Fiecare om îşi îndreaptă afecţiunea către ceva/cineva. Unii dintre noi suntem contabili, alţii pariem cu ochii închişi pe sentimente şi în final rezultatul poate fi acelaşi: investiţia a fost aleasă greşit, ba chiar s-a născut din nisipuri mişcătoare.
Ce se întâmplă în cazurile fericite probabil că nu observăm decât în momentul în care prezentul devine acel proaspăt trecut, legat nu doar de secunde. Trebuie să faci câţiva paşi înapoi pentru a vedea ce ai în faţă, asta pentru că eşti prea aproape de centrul de greutate.
Cum poţi şti sigur că ceea ce vrei să dai mai departe nu se va pierde şi de ce această tendinţă? Afecţiunea nu poate fi măsurată şi nici împărţită pe segmente, ca-n matematică. Este firescul din om de a nu risipi ce are puţin dar bun şi totodată de a conserva feedback-ul.
Dar ce este veşnic cu adevărat? Orice am alege şi oricât am oferi, dacă destinaţia nu are nimic în comun cu expeditorul, operaţiunea nu mai este deschisă.
Etichete adevăr, afecţiunea, apropiere, dăruire, normalitate, veşnicia
miercuri, 23 iulie 2008 la 4:24 am
cred ca daca stai sa calculezi in termeni de investitie si profitabil, raportate la vesnicie, atunci poti oricand anula totul, fara a primi insa un raspuns definitiv la intrebarile esentiale
miercuri, 23 iulie 2008 la 4:52 am
vesnicia probabil depinde de relatia dintre destinatie si expeditor; daca actiunile tale si-au atins tinta (intr-un procent considerabil, macar), atunci nu mai ai impresia ca ai risipit timpul si insasi notiunea lui dispare
miercuri, 23 iulie 2008 la 9:23 am
Sufletul este vesnic, restul… dust in the wind.
miercuri, 23 iulie 2008 la 11:12 am
… Ana, vrei garanţii în materie de investiţii sentimentale?… Să-mi zici şi mie ce obţii, sînt curios.
Continuînd paralela (ta) cu lumea finanţelor, vei remarca faptul că cele mai bogate ţări sînt şi cele mai pline de datorii. Deci îţi sugerez să investeşti fără a te gîndi la garanţii, profit etc.. De la un anumit nivel, bogăţia este a celui ce dăruie, nu a celui ce primeşte.
Pentru protecţia ta, trebuie să îţi impui să treci peste sentimentul (vremelnic) de pierdere care te-ncearcă atunci cînd un eveniment (negativ) privit mult prea de-aproape îţi umple tot orizontul; oricît de mare ar părea acum, cînd îl vei privi în perspectiva (unor luni / ani) va arăta cu totul altfel. Intensitatea luminii unui bec scade şi ea cu pătratul distanţei, deci de la o oarecare distanţă nu te va mai orbi. Trust me, ştiu ce spun
miercuri, 23 iulie 2008 la 11:42 am
Cît despre veşnicie – vei găsi decît “umbra” ei aici, în lumea asta vremelnică prin definiţie.
Mi-ai amintit de o urare creştină: “Fie să ne-ntîlnim în Veşnicie” (adică pe lumea ailaltă / în Rai). Deci nu aici. Aici sîntem numai în vizită.
miercuri, 23 iulie 2008 la 12:00 pm
toate-s trecatoare asa ca nu prea are rost sa ne gandim la termeni de eternitate… important e ca prezentul sa fie cat mai apropiat de aspiratii si sa poti sa traiesti cat mai aproape de ceea ce iti doresti… stiu ca multe par altfel dupa ce nu le mai ai, dar totusi tot in prezent traim asa ca stiu ca trebuie sa profitam… make the best of it… ce urmeaza, in alta viata, dimensiune sau existenta, e deja o alta discutie… pana la urma, si ceea ce urmeaza (daca urmeaza) depinde de prezent si ce facem in prezent… iar cu sentimentele un lucru e sigur: nimic nu e etern desi ne-ar place sa credem… si nu ne opreste nimeni sa credem ca pot fi eterne… oricum, parca sunt prea multe cazuri impotriva… dar poti sa speri intotdeauna ca vei fi exceptia…
miercuri, 23 iulie 2008 la 1:21 pm
referitor la continutul mesajelor si cum ar trebui ele receptionate, sa incercam o abordare mai absurda sau mai malefica sa zic asa, a fenomenului: cred ca unele raspunsuri se invart in jurul sentimentelor care au legatura cu puterea-mesajele daca sunt cifrate pot releva o interiorizare a expeditorului care prin insasi natura sa ascunde dorinta ca celalalt sa compenseze manifestarea subtila de putere, printr-o manifestare bruta de putere, intr-un gest de revolta a trupului asupra mintii; in felul asta orgoliile expeditorului sunt satisfacute, iar daca destinatarul actioneaza altfel, in mintea expeditorului obsedat doar de putere, operatiunea nu mai este deschisa; cred ca pentru transmiterea corecta a mesajelor, e nevoie de sinceritate si dorinta de a intelege in primul rand pe celalalt, fara a te gandi doar numai la tine si a masura valoarea celuilalt doar dupa cat de bine descifreaza mesajul tau; mai exista si posibilitatea ca amandoi, atat destinatarul cat si expeditorul sa actioneze exact la fel, fiecare asteptand ca celalalt sa rupa tacerea; se poate spune in cazul asta ca nu exista comunicare intre cei doi? nu stiu
miercuri, 23 iulie 2008 la 1:51 pm
Iniţial am vrut să las numai titlul şi să nu mai scriu nimic pentru că ideea mi se pare destul de explicită dar poate fi interpretată de fiecare în parte după bunul plac.
