Nu este o întrebare la un concurs unde te întreci cu viaţa şi nici reflecţie pe marginea problemelor de statistică. Dacă a pierde înseamnă a nu mai avea, când putem considera că timpul este pierdut?
E greu să vorbim despre timp, nu e uşor ca-n geometrie unde există segmente şi s-ar putea împărţi totul la trei: acolo stă trecutul, aici prezentul şi mai departe viitorul. Trei segmente (in)egale sau măcar două! Nu putem face nici asta şi totuşi unul din acestea ne spune că trăim la anumiţi parametri calitativi.
Se spune că atunci când stai degeaba pierzi timpul. Tot timp pierdut este considerat şi cel care ţi-a fost dat şi nu ai făcut nimic cu el. De aici a apărut nevoia de a-l economisi în ideea de a face cât mai multe, de a demonstra că nu a trecut timpul pe lângă tine, ci tu prin el. Timpul cere productivitate!
Dacă bătrânii considerau că cele patru rânduri de case construite cu mâna lor, că şi-au însurat băieţii şi au plantat câţiva pomi înseamnă a fi un bun manager al timpului ce ar trebui să faci azi ca să fii la fel de chibzuit?
Ideea este că nu ne place să pierdem, fie că recunoaştem sau nu. Aşa s-au născut pariurile, unele principii dar şi discuţiile în contradictoriu.
Totuşi, dacă timpul este bunul suprem de care un om beneficiază, când poţi spune că l-ai pierdut şi când l-ai câştigat?
p.s. Dacă ar fi să-l parafrazăm pe Proust, cum poţi pleca în căutarea timpului pierdut?
p.s.2 Timpul este singurul care nu aşteaptă!
Etichete cum câştigi timp, cum se pierde timpul, gestionarea timpului, managmentul timpului
marţi, 11 martie 2008 la 1:16 am
din punctul meu de vedere, viata este oricum timp pierdut, indiferent ca tu ii gasesti un scop sau nu
obisnuieste sa mai imi spuna cateodata un amic “stiu, tu ai tot timpul din lume”; am tot timpul meu, as preciza eu
marţi, 11 martie 2008 la 4:09 am
Poate ca unii traiesc pentru a “sta degeaba”. Asta e scopul in viata al multor persoane. Cred ca exista atatea semnificatii ale timpului pierdut/castigat cate persoane si situatii. Nu imi permit a generaliza prea mult.
O chestie pe care o cred: a cauta timpul pierdut e o pierdere de vreme. Eu sunt o persoana care traieste in viitor, de unde ma proiectez asupra prezentului si incerc sa imi determin actiunile astfel incat ele sa aiba impact…
marţi, 11 martie 2008 la 5:41 am
A merge in cautarea timpului pierdut prin intermediul memoriei involuntare, nu e altceva decat a simti parfumul in memorie.
A pierde timpul? Pentru unii scrisul e o pierdere de vreme, pentru altii, un mod de a da sens timpul. Conteaza la ce valori ne raportam.
marţi, 11 martie 2008 la 7:02 am
tata spunea ca timpul este ca la moara. fiecare secunda este un sac. depinde de tine daca umpli sacul cu ceva sau il lasi gol.
timpul este pierdut daca nu esti multumit de ceea ce faci sau daca nu faci.
marţi, 11 martie 2008 la 8:26 am
Cum putem pierde timpul? Facand lucruri care nu ne vor placea apoi, lucruri care nu ne vor multumi dupa un timp sau gandindu-ne prea mult la trecut. Cel mai rau mod de a pierde timpul este sa faci greseli fatale, greseli care-ti vor schimba viata definitiv, greseli care strica prietenii, greseli care provoaca ura si deceptii.
De fapt, singurul mod prin care putem readuce timpul pierdut este sa incercam sa reparam greselile din trecut, greselile care au facut ca acel timp trecut sa fie pierdut.
Mai este un mod pentru a gasi timpul pierdut: ne pregatim pentru viitor, facem planuri diverse si multe – pentru ca peste 90% vor esua – si incercam sa le indeplinim. Asta este si unul din modurile prin care putem obtine mai mult timp de la viata, daca este facut bine.
