Simţul umorului a devenit o trăsătură de caracter, iar lipsa ori abundenţa lui ne spune ceva despre cel cu care interacţionăm. Nu ştiu dacă ţine neapărat de deschidere sau de optimism, dar cu siguranţă este un semn pozitiv în relaţiile cu ceilalţi. Ia multe forme începînd cu râsul acela sănătos şi molipsitor până la sarcasm.
Poţi lua totul în serios sau poţi să râzi de toate, inclusiv de tine. De asemenea, poţi critica, tachina sau spune adevăruri în glumă şi-i poţi subestima pe ceilalţi mai puţin pe tine. Să nu uităm de bufoni!
Dorinţa omului de a se destinde vorbeşte despre tipurile de umor agreate: programe de divertisment, comedii, circ, etc. De ce au apărut show-urile de stand-up comedy? Dacă pe vremea lui badea Gheorghe erau la modă poantele, ele astăzi au luat altă formă.
Ne plac oamenii spirituali, cei care ne detensionează, spun bancuri, ne fac să râdem, cu alte cuvinte cei care ne relaxează. De ce această nevoie?
Etichete despre bucurie, despre personalitate, simţul umorului, umor, umorul
miercuri, 12 martie 2008 la 7:41 am
uaaau, am reusit performanta de a fi primul care comenteaza la un post de-al tau. Acum chiar ca rad! Si te vad si pe tine ca zambesti in coltul gurii!
miercuri, 12 martie 2008 la 7:50 am
hai ca daca tot sunt singur, sa-ti mai spun ceva. Am dormit doar 15 min din cauza colegului cu care am venit in delagatie. De fapt el n-are nici o vina. Doar ca sforaie infiorator. Sper sa nu citeasca. Mai sforai si eu, dar cu eleganta, cu rafinament, nu asa, ca un brontozaur…
miercuri, 12 martie 2008 la 8:35 am
pai cred ca raspunsul e in intrebare: pentru ca ne detensioneaza, ne relaxeaza si ne fac sa radem. toti fugim de cei vesnic deprimati si deprimanti, de cei vesnic nervosi si care critica orice si pe oricine. sau nu toti, dar eu sigur.
si daca tot e vorba de umor, pot sa zic un banc?
Recent, s-a efectuat un sondaj pe plan mondial pe urmatoarea tema: “Va rugam sa ne spuneti opinia dumneavoastra in legatura cu lipsa de alimente din restul lumii” Sondajul a fost un esec total, pentru ca:
- in Africa nu stiau ce inseamna “alimente”
- in Europa de Vest nu stiau ce inseamna “lipsa”
- in Europa de Est nu stiau ce inseamna “opinie”
- in America de Sud nu stiau ce inseamna “va rugam”
- in SUA nu stiau ce inseamna “restul lumii”
miercuri, 12 martie 2008 la 9:01 am
Cand razi esti mai aproape de Spiritul Lumii… esti mai aproape de Creatie.
Intamplator tocmai mi-a pornit in iTunes “Enjoy the ride”:
With the moonlight to guide you
Feel the joy of being alive
The day that you stop running
Is the day that you arrive
…
Stop chasing shadows
Just enjoy the ride
Cand razi nu mai alergi dupa nici o umbra… esti in Aici si Acum… bucurandu-te de viata exact cum ar trebui sa te bucuri.
miercuri, 12 martie 2008 la 9:12 am
Cand razi, “nu mai gandesti” sau, mai bine zis, cum definesc toltecii nu mai ai dialog interior. Intreruperea dialogului interior este o forma de “conservare” a energiei interioare care se pierde prin dialogul interior.
Incercati sa va observati atunci cand radeti! Radeti si atat! Nu va ganditi la problemele personale curente. Traiti in prezent!
miercuri, 12 martie 2008 la 9:18 am
exista “vremea lui badea Gheorghe”?
badea gheorghe e si acum
la mine, de exemplu, simtul umorului e un criteriu eliminatoriu in alegerea anturajului
miercuri, 12 martie 2008 la 9:20 am
cinevorbeste,
Şi cum se sforăie cu eleganţă? Pe silenţios?
Colegul sforăie comic?
Oana,
De ce fuge lumea de cei morocănoşi? Adică nu e şi ei oameni?
Tare bancul! Vreau în Europa de Veeeeeeeest!
Petru,
Hm.. interesant. Da, râsul nu poate fi fals, cel puţin cel care este real. Aşa cum râd copiii câteodată şi-i vezi că nu pot să se oprească. Tot la prezent.
