S-ar putea să mă întorc mai târziu de câteva minute dar poate voi călători o viaţă întreagă pe jos! Te-ai întrebat vreodată ce ai reuşit să realizezi cu propriile puteri? Ne place să credem că putem influenţa mersul evenimentelor în aşa fel încât ele să devină aliaţii noştri dar nu se întâmplă întotdeauna la fel.
Provin dintr-o generaţie care a fost încurajată să creadă că totul este posibil dacă ştii cum să priveşti problema, că poţi aspira la lucruri înalte şi le poţi obţine oricând. În principiu sunt de acord cu această afirmaţie dar cum rămâne cu excepţiile, cu demonstraţiile pe care viaţa însăşi ţi le aduce uneori şi spune exact contrariul?
Mare parte din viaţă ne luptăm pentru a obţine certitudini: a credinţei, a iubirii, a prieteniei, a încrederii, a serviciului, a casei, etc. Se pare că liniştea este legată de fiecare în parte din moment ce a fi un om împlinit este un sistem alcătuit din toate (ne)cunoscutele de mai sus.
Cum se obţine siguranţa? Am întâlnit oameni care afirmau tare şi răspicat o teorie şi după mai mult timp au recunoscut că nici măcar nu credeau în ea până la capăt. A face afirmaţii a devenit provocare şi de multe ori un act de curaj. Argumentele care le sprijină nu sunt suficiente pentru că a te face înţeles poate avea uneori efect contrar.
Avem nevoie de părerile celorlalţi mai mult decât recunoaştem. În special, părerile celor pe care-i stimăm, ajung să ne influenţeze fără să ne dăm seama.
Interacţionăm pentru că avem nevoie de certitudini, avem nevoie de mingi la fileu şi de idei-motoraş care să ne mobilizeze, să ne pună faţă-n faţă cu adevărul. Dar până acolo este cale lungă, nemăsurată şi de multe ori contrastele spun către ce ne îndreptăm, când greşim sau cum să acţionăm.
Etichete adevăr, certitudini, concepţii, contraste de idei, curajul, dezvoltare personală, liniştea, provocari, păreri, siguranţă, teorii
marţi, 29 aprilie 2008 la 8:35 am
AnaAyana, singura mea certitudine, in afara de familia mea, e ca exist si sunt eu insami. Restul se mai schimba pe parcurs. calea este lunga, exact cum ai spus si tu… diferenta la mine e ca ideea mea motoras este dorinta de a invata sa nu mai astept traind, ci sa traiesc aici si acum. Ca tot vorbesti de parerile celorlalti, da, avem nevoie… mi-am pus si eu intrebarea… pe de alta parte, cel mai mult conteaza pt mine constiinta de sine. Siguranta mea este faptul ca stiu ca pot avea incredere in mine, in ceea ce pot , si am curajul sa vreau. Increderea totala ca pot sau ca voi incerca sa pot va veni pe parcurs
pentru ca iluzia intelegerii perfecte a tot ceea ce se intampla in jur si a ceea ce asteptam de laceilalti in raport cu noi, este doar o iluzie. Insa faptul ca , asa cum spui si tu, luptam pentru certitudini, e o parte din ceea ce ne face sa ne simtim vii. Pentru mine, cea mai mare provocare este sa ma accept exact asa cum sunt (pentru ca eu sunt unica responsabila de trairile mele), sa ma respect si sa ii respect si pe ceilalti. Te pup! Multumesc ca mi-ai reamintit…;-))
marţi, 29 aprilie 2008 la 9:15 am
Adevarurile, certitudinile; nu le poti afla decat prin tine insuti, din propria ta experienta de viata.
cand imi aduc aminte de o idee ce cercula pe liste de discutie despre spiritualitate: “fiecare are propriul lui adevar”. Cea mai mare aiureala. Corect s-ar spune: “fiecare are propria lui iluzie”
Daca te bazezi pe ce spun ceilalti, vei afla doar propria lor parere, propriile lor iluzii despre realitate.
