Regulile au fost făcute să fie încălcate de cei care vor să râdă la urmă. Dar cine râde mai bine: cel care nu joacă cu cărţile pe masă ori cel care preferă să aibă aşi în mânecă? Ce bine-mi pare c-ai luat ţeapă! Aceasta pare a fi recompensa psihologică pe care o urmăreşte cel care înşeală.
Fireşte că sunt multe forme de a păcăli oamenii, de a denatura adevărul în aşa fel încât să fie atinse anumite scopuri sau ascunse anumite detalii.
Uneori tentaţia poate apărea chiar şi între prieteni sau fraţi: neînţelegeri legate de sume de bani nereturnate la timp, afaceri încheiate pe ascuns şi cu un singur profit dar cu doi asociaţi, proprietăţi înstrăinate în beneficiul unui singur partener ş.a. De multe ori poate avea consecinţe dramatice asupra relaţiilor pentru că iertăm dar nu uităm când suntem înşelaţi. De ce doare atât de mult minciuna?
Cea mai controversată expresie unde fenomenul are loc de multe ori inexplicabil este cea a relaţiilor de cuplu. El sau ea îşi găsesc un alt partener neoficial pe care-l ţin ascuns de ochii lumii. Când cel înşelat află adevărul, se aprinde scânteia conflictului care poate duce la despărţire sau la jocuri de de-a împăcarea. Mergînd pe acest fir, au apărut chiar emisiunile de tipul Cheaters care au speculat exact acest dinamism al conflictelor.
Există şi forme nevinovate de a ciupi încrederea celuilalt prin mici tertipuri: unii vânzători care îţi oferă produse expirate sau gumă de mestecat în loc de restul de bani atunci când este dat corect, două kilograme şi jumătate de mere care de fapt sunt numai două kilograme, oferte seducătoare dar de fapt cu dinţii cariaţi, etc.
O lume fără minciuni este un proiect utopic. Întotdeauna vor exista învinşi şi învingători într-un joc unde mijloacele sunt de diverse culori. Prea multă corectitudine ar fi plictisitoare sau lineară din moment ce nevoia de a distorsiona realitatea este prezentă în toate domeniile.
Ce urmărim atunci când înşelăm: alimentarea propriului orgoliu, dorinţa de a câştiga mereu sau o demonstraţie de forţă adresată celuilalt?
Etichete învingători, înşelare, comportamentul infantil, despre câştig, etică, mijloace, minciuna, minciuni, morală, onestitate, proiect, reguli
duminică, 6 aprilie 2008 la 5:58 am
mai mai , la ce ora ai publicat aceasta insemnare .. Se pare ca si tu ai avut treaba noaptea asta ca si mine .
E bine de stiut ca nu am fost singur
Scuze de offtopic
duminică, 6 aprilie 2008 la 6:14 am
Titlul mi-a amintit de piesa celor de la Iris. Frumoasa piesa!
duminică, 6 aprilie 2008 la 7:47 am
exista o gramada de situatii in care mintim si inselam increderea celorlalti. o facem sa ne fie noua mai bine, sa avem un profit, sa nu declansam un scandal, sa protejam sentimentele celor dragi.
eu ma feresc sa mint pentru ca nu-mi plac situatiile confuze si pentru ca nu am memoria atat de buna incat sa si tin minte ce-am mintit.
si, ca sa nu mint, incerc sa duc o astfel de viata incat sa nu fiu nevoita sa mint: afaceri nu am, daca si in viata de cuplu m-as apuca sa mint ar insemna ca nu as mai avea motive sa ma intorc acasa, in ceea ce priveste munca mea, lucrez cu adolescenti care parca au un detector de minciuni si ipocrizie. invariabil simt falsitatea si minciuna si invariabil le taxeaza (au ei metodele lor…).
acum, sa nu se creada ca oi fi vreo sfanta, probabil mai scap si eu o minciuna pe ici pe colo. dar, de cele mai multe ori, sunt nevinovate: “n-am putut sa raspund la telefon ca eram prin bucatarie si nu l-am auzit”, “domnu’ sef, nu pot sa vin sambata la nu stiu ce lectorat cu parintii pentru ca plec din localitate”…
P.S. nu ma spuneti, da?
duminică, 6 aprilie 2008 la 9:10 am
“Prea multă corectitudine ar fi plictisitoare sau lineară din moment ce nevoia de a distorsiona realitatea este prezentă în toate domeniile.”
