O formă mai mare de dreptate decât cea-n care toţi lasă jos piatra judecăţii nu ştiu dacă există. Cel puţin între oameni, unde ideile, prejudecăţile, concepţiile şi restul teoriilor interacţionează permanent şi au diverse ţinte. Unele pot fi greşite din start dar cum poţi verifica acest lucru?
Ne condamnăm la nedreptate de parcă ne-am afla pe un câmp de luptă, de parcă am fi hiene îmblânzite, experţi-arheologi sau suspecţii de serviciu.
Nu este trist ceea ce spun ci mai degrabă crud. Vestea bună este că totuşi adevărul se coace numai în condiţii prielnice. Ca să poţi zâmbi zilnic îţi trebuie ochelari roz şi apoi obiceiul de a privi prin ei chiar şi când nu-i ai la tine. Asta da, soluţie!
Pentru a reduce oamenii la grupuri (preferate sau nu) trebuie să-i excluzi, să culegi şi să alegi. Fiecare se crede normal iar toţi cei care nu sunt la fel ca el sunt anormali sau catalogaţi într-un fel anume. Este mai simplu să te înţelegi pe tine decât pe celălalt, fireşte! Numai în cazul în care ştii cu adevărat cine eşti, altfel îţi poţi căuta identitatea în o mie de locuri, găsind-o niciodată.
Mă întreb, dacă oamenii s-ar gândi mai întâi la ceilalţi şi abia apoi la sine, şi-ar da palme Pământul să se-ntrebe dacă nu cumva visează?
Etichete adevărul, concepţii, dreptatea, empatie, identitate, judecâţi, libertatea gândirii, normalitate, Prejudecăţi, trierea oamenilor
joi, 22 mai 2008 la 8:05 am
E bine sa ai mereu “pietricele” in buzunar! Lui Hansel si Gretel le-au fost de folos. Buzunare incapatoare sa fie, ca drumul “curge” mereu inainte… doar trebuie sa alergi inaintea prietenilor, sa-i intampini.
Daca porti ochelari, fie ei si roz-bonbon nu ti se vad ochii.
joi, 22 mai 2008 la 8:26 am
Obiectivitatea este greu de atins, mai ales daca esti in mijlocul problemei sau posezi o doza extravaganta de orgoliu.
Un amic, odata, mi-a spus cum priveste el orice problema: isi imagina ca este pe margine si ca nu are implicare. adica statea cu ochii mintii dincolo de gard.
E si asta o metoda!
joi, 22 mai 2008 la 9:11 am
“Mă întreb, dacă oamenii s-ar gândi mai întâi la ceilalţi şi abia apoi la sine, şi-ar da palme Pământul să se-ntrebe dacă nu cumva visează?”
Îmi place mult formularea.
Cred şi eu că lumea ar fi altfel.
Copiii aşa fac…
şi…
“Dac-am fi toţi copii ar fi Universul fără de păcat.”
joi, 22 mai 2008 la 9:17 am
Şi noi suntem copii… şi Tatăl nostru ne învaţă:
“în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş.” (Filipeni 3:2)
joi, 22 mai 2008 la 9:35 am
“în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş.” (Ghita 3:2)
asa Ghita, invat-o numa’ prostii !
joi, 22 mai 2008 la 10:09 am
Într-adevăr eram al treilea care comentează. Şi era al doilea comment al meu. Deci 3:2…
Dar nu erau cuvintele mele…
Ce ar trebui să învăţ?
joi, 22 mai 2008 la 10:28 am
eu nu cred ca e nevoie sa facem efortul de a ne gandi intai la ceilalti. chiar si din pur egoism poti da dovada de toleranta. eu nu folosesc ochelari roz dar, inainte de a da cu pietre, imi pun niste intrebari:
1. ideile si modul de viata pe care celalalt le are ma afecteaza pe mine personal sau pe cei dragi mie?
2. e cineva care e in imposibilitatea de a lua propriile hotarari sau lipsit de aparare in pericol (fizic sau moral)?
daca la ambele intrebari raspunsul e “nu” atunci, indiferent daca aprob sau nu felul de a gandi, actiona, trai al celorlalti, a arunca cu pietre e complet inutil. sunt constienta ca suntem diferiti si cu asta basta.
joi, 22 mai 2008 la 10:34 am
De cele mai multe ori oamenii percep un sfat sau un indemn la a face ceva mai mult cu viata lor drept o piatra aruncata. Vreau sa fac numai ce imi place si numai ce doresc eu, parca dorim sa spunem toti! Ce se intampla totusi cand acest lucru nu mai este posibil? Stai pe margine si lasi pe cineva sa se auto-distruga sau preferi sa iei o piatra si sa ii tulburi linistea vecina cu multumirea de sine?