Radu,
Şi cum ne place prezentul, vrem să râdem cât mai mult pentru a simţi intensitatea lui. Are sens!
nenea,
Badea Gheorghe a apărut mai demult, deci e bătrân tare! Că s-a păstrat până-n zilele noastre înseamnă că a fost un supravieţuitor
Cred că toţi ne alegem pe undeva pe acolo asta ca trăsătură de bază, umorul celor din anturaj. Adică nu cunosc oameni care să prefere să stea cu cineva sobru decât să se relaxeze cu cineva plin de viaţă.
miercuri, 12 martie 2008 la 9:56 am
cei morocanosi e si ei oameni. care-si fac prieteni printre cei ca ei. fie la ei acolo….
de ce sa-i deranjam? de ce sa incercam sa-i scoatem din starea lor de morocanosi? lor le place! noua nu.
eu vreau in Africa! (mentionez ca m-am apucat de cura de slabire, de aia)
miercuri, 12 martie 2008 la 9:59 am
Oana,
Cine se aseamănă se adună cumva să nu se piardă energia? Eu cred că şi ei sunt atraşi de restul dar nu vor să recunoască
Pentru curele de slăbire Africa e light?
miercuri, 12 martie 2008 la 10:02 am
Fiindca viata e nasoala si tensionata, ai nevoie de cineva care sa te faca sa te simti bine sa te scoata din stres
Eu de ex sunt si “Spiritual “dar si serios, asa mai profund si ma seaca lumea cand ma intreaba “esti suparat?” si ii intreb ca de ce sa fiu? Pai te vad atat de serios 
asa aiurea mi se pare, adica noah, sunt eu mai glumet si dinastea dar nu sunt clovn 
Prea mult ras strica parerea mea, trebuie sa fie un echilibru cumva
miercuri, 12 martie 2008 la 10:06 am
da, Africa e light: e prea cald ca sa mai mananci si sunt prea multe pericole (lei, scorpioni, razboaie civile, bivoli de apa, malarie, anofeli, musca tze tze, etc) ca sa-ti mai stea gandul la mancare
n-ai ce face, vrand ne-vrand slabesti…
miercuri, 12 martie 2008 la 10:08 am
Andrei,
Cred că stresul mai mare este pentru comici, peste tot am văzut (interviuri) că lumea aşteaptă de la ei mereu să-i facă să râdă, să spună glume, să fie veseli. Acum depinde şi cum i-ai obişnuit.
Prea mult râs duce la altele, nu spun care
Uite cum pe zi ce trece vorba asta cu ce-i mult strică are sprijin din toate părţile şi domeniile. (încerc să-i găsesc argumente contra dar tot nu găsesc)
miercuri, 12 martie 2008 la 10:11 am
hai ca gasesc eu: prea multa fericire nu strica niciodata, prea multi bani nici atat (care e contra sa mi-i dea mie), prea mult bun simt nu inseamna prostie ci doar bun simt….si as mai gasi dar trebuie sa plec.
miercuri, 12 martie 2008 la 10:14 am
Oana,
Aha, deci căldura şi grija slăbesc. Păi asta se poate şi în România
p.s.
Prea multe ar trebui să strice!
miercuri, 12 martie 2008 la 10:18 am
Ce recompensa doresti ca sa-mi reintorci umorul
miercuri, 12 martie 2008 la 10:22 am
Alex,
Umorul nu se întoarce, este pur şi simplu molipsitor. Dacă este de bun gust, evident
miercuri, 12 martie 2008 la 10:24 am
Pai de ce cauti dar proprietarul
miercuri, 12 martie 2008 la 10:31 am
Păi nu ştiu care este umorul tău, nu l-am văzut niciodată şi dacă-l găseşte cineva pe al meu de unde ştie că e al meu şi nu al altuia?
Deci eu găsesc umorul şi vreau să-l dau mai departe cui îi place umorul găsit de mine
miercuri, 12 martie 2008 la 12:19 pm
Eu una rad tot timpul si stau mereu in preajma celor care rad si ei tot timpul. despre mine stiu ca rad ca sa nu plang, in sensul ca doar asa stiu sa functionez, la extreme, la mine nu prea exista stari neutre, ori e alba, ori e neagra. ce e tare e ca ma pricep de minune sa disimulez si tot disimuland ajung sa ma cred si eu pe mine. De fapt eu cred ca aproape toti acei oameni care par veselia intruchipata, bancurosii notorii, cei care ne fac sa radem cu lacrimi si sa ne simtim bine, sunt poate unii dintre cei mai sensibili oameni…cel putin cei pe care ii cunosc eu asa sunt. si poate tocmai de-asta sunt atat de minunati.
miercuri, 12 martie 2008 la 12:46 pm
Alina,
Hm… s-ar putea să ai dreptate. Aveam un coleg care ne spunea bancuri, ne povestea diverse chestii amuzante şi se uita la Din dragoste. El zicea că din amuzament dar nu prea părea. Apoi ceilalţi care au un simţ al umorului foarte dezvoltat sunt cam la fel. Sensibilitatea trebuie mascată cumva, poate că umorul e cea mai bună variantă.
