Meriţi? (Nu) pune condiţii…

human_behaviour.jpg

Ca să poţi afirma ce merită un om indiferent că este vorba de o recompensă sau pur şi simplu de comportament, trebuie să-l cunoşti. Trebuie să ştii istoria lui, nereuşitele dar şi succesele, unde a strălucit şi unde putea şi mai bine. Bineînţeles, dacă vrei să nu emiţi ipoteze eronate!

Mi se pare nedrept să adoptăm un comportament standard pentru toţi cei care fac greşeli, pentru cei care sunt diferiţi de noi sau faţă de oamenii pe care nu-i înţelegem. Pledez pentru o raportare personalizată, mi se pare cel mai corect!

Comportamentul tipizat, după părerea mea, este acea atitudine cum că cel din faţa ta nu merită atenţie, consideraţie, răbdare sau să-l iei în serios. Sunt de ajuns replicile sarcastice, ironia, indiferenţa, etc. pentru a trece peste oameni ca regele pe tabla de şah. Aceasta îi scoate de pe teren de faţă cu celelalte piese, îi micşorează. Poate fi la fel de bine o atitudine cu efect de bumerang!

 Ca să poţi avea pretenţii de la cineva trebuie să fii vrednic de acest drept. El se câştigă  în timp, cu respect reciproc, încredere şi continuitate. Atunci când judeci pentru faptul că cel cu care interacţionezi nu este pe gustul tău îi aplici un tratament adecvat.

Dar cum nu suntem toţi doctori putem greşi reţeta, mai ales că li se poate întâmpla şi celor mai buni.

Ce e de făcut în acest caz? Uneori scuzele pălesc în faţa consecinţelor şi pentru a merita ceva este nevoie de mai mult. O a doua şansă sau pur şi simplu o atitudine care nu cere dar poate să accepte lucrurile aşa cum sunt şi să nu se grăbească în lipirea etichetelor?

70 Responses to “Meriţi? (Nu) pune condiţii…”

  1. > Mi se pare nedrept să adoptăm un comportament standard
    > pentru toţi cei care fac greşeli, pentru cei care sunt diferiţi
    Ai zis bine! Am cunoscut oameni “buni” care fac greseli din necunoastere, dar si oameni cu intentii “rele” dar care au un comportament ireprosabil. Sunt oameni care vor sa te insele, oameni destul de inteligenti care te pot minti intentionat, adoptand un comportament foarte elegant si maniere moderne.
    Astfel de oameni “ii simti”. Simti omul “bun”, cu intentii bune, chiar daca este ne-manierat, dar si “jigodiile” de oameni care se “imbraca” in “haine” elegante de om manierat.
    Criteriile rationale, oricat de mult ai cunoaste omul respectiv, pot gresi.

  2. @rast: ce inseamna manierat in opinia ta? din text pare ca te referi la aspectul exterior.

  3. @call me G…,
    hai mai ca ti-am vazut pagina, tu esti obsedat de hi5 sau ce ai ?doar pt. informatia ta generala, ma tund intotdeauna foarte scurt, asa ca mai cauta…
    si mai apoia, ce ti se pare ca ai avea tu in comun cu arta, de pui acolo imagini care te depasesc ? pt. a fi in stare sa faci ceva, s-ar pretinde sa intelegi, ori tu ai acelasi nivel de comunicare ca si aia de care afirmi sus si tare ca ti-e sila
    esti ceva artist 3D cu ifose, crezand ca daca ti-ai gasit obsesia in ceva asta te face diferit ?am si eu un amic ce tot lucreaza in 3D si browse-uieste in draci visualart, avea si asta o prea buna parere despre el, pana cand i-a trecut, ca ii si el pe la 30 de ani ; vezi tu, bolile adolescentei la unii dureaza mai mult
    daca ai fi chiar asa de “dur” pe pozitie nu ai baga commenturi gen “muhahah” si “buhahah”, chiar daca astea par a fi menite sa iti dea o imagine, apai iti dau o imagine, da’ guess who is using this type of language ? aia dp hi5 de care tie ti se pare ca ai fi atat de…departe

    ai gasit sa pui sus in titlu poza cu un copil ce arata mu-ha-ha ? nu mai esti original, imi pare rau ca trebuie sa ti-o spun; prin 2005 am facut o harta de quake3 sau quake4 (nu mai retin exact) pe care am anuntat-o pe forumul esreality de gaming, am spus ca harta asta ii cea mai mare si mai tare din parcare, cadou gamerilor de Craciun, si harta consta dintr-un brush ce se invartea pe mijlocul hartii, avand pe el poza unui prunc cu fata nevinovata ce arata mu-ha-ha

