Expresii neterminate (de cine?)

… sau de ce? Ah, limba asta românească-i o minunăţie! Expresiile se nasc din ea ca ciupercile după ploaie, aş zice că e chiar un fel de fântână arteziană: nimic nu se pierde, ţâşnim în inovaţii şi ne întoarcem la baza lor.

Unele expresii mă duc cu gândul la diverse situaţii, totul fără să vreau!

Oameni au obiceiul să spună, atunci când sunt semne de ploaie: e nor! Imediat îmi imaginez norişorul din desenele animate, cel care te urmăreşte peste tot, stă numai deasupra ta şi te plouă insistent. E nor, nu?

Alteori, când avem de-a face cu o pană de curent, ar fi mult prea oficial să-i spui cuiva: ştii, în timp ce eram la baie şi mă spălam pe dinţi, a picat sursa de curent electric. E mai simplu să spui: s-a luat curentul. Bun, dacă privim verbul a lua ca pe unul intranzitiv, eu imediat întreb: de unde? Sau poate… de ce?

O altă expresie care mă amuză este cea cu căştile: s-au împuşcat! Nu-mi imaginez frontul de luptă ci doar faptul că este descris perfect cazul respectiv, ca la investigarea unei anchete unde criminalul era de fapt un sinucigaş.

Mai sunt expresii şi cuvinte devenite deja banale, la care reacţionez la fel când le aud: vrea să ningă, stă să plouă, florile acestea sunt muşcate – de cine?, ţipenie, preparate (culinare) – de cine?

Din acest motiv, când văd tz în loc de ţ, sh în loc de ş, oo în loc de u şi altele asemenea, nu pot decât să zâmbesc. Avem imaginaţie şi spirit ludic, nu?

p.s. Între timp, am reuşit să conving norişorul care plouă să se abţină! Nu sunt eu în foto, am convins şi personajul să pozeze cu ajutorul opţiunii browse for pictures!

Etichete cu sau fără diacritice, expresii amuzante, expresii uzuale, ghiduşii, imaginaţie bogată, limba română, nori, obiceiuri verbale, polisemantică, poza cu nor, regionalisme, spirit ludic