Sa arunci cu piatra nu presupune intotdeauna doar sa fii rau, ci si sa fii sceptic in privinta posibilitatilor cuiva de a te convinge ca poate fi alaturi de tine sau poate face anumite lucruri in general. Poti arunca piatra in multe feluri, dar exista si posibilitatea sa arunci piatra dupa ce ai sarutat-o si i-ai facut temenele sa nu loveasca prea tare!
Si inca nici nu ai trecut la aruncarea ciocanului….
joi, 22 mai 2008 la 10:41 am
@Ghita: ce sa inveti? hmmm…buna intrebare. Ia sa vedem…how about the warrior’s dance ?
http://www.ebar.com/pride/article.php?sec=pride&article=36
joi, 22 mai 2008 la 11:17 am
anahoretus, nu sunt sigura daca mie mi-ai raspuns dar ma bag si eu….
eu mereu imi spun ca, daca omul are nevoie de un sfat, va veni sa-l ceara. daca nu, evit sa ma bag in viata celor din jur. la urma urmei, omul, daca nu cere sfaturi, inseamna ca e sigur ca ceea ce face e bine. si, cine sunt eu sa cred ca nu? daca eu sunt cea care greseste?
exista si situatii clare in care cel de langa tine a pierdut controlul asupra propriei vieti: a inceput sa bea, sa ia droguri…etc. dar nu toate situatiile sunt atat de clare in viata. si, daca as da un sfat necerut sau un indemn ar insemna ca incerc sa-mi impun opinia mea. ceea ce e dovada de ingamfare. cine spune ca eu gandesc mai bine?
joi, 22 mai 2008 la 12:10 pm
Intreaba un om pe cine alege intre persoana lui si restul omenirii si ai sa vezi ce chestie “draguta” poti afla ! Dau un premiu celui care stie cine a enuntat problema asta !
joi, 22 mai 2008 la 12:34 pm
Oana,
Iti descriu o situatie ipotetica: esti intr-o relatie cu cineva si acea persoana alege sa faca ceva irational sau lipsit de orice logica. Iti garantez ca in momentul in care amanadoi stiti ca el/ea nu este pe calea cea buna nici inima si nici ratiunea nu te vor lasa sa taci din gura. Cu totii avem nevoie de dusurile reci pentru a ne trezi la realitate. Cunosc oameni care atunci cand au fost confruntati cu o asemenea situatie partenerul care a tacut a fost mai tarziu pus la zid pentru ca nu a zis nimic la momentul oportun.
Hai sa mai terminam cu aceste americanisme de doi lei, gen eu stiu cel mai bine, desi ma scufund in mocirla. Eu am credinta ca undeva si candva vom fi trasi la raspundere pentru ca am asistat pasiv la ruina celui de langa noi. Si sa nu crezi ca exagerez. Eu nu ma refer la situatii de genul, stinge lumina, draga! Ci la circumstante care pot influenta viata unui om pe vecie. Nu e vorba despre cat de corecta este parerea mea, ci de faptul ca fiind in exterior uneori lucruri apar mai clare si mai simple.
joi, 22 mai 2008 la 12:36 pm
turnavitu,
mereu ne alegem pe noi insine, dar suntem cateodata capabili sa facem gesturi fata de ceilalti si sa incercam sa nu ii lasam pe ceilalti sa alunece.
nu stiu cine a spus asta. inseamna ca nu am castigat premiul?
joi, 22 mai 2008 la 12:42 pm
ps. pentru oana!
nu parerea ta sau ingamfarea conteaza (desi de cele mai multe ori trebuie sa fii foarte decis pentru a te face inteles) ci faptul ca trebuie sa faci ceva. Nu conteaza cat de bine gandesti, ci faptul ca exista pareri de bun simt unanim acceptate: nu lua droguri (nu cred ca daca ai copii si afli ca fac asta ii mangai pe crestet si nu spui nimic), nu fura (iarasi, daca iti vin cu 1 milion de euro nu ii intrebi de unde ii au), nu te auto-distruge (adica atunci cand vrea sa se sinucida ii pui streangul de gat), etc.