Poti sa faci 20 scoli, facultati, cursuri, etc. DEGEABA. Vorba populara: “sa ai scoala vietii” este universal adevarata.
Ma apuca rasul
marţi, 29 aprilie 2008 la 10:24 am
De undeva de acolo, de (foarte) sus, (probabil) parem niste furnicute la fel de colorate si identice, si toata puterea sta in musuroi. De aici, de jos, vad ca esti alb, sau negru, sau bogat, sau sarac; ma intereseaza sa fiu mai bogat, mai destept si mai frumos ca tine. Sau poate nu. Cand te-ai saturat sau cand ai obosit sa-ti pui intrebari, sa te lupti cu viata, sa cauti certitudini, urca pe un munte inalt si uita-te la ‘activitatea furnicutzelor’ si spune-mi apoi ca nu te umfla rasul. Sau plansul.
marţi, 29 aprilie 2008 la 12:11 pm
adaptabilitatea este mult mai eficienta decat certitudinile.
marţi, 29 aprilie 2008 la 12:11 pm
Sa-l contrazicem pe Schopenhauer ?
“Viata unui om este o permanenta lupta pentru existenta cu certitudinea ca va fi invins”
Pe el imi permit sa-l contrazic, dar pe Eliade, NU
“In dragoste nicio certitudine nu e definitiva”
Ti-am ridicat mingea la fileu, asa ca “tureaza” motorasul si intoarce-te mai repede. Nu mai pleca dupa certitudini, vin ele la tine si trebuie sa te gaseasca.
marţi, 29 aprilie 2008 la 12:32 pm
Imi placu tare replica lui Intruss, cea cu activitatea furnicutelor…mare dreptate, ai omule! chiar ca rasul, sau plansul…
marţi, 29 aprilie 2008 la 2:39 pm
“Imi placu tare replica lui Intruss, cea cu activitatea furnicutelor” si la Shakespeare ii placu, atat de mult inca incat numaidecat am sa-l dau in gat ce spuse el demult:
“You think you’re the centre
of the universe, but you’re not.
We’re just insignificant
little specks, you and me.
We’re not gonna change the world.
We’re not gonna win the war.
Nobody’s gonna care that we die.”
……………………………………………………
“Which many signify that you should
snarl and bite and play the dog.”
marţi, 29 aprilie 2008 la 8:39 pm
Nu există siguranţă. Suntem fiinţe fragile. Poţi construi o viaţă întreagă. Construcţia ta se poate nărui într-o secundă. Ori îţi face feste sănătatea, ori te nenoroceşte altul. Certitudinea există pentru trecut. Şi pentru secunda asta. După ce apăs pe Submit Comment se poate întâmpla orice.
marţi, 29 aprilie 2008 la 9:40 pm
certitudini? cand le ai? mie imi trebuie mult, sa fiu sigura, ca nu gresesc si pentru asta iau multe suturi. ascult pareri. cateodata imi dau si alta perspectiva, cateodata nu.certitudini gasesc in mana intinsa, in fapte, in gesturi si in mine. certitudinile nu se gasesc in cuvinte.
marţi, 29 aprilie 2008 la 9:54 pm
Jamilla,
Viaţa se află exact între ieri şi mâine, de fiecare dată. Dacă ar fi să reducem certitudinile la microni am putea vorbi despre secunde şi atât. Din fericire există mai multe atunci când vine vorba de sentimente şi oameni. Tot de aici a deviat expresia: a băga mâna în foc pentru cineva, e tot un fel de certitudine, nu?
Radu,
Propriul adevăr sau propria iluzie funcţionează mai ales dacă ne gândim la faptul că pe una din ele ne bazăm în permanenţă.
Laurenţiu,
De câte ori ai urcat pe acel munte? Ai văzit mereu furnicuţele cu aceiaşi ochi?
impresiiblonde,
De la adaptabilitate până la certitudine cred că sunt câţiva paşi la mijloc. Prima este o certitudine a schimbării şi cealaltă doar ideală.
Cristal,
Certitudinile îşi găsesc loc acolo unde sunt aşteptate.
