Job-uri şi oameni indispensabili
Dacă aş fi director n-aş avea-n repertoriul de expresii: fără tine suntem pierduţi, dăm faliment! Nici eu, ca mulţi dintre directori de altfel. Sau poate aş veni cu o expresie nouă, cine ştie? Că tot vorbeam de laudă acum ceva timp, uneori ea este constructivă mai ales când stă sub formă de apreciere sau încurajare. Alteori este atât de greu de recunoscut un adevăr încât apar criticile.
Mă întrebam acum câteva zile care sunt acele job-uri unde până şi atunci când lipseşti o oră sau două ţi se simte lipsa? Acele job-uri unde dacă lipseşti o zi multe rămân pe dos pentru că numai tu ştiai cum să le organizezi.
Probabil că existau mai mult în trecut pentru că în zilele de azi angajaţii trebuie să se priceapă la toate. Nu mai există secrete profesionale care să plece odată cu angajaţii! Urăsc expresia: oricine este de înlocuit! Aşa a pierdut un manager toţi angajaţii eficienţi şi în fiecare lună îşi face administrator unul din noii veniţi. Le ia din salariu când nu au profit şi îl dă înapoi când merge mai bine…
Mergînd mai departe pe această idee a înlocuitului, cred că fiecare om are cel puţin o calitate esenţială pentru care nu va putea fi niciodată înlocuit cu altul.
Filed under: Jobbing, Viaţa întreabă | Tagged: angajaţi, aprecieri, expresii, laude, profesionalism
Imi pare rau, dar nu sunt de acord
Sigur ca fiecare om are anumite calitati care il deosebesc de ceilalti, dar nu cred ca putem spune ca asta il face indispensabil. Poate cel care il va inlocui nu va face treaba la fel de bine ca el, dar cu timpul poate invata… sau poate compensa in alte zone in care cel dinainte nu era atat de bun 
eu, de exemplu, daca lipsesc o ora fara sa anunt si fara sa am inlocuitor, toata scoala afla: toti elevii vor sta in banci distrusi de ideea ca nu vor face o ora, vor plange in hohote, unii se vor da cu capul de tabla pana o vor sparge, altii vor boci cu vorbe, in acest fel deranjand si celelalte ore (peretii fiind foarte subtiri).
serios vorbind, sunt si eu de acord cu Carina, toti suntem de inlocuit. intr-un timp oarecare poti gasi un om la fel de capabil care sa poata invata ce stia precedentul.
desigur, se pierde timp si probabil se pierd si niste bani cu training-ul ceea ce nu e in beneficiul angajatorului. asa ca, daca ai pus mana pe un om capabil, tine cu dintii de el!
Carina, ce spui tu e valabil pentru o persoana obisnuita care face meseria pentru ca are nevoie de un salar. Un om cu pasiune nu e chiar atat de usor de inlocuit. Un om cu pasiune se gaseste greu.
De foarte multe ori o firma intreaga se sprijina pe un om plin de pasiune si de multe ori patronul face greseala de a nu intelege importanta acestui om. De multe ori plecarea acestui om inseamna inceputul sfarsitului pentru firma respectiva.
eu zic ca Mihai Dedu nu poate fi inlocuit. si vorbesc foarte serios.
ar fi ciudat sa nu il vad dimineata la ProTv in timp ce’mi beau laptele si’mi mananc sandwich’urile.
“un accident teribil s’a intamplat pe DN10 unde…”, hap o gura de lapte, o gura de salam, “vedeta Acasa TV a petrecut alaturi de iubitul ei, in insulele”, hap inca o gura de cascaval, una de banana, “si tot Becali a ajutat trei copii orfani de la”, hap ultima gura de lapte, hap si o ciocolatzica mica, mica…
3DO - firma care a produs jocurile Heroes of Might and Magic a dat faliment pentru ca patronul ei si-a demis unul din angajati, pe cel care era cel mai pasionat de ideea jocului, pe cel mai activ dintre toti.
