Azi nu vreau să văd pe nimeni şi nici să mă vadă sau audă. Ai avut zile dintr-astea? Nu ştiu dacă au legătură cu dorinţa de a opri orice formă de socializare sau pur şi simplu sunt toane. E o dispoziţie ciudată… ar spune mulţi! De ce?
Îmi este bine, nu înţeleg de ce insistă oamenii cu telefoane când te văd în momente dintr-astea, mai rău fac. Azi suna telefonul fără oprire din cauză că nu vroiam să răspund la el. L-am închis. Foarte rar fac asta.
Oamenii sunt curioşi ce s-a întâmplat, vor să te vadă, să te sufoce cu o grijă uneori apărută din senin. Nu s-a întâmplat nimic, aşa mă relaxez uneori. Nu pot socializa mereu, nu pot fi mereu vorbăreaţă, deschisă, veselă, serioasă, etc.
Este un fel de nevoie de singurătate, de intimitate, de regăsire.
Gata joaca, după câteva ore, am ieşit afară din ascunzătoare! De cine sau de ce ne ascundem de fapt? Nu ştiu, dar sunt curioasă..!
Etichete intimitate, meditaţie, singurătate, stări, toane
vineri, 21 martie 2008 la 8:40 pm
Nici nu cred ca ne ascundem de cineva… cred ca pur si simplu avem nevoie de putina liniste, de cateva momente cu noi insine… E atata zarva in jurul nostru incat nu e de mirare ca uneori simtim nevoia sa ne retragem..
vineri, 21 martie 2008 la 8:42 pm
chiar sa fiu prima care comenteaza??? nu pot sa cred!!!!
cred ca fiecare are momente din astea. some quality time with yourself, nothing wrong with it.
eu asa fac cand sunt suparata. nu vreau sa vad pe nimeni, sa vorbesc cu nimeni. stiu ca-s imposibila in momentele astea si de ce sa le stric si altora ziua?
vineri, 21 martie 2008 la 8:43 pm
na, am ratat startul, mi-a luat-o Carina inainte.
vineri, 21 martie 2008 la 8:56 pm
Da, Carina. Părem că ne ascundem dar de fapt momentele de intimitate numai aşa se pot petrece.
Oana,
Mă faci să zâmbesc.
Eu nu sunt supărată, e o stare aşa ciudată. Cred că până la umră e firesc să se întâmple şi dintr-astea, să existe oscilaţii.
Dar de ce vrei tu să comentezi prima?
vineri, 21 martie 2008 la 9:19 pm
Iarta-ma Oana
vineri, 21 martie 2008 la 9:40 pm
AnaAyana, da, stiu, mie imi spui? Eu ma inchid in camera mea si nici la tv nu dau drumul, ca am impresia ca vorbeste cu mine si nu vreau sa-l sparg
vineri, 21 martie 2008 la 9:49 pm
anaAyana: pai cum? nu era concurs care raspunde primul? macar la asta sa fiu prima! dar nu ma las!
Carina: sa nu se mai intample, ok?
vineri, 21 martie 2008 la 9:49 pm
am uitat sa zic, eu sunt oana, nu Oana, asta ca sa evitam confuziile.
vineri, 21 martie 2008 la 10:01 pm
iar eu sunt o Ana
vineri, 21 martie 2008 la 10:12 pm
nice to meet you!
vineri, 21 martie 2008 la 10:17 pm
Oana, pe 1 Mai, la mare!
vineri, 21 martie 2008 la 10:26 pm
oki doki.
vineri, 21 martie 2008 la 10:41 pm
Si eu ma mai retrag uneori singur si ma plimb solitar pe strazi goale ca sa nu vad pe nimeni, cu telefonul inchis sa nu ma contacteze nimeni, gandidu-ma la diverse chestii sau doar mergand unde ma duc pasii. Avem toti nevoie de asemenea momente din cand in cand.