Referitor la disimulare. Se spune că stările induse ajung la un moment dat ale noastre, ajung trăite cu adevărat. Asta era valabilă mai ales în încurajarea celor care sunt pesimişti.
miercuri, 12 martie 2008 la 12:59 pm
Un banc ca merge vorba de umor
Cred ca stiti cine-i Voronin 
Voronin la intrarea in iad e oprit de un drac.
-Actele va rog! zise dracul
-Ce acte? intreaba Voronin
-Chestia aia cu o poza.
Se scotoci Voronin pri servieta si gasi o oglinda.
Ia oglinda dracul, se uita si spune:
-Da va rog tovarasu Voronin, n-am stiut ca sunteti de-al nostru
miercuri, 12 martie 2008 la 1:01 pm
Ce drac prostuţ
tare bancul!
miercuri, 12 martie 2008 la 1:10 pm
Umorul se spune ca are valente terapeutice vindecand anumite boli. De asemenea, intr-un colectiv in care se glumeste se spune ca performatele profesionale sunt mai mari. Uneori oamenii devin atat de imbufnati incat uita sa mai glumeasca sau sa mai spuna o vorba hazlie ceea ce ii face sa devina morocanosi.
Stiu ca si eu am aceasta problema cu seriozitatea si cateodata sunt considerat de cei din jurul meu ca fiind prea serios. Ar fi interesant sa auzim strategii prin care ne putem vindeca de prea multA seriozitate
miercuri, 12 martie 2008 la 1:33 pm
Claudiu,
Prea multă seriozitate înseamnă concentrarea pe câteva direcţii şi probabil că ignorarea celorlalte. Dacă eşti genul care uită de el când face câte ceva ce-i place sau îl interesează, şansele sunt mai mici dar nu e imposibil. Probabil că trebuie din când în când să ieşi din pielea ta, să devii arbitru, eu ştiu?
miercuri, 12 martie 2008 la 1:47 pm
Ana,
Poate am fost prea mult timp obisnuit sa fiu serios. Poate ca lumea din jurul meu a crezut ca aceasta ipostaza mi se potriveste cel mai bine iar eu nu am facut nimic sa contracarez asta.
Sa ies din pielea mea… asta e ceva nou! Cum se face asta?
miercuri, 12 martie 2008 la 2:19 pm
haide domnul anahoretus … stiu eu ca esti de-al nostru ! cred ca secretul este in a nu te uita prins in rolul pe care il joci !
miercuri, 12 martie 2008 la 2:24 pm
Claudiu,
Prin empatie sau oricare altă metodă?
G,
tu la care formă de umor excelezi?
miercuri, 12 martie 2008 la 2:30 pm
anahoretus, sunt o gramada de tehnici prin care te poti vindeca…
uite… de ex. pentru un zambet mai sincer, citeam pe site-ul unui fotograf, care traieste din asa ceva, urmatoarele 3 sugestii:
1. Intinzi gatul pe cat poti si apleci putin capul in fata (iti imaginezi ca ai un gat foarte lung, ca de girafa, si apleci capul spre inainte)
2. oferi spre fotografiere un usor semiprofil.
3. strangi din fesieri.
paretea a 3-a e foarte importanta, si toti cei care au urmat instructiunile au inteles de ce.
miercuri, 12 martie 2008 la 2:37 pm
Petru,
Multumesc pentru recomandari, dar nu stiu de ce imi trece prin cap acel gand: thanks, but no thanks! Cred ca sunt si alte strategii mai bune si poate am sa le descopar de unul singur, ce zici?
miercuri, 12 martie 2008 la 2:37 pm
Petru,
asta e lecţia de a te simţi puţin ridicol?
La fel am putea spune:
1. încerci să-ţi mişti puţin urechile
2. scoţi capul pe fereastră
3. îţi imaginezi că te vede lumea
4. strigi: Ihaaaaaaaaa
miercuri, 12 martie 2008 la 2:38 pm
râsul, plânsul şi surâsul… la purtător
miercuri, 12 martie 2008 la 2:38 pm
Claudiu,
iar eşti serios, nici măcar nu ai încercat !
La nr.5 ar trebui să apară râsul!
miercuri, 12 martie 2008 la 2:40 pm
Domnu’ G. 7.., GST, un drac si ce alta nazbatie iti mai trece prin cap,
Desigur ca suntem din aceeasi gasca
Respect pentru baietii mei. Cat despre rol, nu prea ma pricep la actorie ca ma doare falca atunci cand incerc sa fiu altcineva. Se pare ca tu ai identitati alternative si ai acest talent. Deja nu mai stiu cine esti si care dintre ipostazele tale este mai comica.
miercuri, 12 martie 2008 la 2:41 pm
Claudiu,
Cred că asta înseamnă să-ţi ieşi din pielea personajului.
