Cum să-ţi faci de cap şi de picioare

Vreau să fac numai ce vreau eu nu este nu clişeu, este tendinţa unui om care caută să fie liber, să aibă toate posibilităţile la orizont şi-n palmă, să le fie prestidigitator.

Pedeapsa cu închisoarea îmi imagineaz că este dureroasă pentru faptul că eşti privat de tine. Îţi sunt anulate dorinţele, hotărârile, cuvintele, etc. Ce facem noi cu ele că suntem liberi?

Închisoarea nu trebuie neapărat să fie una la propriu. Se poate întâmpla ca omul să-şi pună singur diverse piedici, să trăiască anumite blocaje, să se închidă în propriul castel de fildeş, privind realitatea cu nonşalanţă.

Mă uitam acum câteva zile cum se tăvălea un câine prin iarbă şi cum alerga plin de voioşie când stăpânul i-a dat drumul din lesă, în obişnuita plimbare prin parc. O astfel de secvenţă de câteva clipe mi-a rămas în minte şi mi-am spus: pe noi ce ne împiedică să fim aşa? Nu să ne aruncăm pe jos prin parcuri, (fiind civilizaţi, mergem la picnic şi facem asta), ci să ne bucurăm din plin de tot ceea ce iubim.

Grijile nu dispar dacă le întorci pe toate părţile, fricile devin gigantice când sunt alimentate, totul se clatină când nu vedem bucuriile adevărate ale vieţii.Care sunt acestea? Dacă ştergem praful mai des, vom vedea că pot străluci zilnic.

Cum să împaci totuşi dorinţele tale cu momentele când nu ai încotro şi trebuie să te supui unei autorităţi (de orice gen) ? Mă gândesc doar ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai avea niciodată acces la voia mea şi mă liniştesc.