E plictisitoare atunci cand stagnezi. Daca evoluezi nu mai e chiar atat de plictisitoare.
De exemplu. Daca stai cu cineva si esti fidel/fidela DAR nu incerci sa imbunatatesti lucrurile… e posibil sa apara plictiseala. Dar daca impreuna cu cea de langa mine incerc sa vad cat de departe poate fi dusa intimitatea, legatura dintre 2 oameni, provocarea ramane, descoper lucruri noi atat despre propria persoana cat si despre cea de langa mine.
duminică, 6 aprilie 2008 la 9:32 am
Intr-adevar, minciuna, inselatoria si manipularea fac parte din viata noastra si ne definesc, ne caracterizeaza. Viata fara ele pare outopie, insa ca oameni nu ne vom putea dezice niciodata de aceste lucruri. Important este sa incercam sa ne adaptam cat mai bine regulilor jocului si sa ne impunem o “minima moralia” care sa ne ofere o constiinta impacata. Lucru relativ si specific fiecaruia.
Motivele pentru care suntem asa sunt nenumarate. Asa ne-am nascut sa fim…
duminică, 6 aprilie 2008 la 1:41 pm
O lume corecta ar fi utopica?In nici un caz.
Minciuna e produsul fricii.
De orice forma.Si cea mai dureroasa dupa mine e frica de a fi tu, cel adevarat.
Ca si produs ce a evoluat din o forma de aparare(vezi ca si animalele mint dar la ele e doar insitnctul de supravietuire) catre un mod de viata speculativ e tot vina noastra.
Ca aceptam tacit simtindu-ne cu musca pe caciula.
Si de aici incep toate sa o ia razna.
Fiecare ii da forma si scopul functie de necesitati.
E mai simplu sa eviti prin minciuna situatii decit sa le iei direct in piept. mai ales cind stii ca rezultatele adevarului de obicei provoaca suferinte.
duminică, 6 aprilie 2008 la 1:50 pm
supravietuirea!
duminică, 6 aprilie 2008 la 3:33 pm
Cum sa nu cred, daca-mi spui?
Ai gandit-o si o spui…
Unele cuvinte ne dor pentru ca au puterea asta… Rastalmacesc sentimente, creeaza confuzii, dovedesc
“suprematia”… Cuvintele nu dor chiar pe oricine, ci doar pe aceia care le surprind sensul. Cei care traiesc superficial nu simt puterea cuvantului.
Traiesc cuvintele in locul nostru?
Ce a aparut mai intai cuvantul mincinos sau fapta inselatoare?
“Cand te-a inselat cineva odata e de vina el, cand te-a inselat a doua oara esti de vina tu”
duminică, 6 aprilie 2008 la 4:52 pm
Minciuna poate fi vazuta si ca derivat direct al expresiei umane, niciodata completa, niciodata directa (prin omisiune). Adica, minciuna ca pagina lipsa dintr-o poveste.
Minciuna nu este intotdeauna voita si ajunge, pana la urma, sa oblige nu numai pe mintit dar si pe mincinos sa o respecte ca adevar.
duminică, 6 aprilie 2008 la 5:57 pm
“oferte seducătoare dar de fapt cu dinţii cariaţi”
this 1 was funny
nu vad cum adevarul poate fi plictisitor atata timp cat nu vrei sa fugi de realitate si poate de tine insuti si in cazurile astea nu stiu daca minciuna nu doar adanceste plictiseala sau amaraciunea, dupa un timp
demonstratia de forta -da, directia ei insa depinde de capacitatea celuilalt de a te intelege sau a intelege ca e inselat; uneori e vorba de minciuni greu de depistat daca persoana cealalta te considera de incredere, deci depinde de relatia dintre pers. respective
personal am un amic ce se considera foarte inteligent prin faptul ca minte lumea si se mai si lauda cu asta, scopul lui e sa faca bani, dar scopul nu scuza mijloacele, eu nu am incredere in el
poate pentru a fi sigur ca nu vei mintit ar trebui sa nu acorzi nimanui incredere, dar astfel ajungi la izolare si iara nu-i bine
nu ma prea preocupa minciuna si inselaciunea venind din partea mea pt. ca eu cred ca iti poti trata si altfel angoasele, fara sa inseli increderea altora, ma preocupa insa cand vine din partea altuia (de ex. un caz recent ar fi afirmatia unei fete ca nu se poate dezlipi de mine, ma intreb daca a fost o minciuna si asa “prosteste” ea lumea de cap si isi asigura petitorii sau a fost sincera ? bine, daca da, atunci se naste fireasca intrebare “dar daca este la fel de sincera cu toata lumea si la fel pateste si cu altii ?”, dar asta nu mai face parte din ecuatia increderii ci inseamna doar ca tipa are o problema -cineva si-a batut joc de ea si a abandonat-o si acum vrea sa se razbune- sau poate e doar frivola sau instabila psihic)
duminică, 6 aprilie 2008 la 6:21 pm
Dumnezeu stie ce urmarim, dar presupun ca asta se aplica de la caz la ca.