Cristal,
numai la purtător? nu merge uitat acasă? unul din ele…
Ajung la concluzia că umorul are legătură cu sensibilitatea omului! Again! Cei care sunt supărăcioşi nu pot glumi uşor..
miercuri, 12 martie 2008 la 2:55 pm
Cei care sunt seriosi poate ca trateaza lucrurile cu putin mai multa atentie decat ceilalti sau ma insel?
miercuri, 12 martie 2008 la 2:58 pm
ana, excelez probabil in umorul pe care il merita (unii sau altii).
claudiu, sa inteleg ca ma urmaresti pe mine nu pe ana ?
)))))))))))… sau sunteti unul si acelasi !
ar explica multe … ana … nu mai scrie draga si la horetus pe blog.
nu pe bune horetus … esti prea emo !
miercuri, 12 martie 2008 la 2:59 pm
da asa e, razand cu lacrimi (plansu
) nu mai vedem printre lacrimi… e bine sa le “stapanesti” pe toate
miercuri, 12 martie 2008 la 3:00 pm
Claudiu,
Sau poate nu e neapărat vorba de atenţie ci de profunzime.
G,
Eu zic să ne aducem jucăriile şi să mărim gaşca.
deci recunoşti în faţa marii adunări virtuale!
Interesantă partea cu meritul… Tu cam ce meriţi, de exemplu?
Cristal,
deci, totul cu măsură?
miercuri, 12 martie 2008 la 3:05 pm
G.,
Cine stabileste masura a ceea ce merita unul sau altul? Tu, noi, eu, sau e dincolo de noi? Si nu, eu cu Ana nu suntem una si aceeasi persoana. Dupa cum poti observa – stiu ca esti un bun observator ca doar ai spus ca te ocupi cu confectionarea de imagini – pozele difera.
Emo? OK, partner! If you say so….
miercuri, 12 martie 2008 la 3:11 pm
anahoretus,
fiecare isi stabileste masura … in functie de reactii nu ?
ana,
)))))))))))))
ma intrebai mai demult ceva asemanator … de ce nu ma injuri pe fata ? it’s your party and you can spit if you want to … sau inca nu merit
miercuri, 12 martie 2008 la 3:13 pm
Nu stiu ce intelegi tu despre vremea lui badea Gheorghe dar pe timpul lui Ceasca se radea in hohote de dictator ( pe ascuns).Pentru un banc despre Ceausescu puteai intra in puscarie. Interdictia marea pofta de ras .Ceausescu spunea ca trebuie “sa faca totu’ ” pentru cresterea nivelului de trai, pentru aia, pentru aia, si Ioan Tótu – un activist -tresarea mereau speriat, crezand ca pe capul lui cad toate sarcinile alea.
miercuri, 12 martie 2008 la 3:17 pm
anaAyana,
viata asta e suficient de ciudata… fara un simt al urmorului ar fi insuportabila.
Trebuie sa radem, mai ales pe seama propriei persoane.
Daca ridicolul dintr-o situatie te face sa razi… atunci e un ridicol binevenit.
de ce sa refuzi ocazia?
Uneori am impresia ca viata asta se tine de sotii… cel putin in ce ma priveste… e atat de tragica uneori incat devine comic de tragica.
Imi aduc aminte de o seara, tocmai terminasem de tradus o descriere functionala a “femeii ideale pentru mine” si mandru de mine trebuia sa i-o arat cuiva. Singura persoana online era sora mea. I-am dat descrierea si reactia ei dupa ce a citit-o a fost. “Stii cine era asa?”
Nu a mai trebuit sa-mi spuna cine. Stiam. Si da, imi placuse foarte mult tipa. Si nu am sa uit nici revelionul petrecut impreuna… nici inmormantarea la care maicasa ma pus sa fac poze.
miercuri, 12 martie 2008 la 3:21 pm
Ce ne-am face fara acest dat extraordinar?
miercuri, 12 martie 2008 la 3:21 pm
G,
La partea cu meritele poţi crede că sunt naivă sau idealistă dar nu ştiu cum se întâmplă de se aranjează de la sine… De asta nu mă agit
Suciu,
Badea Gheorghe e un personaj fictiv, legat mai mult de simplitate şi obiceiurile din bătrâni. Pe vremea lui ceaşcă se glumea mult pe la spate tocmai pentru că era interzis. Imaginează-ţi să fi existat grupul Divertis pe vremea aia şi să compună piese care-l iau peste picior pe domnul Moft.
