Uneori uit să citesc
în cuvinte,
privesc neputincioasă
dar surprinsă
cum anagramezi
atât de firesc
nerăbdarea,
surâsul şi dorul
din mine.
Învăţ să citesc în iubire,
s-o privesc în ochi
cu chemare,
iar lipsa ta rătăceşte
prin mine
ca litere prin noapte
căutînd hârtie.
Se sting lumini pe stradă,
doar cerul a rămas deschis
şi noi,
învăţ să citesc bucuria
iar primul cuvânt este…
TU
duminică, 2 martie 2008 la 11:17 am
Duminica…imi vine foarte greu,cand vine vorba de dat cuvintele jos,din cap si mai ales din gura…
Dar nu cred ca ascunde mare lucru…nu trebuie neaparat analizata…o i-au ca atare,in sensu’ ca ai o voce,care se aude foarte,foarte bine…si este foarte frumoasa.
duminică, 2 martie 2008 la 12:33 pm
bistosh,
nu ştiu ce să zic… mulţumesc
duminică, 2 martie 2008 la 2:35 pm
foarte frumoasa poezia… este mai veche? cand ai scris-o?
duminică, 2 martie 2008 la 2:37 pm
Anahoretus, este o poezie fresh, scrisă ieri seară
duminică, 2 martie 2008 la 2:42 pm
Daca zici tu….
asa o fi 
)
duminică, 2 martie 2008 la 2:47 pm
Asta ce-a fost? Să nu-mi spui că o trompetă
duminică, 2 martie 2008 la 2:50 pm
nope… a fost o bula de oxigen…
duminică, 2 martie 2008 la 2:51 pm
Şi eu care credeam că te îndoieşti…
duminică, 2 martie 2008 la 2:54 pm
nu, nu ma MAI indoiesc…
duminică, 2 martie 2008 la 2:56 pm
Deci recunoşti că te îndoiai puţin. Lăsând la o parte glumiţele, de ce se îndoiesc oamenii aşa uşor? Nu e mai simplu să crezi, să fii drept, şi apoi să rămâi drept în continuare?
duminică, 2 martie 2008 la 7:03 pm
Aduce a nichita asa
)
duminică, 2 martie 2008 la 7:04 pm
Aduce a nichita asa
) (poezia)
duminică, 2 martie 2008 la 7:15 pm
recunosc doar ca m-am indoit in trecut…
duminică, 2 martie 2008 la 7:23 pm
vaiiiiiiiiii !
i-am dat link la alt prieten de-al meu, sa se delecteze si el
replica: “asta da poezie fara rima, mai un pic si face crima”
(07:12:55 PM) Rosky: gagica e plina de sentimente dar cumva nu prinde rima
(07:13:11 PM) k0parsh3u: mda
(07:13:12 PM) k0parsh3u: cica
(07:13:23 PM) k0parsh3u: se vrea in stil Nichita Stanescu
(07:13:36 PM) k0parsh3u: io as zice sa nu renuntam asa de usor la etapele intermediare..
duminică, 2 martie 2008 la 7:33 pm
uneori a fi drept si a nu te indoi e un privilegiu de care nu ne bucuram tocmai pentru ca ne temem ca am putea pierde pe cel sau cea de langa noi. dupa cautari istovitoare, a te intalni cu persoana pe care ai cautat-o poate un timp indelungat devine pentru tine un moment de gratie. nu mai poti sa te simti complet atunci cand acel cineva nu este langa tine.
un filozof german, eric voegelin, vorbea despre cea mai importanta experienta de care un om se poate bucura si o numea “realissimum”. cand ma refer la frica de a pierde (desi sunt constient ca poti pierde doar ceea ce ai) ma refer tocmai la pierderea acestei stari ultime prin abandon si anume cea care ne face sa simtim fericiti si umani in acelasi timp.
ma indoiesc pentru ca am trait si traiesc acea stare si mi-e teama sa nu o pierd. e vorba de o problema de orgoliu: aceea de a recunoaste ca nu mai putem avea incredere doar in noi insine, ci si in celalalt ceea ce nu e deloc usor. e ca si cum ar trebui sa recunosti ca nimic nu mai sta exclusiv in mainile tale, ci si in mainile ei sau ale lui….
in fine… melancolii de catelus…. nu stiu ce parere ai tu despre ce am scris, dar vom vedea, nu-i asa?
duminică, 2 martie 2008 la 7:36 pm
Draga Eugen,
Eu zic ca poezia este buna, ca imi aduce aminte de Ramon Sampedro sau de Pablo Neruda. A da altora margaritare pe care noi nu le putem digera si a le face obiect de ironie, it is a bit over the line. don’t you think? Daca vrei sa critici, fa-o aici pe blog si banuiesc ca asta pot face si prietenii tai. Daca nu, abtineti-va pentru ca sunteti patetici.
Best,
Anahoretul tau drag
PS. Sa nu plangi
duminică, 2 martie 2008 la 8:46 pm
Eugen,
(repet) Şi e bine că am critici constructive, văd şi eu ce şi cum nu merge
nu se vrea a fi în stilul lui Nichitita sau în orice alt stil, sunt încercări stângace, atâta tot. Că mai am multe de învăţat asta nu e o noutate dar cel puţin încerc
Anti-Foxana,
dacă aduce a Nichita înseamnă că seamănă a poezie
duminică, 2 martie 2008 la 9:34 pm
nu te mai chinui sa imi explici Ana-horeus (foarte subtil numele, ti l-ai ales special pt. Ana ? sau e vorba ca tu ai fi Ana-Horus, Zeul Anei ? lasa, nu imi explica), ca si asa iti citesc commenturile FOARTE pe sarite, ultimul pe care l-am citit in intregime a fost ala in care explicai tu foarte intelept ca pentru a te dovedi manierat pe messenger astepti celalalt sa te contacteze, nu te pui tu sa ii ataci intimitatea, dupa care o venit cineva mai breaz si a zis “pai daca si cealalta persoana face la fel ?” asta imi dovedeste nivelul tau de pregatire “intelectuala”; mai citeste taica, mai citeste; peste 20 de ani de studiu se pare ca nu-i destul;
duminică, 2 martie 2008 la 9:36 pm
btw. mai lasa-l pe micul print in pace, ii invadezi intimitatea…
micul print in sus, micul print in jos; mai schimba placa, neica!