    funny how taica-meu o fost profesor de desen si o avut si picturi expuse la Timisoara in anii ‘60-70, iar in anii ‘80 din aia a trait, vanzand tablouri facute de el, desi nu o fost el un Rambrand, mi-o impuiat capul cu Goya si Van Gogh, am si putin talent la desen mostenit de la el, si vii tu sa te dai mare si tare ca tu ai avea gusturi “artistice”

    ma compari cu aia dp hi5 ? chiar de cand am fost prunc mic asa ca tine, am invatat sa rostesc cuvintele corect, fara sa pronunt “male” in loc de “mare” sau alte cele, cum obisnuiesc copii la varsta aia, eram considerat un fenomen pe chestia asta, prin clasele primare am invatat asa de bine ca ziceau ai mei ca o sa lucrez in fizica atomica cand oi fi mare (taica-meu era nebun, asta e), pe cand tot pruncu zicea ca el cand o sa fie mare o sa fie militian sau mai stiu eu ce nazbatie, sudor, etc, io ziceam ca o sa fiu cosmonaut (asta era influenta parintilor), in clasele V-VIII am participat si la olimpiade de matematica, tot in vremea comunista, cand sa inveti bine era CEVA; sunt in stare sa calculez fara foaie si hartie (din cap) operatii cu numere din 5-6 cifre (desi dureaza pana o scot la capat ), mergem oricand vrei tu “de manuta” sa dam niste teste de inteligenta sa vedem care iese mai bine sau ce ghidusie iti mai trece tie prin cap; am cunoscut si tipi care erau obsedati cu invatatul la ASE in Bucuresti, aia bagau tata cate 8 ore/zi invataturi numa’ in zilele obisnuite si cate 12 ore in sesiuni, nu ma pun io cu aia, cel putin pt. ca nu am rabdare sa invat atata, majoritatea sunt pe dincolo acuma, nicicare dintre ei nu avea boala sa se lege de altii sa ii faca prosti, daca o faceau era ceva ocazional, nu aveau FIXATIA asta pt. atitudinea in cauza, asa cum o ai tu; ai mei familia Barbosu in satul Secusigiu au fost considerati cei mai avuti de prin zona aia, inainte de venirea comunistilor la putere, oameni muncitori, nu ma trag dintr-un neam de nespalati (probabilitatea ca tu sa te tragi din ceva sarantoci este destul de mare, judecand dupa comportament, vorba lu’ ala din Silence Of The Lambs “esti la prima generatie de incaltati”); mi te pui sa te dai artist ?pai ii cale cam lunga pana acolo

    despre sport acuma, ca vad ca te tot foiesti sa concluzionezi una si alta despre mine, fac de vreo 17 ani antrenamente, antrenamente cu greutati acum iar in trecut am avut treaba si cu boxul (prestigiosul club Motorul) si cu kyoku-shin-ul (la venerabilul Stoia Sorin), pe vremea cand tu te antrenai la laba io faceam cate 18 km de alergare zilnic, nu am folosit si nici acum nu folosesc steroizi, consider ca substantele anabolizante sunt o rusine pentru sport si pentru rasa umana , pentru ca dau valorile peste cap; tie iti convine sa fi nevoit sa ii spui baiatului tau “ai nevoie de substante dopante daca vrei sa intri pe scena competitionala”?; pt. ca a intra in competitii in ziua de azi se traduce in a-ti distruge sanatatea, doar daca nu cumva iti convine sa iesi pe ultimele locuri; intotdeauna am fost laudat de antrenori ca am fost om muncitor, chiar si acum fac antrenamente cate 2-3 ore/zi, dupa ce ca am in spate peste 5000 de antrenamente numa’ in salile de forta, am acumulat per total vreo 1500 de ore de antrenamente prin sali,(am avut eu chef sa fac un calcul intr-o zi) chiar ma intreaba multi cum de mai am “nerv” sa fac asta

    doar daca tu ai ALT FEL de inteligenta asta nu te face mai grozav;

  4. Eu nu am nici o definitie a conceptului de “manierat”. Fiecare intelege manierat in felul lui. Sunt oameni care considera ca un om manierat poarta camasi cu gulerul scrobit si pantaloni calcati la dunga.
    In text prin “manierat” am vrut sa subliniez TOATE aspectele: si cel exterior si cel de comportament si cel de vorbire si cel de sarbatori (a face cadouri, urari, etc.)

  5. Oare ce am vrut să comentez? …
    Mai citesc o dată postul…

  6. Ok.

    Oamenii sunt diferiţi, deci mi se pare normal ca să nu avem aceeaşi părere despre fiecare om.