Acum sa mergem si de partea cealalta a baricadei – care nu e chiar baricada. Cum crezi ca se simt unii dintre ceilalti care chiar tin la tine? Sa-ti dau un exemplu personal. Miercuri aveam curs, 6 ore. Pe la ora a 4-a o colega care statea in spatele meu (putin pe diagonala) se muta in spatele clasei pe un rand solitar. Pauza urmatoare a ramas singura acolo, fara sa se miste, uitandu-se – cel putin asa parea din fata amfiteatrului – in gol pe fereastra. Toata pauza am stat si am cugetat daca ar fi bine sa intreb ce-a patit si s-o consolez in caz ca a fost ceva rau sau sa ma fac ca nu vad si sa-i las acest moment de solitudine. 10 minute nu au fost de-ajuns ca sa ma decid. Cred ca nu eram singurul care gandea asa. Tu ce-ai fi facut daca erai in locul meu? Ce ai fi ales? (Macar asa poate imi sting din remuscari
)
vineri, 21 martie 2008 la 10:46 pm
MIhai,
Acestea sunt pur şi simplu alegeri, poţi încerca să discuţi cu persoana respectivă dar dacă vezi că te respinge înseamnă că are nevoie de singurătate şi e mai bine să o laşi aşa. Exact cum ziceai, avem nevoie din când în când şi de astfel de momente.
Nu este nevoie să păţeşti ceva ca să devii gânditor sau contemplativ şi nici nu cred că este ceva rău. Fireşte, toate cu o limită, dacă starea se prelungeşte este bine să discuţi cu cineva.
Ştii care este paradoxul? Stările astea ţin oamenii la distanţă fără să fie nevoie de cuvinte, oare de ce?
vineri, 21 martie 2008 la 10:56 pm
eu am zile cand nu pot sa vorbesc pentru ca oricum nu am nimic nou de spus ori am atat de mult de spuse si nu am reusit sa fac ordine in ganduri. sunt zile in care prefer sa ascult, sa privesc, sa stau departe. sa tac pur si simplu.
vineri, 21 martie 2008 la 10:57 pm
Aha…chiar imi faceam griji de ce nu raspunzi
))))
vineri, 21 martie 2008 la 11:05 pm
Melina, e bine uneori să fim observatori. Mi se pare mult mai natural aşa decât să facem lucrurile doar ca să reacţionăm într-un fel, doar pentru a păstra nişte aparenţe.
Florin, păi azi nu am vorbit la telefon
Oricum, eu am o teorie şi cu telefonul, dacă sun o dată şi nu mi se răspunde nu mai sun a doua oară, este clar că nu poate să răspundă sau nu este momentul cel mai potrivit. Dacă era important, mă va căuta iar sau revin eu când gâsesc momentul potrivit
vineri, 21 martie 2008 la 11:11 pm
Pai eu credeam ca daca nu ai raspuns, mai ales ca mi-ai inchis..nu poti vorbi. Astfel incat asteptam apelul tau, asa se face cand respingi un numar… ( cu alte cuvinte…te sun eu cand pot vorbi, dar acum iti inchid ). Azi asa e, nu am vorbit ca ai inchis telefonul
))
vineri, 21 martie 2008 la 11:14 pm
Ai vazut ca am mai scris pe blogul meu http://florins.wordpress.com ceva interesant si cu mult umor? Aaaa…am uitat ca ai si scris comentariu…cred ca am vrut defapt doar sa-mi fac reclama mascata
)))
Astept parerile curiosilor la mine pe pagina!
))))
vineri, 21 martie 2008 la 11:14 pm
Deci puteam vorbi doar telepatic, adică mult mai pe înţelese. Totul e să nu interfereze şi cu alţi.. telepaţi
vineri, 21 martie 2008 la 11:19 pm
[...] sau din… tonomatul fără fise, fără fiţe… Arunc provocarea mai departe la: AnaAyana, Neopoiima, Fake Jew Community, Jurnalul scrierii iubirii, Re-citirea – în măsura în care aveţi [...]
vineri, 21 martie 2008 la 11:54 pm
Păi la maine starea asta e legat de “toanele” pe care le am. Când am o astfel de stare – şi “nu ştiu de ce” se întâmplă destul de des în ultimul timp … lucrez pentru reglementarea situaţiei – aş vrea să nu mă bage nimeni în seamă … nu m-ar deranja să fiu cu cineva atât timp cât nu ar face ceva care să îmi distraga atenţia. E momentul în care prefes să am eu în totalitate iniţiativa şi în care prefer să nu mi se reproşeze pentru că mai ales în acel moment pun suflet în ceea ce fac (dacă e să fac ceva).
