Inegalitate şi zenit
Îţi dau, rebuie să-mi întorci gestul altfel devii dator, prin simplul fapt că primeşti. Legea nescrisă în ceea ce priveşte arta de a oferi/primi afecţiune (sau altceva) ne obligă la ceva. Totul trebuie întors cumva la origini, trebuie închis cercul.
În vânzări, se spune că reuşeşti mai repede să închei o afacere cu cineva dacă-i prezinţi produsul ca şi cum deja ar fi al lui, gata folosit. Pe unii îi prinde, alţi fug.
În celelalte relaţii, lucrurile par a sta mult mai simplu dar de fapt au devenit obiceiuri şi cam atât.
X m-a ajutat cu o problemă, trebuie să fiu disponibil să-l ajut şi eu, Y îmi vorbeşte când se simte singur, trebuie să-l ascult şi eu altfel sunt egoist şi nepăsător. Aici este deja o problemă ce ţine de bunul simţ dar cum rămâne cu politeţea de suprafaţă? De multe ori suntem siliţi de circumstanţe, să le salvăm.
De exemplu, nu-mi place să merg la nunţi. Am fost la foarte puţine tocmai pentru că nu am avut de ales şi am observat ce se mai poartă: nu contează că-ţi este dragă persoana respectivă sau nu, totul e o afacere. Nu contest tradiţiile ci doar bucuriile perimate. Este un exemplu banal, sunt sigură că există şi altele, depinde de evenimente.
Indiferent că oferi sau primeşti, termenul de egalitate va fi sub semnul întrebării. Mereu va exista unul ce a primit prea puţin şi altul căruia nu i se cuvine nimic, cu atât mai mult atunci când în vizor se află sentimentele umane.
Filed under: Relaţii şi comunicare | Tagged: afecţiune, de obicei, drepturi, dăruire, egalitate, gesturi, sentimente
As spune că există întotdeauna o diferenţă între valoarea percepută de tine care oferi ceva şi de persoana care primeşte acel ceva, chiar dacă este vorba de acelaşi lucru.
Ce ai scris tu aici sunt norme ale unei relatii sociale. Si sunt tare reale, adevarate.
Acestea se fac de regula sub auspiciul conjuncturii.
Nu ai cum sa stii cum percepe celalalt inainte de a oferi. Poti doar in momentul oferirii, apoi in functie de luminita din ochi sau lipsa ei, te poti orienta pentru data viitoare.
Oricum acest “dat inapoi” este limitat. Pe d-o parte de ce ti-a fost oferit, pe d-altă parte cat esti dispus.
Conveniente. Traim in aceasta lume.
Am fost acum niscai ani buni la nemti. Nu mi-a placut. Era pe principiul : Nu te cunosc. Nu ma cunosti. Si nici nu vrem.
O fi sub semnul intrebarii acest termen de egalitate, dar eu stiu una si buna “a da neconditionat”. ok, veti zice, si “cand o incasam pe nedrept sau ne trezim datori fara sa vrem…”?!?! iar eu raspund :cu toate astea, nu renunt la modul meu de a gandi, indiferent cat d etare o incasez, cat de duplicitari sunt altii, sau ca se pornesc razboaie la nivel de prietenii pe principiul “dusmanii ti-i faci prieteni”… nu pot si basta! pe de alta parte, vrem s aprimim ceva de la viata, trebuie sa dam altceva inapoi, legea firii. Vreau sa merg undeva, trebuie sa fiu dispusa s arenunt la altceva ca sa pot merge. In general, incerc doar s anu fac promisiuni pe care s anu le pot respecta si incerc s aiau omul ca atare. Cat despre egalitate…e discutabil si va fi intotdeauna…ce e normal pt noi, nu e normal si pt altii.
Apropo de a da si perceptia celui ce primeste… chiar si cadouri.
S-a facut o statistica… peste 50% din cadourile oferite cu diverse ocazii (Paste, Craciun, etc.) sunt vandute la second hand
Da probabil simtim inegalitatea si discreptanta aceasta dintre a darui si primi … eu unul incerc sa imi traiesc viata dupa cele spune de Dumnezeu. Este scris în Biblie: Luca 6:38. “Căci dacă daţi, veţi primi. Darul vostru se va întoarce la voi în întregime, ba chiar sporit şi bine îndesat, cu mult mai mult şi dând pe dinafară de plin ce va fi. Cu măsura folosită de voi când daţi altora - mică sau mare - vi se va măsura şi vouă ce vi se dă”. Cred lucrul acesta, chiar daca pentru noi oamenii e un pic tras de coada aceasta declaratie … nush daca si in domeniul acesta trebuie sa se aplice ideea actiunii - reactiunii … daca ai daruit din inima nu mai astepti reculul , reactiunea !