    În acelaşi timp, orice om e preţios… E bine să căutăm partea bună din viaţa fiecăruia.

    Dacă o vorbă bună nu costă cu nimic mai mult decât una rea, de ce să nu spunem cuvinte bune? Dacă ne purtăm bine doar cu cei “care merită”… putem fi consideraţi normali, dar dacă dorim să fim altfel vom fi buni cu fiecare.

    Dacă cineva “nu merită”… hai să îi vorbim frumos, să ne purtăm bine cu el! Poate va ajunge să “merite”… :)

  7. Problema asteptarilor e vasta. Pe de-o parte e normal sa avem asteptari de la cei din jur… mai mari sau mai mici. Doar ca noi in loc sa ne setam asteptarile in functie de backgroundul lor, le setam raportandu-ne la noi insine. Daca noi suntem buni intr-un domeniu se presupune ca toti cei din jur ar trebui sa posede aceleasi cunostinte. Eu observ si la mine efectul asta. In general sunt mereu pe graba chiar si cand vine vorba de cele mai mici lucruri. Multitasking, ca sa fiu sigur ca nu irosesc nicio secunda. Si ma enervez cand cineva de langa mine pare ca pierde vremea.

  8. Radu,
    Greşelile de care spun eu sunt impardonabile tocmai pentru că nimeni nu are dreptul să arunce piatra doar pentru că aşa crede el că e mai bine…

    Ghita,
    Aşa zic şi eu numai că părerile diferă de la om la om şi nu toţi au răbdare.

    Carina,
    E drept, observ şi la mine această exigenţă, dacă am scris articolul de mai sus asta nu înseamnă că o să mă exclud din analiză.
    Problema e că atunci când facem ceva, avem pretenţia ca şi altul să facă (la fel) de bine sau măcar să-şi dea interesul. Ştiu că nu este corect dar e o tendinţă..

  9. *
    expresia era “foaie si pix” in loc de f”oaie si hartie”, poate te ajuta asta sa iti dea motiv sa mai scoti un “hu-ha-ha”

  10. @barbosu eugen: am avut rabdare sa citesc toata replica ta, de obicei n-am, dar mi s-a parut interesanta. Ce nu inteleg e de ce-ti bati capul? Ce te intereseaza ce parere sau viata are mister G? N-ar fi mult mai simplu sa-l ignori daca e la alt nivel decat tine? Nu stiu, imi dau si eu cu parerea. Oricum, ai fost haios in incercarea ta de a-l face sa priceapa unele chestiuni, incercare fara sorti de izbanda, cred. :D

    Ana, imi pare rau ca fac un fel de chat pe aici, asta fiind de fapt un blog, nu un forum si parerea mea neavand legatura cu subiectul postului… :)

  11. Cinevorbeste,
    aşa ne înţelegem mai bine, şi eu l-am citit pe Eugen, de obicei are argumente solide când scrie atât :D şi oricum nu există reguli aici care să spună că ne întindem la discuţii până la punctul X sau Y

    Ideal ar fi ca divergenţele de opinii care nu se termină, să se desfăşoare în altă parte

  12. @cinevorbeste?
    nu prea ii am eu treaba la asta, dar se tot baga in seama over and over again si nu exista optiunea de ignore, iar tampitilor daca nu le dai nici o replica te ridiculizeaza mereu, iaca asa se simte si el mai important putin, ca i-am dat atentie
    stii faza aia, oamenii intotdeauna incearca sa gaseasca unu’ (1) lol ironia de care sa isi poata bate joc, la romani mai mult decat la altii, as spune eu
    fara tiganie astia nu pot trai; am copilarit printre svabi, cum am mai povestit la cineva pe blog, si astia tot timpul isi bateau joc de romani spunand ca nu-s uniti si se amuzau cand romanii se certau cu scandal mare, ziceau nemtii “zigeinen!”, adica “tigani!”, uite cum in mod ironic incercarea unora de a se scoate in fata prin asta ca se leaga de altii (si nu de ideile lor) ii transforma in niste “tiganosi” in loc de artisti; in caz ca asta nu si-a dat seama, hi5-ul ii plin de tipi cu atitudinea lui

  13. Eu consider ca sunt nevoie de vorbe, ca sa vada cel caruia i-ai gresit ca iti para rau…si pe urma sa faci ceva, ceva dovada, ceva fapta, o atitudine schimbata. Dar sustin ca este nevoie si sa recunosti…de multe ori e mai greu sa recunosti ca ai gresit decat sa faci sa fie bine, si cel fata de care ai gresit aprecieaza un imi pare rau…nu vroiam, sau am gresit, este nevoie de asa ceva ca sa te mai bage in seama si eventual sa-ti mai dea sansa sa iti corectezi o anumita greseala.