sâmbătă, 22 martie 2008 la 12:00 am
Dan,
Se pare că toţi avem stări dintr-astea dar de puţine ori avem puterea să recunoaştem că trecem prin ele. Eu aş numi-o stare de anonimat.
sâmbătă, 22 martie 2008 la 12:18 am
fara cuvinte…
sâmbătă, 22 martie 2008 la 1:05 am
Cuvintele sunt uneori egoiste.
sâmbătă, 22 martie 2008 la 1:19 am
sau altfel spus cuvinte alb-negru :p
poate daca ar exista doar limbajul matematic am inceta sa mai vorbim unii cu altii pt. ca nu am mai avea loc de interpretare
sâmbătă, 22 martie 2008 la 1:29 am
Eugen, nici în limbaj matematic nu cred că ar fi prea simplu. Dacă începe cineva cu o integrală şi altcineva cu un radical, o altă persoană cu o ecuaţie de gradul doi şi altcineva cu tabla înmulţirii…. ce se întâmplă?
sâmbătă, 22 martie 2008 la 1:50 am
asta e mai degraba ca atuncea cand vorbesc mai multi deodata, fiecare cu ideea lui
cum zicea in Fight Club “toti asteapta doar sa le vina randul sa vorbeasca”, eu as zice ca nici macar nu asteapta :p
sâmbătă, 22 martie 2008 la 2:01 am
Sau ca-n Maddie şi David, ei erau celebri cu vorbitul la grămadă
duminică, 23 martie 2008 la 3:03 pm
“Oamenii sunt curioşi ce s-a întâmplat, vor să te vadă, să te sufoce cu o grijă uneori apărută din senin.”
Sînt curioşi doar cei cărora le pasă cu adevărat. De obicei.
Am şi eu momente de ‘power off’. Deşi starea mea naturală e de ’stand-by’.
duminică, 23 martie 2008 la 5:03 pm
Dragoş,
Da, cred că acea curiozitate este uneori prea mare şi în loc să ajute are efect invers.
duminică, 23 martie 2008 la 5:15 pm
Cred ca ar trebui sa apreciem momentele cand oamenii vor sa ne ajute. Atunci cand o fac si alegem sa le respingem grija, ar trebui sa ne gandim si la ei si nu numai la noi. De ce o fac, etc…
duminică, 23 martie 2008 la 5:20 pm
Ai dreptate, însă eu consider că cel mai bun ajutor este acela când omul chiar are nevoie.
duminică, 23 martie 2008 la 5:21 pm
depinde… sunt oameni convinsi si suficient de mandri incat sa nu creada ca au vreodata nevoie de ajutor…
duminică, 23 martie 2008 la 10:44 pm
si mai sunt si oamenii care vor pentru tine binele pe care il cauta ei. in cazul asta, mi se pare justifacat sa le respingi ajutorul.
duminică, 23 martie 2008 la 10:49 pm
Binele este pentru fiecare altul, uneori se poate întâmpla ca cineva din exterior să-l vadă mai bine sau nu.
marţi, 25 martie 2008 la 11:10 pm
Cine te cunoaşte suficient de bine va şti cînd să te tragă de atenţie şi cînd să te lase să ‘respiri’.
Ceilalţi îşi vor exersa poate prea insistent bunăvoinţa. Comunicare pe frecvenţe diferite.
marţi, 25 martie 2008 la 11:41 pm
Dragoş, aici ai dreptate. Ştii ce este interesant? Exact cei care nu te cunosc sunt obositori.
miercuri, 26 martie 2008 la 8:16 pm
Lasă-i să te cunoască, atunci.
Cu vîrf şi îndesat, dacă-i nevoie. 
Dar ştii, uneori mă mai ‘ascund’ doar ca să văd cui îi pasă… Decepţionant.
miercuri, 26 martie 2008 la 8:21 pm
Nu mă ascund ca să văd cui îi pasă pentru că cei cărăra lepasă cu adevărat sunt acolo în permanenţă!