Acum Heroes V este produs de alta firma dar deja se vad mari diferente de conceptie intre Heroes V si Heroes III (cel mai bun TBS al tuturor timpurilor)
Carina,
Nu spun că cineva nou nu poate învăţa sau nu poate fi la fel de bun ca cel pe care-l înlocuieşte. În finalul articolului am vrut să ies puţin din sfera job-urilor (poate că trebuia să precizez) şi să mă refer la oameni la modul general: prieteni, colegi, etc.
Oana,
Şi mie mi se pare mult mai eficient să investeşti în continuare în cineva care are experienţă şi în felul acesta ştii sigur că ai succes. Ce te faci când omul cu pricina se trezeşte într-o zi că poate lăsa totul baltă (după ce alţii l-au ajutat să ajungă bun) şi pleacă la o firmă mai mare? Cred că din cauza asta se tem angajatorii şi nu investesc aşa mult într-un singur om.
Petru,
Oamenii care lucrează cu pasiune sunt de cele mai multe ori indispensabili pentru că le pasă de ceea ce fac, nu-i lasă inima să facă treabă de mântuială.
Se găsesc mai greu şi e păcat că nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Cunosc şi eu câţiva. Am avut o colegă, a lucrat 5 ani la o firmă şi i se dădeau din ce în ce mai multe responsabilităţi până într-o zi când a plecat. Fireşte, găsise ceva mai bun, unde nu abuzează de tine şefii cu diverse sarcini atunci când observă că ai terminat tot şi eşti la zi cu rapoartele, etc.
Morcoveaţă,
Înseamnă că stai ceva în faţa televizorului dimineaţa din moment ce ai timp pentru toate alea
Mihai,
Exact cum spunea şi Petru mai sus, oamenii pasionaţi sunt uneori miezul problemei. Se poate discuta cred şi despre trupele unde unul dintre soliţti făcea totul. The Police o ducea bine pe vremea când era şi Sting cu ei. Hi-Q îmi plăcea mai mult când era Dana Nălbaru eu ei, etc.
Imi pare rau, dar sunt de acord cu Carina. Nimeni nu e indispensdabil sau de neinlocuit. Daca esti manager si ajungi intro astfel de postura, adica sa ai un om de care nu te poti lipsi, atunci devii vulnerabil; si la fel si afacerea. De aceea, sunt de parere ca mai multe persoane din cadrul unei firme trebuie sa stie sa faca acelasi lucru pentru ca postul respectiv sa fie acoperit oricand, macar provizoriu.
Nu traim intrun stup, unde fiecare albina isi are o pozitie bine stabilita, pozitie in care de altfel si moare, ci intro societate competitiva,, dinamica, activa.
Si plus de asta eu vad un avantaj in omul “scolit” pe mai multe posturi; e un avantaj pe care omul respectiv si-l poate exploata in mod favorabil oricand in viitor.
Eugen,
Un manager care ştie că are câţiva oameni eficienţi în firmă probabil că-şi va face mai multe griji dacă aceştia vor să plece, angajaţii încep să aibă mai multe pretenţii (ceea ce mi se pare firesc) şi aşa se pierde acel echilibru.
M-a surprins acum câţiva ani buni când am văzut că cei de la McDonalds ştiu să le facă pe toate repede şi bine. Azi nu cred că se mai mişcă la fel dar ideea a fost bună.
O altă nebunie dacă-i pot spune aşa: în orice companie există acea fişă a postului. După ce-şi completează fiecare atribuţiile, vine ultima din ele care le anulează pe toate: şi alte atribuţii unde practic se poate include orice.
Cimitirul e plin de oameni indispensabili
Mazgalici,
Indispensabili morţii probabil
e un proverb in engleza: “don’t put all your eggs in one basket”. eu nu sunt manager dar cred ca trebuie sa te gandesti ca omul, cu cat capata mai multa experienta si cunostinte, cu atat devine mai valoros si poate pleca oricand pentru o oferta mai buna. ori ai un plan B, cum spunea si Eugen, mai multi oameni care stiu sa faca aproximativ acelasi lucru, ori ai grija de omul tau valoros: ii masezi picioarele, ii parfumezi biroul, ii trimit SMS de Craciun si Paste….si poate nu te lasa cu ochii’n soare.