Petru,
Râsul cred că are nevoie şi de echilibru. Adică, prea mult râs de sine poate lăsa impresia că nu te stimezi deloc iar prea puţin că eşti inflexibil şi sobru.
Asta cu pozele la înmormântare ţine deja de macabru..
Candid,
păi dacă nu ar exista ori am deveni mici Hitler, ori am avea riduri mai multe, ori am fi mai încruntaţi
miercuri, 12 martie 2008 la 3:24 pm
ana, ce bine ar fi …
ar insemna sa dispara muuuuuulta lume de pe blogosfera pamantului… (impreuna cu mine evident)
miercuri, 12 martie 2008 la 3:26 pm
G, dar de ce să dispară şi să nu se trezească? Numai soluţii radicale există?
miercuri, 12 martie 2008 la 3:28 pm
Inca unu,
Nu cred asta, dar cine stie? poate ca tu ai dreptate! Imi aduc aminte ca cel mai pretios umor pe care anumite triburi din Africa il aveau era acela pe care nu il putea intelege nimeni, nici chiar ei. Cred ca fiecare grup social are propriul lui tip de umor -studentii de la medicina jucand X si 0 pe cadavre sau bucatarii pregatind o mancare prea condimentata ca sa poate fi mancata – si in functie de acesta ne ducem existenta. Uneori aceste tipuri de umor se mai intersecteaza si de aceea radem de cele mai multe ori cu lacrimi. Munca si-a pus o atat de mare amprenta asupra noastra incat pentru a putea sa o suportam o exorcizam ironizandu-o!
miercuri, 12 martie 2008 la 3:28 pm
am si io o intrebare … nou fiind in ale bloggaritului.
capusele astea gay si emo erau si inainte de aparitia mea pe blogul tau ?
miercuri, 12 martie 2008 la 3:31 pm
Claudiu,
Iar ajungem la excese, munca s-ar împăca mai bine cu umorul, nu degeaba colegii care se înţeleg mai bine au în comun în special asta.
G,
Păi ca să nu mai cauţi în arhive pot spune că unii sunt mai vechi, alţii au venit şi nu au mai plecat, fiecare cu felul lui de a fi.
Nu cred că toţi sunt la fel aşa cum îi vezi tu iar dacă asta te face să te comporţi diferit să ştii că nu te face mai special ci doar să ieşi în evidenţă.
miercuri, 12 martie 2008 la 3:32 pm
si inca ceva: umorul ne face mai umani cred eu. ne face sa interactionam mai bine si sa fim capabili sa ne descurcam in fiecare situatie. nimeni nu rezista la o masa sau la o gluma buna
miercuri, 12 martie 2008 la 3:35 pm
Va mai scriu un banc pentru ca vad ca sunteti prea seriosi
mai ales ca-i la tema si abia a inceput postul 
Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii: Ce
copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote
ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos
si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea
conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios… Tipul era atat de
ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase
deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
- Doamneeee!!!.
In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care
se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul,socat, auzi o voce:
- Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice… vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios
cu adevarat?
Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
- As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai
reusi intr-un fel sa devina ursul crestin?
- Foarte bine, raspunse vocea.
Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghearele
sale, isi impreuna labele din fata si spuse:
- Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin
miercuri, 12 martie 2008 la 3:35 pm
Claudiu, umorul ne apropie. Nu degeaba este recomandat şi-n vânzări. Adică, e mult mai uşor să faci afaceri cu cei pe care-i placi decât cu ceilalţi.
Alex,
Ce urs credincios şi ce ateu 100%!
asta îmi aduce aminte de un alt banc.
Ursul si vulpea erau foarte buni prieteni si temuti in padure; intr-o zi se intalnira si neavand ce face, hotarara sa se lege de iepuras.
- Da’ din ce motiv putem sa-l batem? intreaba ursul, mai prost.
- Pai, il intrebam daca are palarie, zice vulpea, si daca zice ca are, il batem, daca zice ca n-are, iara il batem.
Zis si facut… Dupa ce iese iepurasul din spital, se duce sa-i pandeasca pe cei doi confrati; si ii surprinde complotand impotriva lui.
- Da’ de data asta, cum o sa pretextam bataia? zice iara ursul nedumerit.
- Il intrebam daca are tigari, si il batem orice raspunde, zice vulpea.
Iepurasul fuge la magazin, cumpara doua pachete de tigari si se intoarce in padure; apar cei de mai sus:
- Ai tigari iepurasule? se rasteste ursul…
- Cu filtru sau fara filtru? raspunde iepurasul, increzator.
Ursul ramane inmarmurit, dar vulpea:
- Iepurasule iar n-ai palarie…
Apropo!