  14. Andrei,
    Dacă ar fi aşa de uşor s-ar trece mai repede peste mândrie şi orgolii…

  15. Barbosule … nice reply … JENIBIL dar simpatic …
    ma bucur ca ne impartasesti atatea despre viata ta si a familiei tale …
    Esti atat de pe langa ca nu o sa iti raspund.

    Ai optiunea de ignore/delete/spam/whatever LA TINE PE BLOG. Ti-am explicat si cum se face. Astepti sa ti-l fac eu ?

  16. eu cred ca trebuie sa fim deschisi fata de toti oamenii si sa incercam sa ii luam pe toti asa cum sunt. sa nu avem mari asteptari de la ei si nici sa nu pretindem mai mult decat ne pot ei oferi. cica nu e bine sa te pui cu prostul ca are mintea odihnita…… :)

  17. Păi cred că toţi ştim cum trebuie să ne comportăm cu oamenii numai că e distanţă mare de la teorie până la practică iar când la mijloc e vorba de orgolii şi altele similare…

  18. poate ca ar fi bine sa depasim aceste orgolii, ce zici?

  19. Păi cred că şi asta ştie lumea :)

  20. oaches … ce ai vrea sa-ti ofer io tie ? hmmm
    nu stiu ce ai vrea tu dar io iti dau ………….
    dreptate, si uite … ma retrag
    nu de altceva dar oricum “subiectul” de azi e cam slab
    iar comentatorii cam penibili.

    buna Ana. adu-l te rog pe anahoretus inapoi …macar el era in stare sa se enerveze mai inteligent si chiar imi facea placere sa ii citesc reply-ul (era ca o poezie) …astia ma plictisesc groaznic….

  21. da… se pare ca ma tin de generalitati :)

  22. G,
    mai este nevoie sa spun că ai fost sursă de inspiraţie pentru acest articol?

    Discutam chiar ieri despre ceea ce merită un om, despre comportament şi atitudine.

    Mi se pare firesc să nu pice bine la digestie articolul de mai sus dar nici nu o să mă feresc să spun ce cred. Fă-o şi tu însă dacă reuşeşti să nu mai jugneşti pe nimeni ai toată stima mea!!

  23. am vazut ca tot bati apropos-uri. de vreo 3-4 zle incoace te-am tot inspirat in articole… d-aia inca mai bantui p-aici …
    oricum sunt mai bune decat penibilitatile pe care le scriai inainte. serios.

  24. Păi acum că ai aflat că eşti sursă de inspiraţie nu ţi se mai pare plictisitor? :)

    Penibilităţi tot o să mai scriu, nu te obligă nimeni să vii aici să le citeşti.

    Sunt multe alte lucruri pe care le poţi face şi cel mai frumos ştii ce e? Poţi alege! ;)

  25. nu am aflat acum … de fapt ma amuza copios sa citesc reactii la reactii la reactii …de la oameni incapabil de reactie in real life. dupa cum vezi am renuntat la a mai conceptualiza fenomenul si am inceput sa scuip. asta e … mi se pare mai eficient …
    scopul scuza mijloacele

  26. pai credeam ca ideea unui blog atunci cand relationezi este tocmai asta: sa ai reactii la reactii. iar a spune ca anumiti oameni nu sunt capabili de reactii in viata reala, e cam departe de adevar pentru un motiv simplu: nu ii cunosti pe acesti oameni si nu stii ce pot face si ce nu…. faptul ca alegi sa ii scuipi nu spune decat un singur lucru: ca esti superficial :)

  27. G,
    Te comporţi ca şi cum i-ai cunoaşte face to face pe toţi cei care scriu aici. Nu ştiu de ce am impresia că reproşurile pe care le faci aici sunt un fel de mustrare de sine.

    Oameni incapabili tot o să mai vezi, şi eu o să mai văd şi toată lumea. Apoi cu cine îi compari pe cei incapabili? Sper că nu cu tine…

    Când o să înţelegi că fiecare este diferit şi că ai prea multe aşteptări de la alţii decât de la tine poate că nu o să mai ai starea asta de nemulţumire şi o să încetezi cu conflictele.

    Cei care sunt în conflict cu sine vor fi mereu în conflict şi cu alţii.

    Nu am văzut om liniştit care să se ia degeaba de cineva până nu este agresat.

    Reacţiile celor pe care tu i-ai testat sunt fireşti, pune-te în locul fiecăruia (dacă poţi) şi o să înţelegi.

    Dacă nu.. înseamnă că îţi pierzi timpul degeaba pe aici.

    tialoc,
    Tocmai acesta este motivul pentru care nu cenzurez pe nimeni, nu îl trimit la spam, nu pun interdicţii.