Avem tot timpul din lume atat timp cat nu renuntam la orice, atat timp cat suntem optimisti, atat timp cat nu lasam sa treaca o zi fara sa descoperim, sa invatam, sa aflam ceva.
marţi, 11 martie 2008 la 9:12 am
Câteva cuvinte care mi-au plăcut:
“Tinerii care nu sunt baricadaţi cu principii nu privesc timpul ca pe o comoară preţioasă, încredinţată de Dumnezeu, pentru care fiecare fiinţă omenească trebuie să dea socoteală.
Valoarea timpului este inestimabilă. Timpul pierdut nu poate fi niciodată recuperat… Valorificarea momentelor pierdute este o comoară.” (Ellen G. White)
Timpul e un talant pe care fiecare om îl primeşte.
Talanţii trebuiesc folosiţi (dacă urmărim binele).
marţi, 11 martie 2008 la 9:21 am
Eugen,
Uneori tot timpul din lume se împarte, adică, dacă unul ar avea tot şi altul acelaşi tot… De unde ştim care este unul şi care este altul?
Lia,
Până şi statul degeaba poate fi relativ, de exemplu, mie poate să mi se pară că cineva care hrăneşte porumbeii nu stă degeaba şi cineva care este paznic la o bancă stă pur şi simplu. Exemple aleatorii, repet.
Ai spus un mare adevăr, semnificaţiile timpului trebuie căutate în concepţia fiecăruia, poate de aceea am şi deschis subiectul.
Timpul pierdut mă gândeam că poate fi recuperat prin a face ceva ce nu a fost făcut când era urgent. Ca atunci când se fac recuperări la şcoală după ce s-a lipsit de la ore.
Ligia,
Chiar ieri îmi spunea cineva care a avut o discuţie în contradictoriu cu cineva că e timp pierdut să mai discute cu persoana în cauză deşi se supărase şi era evident că trebuia lămurită situaţia.
Se pare că uneori ceea ce considerăm timp pierdut poate să nu fie aşa.
Manole,
Frumoasă comparaţia, dar dacă privim sacii ca fiind plini, fiind nevoie să-i luăm de la moară spre casă? Pe unii putem să-i ducem, alţii rămân pe altă dată…
Dacă timpul pierdut este cel în care nu suntem mulţumiţi înseamnă că suntem mari risipitori. Nu cunosc aşa mulţi oameni care să spună sus şi tare că sunt mulţumiţi. Toţi se plâng.
Mihai,
Observ din nou optimism la tine şi mă bucur. Cum poţi şti din start că ceva din ceea ce faci este greşit? Unele lucruri se cristalizează în timp, ne dăm seama de calitatea lor după ce trece o vreme.
Referitor la timpul pierdut şi regăsit, e o soluţie bună să ne achităm de acest gen de datorii prin simplul fapt că lămurim toate neclarităţile.
Tot timpul din lume sună nelimitat, îmbucurător. Da, se pare că este foarte important prezentul pentru a ne da seama dacă ne ajunge sau nu timpul care vine.
marţi, 11 martie 2008 la 9:36 am
Sunt oameni care sunt multumiti. Nu o spun sus si tare dar in interiorul lor ei stiu asta. Sunt optimistii.
Din pacate, natura umana este facuta sa-si doreasca tot timpul mai mult decat are. Deci, chiar daca ar fi cineva multumit de ce-a realizat tot isi va dori sa obtina mai mult si mai mult. Abia la final va putea spune: “Am trait destul caci mor neinvins” sau “Am fost un fiu risipitor”. Pana atunci vor exista doar momente in care vom fi multumiti de noi insine si momente in care vom fi total dezamagiti.
Nu poti sti din start daca ceea ce faci este corect sau gresit. Nu poti sti asta si pentru ca exista in planurile tale interactiuni cu alti oameni, fiecare cu planurile lui. “Toti suntem pioni pe tabla de sah a altora, putini ajungem insa regi”.
marţi, 11 martie 2008 la 9:40 am
Mihai,
Tocmai la asta mă refeream, adică, fiind veşnic nemulţumiţi nu putem şti exact ce fel de timp consumăm. Dar important până la urmă este să fim împăcaţi cu prezentul şi ce urmează deja nu mai ţine 100% de ceea ce putem face cu propriile puteri.