Dacă te gândeşti la toate cunoştinţele tale sigur o să ţi-i aduci aminte foarte uşor pe cei care spuneau bancuri. Deci umorul lasă loc pentru simpatii.
miercuri, 12 martie 2008 la 3:40 pm
Ana,
Stiu ca umorul ne apropie. Nu degeaba fiecare mare intalnire de afaceri are loc intr-un restaurant cu vin bun, mancare pe cinste si companie pe masura. Omul se destinde, glumeste, devine mai maleabil. Si chiar nu trebuie sa il placi ca sa obtii ce vrei. Omul reactioneaza la anumiti stimuli cum ar fi alcolul, placerile gustative, o gluma buna pentru ca hai sa recunoastem: toti reactionam la asa ceva, pana si eu
miercuri, 12 martie 2008 la 3:42 pm
Claudiu, pe mine nu mă încălzesc astea. Cred că dacă aş fi director aş propune să mă întâlnesc în deşert cu partenerul de afaceri ca să văd ce rezistent este
Şi ca să exagerez şi mai tare, i-aş spune să nu aibă nisip în pantofi 
iar dacă se supără îi spun că am glumit, aşa cum mai face lumea…
miercuri, 12 martie 2008 la 3:56 pm
miercuri, 12 martie 2008 la 4:03 pm
Şi el să se abţină cu transpiratul şi la urmă să spună că data viitoare să se vadă la saună
În cazul ăsta schimbăm directorul!
miercuri, 12 martie 2008 la 4:09 pm
Fara umor intr-o lume prea sobra omul ar fi prea trist si mai ales prea singur, umorul deschide, descreteste, desongestioneaza, elibereaza, relaxeaza muschii si nervii, elibereaza tensiuni, deshide usi si deschide inimi, nu putem trai in paranoia, avem nevoie de incredere si de frumos, nu este gluma cand razi de oameni cu rautate, este gluma cand razi de slabiciunile tale, de rautatea prosteasca, umorul este un LUX pe care si-l permit oamenii inteligenti si fericiti, are you?
miercuri, 12 martie 2008 la 4:10 pm
si pentru amatorii de cuplat / amatoarele, umorul este vrajeala cea mai buna de adus la orizontala o tipa draguta
ca tine asa tu cea care zambesti amintindu-ti oare cum de ti-a traso uratul ala in noaptea aceea 
miercuri, 12 martie 2008 la 4:11 pm
ullise nu mai balii …
miercuri, 12 martie 2008 la 4:25 pm
Ullise,
nu este un lux, mie îmi vine greu câteodată să mă abţin să nu râd.
Eram într-un magazin, aveam de tras la xerox ceva şi nişte puşti din faţa mea l-au enervat pe tipul care se ocupa cu asta, îl grăbeau. (era mai în vârstă, abia se mişca şi număra aceeaşi foaie de 3 ori).
Omul reacţionează, le zice să se calmeze dar pe un ton mai isteric.
Unul din puşti îi spune că este cam acid şi să nu mai ţipe la ei.
Bătrânelul comenta în continuare, mai mult de de unul singur şi la un moment dat zice: ia uite la el, îmi zice mie să nu mai fiu acidulat…eeeeee
miercuri, 12 martie 2008 la 4:36 pm
Daca as fi director, as da liber la toata lumea cand as obtine un contract de cateva milioane de euro si le-as da siesta zilnica de la 2-4 sa nu mai fie oamenii stresati. Si colac peste pupaza, daca nu as fi patron, le-as da si prima de Luni si Vineri ca sa aiba oamenii de ce sa petreaca.
Iar cu sauna, zilnic i-as trimite pentru ca sa se relaxeze. Una din strategiile marilor companii americane care a dat roade a fost aceea sa isi tina angajatii multumiti. Profiturile eu crescut cu 30%
miercuri, 12 martie 2008 la 4:38 pm
Claudiu,
Păi cum altfel să vină omul cu drag la serviciu dacă nu are motivaţie?
miercuri, 12 martie 2008 la 4:39 pm
Asa zic si eu…
Si ca totul sa fie complet, trei luni pe an sa fie concediu sa isi refaca oamenii moralul 
miercuri, 12 martie 2008 la 4:44 pm
Da, eventual să plece toată lumea în concediu pe termen nelimitat şi să nu aibă voie nimeni să vină la serviciu, nici măcar şefii.