Aici nu e vorba de orgoliu, ci de a face ceva imediat pentru celalalt. Si daca iti pasa de cineva foarte mult, il dai dracului de orgoliu, de frica, de pareri preconcepute si incepi sa vorbesti. Firesti, nu poti sa impui nimanui sa fie mai bun. Unii omeni daca le dai un sfat fac exact ceea ce spui sa nu faca din orgoliu. Dar poti sa iei pozitie, mai ales daca iti pasa. Dragostea nu poate fi niciodata pasiva si dezinteresata de celalalt pentru ca ea nu suporta sa vada cum celalalt face greseli.
joi, 22 mai 2008 la 12:44 pm
Eugen,
Smerenia nu este o prostie, este o virtute. Daca nu poti fii smerit, nu ai nimic in viata. Asta este parerea mea si a Evangheliilor.
joi, 22 mai 2008 la 1:17 pm
Anaayana,
tu esti putin cam idealista, sau mai mult, cert e ca esti idealista. Este greu sa renunti la ideea de eu, pana si cel altruist fiindca in egoismul sau se simte bine sa-i ajute pe ceilalti. Cel mai greu in ziua de azi este sa accepti ca ceilalti sunt diferiti de tine, si ca diferit nu inseamna neaparat gresit.
PS cu homosexuaitatea tot nu pot fi de acord
joi, 22 mai 2008 la 1:37 pm
“PS cu homosexuaitatea tot nu pot fi de acord”
Nici Dumnezeu nu este de acord cu homosexualitatea.
joi, 22 mai 2008 la 2:03 pm
anahoretus:
mai astept raspunsul !
GhitaB:
ce vorbe tari pe aici ! nici eu nu sunt de acord cu homosexualitatea dar nici cu ipocrizia unor preoti care o practica intens dar vin si dau cu pietre in cei care fac o parada ! Si da-mi voie sa te-ntreb, de unde stii cu ce este de acord Dumnezeu si cu ce nu ? Cand ai vorbit cu El ultima data la telefon ?
joi, 22 mai 2008 la 2:26 pm
@turnavitu
1. Nici Dumnezeu nu este de acord cu ipocrizia.
2. Ştiu cu ce este de acord Dumnezeu pentru că El vrea să ştiu. Biblia e Cuvântul Său. Acolo găsesc. (Distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora arată opinia Lui despre acest păcat. Lumea noastră (la fel ca Sodoma şi Gomora) se îndreaptă spre final.)
3. Pentru a vorbi cu El nu e nevoie de telefon…
Dacă ai şti ce mult ar vrea să vorbeşti cu El…
joi, 22 mai 2008 la 2:28 pm
e frumos cand folosesti vorbe de duh cand stii ca El nu te poate contrazice; de fapt este si asta o forma de necredinta
incep bataliile pe tema religioasa, Doamne, daca iasa de-o razmerita devin credincios
joi, 22 mai 2008 la 2:32 pm
@Eugen
Stai liniştit…
Nu ne batem.
Mi-am spus opinia. Am primit întrebări. Am răspuns.
joi, 22 mai 2008 la 3:12 pm
uh, oh!
joi, 22 mai 2008 la 4:39 pm
Cristal,
Pietricele, da, însă când ajungem la dimensiuni care ar putea răni în timp ce sunt aruncate… (presupunem că e lume în jur)
Manole,
Se pare că pentru a vedea problema mai bine trebuie să ne depărtăm de ea. Mă întreb dacă odată îndepărtat mai poţi să te implici la loc.
Ghiţă,
Copiii trăind într-o lume a adulţilor învaţă de la ei tot ce e nevoie să ştie pentru a nu mai fi copii.
Am văzut mai demult un film cu nişte copii care trăiau pe o insulă (îmi pare rău că nu mai ştiu cum se numeşte) şi care au făcut o grămadă de boacăne.
Oana,
Asta cam aşa e, mereu am crezut că fiecare are timpul lui de coacere aşa că intervenţiile din exterior ori vor fi forţate, ori vor fi ca o doză prea mare de responsabilitate (ceea ce poate fi bun ca o călire sau prematur)
Claudiu,
Piatra aruncată nu se referea neapărat la ajutorul pe care-l văd ceilalţi venind spre ei. Toţi oamenii au o piatră-bumerang, una care este aruncată de multe ori chiar când judecata este incompletă.