Aşa cum zicea şi Laurenţiu mai sus, sufletul este veşnic iar dacă ne gândim la ceea ce este înrudit lui, titlul iar spune totul.
Bineînţeles, asta nu înseamnă că trebuie să ne gândim în permanenţă la sfîrşit dar dacă ne gândim că nici măcar întrebările nu sunt veşnice atunci ce rămâne?
Eugen,
Termenii folosiţi de mine erau scrişi cu italics, ceea ce înseamnă că nu erau folosiţi în sens propriu iar destinaţia o privesc aici ca pe ceea spre ce se îndreaptă omul atunci când alege ceva.
Joker,
Eu nu vreau garanţii, nici nu am cum să le obţin până nu încerc. Aşa cum bine zicea cineva pe aici cu un citat: problemele vin din cauză că nu am trecut de temeri.
Daniel,
În timp ce sentimentele pot fi schimbătoare, ceva trebuie să fie constant. Oare ce?
Ai punctat un lucru esenţial: să dai ce ai mai bun! Cam aşa văd şi eu lucrurile.
miercuri, 23 iulie 2008 la 2:31 pm
tu ai pornit de la premisa titlului si tot ce ai construit dupa asta se bazeaza pe el, pe cand eu am incercat sa dau vesniciei si alte valente, raportand-o la timp, odata cum este el perceput din afara (nimic nu e vesnic-primul meu comentariu), iar apoi prin prisma celui care il traieste (cand traiesti momente placute pierzi notiunea timpului); nu mi se pare ca daca nu am vorbit de suflet si vesnicie la modul standard, in care ele se leaga in mintea omului, am redus valoarea si intelesul cuvintelor scrise de tine cu caractere italice; sa trag doar concluzia ca vesnicia e asigurata de suflet mi s-a parut o tema prea simpla de filozofat, asta cel putin in conceptia mea; mi se pare ca am atins mai multe subiecte care au stransa legatura cu ce ai spus tu mai sus, intr-o perspectiva mai putin mistica, insa, ca sa zic asa
miercuri, 23 iulie 2008 la 2:57 pm
cel citat de tine spunea la fel de bine ca problemele, cu cat te confrunti cu mai multe, te intaresc; combinat cu ce a spus dincoace, se traduce in faptul ca oamenii tari sunt cei carora le lipseste curajul, ceea ce e o contradictie
miercuri, 23 iulie 2008 la 2:58 pm
relativ la “problemele vin din cauză că nu am trecut de temeri”
miercuri, 23 iulie 2008 la 10:53 pm
Ruleaza perioada asta pe HBO un film in care personajul, un “afroamerican” (politic corect spus, se pare), incearca sa obtina o solutie la a fi ce trebuie pentru cei de langa el.
Daca ai fonduri disponibile mai mici (risipa anterioara, sa zicem), folosesti informatii mai amanuntite despre afacere, incerci sa extragi ce este esential pentru decizie, te informezi de la alte investitoare, etc.
)
La un moment dat se arata contrariat de un enunt din constitutia americana, spunand ca “fiecare are dreptul de a cauta fericirea”, dar nu ca “fiecare are dreptul de a fi fericit”.
Poate ca asta este ceea ce este vesnic: sa cauti.
Daca dispui de fonduri suficiente, diversifici investitiile, si atunci gradul de risc se reduce, vor ramane cateva investitii cu profit.
Ce o fi insemnand si asta !
vineri, 1 august 2008 la 10:52 pm
investitie de durata???Unde a ramas aici si acum caci maine nu se stie ce va fi adik celebrul “carpe diem”?Sincer prefer nisipurile miscatoare unei investitii de durata care pana la urma fie ca vrem sie ca nu vrem tot va da faliment caci “tic-tac” “tic-tac” timpul trece si lasa urme urmele se adacesc eroadeaza si proavoaca daune mult mai mari decat initial asa k mai vine “noi sa traim bine si sa nu regretam nimik restul se rezolva:D”
luni, 26 ianuarie 2009 la 10:34 pm
lost girl, zic si eu acum
daca traiesc clipa de acum in detrimentul clipei urmatoare, ce/am facut?
oare nu sunt la fel de importante clipele, si cea prezenta si cea imediat urmatoare ei, chiar daca nu exista o certitudine deplina a niciuneia?
“carpe diem/ul” e o filosofie valoroasa numai in masura in care tine cont de intreaga perspectiva – de ce nu si de perspectiva vesniciei.
in trecere