Subscriu pentru “nu imi place sa merg la nunti”. Fix din acelasi motiv. Pe de alta parte, acelasi motiv face ca unele inmormantari sa mi se para de-a dreptul savuroase.
Ană, iartă-mă te rog că scriu la tine despre altceva decât tema dată (revin) dar o mamă are nevoie de 4.000 Euro ca să-şi poată opera copilul bolnav de cancer în Germania. Dacă cititorii tăi pot dona măcar 10 RON, salvăm copilul.
Mulţumesc din suflet.
Amănunte aici:
http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/07/rugaminte-disperata-pentru-10-ron
în relaţiile amoroase cred că este mai greu fiindcă acolo trebuie să fie un anumit echilibru, si de multe ori riscăm să devenim egoişti în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi.
Sentimentele nu pot fi cumparate! Nu pe termen lung!
Lia,
Diferenţa stă la fiecare, câte diferenţe atâţia proprietari ale lor!
Manole,
Oare de asta au ajuns nemţii sus?
Jamilla,
Necondiţionat e pe cale de dispariţie dar şi-atunci când îl găseşti ar trebui să te bucuri.
Radu,
Maricica îi dă lui Viorica o bluză primită cadou, dacă ei nu-i place îi taie mânecile şi o face bluză de stat prin casă sau o dă mai departe, nimic nu se pierde, totul se conservă!
Poate nu în România, la noi cadourile se dau mai departe
Domnul Jâ,
Normal ar fi să nu mai aşteptăm să primim înapoi dar se pare că obiceiurile au devenit altele.
Simona,
La înmormântări încă nu am apucat să merg deci nu mă pronunţ.
Isabela,
Nu e niciun deranj!
Andrei,
Sau sunt cazuri când oferim numai persoanei iubite şi nimic altora.
Ovidiu,
Sentimentele nu au preţ, bine zici.
Subsriu la dl Miron !
Ana, neconditionat am si gasit deja…eu ;-)) mama , tata si prietenul. Atat! Suna pueril dar sincer, asta e adevarul meu,
Sentimentele se propagă după “lanţul”: a ghici - a da - a cere- a primi.
Găseşti oare undeva o balanţă in care să poţi pune “ce dai” şi “ce primeşti” ?
Ană, mulţumesc mult.
.
Eu sunt ciudată rău în privinţa asta. Ofer şi nu vreau nimic în schimb. Dar când îmi oferă cineva ceva, nu pot să dorm dacă nu îl răsplătesc într-un fel. O floare, ceva.
Culmea este că dacă persoana respectivă nu vrea să primească, mă supăr. Iniţial. După 5 minute îmi zic, frate, ăsta e ca mine. Ciudat.
auzi la ea, te revoltata “nunta” ?
http://www.youtube.com/watch?v=OD3IpbiV9sA&feature=related
isabelle… asa is si eu…
cu mentiunea ca nu prea se intampla sa primesc…
Ană, hai din nou în bucureşti, să verificăm teoria ta ; te aşteaptă şi Cristina. Stii tu care. Dar, de data asta, fără Mc pe grabă.
Si eu urasc nuntile. Pana acum nu am fost decat la una (eram foarte mic si am fost fortat de parinti). De atunci insa nu am mai vrut sa merg. Sunt curios cat o sa mai rezist fara sa fiu iara fortat sa merg pe la nunta.
Jamilla,
Nu se ştie niciodată când se măreşte lista
Cristal,
Nu există acea balanţă ci ne putem ghida doar după ceea ce simţim.
Isabela,
Înţeleg perfect comportamentul pentru că la fel fac şi eu.
Calibro,
O să vin şi voi anunţa ca să nu mai fie pe fugă!
Andrei,
Păi când vei fi forţat te duci cu un rânjet pe buze
Eugen,
Nunta de genul ăsta îmi place, cu rupt de opinci şi gropi adânci în pardoseală, până-n zori de zi.
@Andrei “Pana acum nu am fost decat la una (eram foarte mic si am fost fortat de parinti” si bunicu-meu meu tot asa a patit :p
*meu meu - meu
lol
btw ce-i cu porcaria aia de goblen ce-apare-n dreptul numelor? asa or inteles programatorii wordpress-ului sa se egzprime “artistic” ?
Eugen,
Se cheamă avatar, vezi, dacă-ţi faci blog poţi pune ce poză vrei tu. Faza e că nu eşti obligat să scrii pe el.