De ce ar trebui cei de pe tabla de şah să ajungă regi? Nu degeaba rolurile sunt împărţite…
Ghita,
Timpul pierdut nu poate fi recuperta sub aceeaşi formă dar sunt sigură că sub alte valenţe.
Peste tot am întâlnit ideea cum că timpul este preţios, are legătură strânsă cu viaţa în sine. Fără el nu am putea face nimic.
marţi, 11 martie 2008 la 11:24 am
A spus bine Eugen in primul comment, fiecare traieste intr-un timp al sau individual, “panta rhei” a lui heraclit reprezinta scurgere individuala, faptul ca celelalte “scurgeri” la un moment dat se intalnesc…, aici deja intram in problema spatiului /
“Eugen,
Uneori tot timpul din lume se împarte, adică, dacă unul ar avea tot şi altul acelaşi tot… De unde ştim care este unul şi care este altul?” – asta il intrebai tu pe el…
cum poate cineva sa aiba un tot si altul acelasi tot? in fine…pana la urma timpul pierdut este (mai mult sau mai putin in varianta proustiana) o instantiere a nostalgiei, a lasitatii, a “handicapului”, a “nu pot vs. nu stiu”…omul puternic va cauta mereu “timpul ce va sa vina…”
marţi, 11 martie 2008 la 11:46 am
pai efectiv nu ai cum pentru ca nu e al nostru ca sa-l pierdem si de trait traim doar in prezent traim adica acum… daca facem o analiza calitativa a trecutului, putem trage conluzii peste concluzii, dar cine poate garanta ca am fi facut altceva cu timpul nostru? eu zic ca daca e ceva bun de facut cu timpul nostru e sa traim efectiv in prezent si sa simtim prezentul. si cam atat… fara sa asteptam sau sa regretam… sa traim in prezent
marţi, 11 martie 2008 la 11:57 am
Radu,
Când m-am referit la tot era vorba de acea expresie tot timpul din lume. Mă rog, e suficient că am despicat-o eu în 4 hai să nu o despicăm în 16 că nu o să mai aibă nici un gram de sens
Timpul pierdut de care spui nu-l văd neapărat ca pe o instigare a nostalgiei. Dacă ceva poate fi pierdut de ce nu ar putea fi regăsit?
Daniel,
Se pare că singurele soluţii stau în prezent!
marţi, 11 martie 2008 la 11:58 am
Ana,
Timpul poate fi pierdut si poate fi regasit. Poate fi pierdut atunci cand nu scoatem nimic bun din el si poate fi regasit atunci cand il revalorificam prin intermediul mecanismelor complicate ale memoriei. Reamintindu-ne anumite secvente din trecut si incercand sa le intelegem semnificatia sau sa nu le mai repetam, iata o modalitate de a regasi in dimensiunea temporala o valenta pedagogica.
Este interesanta ideea pe care am vazut-o in textul tau si anume cea legata de transcederea timpului. Timpul ca spatiu intermediar, prin care poti sa te misti asa cum doresti
La ce te refereai mai exact?
marţi, 11 martie 2008 la 11:59 am
Depinde daca tu simti sau nu ca il pierzi. Nu?
marţi, 11 martie 2008 la 12:01 pm
Claudiu,
Timpul pierdut cred că poate fi regăsit, uneori chiar şi-n avans. Totul pentru că oamenii au un ritm propriu prin care-l percep, se adaptează, acţionează.
Nu pledez pentru transcederea cu ajutorul amintirilor ci doar la ajustări.
Oana,
Păi ce te faci cu cineva care crede că nu pierde nimic în timp ce o altă persoană vede totul ca pe o pierdere?