    Toţi refulăm, unii direct, alţii numai în scris, alţii in real life… Nu le putem avea pe toate.

  28. ps. eu asta am inteles din articolul de mai sus ;)

  29. Mă bucur. Păcat că nu l-a înţeles cine trebuie…

  30. io zic sa nu te mai ascunzi sub pseudonime ca stiu cine esti dragutzule … si mai zici ca nu cunosc oamenii … I rest my case.
    VA EXPUNETI SINGURI … SI VA PLACE … altfel ai scrie in jurnalul de pe noptiera … sau macar pe o pagina privata …

  31. daca ai talent telepatic, respect :)

  32. ps. dar daca te inseli? ;)

  33. G,
    ce te face să crezi că nu avem şi pagini private?

    Arată-mi pe cineva care nu se expune! Doar să trăim pe sub pământ… poate aşa am reuşi! (dar nici atunci nu ştiu sigur)

    faptul că cineva alege să se expună cu tot cu identitate demonstrează că are mai mult curaj decât unul care se ascunde după diverse id-uri, vine şi critică tot şi e veşnic nemulţumit.

    Tu nu eşti nemulţumit de mine, de Anahoretus, de Eugen sau de cine mai vine pe aici ci de TOATĂ LUMEA.

    Şi nu cred că este problema noastră să te facem fericit şi mulţumit cu ceea ce scriem, cum reacţionăm, cum ne expunem, etc.

  34. daca aveti pagini private si mai tineti si un blog “privat” cum e asta de ex. atunci chiar ca merita sa scuip … poate si mai tare decat o fac deja.
    eu nu ma expun. mi se pare cea mai mare … voiam sa zic laba … pe care o poate face cineva … e ca si cum ai nevoie sa versi undeva the true self pt ca nu esti capabil SA FI TU INSUTI in viata de zi cu zi. insusi faptul de a tine un jurnal mi se pare o frica de a nu te pierde in viata cotidiana, de a nu uita cine esti. daca simti nevoia sa ai unul inseamna ca you need to get a life.
    ASTA E UN SPATIU PUBLIC SI NU POTI SA UMBLII GOL FARA SA TE VADA LUMEA. deal with it or make it private.

    si inca o chestie … daca astea nu sunt bloguri private ci mai au si altele mai “adevarate”, mai private … atunci de ce se oftica atat ca ii critic ? nu cumva pt ca au varsat tot ce pot ei pe blogul ala ?

    si cu asta gata … ca am treaba

  35. privat nu înseamnă legat neapărat de spaţiul virtual sau de jurnale..

    Iar judeci oamenii!

    De unde ştii cum sunt eu în viaţa de zi cu zi sau cum sunt ceilalţi? La fel pot spune despre tine că în viaţa de zi cu zi nu poţi reproşa oamenilor nemulţumirile tale şi o faci aici ascunzăndu-te sub diverse măşti.

    Eşti previzibil, mă aşteptam la o astfel de reacţie!

    E atât de simplu să scuipi când nu înţelegi ceva…

    Nu am văzut niciodată atâta ură într-un singur om… e trist când văd asta, sincer!

    Cu toate acestea nu o să mă opresc din scris doar pentru că nu e pe gustul tău sau pentru că tu nu ai face niciodată asta. Asta e, unii sunt mai descurcăreţi şi nu simt nevoia să scrie.

    Eu am zis de la început că este o formă de comunicare ce vine în completarea celorlalte care există deja.

  36. Hmmm… Nu vreau să pun condiţii… şi văd că nimeni nu prea pune…

    Dar am o idee (poate proastă):
    Un singur blog care să cuprindă discuţii aprinse… Din câte ştiu pot fi mai mulţi administratori la acelaşi blog. Deci, când doi au ceva de lămurit să-şi facă un blog pe care să-l administreze amândoi. Să se stabilească regulile şi să înceapă “lupta”… Sunt sigur că vor fi spectatori… Poate ajunge în top. :)

    Iar restul blogurilor să nu fie teren de luptă… ci de joacă. :)

    Cam atât am vrut… Sper că nu va fi luată ca declaraţie de război, că fug de aci… :D

  37. Ana,

    am urmarit dialogul vostru si cred ca ii oferi prea multa atentie. te chinui cu un cauza pierduta. omu’ scuipa, se agita, tine prelegeri, o mai si face pe la colturi, etc. Omu’ sufera de un complex de superioritate. Asa ca toti cei ca mine din Gruia nu putem decat sa ii uram sa mearga sa se caute :)

  38. Ghita,
    Din fericire acest blog are un singur administrator, (adică subsemnata) şi sunt nevoită să fac faţă tuturor celor care vin aici şi strâmbă din nas. Nu ştiu exact de ce se întâmplă asta dar nu e tragedie.