Mai visăm şi noi
miercuri, 12 martie 2008 la 4:56 pm
rasul este reactia normala a omului de a contracara stresul, deci umorul face bine dar este foarte mult conditionat de stres, nu de oameni fericiti, iar doar calitatea lui este conditionata de inteligenta (da, ulise ?)
asa ca @alinaioana, poate ar fi totusi bine sa nu apreciezi doar pe cei care te fac sa razi pt. ca astia-s si ei niste stresati de fapt, nu prea scapi de stres daca tot stai in preajma lor; de-aicea si inclinatia ta continua spre starile astea extreme
@Andrei Mociu -same here, nu-i asa ca-ti vine sa le dai un pumn in cap cand ii auzi ?ce te faci daca mai ai si o fata de zice lumea ca esti tot timpul suparat ?te intreaba de ce esti suparat, ca sa nu se teama de tine sau sa le provoci stari de neliniste; prostie cat cuprinde din partea lor
@nenea, oricand alegi un anturaj, de orice natura ar fi el, risti sa ajungi la fel ca ceilalti si ai numai de pierdut
@oana: un banc mai sec asa pt. tine, ca vorbeai de Africa
-stii cum se naste la canibali ?
-se mananca mama din jurul copilului
sau era in ceva film sau serial o faza cum vin niste agenti FBI la o tipa sa o intrebe ceva legat de un caz paranormal gen aliens & Co. si le zice tipa “io v-as povesti, dar mi-e frica sa nu radeti de mine”, la care unul din agenti ii da replica “Incearca, domnita. Noi, cei de la FBI nu avem simtul umorului”
miercuri, 12 martie 2008 la 5:02 pm
Eugen, referitor la faptul că îţi alegi un anumit anturaj. Cred că dacă cineva îşi păstrează personalitatea nu va fi schimbat de el. În cel mai bun caz, se iau oamenii după tine
miercuri, 12 martie 2008 la 5:42 pm
dacă cineva îşi păstrează personalitatea nu va accepta sa intre in anturaj, sau in cazuri exceptionale daca intri in anturaj si iti pastrezi personalitatea anturajul ala te va exclude, mai devreme sau mai tarziu
daca se iau dupa tine devine deja o chestie de “putere”, nu era cazul lui nenea aici, el vorbea de apartenenta la un gen de oameni, nu de “modelarea” individului
miercuri, 12 martie 2008 la 5:46 pm
Eu credeam că anturaj înseamnă pur şi simplu relaţionare nu clan (cu reguli).
miercuri, 12 martie 2008 la 6:08 pm
considera anturajul un clan in care regulile sunt prezente dar nimeni nu vrea sa recunoasca asta, ca sa se considere original in continuare, doar ca anturajul este un fel de clan in care regulile sunt in continua miscare, pentru ca e mai usor sa aderi la un anturaj decat la un clan
si de fapt ceea ce am vrut eu sa spun e ca e bine sa “incerci” si alte anturaje, nu stii niciodata ce se ascunde in mintea ursului
de ex. stateam intr-o seara asteptand sa termin termenul de lucru sa plec acasa, si langa mine statea un sarb din ala musculos de 130 kg, nume “greu” printre mafiotii orasului (de aia am pomenit ca era maroc si etc, pt. ca in asta consta comicul), sta monstru’ ala ce sta, si deodata se intoarce spre mine si spune ” Eugen, tu esti fericit ?” comica faza, si mai are si legatura cu ce am spus inainte, ca nu stii niciodata peste cine dai cand nu iti alegi TU anturajul
exemplele cele mai elocvente ar fi in razboi, unde s-au format camaraderii mai trainice decat in societatea noastra blanda si prietenoasa
ca nu te pui acuma sa te inhaitezi cu toti cretinii din oras, asta e ok, dar baza lui de selectie (cei care au simtul umorului) mi s-a parut cam prea “ingusta” ca perspectiva, sa spun asa
de ex. la scoli mai obisnuiam sa ma “inhaitez” si cu tipi care mergeau pe la olimpiade, si aia nu prea aveau simtul umorului
un exemplu elocvent de tip fara simtul umorului ar fi tanchistul ala german celebru din al II-lea razboi mondial, poate nu avea el umor dar era eficient in ceea ce facea si era totusi o personalitate mai mult ca sigur interesanta
miercuri, 12 martie 2008 la 6:31 pm
Barbosu Eugen
cam prea sec bancul si sadic si crud si …..
dar tot nu ma pot abtine sa nu rad
intreba cineva mai sus cum poti sa iesi din carapacea de “om serios”. cred ca secretul consta in a avea capacitatea ca, in situatii limita, sa poti sa te detasezi de ceea ce se intampla si, de undeva de deasupra, sa privesti situatia ca si cum nu ai fi parte din tablou. tuturor ni se pare ca ceea ce pateste altul e comic dar, cand noua insine ni se intampla, nu prea gasim umorul. deci, sa incercam sa gasim umorul in orice situatie, chiar si atunci cand noi suntem personaje.
ati inteles ceva din ceea ce am aiurat eu mai sus? pentru ca in capul meu suna mult mai clar….
dar ma bazez ca anaAyana are cititori foarte inteligenti asa ca vor reusi ei sa descalceasca ideea mea.
miercuri, 12 martie 2008 la 6:31 pm
Ana,
Cred ca fetelor gri despre care am scris azi le-ar prinde bine niste umor! Ar putea sa fie ei proprietarii zambetului ratacit, gasit ulterior de tine.
