Liquid chance
Se spune că există câteva şanse mari pe care viaţa le oferă unui om, e ca şi cum ai fi în gară şi te urci într-un tren ştiut numai de tine. Bineînţeles, nu te urci mereu şi câteodată în afară de faptul că alegi momentul, te mai alege şi el pe tine.
Totuşi, ce se întâmplă când pierzi un astfel de tren? În mare parte ţine de diverse perioade ale vieţii: pragul adolescenţei cu examenele de bacalauareat, cele de la facultate sau prima ofertă consistentă după încheierea socoltelilor cu băncile şcolii şi contactul cu viaţa dură (sau nu) de afară.
Garnitura de tren poate avea mai multe culori şi mai multe vagoane, depinde doar de tine ce loc vei alege: oamenii care te vor înconjura şi vor da sens existenţei tale, ofertele tentante care te vor face să cumperi bilet numai la buisiness class sau acel partener(ă) care taxează biletul şi odată cu el ar vrea să te ţină în vagon pentru totdeauna.
Toate aceste opţiuni presupun curajul alegerii şi o anumită doză de nebunie altfel te scufunzi în conformism şi te-ntrebi cum ar fi fost dacă… sau aştepţi următorul tren, sperînd că poate va fi un Rapid spre fericire.
Oare există varianta ca trenul pierdut să nu fie al tău sau pe măsură ce trec anii îţi dai seama ce ar fi trebuit să faci şi nu ai luat în considerare?
Alegerile presupun o anumită maturitate şi hotărâre, altfel indeciziile vor deveni singurele certitudini pe care le vei avea de aceea în momentul în care te vei întâlni cu ocazia vei şti că este a ta.
Filed under: Viaţa întreabă | Tagged: (in)certitudini, alegeri, curaj, fericirea, garnituri de tren, hotărâri, maturitate, oferte, opţiuni, trenul vieţii, şanse
E greu cand trebuie sa faci o alegere si ambele variante par la fel de bune sau la fel de infricosatoare. Si de multe ori dupa ce alegem o anumita cale, atunci cand dam de greu, ramanem cu regretul ca nu am ales cealalta varianta. Dar cred ca astfel de regrete nu isi prea au sensul. Pana la urma nimic nu e perfect si e foarte probabil ca si daca am fi mers pe alt drum sa fi fost la fel de dificil. Nimeni nu ne garanteaza succesul…
cine nu risca…
n-ai de unde stii, poate doar sa banui, dar daca nu incerci, atunci iti va parea rau.
incerci, nu-ti place? atunci schmba macazul!
dar merita incercat!
am eu o poezie pe tema asta, “trenul vietii” si intalnirea in gara potrivita
adevarul e ca, de cele mai multe ori, ne influentam noi destinul prin alegerile pe care le facem, completate de fortele care ne completeaza viata: bucuria si suferinta.
anaAyana,ma uimesti,draga mea,caci eu nu gandesc inapoi ceea ce tu,deja gandesti inainte….
Cand ai 2 pretendenti intotdeauna inima iti zice doar de unul,cand ai 2 oferte de angajare mintea iti zice doar de una,cand ar trebui sa pleci undeva sau nu….instinctul iti spune cum sa faci si asa mai departe.
Sigur ca am avut si eu de ales intre Timisoara,Jimbolia,Turnu Severin,Calan(industrie),dar instinctul mi-a zis:Fagaras.Si,orice mi s-ar fi intamplat aici niciodata nu m-am lamentat,nu am regretat zicandu-mi ca altfel ,poate era mai bine,caci n-are sens sa facem asa…odata ce am ales.Cu casatoria,la fel,iar daca mai discutam pe aceste subiecte o facem cu mare amuzament.