    E firesc să nu ne înţelegem cu toată lumea şi să existe divergenţe de opinii însă când un singur om are probleme şi nu se înţelege cu nimeni atunci el trebuie ajutat.

    Reacţia firească a tuturor e să ignore astfel de cazuri dar dacă toţi ignoră se revoltă şi mai tare şi înţeleg că se manifestă şi mai agresiv. Partea proastă e că se crede cel mai bun şi vorbim degeaba PENTRU CĂ RESPINGE TOTUL..

    Dar nu a murit nimeni din asta, învăţ multe de aici, să ştii ;)

    Emil,
    Tocmai pentru că totul este la vedere putem să vedem ce este de reparat şi unde.

  39. http://www.jeg.ro/
    http://dg.stuffo.info/
    doua bloage ardelenesti.astia mari castigatori.si baietei.pt ca am impresia ca la tine se lupta masculii pt o bucata de ciont,chiar crezi ca nu conteaza ca esti fata?era interesant daca puteai sa te ascuzi dupa un id masculin cu poze si tot tacamul si sa scrii,curios is daca domnii astia te vizitau???doar ma intreb.si ca sa continuu pe aceeasi tema,dupa programul pana la 18,ce ar fi sa ne vedem dupa colt la braserie la o vorba,o bere,suc vin sau detz!

  40. calin,
    Păi ce e de făcut în acest caz? Să scriu şi să-mi ascund identitatea?

    Eu nu am probleme în a mă întâlni cu cei care comentează aici, ba chiar o să organizez marea întâlnire în viitorul apropiat şi vor fi invitaţi toţi cei care au ceva de zis.

    Asta ca să vedem cum ne comportăm in real life, dacă suntem la fel de curajoşi, vorbăreţi, glumeţi sau mai ştiu eu cum…

    Sunt conştientă că aici comunicarea este limitată de spaţiul virtual, cei care nu au încredere în oameni face to face de ce ar avea încredere în cineva care scrie pe un blog?

    Ideea este că nu am nimic de pierdut dacă scriu. Dacă urăsc ceva mai mult sunt tocmai scandalurile. Multe dintre ele au la bază orgolii rănite sau alte chestii mai mărunte şi nu cred că există probleme care nu pot fi soluţionate!

    Ştiu că nimănui nu plac discuţiile de acest gen, toţi se feresc de ele şi preferă să-şi vadă de ale lor. dacă ignorăm mereu problemele nu o să ne depăşească într-o zi?

    Uite aşa preferă oamenii să plece din ţară şi să spună că nu au de ce să mai stea aici.
    Numai că e greu de unul singur, mai ales când oamenii vin cu idei fixe…

  41. nu ma intereseaza sa ma intalnesc cu tine si inca o gramada de genii.io is mai prost de felu meu si ma stingheresc,deci te astept la colt azi sau ba?

  42. Păi nici măcar nu ştiu care colţ :)

  43. tre sa le stii pe toate.stiu eu care colt,zimi daca vrei sau ba ca nu ma stiu la deastea cu coltu vietii…haha

  44. Păi eu vin la portiţă :D Colţuri pot fi multe. Gata, s-a stabilit, să nu vii ca Ghiţă cu mâna goală!

  45. No ma bucur tare.io iti zic ca habar nam ce scrii si nu inteleg mai nimic,dar is fericit ca ne vedem azi.abia astept.si sigur tioi lua ceva sa nu viu cu mana in jeb

  46. Ana mii de scuze,dar coltu tau e cam departe de cluj,poate candva.cam asa cred ca scriu toti aici,flirtand ascunsi dupa vorbe frumoase cu o frumusica virtuala.tac tac tac,io ma intalnesc cu ea

  47. Deci rămâne pe data viitoare, la întâlnirea cea mare. Să ştii că unii oameni o să treacă şi munţii, aşa au zis :D Şi nu, nu sunt masculi feroce. Ca să vezi că mai există prietenie!

  48. Ii trecem cum nu, cu tolba cu sageti si arcul, ca desaga mi-e la amanet :P , numai sa stim cand…

  49. :) Cristal, tu apari mereu ca Zâna cea bună, nu ştiu de unde… Exact când era nevoie de tine!

    Păi o să ştim cu toţii când pentru că voi deschide separat subiectul şi vom vedea cine vine, cine nu, când poate, etc.

