Cele mai căutate sunt interesele

Îmi place să cred că ceea ce căutăm ne defineşte pe jumătate. Probabil că cealaltă jumătate este ceea ce avem nevoie cu adevărat şi nu ne dăm seama.

Să fie manelele, filmuleţele şi ultimele telefoane apărute principalele interese ale oamenilor? Nu. Atunci cum se explică fenomenele care iau amploare în jurul lor?

Televiziunile oferă emisiuni cu dezbateri aprinse şi cu fantome în direct. Sunt singurele subiecte care pot smulge puncte de rating din faţa concurenţei?

Posturile de radio sunt pline de grupuri de câte doi oameni (obligatoriu joviali, treziţi înainte de 6 dimineaţa cu chef de glume) care vorbesc pentru a acoperi liniştea de prin birouri sau maşini.

Ziarele sunt pline de poze şi bârfe, titluri modificate genetic tocmai pentru a vinde. Sunt curioasă dacă altfel nu ar prezenta interes.

Blogurile? Pe de-o parte atacă subiecte fierbinţi sau sunt doar titluri menite să atragă la un fals borcan cu miere (cum spunea cineva recent) ori tratează ce-i frământă şi au un grup de cititori.

Accesînd un motor de căutare mai mult de jumătate din link-uri sunt bloguri. Ce credibilitate au acele informaţii? Cât profesionalism conţin? Rămâne să aleagă fiecare.

Ce ne interesează cu adevărat şi unde ne pierdem pe drum printre detalii?

Îmi vine greu să cred că ceea ce consumăm ne pune o etichetă pentru că în mod paradoxal, de multe ori consumăm ceea ce este la-ndemână şi nu ceea ce ne dorim cu adevărat. Avem atât de mulţi înlocuitori pentru nevoile reale încât ajungem să-i confundăm cu orginalul.

Bineînţeles, există şi acele cazuri fericite unde alegerea este exact exponentul gustului şi al personalităţii dar sunt cadre de vis, mai mult sau mai puţin tangibile.

Se simte nevoia calităţii şi nu a superficialului dar poate că numai eu păţesc asta… Mai bine merg să cumpăr un kilogram de roşii cu gust de salată, poate ele vor avea gust de roşii.