Turnavitu,
Eu cred că e o diferenţă dacă răspunsul trebuie dat public sau dacă se adresează spre exemplu mamelor (celor care sunt în stare să se sacrifice pentru copiii lor)
Andrei,
Am pus problema în mod intenţionat în acest fel pentru a arăta că oamenii aşa sunt, nu se vor schimba niciodată şi nu vor deveni buni samariteni peste noapte.
joi, 22 mai 2008 la 5:05 pm
Poti, Ana, pentru ca ipotetic te indepartezi, practic ramai in mijloc. te indepartezi doar, atat cat sa vezi ansamblul si doar partea ta!
joi, 22 mai 2008 la 5:05 pm
si nu doar partea ta, scuze, lipseste nu.
joi, 22 mai 2008 la 5:21 pm
Aşa se explică de ce este mai uşor să vedem soluţiile pentru problemele altora decât pentru ale noastre.
joi, 22 mai 2008 la 6:18 pm
uneori judecata este incompleta doar uneori….
joi, 22 mai 2008 la 6:50 pm
anahoretus, una e sa-ti spui parerea si alta e sa incerci sa impui altora modul tau de a gandi sau a trai.
imi pare rau ca ti-am dat impresia ca as vorbi in clisee, americanisme de 2 lei. si, ca sa-ti demonstrez ca nu-i asa, vreau sa-ti spun ca am crescut cu o mama care niciodata nu a admis ca altii ar putea avea si alte pareri sau ca o problema poate fi rezolvata si in alt fel. sau ca un om isi poate trai viata si altfel decat si-o traieste ea. si uite-asa am invatat sa-mi vad de patratica mea. daca mi se cere sa ajut, incerc sa ajut, daca nu…fine with me! oamenii ar trebui sa fie responsabili de ceea ce fac si spun.
evident ca asta nu se aplica si copiilor. vorbesc de adulti.
si evident ca exista situatii in care trebuie sa intervii si daca nu ti se cere. am mentionat si eu droguri, alcool…
dar in viata rar dai de situatii atat de clare. de cele mai multe ori sunt situatii in care este experienta si mentalitatea ta impotriva experientei si mentalitatii celuilalt. o prietena s-a casatorit cu un baiat despre care toata lumea stia ca e o panarama. toata lumea a sfatuit-o sa nu se marite cu el. din fericire, ea nu a ascultat de nimeni si acum formeaza o familie fericita, el s-a dovedit a fi un om de milioane.
si, vorba Anei: poate ca unele greseli trebuie facute in viata, ne ajuta sa crestem drept si frumos.
joi, 22 mai 2008 la 7:53 pm
E vorba de Arthur Schopenhauer.
joi, 22 mai 2008 la 11:04 pm
AnaAyana
Port pietricelele…sa nu ratacesc drumul. Si paine e bine sa ai prin buzunare, cand pornesti la un drum lung. Te amageste ca ai rezerve. Firimiturile nu e bine sa le presari pe drum ca le ciugulesc…”vulturii”.
vineri, 23 mai 2008 la 5:22 am
Cristal, eu credeam că drumul e cu sens unic…
vineri, 23 mai 2008 la 10:51 am
oana,
scuza-ma ca insist prea mult, dar vorbesti tot in clisee. faptul ca imi dai exemple inseamna ca imaginatia ta se subordoneaza unui model preconceput.
eu cred la fel ca si tine ca viata este imprevizibila. un lucru este clar: daca simti ceva pentru o persoana si o vezi ca isi face rau, ar cam trebui sa fii primul care ii spune asta. asta cred eu…
vineri, 23 mai 2008 la 10:54 am
turnavitu,
multumesc de informatie… ca sa iti raspund, o sa iti dau un citat dintr-un filozof care imi place mult:
“all is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing!” (valabil si pentru oana).
vineri, 23 mai 2008 la 3:04 pm
anahoretus, scuza-ma si pe mine ca insist sa-ti raspund dar nu inteleg de ce faptul ca dau exemple inseamna ca imaginatia mea se subordoneaza unui model preconceput.
nu am ajuns la conceptia ca e mai bine sa-mi vad de patratica mea uitandu-ma la filme sau ascultand pe cei mai batrani si mai intelepti (sau nu…). ci pur si simplu pentru ca viata mi-a demonstrat ca asa e mai bine: prin ceea ce am trait eu si prin ceea ce vad ca li se intampla altora.
si, iata ca avem chiar o exemplificare a situatiei in care doi oameni gandesc diferit si fiecaruia i se pare ca el are dreptate. desi, felul in care gandim nu e chiar atat de diferit. doar ca tu ai refuzat sa vezi in comentariile mele partile care nu contraziceau ideile tale. hai sa recunoastem, ne plac conflictele!
vineri, 23 mai 2008 la 3:11 pm
oana,
am senzatia ca ori esti in concediu, ori te plictisesti la serviciu. scuza-ma, dar mie chiar imi place ce fac si nu am timp de polemici. daca esti trecuta de 30 de ani pot sa iti sugerez respectuos sa te maturizezi. daca nu, atunci imi retrag afirmatiile.
eu am spus ceva foarte simplu. faptul ca ai intrat in polemica cu mine spune totul…