Aveam o colegă care prefera ca de Revelion şi alte sărbători să înveţe la matematică, considera că pierde timpul dacă petrece.
marţi, 11 martie 2008 la 12:09 pm
Pai cand mai folosesti expresii de genul, uzeaza si tu de ghilimele, paranteze, faruri, vitrine fotografii
ca sa stie si ceilalti… poate omul nu a auzit in viata lui amarata de o expresie sau alta. Se intampla.
p.s. nu am spus ca ceva pierdut nu poate fi regasit, doar ca acea “regasire” nu mai comporta aceeasi intensitate emotionala (ca despre asta vb) si in cazul asta ma aflu in pozitia de a renunta la acel timp (pierdut, regasit) si de a-mi proiecta existenta in “timpul ce va sa vina”, mai poetic spus…
marţi, 11 martie 2008 la 12:14 pm
Radu, am boldat expresia să sară în ochi nu numai timpul din lume. Cred că mi-a scăpat!
Nu ai de unde să ştii ce intensitate emoţională poate avea regăsirea. Asta fără a mă referi la Surprize Surprize
marţi, 11 martie 2008 la 12:37 pm
Ba am de unde, uite te-am regasit aici pe blogul tau dupa nu stiu cat timp si am o intensitate emotionala in mine, daaaamnn, numai eu stiu, vezi…?
glumesc…
marţi, 11 martie 2008 la 12:38 pm
Radu, nu ştiam că eşti aşa glumeţ
Apropo, un om poate fi găsit oricînd pe blog, atât cât scrie, ştii cam ce face. Faţă de unul care nu dă semne de viaţă…
marţi, 11 martie 2008 la 12:49 pm
Eu, care acum la 40 de ani, “ma simt bine in pielea mea” si stiu care este diferenta dintre starea asta si cea de a fi nemultumit de sine insusi, as spune despre oricine care “nu se simte bine cu el insusi”, la orice varsta ar fi…. “a pierdut timpul degeaba”.
Orice si oricate ai realiza in viata, nimic nu se compara cu a te simti bine cu tine insuti.
marţi, 11 martie 2008 la 12:56 pm
timpul nu cred ca poate fi regasit in avans pentru un simplu motiv: nu putem anticipa viitorul. cand vorbeam despre mecanismele memoriei ma refeream la capacitatea omului de a-si reaminti anumite momente mai mult sau mai putin faste si de a incerca pe viitor sa traga invataturile de cuviinta. “viata trebuie inteleasa privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte”, spunea cineva si mare dreptate avea…
marţi, 11 martie 2008 la 12:56 pm
Radu, câtă dreptate poţi avea! E aiurea să ajungi la o anumită vârstă şi să-ţi dai seama că drumul până acolo a fost de fapt unul către tine şi nu spre alte trăznăi.
Claudiu,
Când spuneam de avand mă refeream la intensitate. Este ca şi cum cineva ţi-ar da în fiecare zi o ciocolată şi azi ţi-ar da două
marţi, 11 martie 2008 la 12:58 pm
ohh da, sunt caterinca de tot…
(hiperbolizez desigur) 
uite o gluma pe care am auzit-o recent si m-a amuzat teribil, e f simpatik: elfii, se spune ca elfii sunt cele mai mici fiinte din lumea imaginara, cik elfii sunt atat de mici incat atunci cand ploua, ei sunt ultimii care afla 
marţi, 11 martie 2008 la 12:59 pm
Elfii află ultimii? Marea întrebare este: de la cine?
marţi, 11 martie 2008 la 1:35 pm
Ceau Ana, imi place subiectul pe care l-ai abordat. Si eu cred ca timpul e cel mai valoros bun pe care il detinem. De aceea cred ca trebuie petrecut cu placere cu cei importanti. Dar ca sa revin mai pe topic, eu cred ca timpul petrecut cum trebuie este atunci cand la sfarsitul zilei poti spune, am facut tot ce se poate ca ziua aceasta sa nu fie o zi pierduta. Eu vad o zi pierduta o zi in care nu spui celui iubit te iubesc, o zi in care nu apuci sa faci nici macar 1 lucru care sa-ti placa, aceea zic eu ca este o zi pierduta
marţi, 11 martie 2008 la 1:38 pm
Eu cred ca Timpul e pierdut atunci, cand iti pare rau ca a trecut, si iti pare rau de cum ai petrecut-o.