Eugen,
eu l-aş contrazice pe Shakespeare, cred că există şi oamenii cărora le pasă!
Isabela,
Certitudinile le distingem clar când privim în trecut tocmai pentru că totul acolo apucă să se sedimenteze.
Ana,
Certitudinile sunt până la urmă stări.
marţi, 29 aprilie 2008 la 10:21 pm
stiu ce el era pesimist convins, si exagera (no kidding
), dar totusi avea stilul ala inconfundabil
“cum rămâne cu excepţiile, cu demonstraţiile pe care viaţa însăşi ţi le aduce uneori şi spune exact contrariul?” eu as zice ca majoritatea oamenilor au mai mult nerealizari decat reusite, nu as numi nerealizarile chiar exceptii
@cristal “Nu mai pleca dupa certitudini, vin ele la tine si trebuie sa te gaseasca” cred ca incep sa inteleg ce se petrece, o petrecere fara intrecere
marţi, 29 aprilie 2008 la 10:38 pm
Eugen,
Nerealizările sunt legate şi de aşteptări. Imaginează-ţi o viaţă întreagă fără aşteptări şi doar cu împliniri, crezi că se poate?
marţi, 29 aprilie 2008 la 11:02 pm
nu inteleg ce legatura are explicatia ta de mai sus cu afirmatia cantitativa pe care ai facut-o cand ai tratat nerealizarile ca pe niste exceptii, pentru ca eu nu m-am referit la asteptare, ci doar la faptul implinit: ai realizat sau nu ce ai vrut, alba sau neagra (alba/neagra, altfel spus :p ) ?
marţi, 29 aprilie 2008 la 11:21 pm
@ ana “De câte ori ai urcat pe acel munte? Ai văzit mereu furnicuţele cu aceiaşi ochi?”
de foarte multe ori. am vazut mereu furnicutele cu aceiasi ochi. ce-i drept, uneori cate una mai straluceste sau are o alta culoare dar, per ansamblu, furnicutele sunt foarte foarte mici si neinsemnate…
ce nu am facut inca, este sa ma fac mic mic mic si sa vad oamenii uriasi, dar deja intram in teoria stringurilor care e cu totul alta mancare de peste…
marţi, 29 aprilie 2008 la 11:35 pm
Eugen,
Eu am introdus o variabilă în discuţie ca să fie mai grea întrebarea
Laurenţiu,
Ţinînd cont că suntem egali şi ceea ce ne face mai mari sau mai mici sunt (uneori) concepţiile sau raţionamentele… există şanse să se întâmple toate.
miercuri, 30 aprilie 2008 la 1:53 am
“Imaginează-ţi o viaţă întreagă fără aşteptări şi doar cu împliniri, crezi că se poate?” daca scot variabila din calcul intrebarea ar veni ceva-n genul “Imaginează-ţi o viaţă întreagă fără doar si poate cu împliniri, crezi că se poate?” :p
am auzit de ceva yogin ce ar fi stat 10 ani cu fata la un perete, nu stiu ce astepta el de la perete, dar in mod clar peretele nu stia nimic de realizarile lui; cine stie, poate era un perete nepasator (avem o exceptie aici)
“Te-ai întrebat vreodată ce ai reuşit să realizezi cu propriile puteri?” nu tin minte victoriile, doar infrangerile, asta poate si din cauza ca pe vremuri am aspirat la prea mult (dadeam cu aspiratorul la sala, sambata sau duminica)
“Mare parte din viaţă ne luptăm pentru a obţine certitudini: a credinţei, a iubirii, a prieteniei, a încrederii, a serviciului, a casei, etc. Se pare că liniştea este legată de fiecare în parte din moment ce a fi un om împlinit este un sistem alcătuit din toate (ne)cunoscutele de mai sus.”