Regret sa o spun, dar niciodata nu exista oameni indispensabili. Mereu putem fi inlocuiti de cineva fie ca dorim sa acceptam asta sau nu. Cat despre chestiile manageriale, nici un patron nu da doi bani pe angajatii pe care ii are in absenta notiunii de profit. Cand are profit incepe sa se gandeasca sa isi maximizeze profitul si abia dupa aceea sa isi faca angajatii fericiti.
chirurg la urgente
“oricine este de înlocuit” e o amenintare de-a sefilor. e ca si: “sunt o gramada la poarta care asteapta sa se angajeze”. abureli de-ale sefilor
ti-am spus ca avea taica-meu o vorba “nimeni nu e de inlocuit”, cred ca expresia este partial adevarata, daca generalizam
la partea de exceptii, avem un Einstein (tot se vorbea de el la cristal pe blog) de neinlocuit, un Kubrick, etc
revenind la problema de care ai vorbit, cred ca daca vrei sa fii de neinlocuit ar trebui sa iti faci tu firma ta, in care sa stii ca greutatea deciziilor iti apartine
daca esti din cale afara de talentata intr-o meserie, fizic vorbind poti fi inlocuita (jap! mars d-aicea! :p), dar calitatea muncii depuse de tine nu va fi egalata, insa asta mai degraba doar iti satisface orgoliul si atat; mai rar o firma da faliment doar pentru ca i-a plecat un angajat, indiferent cat de capabil era acela, exceptand cazul in care era nevoie strict de munca lui pentru ca firma sa supravietuiasca
“Mergînd mai departe pe această idee a înlocuitului, cred că fiecare om are cel puţin o calitate esenţială pentru care nu va putea fi niciodată înlocuit cu altul.” depinde ce vrei sa spui cu asta, fiecare e unic poate insemna si ca unii fac munca de mantuiala si sa nu uitam ca mai exista expresia “omul potrivit la locul potrivit”, crezi ca asta nu trebuie sa conteze ?te intreb pentru ca cele doua afirmatii se cam bat cap in cap
Pai asta e ideea; sa nu-si faca griji ca 1,2, 3 angajati pot deveni la un moment dat indispensabili. Iti spun din experienta :).
E o adevarata “arta” sa te faci indispensabil, si la munca si acasa
Un job, despre care vorbeai tu ar fi administrator financiar. Cat despre “orice om este de inlocuit”…..de multe ori este adevarat….
@anaAyana
doar 10-15 minute cat imi iau micul dejun.
mama il deschide de dimineata pe ProTV si acolo ramane.
pacat.
dar nu mi’e scarba.
Oana,
al rămâne la o firmă dacă aş avea un abonament de acest gen
aia cu masajul e interesantă
Claudiu,
Din păcate când vine vorba să aleagă între profit şi un angajat, primul va fi cap de listă.
Uneori ele depind unul de celălalt şi cu cât e mai isteţ omul să angajeze numai profesionişti nu va avea nimeni de suferit.
Lucian,
Este adevărat, doar să fie bun, adică să nu uite instrumentele în pacient sau mai ştiu eu ce să-i taie..
Mădă,
E drept, e folosită mai mult ca ameninţare ca să pară indiferenţi
Eugen,
Într-adevăr, omul potrivit la locul potrivit. Ieşisem din aria job-urilor în ultimul paragraf al articolului.
Dacă un angajat să zicem că mai poate fi înlocuit, cineva drag nu se ştie sigur.
Eugen celălalt,
Dacă ai grijă să-i instruieşti atât cât să se descurce, să fie toţi cam la acelaşi nivel de pregătire poate că da.
Cristal,
Acasă cred că şansele sunt mai mari ca la serviciu. Unul dinmotive cred că e şi durata, adică de cât timp te ştii cu cei dragi şi de cât timp te ştii cu colegii, şefii, etc.