In rest, e Timpul Tau, si alegi sa il petreci asa cum vrei. atata timp cat esti ok cu acest lucru.
marţi, 11 martie 2008 la 1:46 pm
Andrei,
Măcar un lucru care-mi place fac zilnic dar cum rămâne cu locurile în care trebuie să fim şi nu avem încotro? Acolo sigur nu ne place şi uneori pare un timp pierdut.
Szerena,
..sau atâta timp cât avem de ales!
marţi, 11 martie 2008 la 1:58 pm
@anaAyana De ce nu am avea de ales?
marţi, 11 martie 2008 la 2:22 pm
Eu cred ca scopul vietii este sa ajungem regi pe tabla de sah a altora, sa ne traim viata astfel incat altii sa poata profita de noi si de rezultatele noastre.
Revenind la ideea cu timpul. Acesta poate trece cu viteze diferite pentru fiecare din noi. Unii il putem simti cum fuge pe langa noi, altii ne plictisim sa privim aceeasi monotonie a vietii caracterizata si de scrugerea lenta a timpului. Primii simt ca au pierdut timpul cand realizeaza ca nu si-au atins toate obiectivele, ceilalti spun tot timpul ca pierd timpul pentru ca fac doar chestii monotone. De asta exista experimentele
marţi, 11 martie 2008 la 2:24 pm
Sunt multe exemple de “oameni celebri”, care si-au regretat viata traita, care la varste avansate au fost plini de regrete. Doua exemple care imi vin in minte: Octavian Paler si Eugen Ionescu.
Pe blog-ul meu am dat un citat al lui Eugen Ionescu. Pun link-ul mai jos… pe mine m-a impresionat suferinta omului
http://rast.descult.com/ce-au-spus/eugen-ionescu-testament/
marţi, 11 martie 2008 la 2:26 pm
Mie mi-ar placea sa stau degeaba – undeva la o terasa, la o berica – intr-o companie placuta si sa nu fac nimic. Nimic. Din pacate nu am de ales, trebuie sa ma duc la serviciu ca altfel n-am bani. Nu din lene as sta asa ci din voluptate !
marţi, 11 martie 2008 la 2:27 pm
Prezentul înseamnă timp, restul sunt încercările noastre de a găsi puncte de sprijin.
marţi, 11 martie 2008 la 2:37 pm
Szerena,
Pentru că nu putem face mereu numai ceea ce ne place?
Mihai,
Numai de-ar fi regii aceia care dau jumătate din împărăţie altora, altfel… nu ştiu cui i-ar conveni un alt rege pe tabla sa de şah.
Ştii ce mă întreb? De ce obiectivele unora ar trebui să fie considerate cele mai înţelepte şi ale altora lipsite de valoare?
Am întâlnit o grămadă de oameni care îi judecă pe ceillaţi pentru că nu au aceleaşi studii sau gusturi, ţeluri în viaţă, etc.
Experimentele? da, sunt bune dar mă întreb dacă au şi ele o limită. Adică, la un moment dat ar trebui să luăm de bune unele şi să nu ne mai îndoim de ele, nu?
Radu,
Şi poate că au fost şi alţii ca ei, nu? Dar dacă suferinţa vine din închipuiri şi de fapt poate fi trecută mai uşor? Acum scoatem din calcul catastrofele naturale sau mai ştiu eu ce necazuri care ţin de nevoile primare.
Suciu,
Poate deschidem un club al oamenilor care vor pur şi simplu să stea. Şi se pot alătura toţi cei cu gânduri bune.
Mie-mi spui? Oare câţi nu visează la asta?
iubescviata,
prezentul se pare că este singurul în care putem acţiona şi schimba ceva
marţi, 11 martie 2008 la 3:22 pm
Pai da-mi exmplu de locuri, nu cred ca te obliga cineva sa mergi undeva anume, nu are cum, tu decizi daca sa mergi sau nu
marţi, 11 martie 2008 la 3:37 pm
Aşa este
Cum zicea Suciu mai sus, nu m-aş mai duce la serviciu dar…
marţi, 11 martie 2008 la 4:59 pm
AnaAyana, uite am intrat si eu pentru prima data pe blogul tau. Sunt placut surprins sa gasesc un continut interesant, “care nu te lasa rece”, si pentru ca nu m-am putut abtine, te-am pus in blogroll la mine, asa ca sa te vizitez mai des
Cat despre problema timpului, gasesc ca e o chestiune care ne fascineaza pe toti, intr-un fel, timpul ne dizolva ca mai apoi sa ne rescrie un Borges, un Sabato, un Proust, un Marquez sau un Lars von Trier, nimic nu se pierde! ori ba?