duminică, 6 aprilie 2008 la 7:56 pm
mim,
La ce oră? La o oră interzisă :p
ligia,
Şi mie îmi place piesa. După ce am publicat articolul m-am gândit la ea.
oana,
Stai liniştită, nu te pârăşte nimeni. Într-adevăr atitudinea pe care o ai tu vizavi de minciună cred că e atitudinea potrivită pentru cei care o urăsc. Mi-a plăcut când ai spus că locurile unde te simţi acasă trebuie să fie lipsite de minciună. Aş extinde ideea şi spre alte coordonate.
Petru,
Situaţia prezentată de tine este ideală şi presupune răbdare şi maturitate. Dacă am gândi astfel probabil că ar exista mai puţine despărţiri ţinând cont că prima soluţie care vine în minte atunci când se iveşte o dificultate este să renunţe în loc să se chinuie şi să aibă un rezultat mai bun.
Ionuţ,
Dacă te referi la aceste tipuri de comportament ca la nişte modalităţi de supravieţuire eu cred că se poate şi mai bine. Numai că ele sunt cele mai accesibile opţiuni pentru cineva care doreşte să rezolve imediat o anumită situaţie.
Huck,
M-ai făcut curioasă, care animale mint? Cumva te referi la cele care îşi schimbă culoarea sau comportamentul pentru a obţine ceva.
Mado,
Se poate supravieţui şi fiind corect.
Cristal,
Nu faptele înşelătoare dor, ci intenţiile din spatele acestora. Iar în cazul cuvintelor întotdeauna cele care vin din partea unei persoane dragi vor durea mai mult pentru că ele au legătură cu afectele noastre.
Cuvintele celorlalţi care ne pot răni ating de fapt orgolii sau alte puncte sensibile.
De exemplu, dacă-i spui unui necunoscut pe stradă că are nasul mare (şi el chiar seamănă cu Pinocchio) nu cred că va rămâne indiferent chiar dacă arată sau nu.
Decembrescu,
Interesantă comparaţia cu pagina care lipseşte dintr-o poveste. La un moment dat m-am gândit atunci când ai zis de omisiune la faptul că anumite întâmplări preluate ca fiind adevăr sunt duse mai departe şi de laţii fără să ştie că de fapt vehiculează minciuni.
Eugen,
Şi dacă fata a fost sinceră?
Oana,
Dumnezeu ştie indiferent de caz ceea ce urmărim.
duminică, 6 aprilie 2008 la 8:12 pm
exista o pasare (pe care nu stiu cum o cheama, ne cunoastem doar din vedere) care-si face cuibul pe pamant. cand vre-un animal da tarcoale cuibului in cautare de oua sau pui fara aparare, pasarea se preface ca e ranita si se tot fataie prin fata pradatorului pana-i distrage atentia si-l indeparteaza de cuib. (cred ca e prepelita, da’ nu bag mana in foc…)
mai sunt pasari si animalute care se prefac moarte cand incearca cineva sa le atace.
si catelul meu minte. se duce in locsorul unde-si face nevoile si apoi vine mandru ca sa-i dau ceva bun. si, cand verific, de fapt n-a facut nimic! (asta cand simte miros de mancarica buna si nu-l baga nimeni in seama cu vreo bucatica scapata ca din intamplare pe jos)
si tot cainii, cand isi marcheaza teritoriul, incearca sa-l marcheze cat mai sus astfel incat alti caini care vor citi “cartea de vizita” sa creada ca pe acolo a trecut un monstru de caine. si asta e tot un fel de minciuna, nu?
parsivute animalele astea!
duminică, 6 aprilie 2008 la 8:49 pm
pai uite oana a dat niste exemple foarte bune.