Sorin,
Hm, administratorii… Povestesc altă dată că e mult de zis
Morcoveaţă,
Sau dacă e genul care pune pe 1 postul preferat ascundei-l, heheeh, ce sadică sunt. Poate aşa o să descopere o pasiune nouă pentru EuroNews sau pentru CNN.
Sună bine meniul la tine. Programează-i mamei tale televizorul să se schimbe pe toate posturile
deci pe 1 nu va putea fi niciodata altceva decat TVR1. logic.
de prin ‘80 tot asa e.
Păi eu credeam că pe 1 stă Prima
dar nu la mine, fireşte…
cred ca intr-ofirma e esential sa ai oamnei care sa se completeze intre ei. Sa fie oameni care sa poata lua din treburile celorlalti si sa fie totul bine. CRed ca intr-adevar e greu sa inlocuiesti pe cineva care chiar este foarte bun, nu poti pune un om mediocru in locul unui om foarte bun
Andrei,
Cam aşa arată echipa ideală: să fie câte unul care să se priceapă la un domeniu diferit: unul cu imaginaţie, altul plin de logică, un artist şi unul mai pragmatic
Oare alde directorii şi patronii ăştia se gîndesc vreodată că nici ei nu sînt de neînlocuit?
Păi eu, om specializat, şcolit, experimentat, etc. care lucrez ca să-i pun lui benzină-n merţan şi mie o coajă de pîine pe masă, dacă văd că începe să mă ţină peste program, să-mi pună în cîrcă sarcini extra şi pe deasupra să mă ‘facă’ la bani, mă dispensez de el mintenaş.
Dacă toţi oamenii care muncesc din greu şi de care se profită cu neruşinare, şi-ar lua desaga şi s-ar duce, poate-poate le-ar veni naibii mintea la cap şefilor şi nu s-ar mai crede atît de ‘şmecheri’ şi nu şi-ar mai bate joc de oameni.
De ce majoritatea oamenilor nu pun pasiune în ceea ce fac? Fiindcă realizează că şefilor nu le pasă de ei şi nu îi vor susţine niciodată aşa cum ei îi susţin pe şefi prin munca şi pasiunea lor (de la început, poate).
Mie dacă-mi spune “sînt 100 ca tine la poartă” în secunda 2 îmi iau ‘jucăriile’ şi-l las să stea cu mîna căuş la ochi, în poartă, uitîndu-se după ăia 100.
Problema la români e “da’ ce fac, unde mă duc dacă plec de aici, că e aşa de greu să găseşti un loc bun… şi ce dau de mîncare la copiii între timp, dacă nu găsesc?” Păi deh… acu’ le dai de mîncare 60-70% din cît le-ai putea da dacă ai avea curajul să cauţi ceva mai decent. De s-ar găsi aşa ceva, însă.
Da’ mai avem şi alte probleme: dacă pleci menulţumit de la X, acesta îi cunoaşte pe Y şi pe Z - potenţiali angajatori - şi îi va suna să le zică să nu te angajeze fiindcă eşti un element aşa-şi-pe-dincolo (înflorituri, minciuni, etc.) şi uite aşa rămîi pe dinafară. Şi de-aia se tem oamenii să le dea şefilor salut din mers (probabil motivul pentru care nu am putut lucra aici după ce-am plecat - forţat -din oraşul Anei).
Şi uite-aşa vine omu’ la 6-7 seara (ori mai tîrziu) acasă de la servici, suduie în gura sticlei de bere ori în urechea deja surdă a eventualului partener de viaţă/locuinţă iar a doua zi dimineaţă tot la aceaaşi tortură se duce…
Dragoş,
Aşa cum au angajaţii temeri au şi şefii dar de multe ori cel care mână frâiele şi ia deciziile are ultimul cuvânt de zis, lucru care-l face să se simtă superior. Uneori are dreptate, alteori nu.
Avem un coleg care câştiga de două ori mai mult decât mine, stătea 2-3 ore la birou şi trudea din greu la un NFS, avea o maşină de ultimă generaţie şi asta doar pentru că era fratele soţiei directorului…