în final suntem doar diferenţa dintre alegerile pe care am avut curajul să ni le asumăm şi cele pe care am fi putut dar din comoditate şi superficialitate am evitat să le facem… rezultatul pozitiv ne dă dreptul să revenim aici, cel negativ ne relevă inutilitatea cu care am consumat oxigenul…
“în viaţă am ştiu întotdeauna care este drumul cel bun, nu l-am ales niciodata. Era cel mai greu”, mare om Al Pacino… sau cine a scirs replica…
cauti o viata scrisa
…deja!!!?
Vagoanele alea ale tale, Ană, se numesc opurtunităţi, nu?.
Am urcat în unele. Am vrut să urc în alte câteva. Am stat şi am chibzuit dacă este bine să cobor din vagonul meu şi să urc în altul. Am făcut asta de câteva ori, cum spuneam. De alte ori nu am făcut-o, nu mi-au plăcut locomotivele. Erau bănoase, profitabile adică, dar nu erau “pe sufletul meu”, ca să zic aşa.
Din vagonul “sentimental”, propriu mie, nu cobor nici să mă omori.
cred ca atunci cand e vorba de a-ti urma un vis, e bine sa te tii de el, dar atunci cand doar se ivesc ocazii, deja depinde de noroc
ideea cu asteptatul trenului e buna cand stii ca ala vine si ca tu ai ani multi in fata, in care poti astepta si nu pierzi nimic din asteptare, dar oricum oamenii experimentati sunt cei care au tot urcat in trenuri
nu imi place deloc analogia cu trenurile, parca ascunde o tristete pe undeva
Carina,
spunea Robbie Williams într-o piesă:
No regrets they don’t work
No regrets they only hurt
Sing me a love song
Drop me a line
Suppose it’s just a point of view
But they tell me I’m doing fine
Manole,
Putem pune egal între risc şi asumarea responsabilităţilor?
Jamilla,
Cam aşa ne găsim echilibrul: lăsăm în spate ceea ce ne îngreunează paşii pentru viitor şi alegem ceea ce ne reprezintă/cheamă
Elisa,
Cred că pe măsură ce trece timpul e din ce în ce mai uşor a face alegerile corecte, greşesc?
seasontraveler,
O să reţin replica, mi-a plăcut şi diferenţa de care spui legată de alegeri.
mado,
Vorbim de căutările necăutate…
Isabela,
E ca mănuşa vagonul ăsta sentimental? (Ţine cald şi se potriveşte de minune)
Eugen,
nu te gândi la piesa lui Gabriel Dorobanţu, poate din cauza asta ţi se par triste analogiile cu trenurile. Dacă înlocuim totul cu un carusel cum ar fi? Să nu spui nimic de t.a.t.u, da?
uneori mai tre’ sa si prindem momentul dintre decizii de picior, ca altfel ne pierde el pe noi
stai linistita-n tren numa’, ca nu-s admiratorul lor
povestea ta cu visele m-a mai loco-motivat la o cugetare, uneori visele iti iau atat de mult timp sa le “ucizi”, ca atunci cand o faci deja nu iti mai ofera nici o satisfactie
vorbind de locomotie, desi mi-s racit cobza (ca si filozoful supranumit Creer Rece) ma duc la niste alergare, ca sa nu pierd trenul
@Jamilla - mai am un singur dor, sa te prind de un picior
@anaAyana: de fapt pe măsură ce timpul trece este tot mai greu să facem alegeri… alegeri corecte nu facem niciodată…
Ană, eşti rapidistă, clar.
@Eugen, is rapida! Si singuru’ care ma prinde de picior e prietenul meu, ahahha ;-))) cand ma prinde ;-)))
hai, insanatosire grabnica
@Ana, majoritatea trenurilor pierdute ale noastre is… realizam asta dupa ce trec anii…eu cel putin.
Sunt frumoase calatoriile cu trenul. Poti sa intarzii si sa le pierzi,poti sa ramai sa stai pe banca din gara, asteptand alt tren, poti sa urci apoi, in care tren vrei, ,sa alegi orice destinatie dar….cel mai important e, sa vrei sa ajungi intr-o “statie terminus”, unde sa te astepte cineva . Si atunci…ramai.