marţi, 11 martie 2008 la 5:03 pm
Adevarul ca eu i-am zis colegului meu de tine, si n-a, dupa ce te-am trecut in blogroll, hop si el!
marţi, 11 martie 2008 la 5:15 pm
papuravoda,
Bănuiesc eu că era cu .ro adresa, am completat eu acolo la link.
Welcome
Nu ştiu dacă timpul mai mult ne dizolvă sau ne compune dar aşa cum unii reuşesc să prindă părticele din el să să rămână istorie probabil că ne fascinează şi asta.
marţi, 11 martie 2008 la 5:34 pm
papuravoda,
as fi curios sa aflu cum ne rescrie un Lars von Trier…
formularea ta e cam echivoca de altfel
marţi, 11 martie 2008 la 5:50 pm
timpul trece repede cand te distrezi si incet cand nu.. din pacate in ambele cazuri simti ca il pierzi. In primu prea repede iar in al doilea degeaba
marţi, 11 martie 2008 la 5:52 pm
cat dureaza timpul prezent? nici o secunda,nu? el se transforma in trecut dupa ce petrece milenii in viitor. eu cred ca valoarea numerica a timpului prezent este epsilon.
marţi, 11 martie 2008 la 6:42 pm
that’s deep dude … cu ce te tratezi ?
marţi, 11 martie 2008 la 6:45 pm
il stii p-ala de respira greu ?
marţi, 11 martie 2008 la 6:45 pm
Vad ca imi vin vizitatori de la tine, asa ca mai las cate un comment din cand in cand…
E foarte nobil sa ne dam cunoscatori luand in considerare cele 2 sau 2 milioane pagini citite. Dar este un nobil ridicol totusi: total lipsit de amprenta personala, mult prea colorat si in nici un caz edificator. Insa faptul ca tara asta isi are inca filosofii e un lucru mare.
Sunt alte probleme muuult mai aproape de noi carora nu reusim sa le gasim solutia optima. Iar noi… ne intrebam despre timp. Si pe cine intrebam? Ne intrebam unul pe celalalt: marii specialisti
Imi aduc aminte de “marii” profesori de management: au construit zeci de firme profitabile, e normal ca acum sa ne invete si pe noi
marţi, 11 martie 2008 la 7:15 pm
Cat este.
marţi, 11 martie 2008 la 7:39 pm
Văraru n-a citit mai sus printre comentarii, dar te întreabă pe tine tânără adolescentă: “Tu ai timp de pierdut?”
marţi, 11 martie 2008 la 8:21 pm
Radu,
Sunt curioasă dacă o să te văd vreodată mulţumit
Candid,
Nu e bai
Aysun,
Păi da, timpul plăcut trece mult mai repede…
atirdea,
sau mai degrabă un 8 răsturnat?
G.
aia era reclama la TV parcă, nu?
Salesman,
Apreciez sinceritatea de care dai dovadă!
Românul nu s-a născut numai poet ci şi filozof
dadatroll,
păi asta era întrebare: cât este?
Văraru,
Trebuie să recunosc, da, am puţin şi aş vrea mai mult.
marţi, 11 martie 2008 la 9:45 pm
Orice filozofie e un pariu cu timpul?
marţi, 11 martie 2008 la 10:02 pm
Sau poate timpul este un pariu cu viaţa?
marţi, 11 martie 2008 la 10:07 pm
Timpul de care dispunem este elastic?
Pasiunile pe care le încercăm dilată timpul?
Pasiunile pe care le inspirăm îngustează timpul?
Obişnuinţa umple TIMPUL! De asta sunt sigură
marţi, 11 martie 2008 la 10:15 pm
Cum putem să evităm obişnuinţa sau cel puţin să găsim loc pentru pasiuni în aşa fel încât ele să nu modifice timpul, să nu-l dilate şi să nu-l îngusteze degeaba?