Poate vii cu o solutie si le dam zambetul inapoi!
miercuri, 12 martie 2008 la 7:11 pm
Balosuleeee, ce mai faci ?
Vad ca nu te mai balbai ? Sa inteleg ca ti-ai luat pastilele azi ? Sau erau steroizi ? Hm!
miercuri, 12 martie 2008 la 7:16 pm
instructiuni de folosire:
ca sa iti faci blog trebuie sa dai pe butonu ala cu “sign up” si dupa aceea … tre sa o chemi pe maica-ta sa iti scrie acolo al doilea nume … si o adresa … eventual aia pe care o avea cand l-a cunoscut pe taica-tu pe mess. Si abia p-orma poti sa scrii pa diverse bloguri si sa cunosti fete si eventual o sa faci un copil pe care o sa-l cheme …
miercuri, 12 martie 2008 la 9:12 pm
Statistica :
“Clasament pe naţiuni -propagarea calmă a râsului = optimism ”
1- Danemarca
2- Elvetia
3- Austria
4- Islanda
23- SUA
35- Germania
41- Marea Britanie
62- Franta
95- Japonia
136- Romania
167- Rusia
miercuri, 12 martie 2008 la 10:33 pm
Eugen,
Peste tot există reguli nespuse, face parte din interacţiunea cu oamenii. Acum depinde unde ne simţim mai bine şi ce căutăm.
Oana,
Pentru mine problema nu are câlţi, sunt sigură că o s-o priceapă şi restul
G,
Observ că eşti constant în ceea ce priveşte umorul folosit
Ligia,
O să-l găsească fără să-şi dea seama, să sperăm că fiecare pe al ei/lui
Cristal,
În 10 ani, maxim 20 poate ajungem la nivelul Japoniei
miercuri, 12 martie 2008 la 11:13 pm
“G,
Observ că eşti constant în ceea ce priveşte umorul folosit ”
mda, iti dai seama ca el nu se repeta, doar are aceeasi atitudine
miercuri, 12 martie 2008 la 11:14 pm
btw fa ceva Ana cu gibonii lui Mircea Badea, ca or inceput sa iti invadeze blogul
miercuri, 12 martie 2008 la 11:24 pm
Eugen,
Eu nu am cum să schimb oamenii. Depinde numai de ei.
joi, 13 martie 2008 la 12:02 am
Ana,
Hmmm… zici ca o sa gaseasca ceva ce nu mai cauta? Poate ca a trecut deja pe langa ei in repetate randuri, dar nu l-au observat!
joi, 13 martie 2008 la 12:18 am
Înseamnă că toate vin la timpul lor! Uneori căutările sunt greşite dar drumul este bun!
joi, 13 martie 2008 la 2:06 am
E drept că uneori drumul e mai important decât finalitatea lui. Dar, de multe ori, lucrurile sunt mai aproape de noi decât ne putem imagina.
joi, 13 martie 2008 la 8:36 am
“O inimã veselã este un bun leac, dar un duh mâhnit usucã oasele.” (Proverbele lui Solomon, capitolul 17, versetul 22)
Am fost creaţi să fim fericiţi.
“O inimă veselă” ajută la sănătate. Iar a fi sănătos e din nou o pricină de bucurie. Un cerc frumos!
joi, 13 martie 2008 la 9:36 am
Ligia,
Iar pentru asta nu este de ajuns să vedem, chiar dacă sunt aproape de noi trec neobservate.
Ghita,
E drept, o inimă plină de viaţă, fără supărări, are mai multe şanse să fie la fel şi mai departe.
joi, 13 martie 2008 la 1:18 pm
Ne intoarcem la ce spuneam initial.
joi, 13 martie 2008 la 1:19 pm
Păi trebuie să ne mai şi întoarcem câteodată
luni, 17 martie 2008 la 11:51 pm
rasul…ei pai despre ras e muuuult de vorba
Cea mai scurta dinstanta dintre doi oameni e rasul…
Nimic nu-i arde pe ticalosi mai tare ca rasul…
Cu cat cunosc mai multi oameni cu atat imi iubesc mai tare catelul ( asta e de ras
)
luni, 17 martie 2008 la 11:54 pm
Căţelul tău ştie să râdă ca ăsta?
luni, 17 martie 2008 la 11:58 pm
eh . nu stie. si e catea. si e batrana…are 17 ani. nu prea mai rade.
marţi, 18 martie 2008 la 12:01 am
Deci sunt buni şi oamenii la ceva
marţi, 18 martie 2008 la 12:08 am
sunt! noapte buna. voi reveni