Si mai sint destule.
Ideea era ca minciuna e o forma de inselaciune.
Deci si schimbarea unei culori ori a unei forme e un fel de `minciuna`.
Daca ele ,animalele, o folosesc pentru instinctul de supravetuire, noi oamenii am adus-o la rang de arta.
Desi daca extrapolezi ,si la oameni e o forma de `supravetuire`.
Nu exista varianta disparitiei ci mai degraba atribuirea unor sensuri `bune`.
duminică, 6 aprilie 2008 la 8:50 pm
Oana,
M-am amuzat teribil, nu ştiam secretele acestea despre obiceiurile câinilor
Huck,
Da, oamenii aduc totul la rang de artă… Avem un mare talent, nu?
duminică, 6 aprilie 2008 la 11:19 pm
Ană, aşa în mare, ar cam fi: la unii orgoliul, la alţii frica. Sunt unii care nu vor să rănească, alţii care nu vor să … habar n-am.
Pe mine mă întreabă fiu-meu: mama, te simţi bine? DA, sigur zic eu. Timp în care simt că îmi crapă capul de durere. Măi, eşti cam albă la faţă, zice el. Din cauză că am stat prea mult la tv., îi zic eu. La chestia asta nu ştiu cum îi zice, dar o cam practic. Mama, ai bani? DA, zic eu. Aiurea, nu am.
duminică, 6 aprilie 2008 la 11:22 pm
Stai că i-am uitat pe unii, mai importanţi: manipulează frate, cu minciuna, de te lasă lat. Motivul? E vorba musai de un câştig, ceva. Cred.
duminică, 6 aprilie 2008 la 11:23 pm
Isabela,
Cam la fel face şi mama când zice că i-e bine. În acest caz, deşi văd că nu spune adevărul apreciez altceva la ea.
luni, 7 aprilie 2008 la 8:26 pm
“dacă fata a fost sinceră?”
neah, prea frumos sa fie adevarat
luni, 7 aprilie 2008 la 8:42 pm
Eugen,
numai cei cărora li se întâmplă ştiu cum e de fapt, nu?
luni, 7 aprilie 2008 la 8:51 pm
asta s-ar putea traduce si in “numai cei care o patesc…”
luni, 7 aprilie 2008 la 8:58 pm
..sau numai cei care o ştiu de pe pielea lor
luni, 7 aprilie 2008 la 9:08 pm
pielea lor, pielea dracilor…
miercuri, 9 aprilie 2008 la 3:48 am
ca să nu spun blana
dacă e vorba de motani sau pisici
vineri, 11 aprilie 2008 la 11:04 am
adevar/ minciuna?Sunt doua cuvinte foarte tari si nu cred ca a gasit cineva definitia lor exacta.
ce anume preferi?
pentru altii este uneori prea greu sa infrunte un adevar, asa ca prefera o mica minciuna..Pentru altii, adevarul, mai ales intr-o relatie ,este esential.
Cheaters este, de fapt, spalarea rufelor murdare in public si mi se pare oribil. Imi aduc aminte de cateva emisiuni pe care le-am vazut din greseala si imi vin in minte tot felul de ganduri carcotase..
De ce mintim? ca sa ne simtim mai bine, ca sa avem impresia ca se rezolva o situatie.
Chestia este ca sunt unii oameni care nu se pot abtine sa insele sau sa minta pe cineva. Este ca si cum nu ar fi castigat nimic in ziua respectiva. Sunt dependenti de chestia asta.
Mie , una , imi place stilul fair play. manevrele ieftine si dubioase pe care le folosesc unii nu mi-au placut niciodata.
vineri, 11 aprilie 2008 la 4:11 pm
nigelbailey,
Este interesantă minciuna privită ca un câştig. Mergînd dincolo de aparenţe, când se construieşte ceva pe nisipuri mişcătoare ar trebui să existe de la început certitudinea că nu va rezista.