Elastic? De asta m-ai convins, mai ales dacă ne gândim că timpul întins până la maxim poate să ne atingă nu tocmai plăcut…
marţi, 11 martie 2008 la 10:54 pm
Ce atmosferă, aproape la fel de reală ca cea dintr-o cafenea, când ne întindem la discuţii!
Ideile de bază sunt incredibil de simple:
1. Timpul NU se întoarce. Oricât de mult ţi-ai dori, nu vei mai avea niciodată 14 ani. Soluţia: să înveţi să-ţi trăieşti vârsta, dorinţele, prezentul.
2. Timpul NU poate fi accelerat. Oricât de mult ţi-ai dori ca un moment sau o perioadă ce nu-ţi face plăcere să treacă mai repede, asta nu se va întâmpla – timpul are mai multe ritmuri, dar când vrei să treacă mai repede, îl alege pe cel mai lent. Soluţia: să înveţi să faci fiecare lucru la timpul lui şi să devii capabil să-ţi rezolvi problemele, fără a băga capul în nisip.
Ce alegi să faci în tot timpul pe care îl ai la dispoziţie, fiind mereu conştient de chestiile astea două, e opţiunea ta personală, şi nimeni din exterior nu are, teoretic, dreptul de a da verdictul: ţi-ai pierdut sau nu timpul. Depinde de ceea ce simţi, depinde de perspectivă, “morala poveştii”, precum şi de perspectiva ta asupra jumătăţii de pahar: o vezi pe cea plină sau pe cea goală.
marţi, 11 martie 2008 la 11:48 pm
Juss Mag,
Cred că este cea mai practică soluţie şi deloc greu de realizat dacă privim totul în felul acesta. La urma urmelor, cu puţină voinţă, timpul poate fi la picioarele noastre. Te mai aştept, atmosfera o crează oamenii
miercuri, 12 martie 2008 la 12:44 am
Atata pot sa pierd cat este
miercuri, 12 martie 2008 la 12:47 am
cum o zis unu in ceva film Star Trek: “Se spune ca timpul este focul in care ardem. Lasam…atat de multe lucruri neterminate in viata, iar eu….acum…nu mai am prea mult timp” faza ii ca personajul din film era ceva extraterestru ce traise cateva sute de ani; daca si astia se plang ca n-au timp…
miercuri, 12 martie 2008 la 12:56 am
dadatroll,
iar cât este ai la-ndemână sau la discreţie, logic
Eugen,
Multe rămân neterminate oricât am încerca să le facem pe toate sau măcar să ne gândim la ele.
miercuri, 12 martie 2008 la 1:06 am
se pare ca daca traiesti mai mult cumulezi mai multe nerealizari decat evident, daca mori tanar
poate unii vor vrea sa se bata cu pumnul in piept sa zica cum ca ei au realizari; realizarea e o iluzie menita sa dea timpului un sens si omului o identitate falsa
miercuri, 12 martie 2008 la 1:10 am
avea unu semnatura pe planetdoom.com, zicea cam asa “o opera de arta dusa la bun sfarsit e rezultatul unei minti decadente”
eu intotdeauna cand fac cate o opera de arta in genul o harta naspa pentru Half Life 2 sau altceva, nu o duc la bun sfarsit; dar nu pt. ca as fi “tare pe pozitie” ci din lene
miercuri, 12 martie 2008 la 9:24 am
Traindu-ti fiecare clipa ca pe ultima, n-ai sa ai deloc timp pierdut
miercuri, 12 martie 2008 la 9:25 am
Rog adminu sa-mi corecteze comentariul
miercuri, 12 martie 2008 la 9:31 am
Eugen,
Să-nţeleg că aşa laşi lucrurile pe neterminate când le vezi aproape gata? Ce presupune harta asta de care zici? Adică, dacă e muncă multă, se înţelege. O vezi ca şi gata
Alex,
Oare câţi reuşim să trăm fiecare clipă ca pe ultima? Poate dacă am privi lucrurile aşa nu ar mai exista amânarea..
miercuri, 12 martie 2008 la 12:08 pm
Cea mai mare pierdere de vreme este cu femeile
http://ullise.wordpress.com/2008/03/07/de-ce-nu-iubim-femeile/
miercuri, 12 martie 2008 la 12:53 pm
Ullise, e bine că ştii ce să eviţi pe viitor!
joi, 13 martie 2008 la 10:09 pm
Timpul nu se pierde, se conserva. De gogosari.