Ana, eu intotdeauna pun egal, daca risc macar sa o fac cu responsabilitate. si pentru urmari!
anaAyana,n-are legatura cu trecerea timpului ci cu siguranta de sine.Tu crezi ca despre ce-am zis eu m-am referit la …de curand,cand am un …timp??!!!Nooo…marile” alegeri ” le faci in tinerete,apoi mergi tot inainte ca ‘nainte-o fost mai bine
Jamilla,
sau să-i punem piedică
Eugen,
Dar se pot ucide vise? Eu cred că ţine de consum, când nu mai sunt înseamnă că stocul e pe zero
Seasontraveler,
Păi dacă alegem mereu incorect înseamnă că mergem pe o linile dreaptă de suntem aşa constanţi în greşeli : )
Calibro,
Aş fi vrut, din păcate fotbalul îl privesc zâmbind şi cam atât
Jamilla,
Deci e bun şi timpul la ceva : )
Cristal,
Ne ţin lângă ele speranţele care nu se sting.
Manole,
De aici pornesc certitudinile…
Elisa,
Oricum drumul e cu sens unic, siguranţa de sine mai oscilează din când în când, nu e dreaptă ca o linie.
“se pot ucide vise?” este o expresie destul de uzuala, tradusa in a le implini
)
sa iti dau un exemplu concret: la unu ii intra in cap sa participe la competitii in ceva sport si sa devina bun in “bransa”, asa ca incepe sa mearga la antrenamente, sa zicem ca acum concureaza de cativa ani buni, de obicei intra in primii trei in finale, asta a ajuns deja a doua lui natura, dar nu prea mai are mare legatura cu visul, cand ai devenit cel care ai vrut, asta nu iti ofera satisfactie, asa cum nu te numesti din cale afara de satisfacut cand esti cel care esti (nici nu ai cum, ca doara n-ai personalitate multipla)
sau cum zicea Arnold Schwarza “tot ce vrea un tanar la 20 de ani e sa fie campion”; as zice ca si visele au varstele lor
@Jamilla: vorba aia “sapte purici pe-un picior, sapte si pe celalalt…” mersi, deja mi-a trecut raceala (mi-s dat dracului!
@cristal vrea sa ramana in gara; bine si asa, bravo, cristal!
Aha, dar în timp ce unele vise sunt ucise, altele prind contur în minte
AnaAyana
Nu le lasam sa se stinga niciodata, chiar de sufla taifunul.
Eugen
La ce-as ramane eu intr-o gara, dupa ce pleaca “Sageata albastra” ? Eu am ajuns deja in statia “terminus”.
“Aha, dar în timp ce unele vise sunt ucise, altele prind contur în minte” asta suna ca si fata Morgana :p
apoi spui ca nu lasi visele sa se stinga; sau avem aici un paradox, in masura in care si realitatea se contrazice pe sine?
@cristal, terminus o fi tot ceva gara, numa’ ca-i de la munte; de altfel, odata spui ca ai ajuns in punctul culminant
Cristal,
Păi taifunul poate să sufle cât vrea, dacă visul e iute de picior degeaba
Eugen,
Eu i-aş spune vis-clepsidră, cu precizarea că atunci când îl întorci ia viaţă unul nou.
@eugen, lool
ai grija… ca in hell… arde ca naiba 
@Ana, daca ucizi un vis, automat altul ii va lua loc. Suntem oameni, mai si visam.. eu una, visez mult. noroc ca mai stau si cu picioarele pe pamant.
Jamilla, oare visele se ucid între ele? Iar atunci când cineva spune că i-a fost ucis visul poate că visul altcuiva a fost de vină… Deja intrăm în teoria chibritului şi sunt şanse să ne doară capul
De ce nai mai fost in top sa las comenturi?
Păi eu credeam că vii de bunăvoie şi nu silit de top.