  50. Pai de ce sa nu fie usor? Daca ti-e prieten sau prietena importanta sau chiar iubit sau ce o fi si-ti pasa de persoana respectiva, faci ce poti sa arati ca vrei sa fie bine, eventual chiar lasi de la tine…iar daca nu esti dispus sa faci asta inseamna ca nu e chiar asa de importanta persoana respectiva. Gresesc sau am dreptate?

  51. Andrei, dacă oamenii ar lăsa de la ei în numele binelui şi nu ar mai considera că rup fâşii de orgoliu din ei când fac asta (ca cele de ceară) poate că nu ar mai exista certuri…

  52. Daca ambitia si munca sunt corelate cu rezultatul sau daca acel rar ”talent” este direct proportional cu statutul social, nu se mai pune problema de a ”merita”, chiar daca respectivul este o persoana de cea mai joasa speta la nivel comportamental. Asta refereritor la munca…

  53. Vlad, în domeniul acesta se ţine cont mai întâi de profesionalism deşi au început câte unii să se uite mai întâi la om şi apoi la ceea ce ştie să facă..

  54. atitudinea de care vorbesti tu este tot mai raspandita. sunt oameni care calca in picioare alti oameni fara nici o jena doar pentru bunul lor plac. tin minte ca in franta am fost tratat ca un paria doar pentru ca eram roman si am fost desconsiderat doar pentru ca tiganusii de cartier avusesera grija sa se duca sa populeze toate strazile Parisul la furat si cersit. nu mi se pare corect ca sa fim tratati de straini de sus doar pentru nelegiurile pe care le fac niste misei….

  55. Asta se întâmplă tocmai pentru că fiecare se gândeşte numai la el. Dacă am fi mai uniţi ne-am da seama că imagina unei ţări o conturează fiecare acolo unde merge, mai ales când suntem pe teritoriu străin.

    Oamenii n-o să stea să se gândească: stai, poate numai unul face aşa, nu toţi. Etichetele se pun imediat şi se dau jos mai greu!

  56. ufffff, iar nimeresc la spartul targului! :(
    si iar n-am rabdare sa citesc toate comentariile.
    si iar ma incapatanez sa-mi zic parerea cu riscul de a repeta ce s-a mai zis:

    eu cred ca exista diverse tipuri de relatii si eu una judec oamenii in functie de aceste relatii: daca mi-e coleg am sa-l judec cat de capabil e la munca si numai daca patratica lui se intersecteaza cu a mea.

    daca mi-e prieten rareori il judec pentru ca, de cele mai multe ori, cunosc motivatia care l-a manat sa procedeze intr-un fel sau altul.

    daca nu mi-e nici una nici alta….don’t know, don’t care!

    etichetele le lipim pe spatele oamenilor din jurul nostru din comoditate. e mai usor sa cuprinzi complexitatea unui om intr-un adjectiv (betivan, barfitoare, fitzoasa, capcaun… ;) decat sa stai sa-l analizezi.

  57. Oana, mai bine că nu ai citit comentariile că fugeai departe :D Azi a fost ziua discuţiilor prea sincere şi ele nu plac tuturor pentru că sunt un pic moralizatoare. Mai ieri ziceam că ne plac oamenii spirituali şi nu cei care ne pun pe fugă…

    Etichetele probabil că ne ajută ca să ştim mai repede cum să ne comportăm.

  58. ca de obicei, cretinu’ se da mare in parcare si nu vine cu nici un argument

  59. @ca lin
    “chiar crezi ca nu conteaza ca esti fata?”
    sa stii ca m-am gandit si eu la asta, chiar am vrut la un moment dat sa o “intep” pe Ana cu ideea asta, dar uite ca mai exista si alte bloguri de fete care arata bine -fetele, nu blogurile-si lumea nu le viziteaza ; asta nu ridica blogul Anei la valoarea X, bineinteles, dar nici alte bloguri nu-s cine stie ce: sau vad pe cate unii suparati pe viata care scuipa peste tot (chiar si cand au dreptate ce sa citesc la astia, bai tata, sau mai bine zis ce poti sa discuti ? ei spun “asa-i ca-i naspa?” iar tu de acolo “da, asa-i !” asta da dialog) sau “Cretinitati, Dampulismul zilei”, care indiferent cat de bine se vor a fi construite din punct de vedere literar/literal bla-boa in momentul in care devin prea subtile nu imi mai trezesc interesul
    gen:
    “Abia după 200 de ani, când a observat în sfârşit că mortăciunea nu avea de gând să întreacă toţi melcii, şi-a zis că “Blargh!” şi a decis să ocolească maşina respectivă circulând pe carosabil. Asta presupunea o întoarcere de 180 de grade şi ocolit maşina.” se cazneste unu’ pe 4 paragrafe sa explice ca unii sunt cretini la volan
    poftim ? au dat-o toti in damblageala “artistica ?”