Problema “pierderii timpului” se reduce la diferentierea dintre actiunile necesare si actiunile inutile. ( si apoi in ce proportie exista acestea in viata noastra ).
La un nivel mai subtil, se poate accepta ca orice am face, capatam experienta ( deci si din experiente nenecesare ) .
O idee mai dubasha de-a mea este ca daca omul ar descoperi calatoria in timp ( implicit si in trecut ) , ar putea fi nemuritor ( fizic ) , poate chiar mai puternic decat Dumnezeu…
vineri, 14 martie 2008 la 9:26 am
anunturi
(gratuite!)
(dar nu) prestari servicii:
…vând timp!
vineri, 14 martie 2008 la 11:38 am
Centrefold,
Interesantă abordare, practic tot ceea ce facem are legătură cu ceea ce este util sau nu pentru evoluţia noastră.
Da, în cele din urmă experienţa tot vine, indiferent ce s-ar întâmpla.
Călătoriile în timp cred că ar produce un mare haos. Îmi vine în minte filmul acela The butterfly effect, dacă l-ai văzut vei şti la ce mă refer.
Mado,
Timp gratuit?
vineri, 14 martie 2008 la 12:42 pm
timp… bun!
vineri, 14 martie 2008 la 12:49 pm
MAdo, ne învârtim în cerc cu timpul ăsta
vineri, 14 martie 2008 la 1:22 pm
fiecare cu cercul lui
…vom genera o sfera.
vineri, 14 martie 2008 la 1:37 pm
Nu suntem deja o sferă?
vineri, 14 martie 2008 la 2:50 pm
ai (tu) timp sa vezi asta!
sâmbătă, 15 martie 2008 la 12:52 pm
Ana, iar te dai cu capu’ de timp şi te-agăţi de el cu disperare? Parcă am mai discutat pe tema timpului, odată…
Important în viaţă nu e – contrar credinţei curente – să faci cît mai multe şi cît mai repede posibil; asta duce doar la forme diverse ale nebuniei. Important e să faci ceea ce-ţi face plăcere să faci.
Nimeni n-o să se bată pe burtă satisfăcut, la 60 de ani, după o viaţă în care a fost forţat să presteze o muncă grea împotriva ambiţiilor, dorinţelor, viselor sale, care poate i-a alterat sănătatea şi chiar echilibrul mental, la care aş putea adăuga un partener de viaţă nepotrivit cu care a fost mai mereu în conflict dar nu a putut schimba situaţia şi multe altele. Frustrările adunate şi poate nerefulate ar putea chiar face să nu mai ajungă la acei 60 de ani.
Personal, eu consider că pierd timpul făcînd ceva ce nu aş vrea să fac la momentul respectiv, ceva ce mă forţează să-mi las deoparte sau chiar să anulez dorinţe, speranţe, visuri. Dar de fapt, nu pierd timpul, ci doar cîte un pic din sufletul meu. Fiindcă aşa cum am spus altădată: timpul nu există…
miercuri, 19 martie 2008 la 11:24 am
Drugwash,
“Important e să faci ceea ce-ţi face plăcere să faci.”
Da, dar să-ţi educi plăcerile. E important să faci binele. Nu tot ce e plăcut e bun…
De exemplu:
1. Pentru un şoarece bucăţica de pâine din cursă poate fi cel mai plăcut lucru… E plăcută, dar nu e bună (şoarecele va muri).
2. Pentru un peştişor e foarte plăcută râma din acul undiţei. La fel… Ei bine, un peştişor filosof ar putea spune: “Hai gustă şi tu din râmă! Gustând vei avea ocazia să cunoşti noi orizonturi! Nu fi limitat!” (Şi… dacă gustă din momeală va vedea lucruri noi… nu va fi limitat… Va vedea mediul terestru, va vedea un pescar bucuros, iar apoi va fi mâncat. E bine? Pentru cine (nu) e bine?)