aici (si cu legatura la ce a aspirat mai sus subsemnatul -cica cei ce vorbesc de ei la persoana a III-a sufera de ceva forma de nebunie :p ) cred ca secretul consta in cumpatare, daca stii sa iti fixezi obiective raportat la puterea ta de a le duce la indeplinire, o sa ai parte de mai putine surprize neplacute-facem astfel legatura cu certitudinea; certitudini de tot felul ? acum am sa iti raspund cu riscul aplauzelor furtunoase a lui @cristal, numai sa te combat : “all you need is love!”; vorbind de cristal, chiar azi i-am pomenit de teoria aia cu “doar doua lucruri sunt absolut sigure: moartea si taxele”; prea multe certitudini intr-o lume incerta ne ajuta sa innebunim mai usor
“Cum se obţine siguranţa? Am întâlnit oameni care afirmau tare şi răspicat o teorie şi după mai mult timp au recunoscut că nici măcar nu credeau în ea până la capăt.” oamenii intelepti nu-s aia ce poarta tot felul de lozinci cu ei, ci aia care pun totul sub semnul intrebarii, chiar si propria lor persoana-de unde si nefericirea inteleptilor (ei cred ca e o binecuvantare, sssssst !); ajungem la acelasi subiect mult dezbatut, sufletul contra ratiunii: inima, religia, misteriosul X din Cosmos spun sa ai incredere fara sa cercetezi, iar logicul spune sa te indoiesti (dupa religie logicul este şerpele, bata-l vina!…); poate idealul ar fi sa stai undeva la mijloc, sa nu crezi in oameni, dar sa nu-i inseli (cum era vorba aia? crede pe jumatate din ce vezi si nimic din ce auzi ?) si lasa-i pe ei sa te surprinda
“Avem nevoie de părerile celorlalţi mai mult decât recunoaştem.” doar daca nu stii in ce barca te situezi, eu atata nevoie am de parerile oamenilor ca daca maine m-as trezi ca-n Resident Evil, as considera asta o binecuvantare, de fapt daca o sa mai am zile, viitorul meu va fi undeva pe o insula sau in desert (nu singur, ci cu mai putina populatie in jur- mai putina lume, mai putine mofturi si ipocrizie)
“În special, părerile celor pe care-i stimăm, ajung să ne influenţeze fără să ne dăm seama.” aici ajungem la contradictia ca nu ii stimam decat pe cei a caror pareri ne convin; majoritatea care nu fac asta stau cam rau cu bibilica si cu tanti Vointa
“Interacţionăm pentru că avem nevoie de certitudini, avem nevoie de mingi la fileu şi de idei-motoraş care să ne mobilizeze, să ne pună faţă-n faţă cu adevărul.” za hell cu mobilizarea care vine din exterior, daca nu am tupeul sa iau singur ursu-n brate nu o sa ma ajute nici un mocofan cu sfaturile lui
miercuri, 30 aprilie 2008 la 12:19 pm
Un comment lung cat o zi de post, eugen, dar super fractionat si argumentat prin prisma proprie
miercuri, 30 aprilie 2008 la 6:34 pm
Eugen,
Dacă sta omul cu faţa la perete poate se autopedepsea, era colţul pisicii cumva?
Stimăm părerile care se mulează pe gusturile nostre, asta mai pe scurt…
miercuri, 30 aprilie 2008 la 6:49 pm
stimam si cuvintele atasate experientei noastre….devin semnale de actiune cateodata, pe parcurs, ajutandu-ne sa digeram clipa
miercuri, 30 aprilie 2008 la 6:49 pm
sau incertitudinea certitudinilor
))
miercuri, 30 aprilie 2008 la 6:50 pm
Şi cum clipa nu se poate digera mai bine decât atunci când altele vin după ea… tot apar (in)certitudini noi
miercuri, 30 aprilie 2008 la 7:36 pm
cred ca pana la urma cel pedepsit era peretele, privat fiind de peisaj
miercuri, 30 aprilie 2008 la 7:37 pm
Sau pisica
privată fiind de colţul ei
miercuri, 30 aprilie 2008 la 7:47 pm
inchipuie-ti daca mai aveam si caruciorul prin preajma..era un turnul Babel al entitatilor
vorbind de pisica, probabil ca saracul yogin o fi plecat la un moment dat pt. ca nu se mai vedea zidul, din cauza depunerilor masive de ca…lciu