    “In Romania avem foarte putini manageri si foarte, foarte multi sefi.” concluzia (ATENTIE ! FINALA) unui subiect de pe alt blog premiat cica -uau ! no shit ! io nu stiam asta !

    sa fim (ne)intelesi: exprimarea sofisticata ridica doar nivele noi de neintelegere; daca vreau sa citesc ceva sofisticat, mai Romanie mai, citesc Kierkegaard, ca va baga ala pe toti cu capu’ sub perna, asa mort cum e!

    nu mai spun ca ideea asta cu blogurile premiate poate avea substrat politic, imo toata treaba asta pute, daca o sa isi faca fata lui Basescu un blog cine stie? poate ia premiul Nobel pt. pace; sau pt. fizica ?

  60. In domeniul meu (inca oscilez intre PR-ul in care am lucrat si partial lucrez si advertising) se cam merge pe talent desi in ultimul domeniu se cam intra pe pile. ”Cam” multe coincidente…

  61. “E atât de simplu să scuipi când nu înţelegi ceva…”
    i-am explicat la baiat cum sta treaba cu scuipatul cand bate vantul, da’ vad ca mi-o disparut commentul de pe blog; asa tata: marii artisti nu tin cont de critici

  62. correction: de pe blogul lui

  63. Eugen, ai atins un subiect sensibil şi spui câteva adevăruri care din păcate nu pot fi demonstrate în totalitate. Cu toţii le vedem dar nu avem dovezi.
    Mă refer în special la felul în care sunt promovaţi unii, ce stă în spatele unei imagini şi mai ales unde ajung cei care au deja un nume şi contează prea puţin competenţa…
    Până şi Kross a pomenit de pile.

  64. Despre ce era vorba? Despre merit, despre analize şi etichete… Apropo… Oana, uite o analiză rapidă: după ceea ce ai scris şi mai ales după fraza “lipim etichete pe spatele oamenilor”, pot spune că n-aş avea multe de împărţit cu tine - eşti o fire ascunsă, ambiţioasă şi egoistă, posibil limitată. Nimic personal - nu vreau să jignesc sau să deschid un conflict. ;-)

    Eu unul prefer să pun etichete oamenilor pe frunte şi să le şi explic de ce. Dar înainte de asta, fac tot posibilul să le deschid ochii şi orizonturile, în măsura în care-i văd mai “jos” decît mine.

    Dacă realizez că şi-au atins limita şi îmi pierd timpul, le lipesc eticheta pe frunte şi trec mai departe.

    Nu, nu e grandomanie. Doar că - se întreba Ana dacă se poate - îmi cunosc limitele. Şi sînt capabil să le recunosc şi pe ale altora, mai bine decît ei înşişi uneori.

  65. drugwash: multumesc pentru etichetele pe care mi le-ai pus asa de bine dupa numai cateva randuri scrise de mine.

    acum, acele etichete troneaza maiestuos, nu pe spatele meu, ci pe fruntea mea. ai uitat, insa, sa faci tot posibilul sa-mi deschizi ochii si orizonturile in masura in care ma vezi mai jos decat tine.

    asa ca soarta mi-e pecetluita: am sa raman vesnic o fire ascunsa, ambitioasa si egoista, posibil limitata.

    ma bucur mereu sa dau de oameni ca tine: deschisi, care se opun generalizarilor si atat de dornici sa-i scoata pe ceilalti din miasmele propriei mediocritati!

  66. tot pentru drughwash:

    in cazul in care n-ai inteles nimic nici din comentariul asta: I WAS BEING SARCASTIC!

  67. Dragă Oana, mulţumesc pentru răspunsul la micul meu test. :) Îţi doresc un week-end plăcut. ;)

  68. si eu iti multumesc pentru sansa pe care mi-ai dat-o de a fi cobai in micutele tale teste. nici in visele mele cele mai frumoase nu visam la asa onoare!

    si tie un weekend placut!

  69. Observ aici analiză psihologică, nu glumă :)
    Dragoş, cum poţi vedea limitele altora? Unde dispare imprevizibilul?

  70. @ca lin
    sa iti dau si eu un link de blog (si nu am cautat la greu dupa el sau sa ma uit dupa topuri, ci mi-am amintit ca citisem ceva interesant pe un blog):
    http://www.demonbaby.com/blog/
    respectiv citisem un articol superb aici:
    http://www.demonbaby.com/blog/2007/10/when-pigs-fly-death-of-oink-birth-of.html

    cred ca pana ajung romanii astia nostri premiati sa scrie asa mai au

Leave a Reply