avea un ecuson pe piept cu numele ei. Cum intrasem acolo destul de buimac, am acceptat. Simţeam nevoia să încerc ceva ieşit din comun, chiar dacă până atunci nu m-a tentat vreodată o astfel de idee.

M-a condus până la cămăruţa închiriată de mine şi acolo m-a lăsat singur. După ce am apăsat pe câteva butoane, am setat aparatul cu aburi pe light şi m-am întins pe spate. Pe fundal cânta o melodie destul de relaxantă, mi se părea cunoscută dar pe măsură ce mă cufundam în senzaţii, se auzea din ce în ce mai încet.

O vedeam pe ea cum urcă într-un avion decapotabil şi zboară ca-n Arizona Dream, fără să reuşească să iasă din mintea mea. Odată am visat că zbor şi cum eram atât de conştient că este doar un vis, m-am aruncat. M-am trezit brusc. Cred că aţipisem şi cineva bătea în gemuleţul de la uşă. Nu mi-a păsat că sunt gol şi mă poate vedea Maja. Mi-a spus că dacă voi sta mai mult sunt şanse să mă rup de realitate. Hmm, nu sună rău dar toate au o limită. S-ar putea să mă întorc la ea, ce ştie fata asta?

Am ieşit din baie, învelit cu un prosop şi m-am dus la vestiar să mă schimb. Nu era nimeni pe acolo, mă gândeam să o întreb dacă şi-a făcut careva abonament la ei dar am renunţat. Dacă înainte venea omul să se spele pentru că nu avea unde, acum mi-au scuturat ceva portofelul… Nu-i nimic, a meritat!

Am ieşit afară. Era deja seară şi se făcuse puţin răcoare. Ea era cu o mână la ochi apoi s-a ascuns după un colţ şi i se vedea doar marginea rochiei. Când am ajuns acolo, dispăruse şi în aer am simţit numai parfumul ei. Îl simţeam de fiecare dată când ne întâlneam, de la cinci metri distanţă şi pe măsură ce mă apropiam aveam senzaţia că mă scufund într-o lume unde simţurile strigă după ajutor.

- va urma -

Etichete amintirile, băi publice, cum să uiţi, deconstrucţie, lumea lui Tudor, parfum, povestiri, realitate, soarta amintirilor