A scrie sau nu pe blog?

Îmi asum responsabilitatea pentru prostioarele pe care le scriu aici. De fapt, din momentul în care ele devin publice, din  stadiul de frânturi de gânduri, e ca şi cum le-aş transforma într-un joc de darts. Fiecare idee expusă este un semicerc de pe tablă. Părerile contra sunt săgeţile care le  ţintesc doar cu privirea sau folosind literele de pe tastatură pentru a forma argumente logice sau pertinente.

Nu scriu pentru ca oamenii să fie de acord cu mine şi nici pentru a demonstra ceva. Pentru că orice subiect poate fi abordat din mai multe unghiuri şi acoperit prea puţin, cuvintele devin instrumente, uneori insuficiente, sărace.

A şlefui ideile sau gândurile este ca şi cum ai încerca să tai o roşie cu un cuţit tocit, esenţele se pot scurge pe alături. Cei care scriu, ştiu că nu întotdeauna ceea ce aduni pe hârtia albă pe care o ai în faţă, este calitate sau claritate. Cel mai simplu este să fii spectator şi să interacţionezi din când în când.

Ca să acoperi o idee poţi scrie un roman ca Shogun şi sunt în continuare şanse să nu spui ceva esenţial. Din acest punct de vedere mă bazez pe comunicare, pe interacţiune şi comentariile cititorilor. Nu înţeleg site-urile unde nu sunt permise părerile celor care-l citesc. Este ca şi cum numai cel care scrie are dreptate şi nu acceptă alte puncte de vedere. Întotdeauna vor exista completări sau păreri contra dar acest lucru nu înseamnă că poate anula spusele unui om.

Am realizat un mic studiu de caz: am întrebat câteva persoane cum dorm noaptea pe pernă.

Cineva mi-a spus că nu suportă să doarmă cu pavilioanele urechilor lipite de pernă, drept pentru care foloseşte două, pentru a se sprijini mai lejer. O altă persoană spune că doarme cu capul sub pernă. Am întrebat de ce şi mi s-a spus că în cămin, la facultate, era gălăgie şi aşa o acoperea. Acum nu mai are gălăgie unde doarme dar obiceiul a rămas. O cunoştinţă doarme cu şase perne: îi place ca atunci când se întoarce pe partea cealaltă să aibă pe ce să se sprijine, şi cum este om căsătorit nu poţi spune că este singur. Altcineva doarme fără pernă. Personal, mi-am ales una ergonomică, pentru a păstra o poziţie firească a corpului în timpul somnului.

Bătrânii spun: câte bordeie, atâtea obiceiuri! Exemplul de mai sus ilustrează faptul că până şi cele mai simple acţiuni ale oamenilor pot arăta complex în ochii celui care le priveşte. Nu spun că le judecă.

Ce legătură are povestea de mai sus cu acţiunea de a scrie? Cineva care citeşte întâmplător un articol de pe acest blog, poate crede orice despre mine. Cine are timp să citească arhivele pentru a vedea dacă se păstrează prima impresie?

Din exterior, tabla de darts poate părea saracă dar jocul este întotdeauna incomplet. Săgeţile nimeresc numai acolo unde ţintesc cu dibăcie, prin urmare, de ce să nu acordăm înţelegere ambelor tabere? De această dată, adevărul se află chiar la mijloc, nu are sens să cauţi în spatele tablei de joc.

Am fost întrebată de ce scriu puţin, de ce nu răspund mereu la comentarii, de ce  uneori sunt prea sobră sau  nu am simţul umorului. Aşa cum bine spunea Turnavitu aici, nimeni nu te plăteşte pentru a scrie pe blog. Cei care o fac ştiu că oferă totul în mod gratuit iar la mijloc se află atât timpul cititorului cât şi cel al autorului. Tocmai de aceea, fiecare este liber să citească sau nu şi pentru a deconstrui ceea ce se scrie pe aici este nevoie de… mai mult decât înţelegere şi argumente contra.

Nu este simplu să desenezi cerculeţe. Până găsim săgeţi care să nu perforeze tabla de joc, cum dezvoltăm ideile mai cu spor?

Etichete argumente solide, comunicarea în spaţiul virtual, cum dormi pe pernă, cum se scrie pe blog, darts, de ce scriu pe blog, de ce se scrie pe blog?, discuţii în contradictoriu, jocul darts, responsabilitatea de a scrie