duminică, 2 martie 2008 la 9:45 pm
Draga Eugen,
In primul rand, anahoretus vine din anachorizein, un verb pe care o persoana atat de ilustra si luminata ca tine ii va percepe sensul intr-o secunda, inainte ca eu sa mai fiu nevoit sa il explic. Coincidenta mea cu numele si persoana Anei as dori de dragul tau sa spun ca sunt intamplatoare, dar din nefericire pentru tine trebuie sa te dezamagesc
In al doilea rand, daca ma indentifici cu acea persoana “mai breaza” sa stii ca ma simt onorat. Ce bine ca pe aceasta lume nu persoane ca tine trebuie sa evalueze capacitatile intelectuale ale celor din jur… Pot si eu sa dorm mai linistit noaptea si sa continui sa castig intr-un an atatia bani cat tu probabil faci in 20.
Si nu in ultimul rand, “taica”?! Hai ca asta mi-a placut cel mai tare
Simt acolo ceva complexe freudiene nerezolvate cu complexul patern sau vorbeste partea feminina din tine care are nevoie de autoritate? Multumesc pentru “respect”, dar pentru tine serviciile mele nu sunt disponibile. Nu pentru ca nu as vrea sa dau lectii de bune maniere, ci pentru ca nu ti le permiti 
PS. Decat motan incaltat ca tine, mai bine mic print, nu crezi?
duminică, 2 martie 2008 la 10:00 pm
niste propuneri de versuri, de la vechiul tau prieten…:
Uneori uit să citesc
da’ scriu cuvinte…
fara minte.
privesc neputincioasă,
surprins de intrigata,
cat sunt de agramata!
atat e de firesc,
nerăbdarea, incat,
şi dorul
era, sa-mi bag piciorul…
in lipsa ta mare
de catelus melancolic
ce se raceste
prin noapte
in timp ce tu,
de ce oare
cautai hartia moale?
ciocolata e a ta
trage apa dupe ea
se stie…
e fresh, da’ nu e poezie…
Se sting lumini pe stradă
doar cerul a rămas deschis
Petre, inchide usa
urca duhoarea-n Paradis…
duminică, 2 martie 2008 la 11:46 pm
Eugen & Anahoretus,
cred că cel mai bine ar fi să vă rezumaţi la ceea ce are legătură cu subiectul, eventual să vă ignoraţi dacă nu sunteţi de acord unul cu altul niciodată.
De certat o puteţi face cât vreţi dar în afara acestui spaţiu.
De ce trebuie să urmăresc eu disputele voastre verbale?
luni, 3 martie 2008 la 12:50 am
Sa inteleg ca incepi sa intelegi iubirea?
Imi place cum privesti…
Sunt sigur ca iubitul tau este un om fericit, cu TINE!
luni, 3 martie 2008 la 1:15 am
Cosmin,
uneori poezia nu trebuie neapărat să se plieze pe o poveste din viata reala
luni, 3 martie 2008 la 2:56 am
Eu am depus armele cu Eugen. Il iubesc si il invit la un Chianti cand revin in tara. Sper ca ii place vinul rosul
luni, 3 martie 2008 la 2:57 am
Nu stiu de ce trebuie sa-ti dau dreptate….
Si totusi….
marţi, 4 martie 2008 la 9:25 am
am sa te bââântuuuuuuui!….
.
succes cu iubirea
cel mai frumos, este…
sa treaca (mai intai)
prin dragoste!
o zi buna!
marţi, 4 martie 2008 la 9:36 am
Cosmin,
nici eu nu ştiu
Mado,
Când? Vezi că cei care bântuie o fac mai des
succes cu iubirea
cel mai frumos
este să treacă
mai întâi
prin poezie!
marţi, 4 martie 2008 la 9:48 am
bucuria…
lasa prea putin timp poeziei
d’asta-i buna
…(si) durerea!
marţi, 4 martie 2008 la 9:52 am
mado,
bucuria ar trebui să lase timp
oricând,
oricui!
marţi, 4 martie 2008 la 6:34 pm
curge frumos poezia asta. se termina brusc, sau poate ca de fapt nu se termina …
congraz!
marţi, 4 martie 2008 la 8:23 pm
calatoru,
mă bucur că-ţi place, versul alb are nevoie de support
nu se termină poezia, niciodată nu se termină
miercuri, 5 martie 2008 la 1:53 pm
Se sting lumini pe stradă,
doar cerul a rămas deschis
şi noi,
singurele versuri ce constituie nucleul poemului cred…
si nu aduce deloc a nichita, nu stiu ce nichita au citit persoanele care au comentat mai sus… poate nikita aia blonda din serial, oare la aia sa se fi referit…?
miercuri, 5 martie 2008 la 2:04 pm
Radu, sunt singurele care îţi plac ţie
E mai bine ca data trecută, când nici măcar nu avea un nucleu poezia. Artrebui să mă simt bine…
miercuri, 5 martie 2008 la 5:07 pm
mai mai, ce sarcastica esti… nu ar trebui sa te simti bine, ar trebui sa te simti minunat
acuma serios, chiar mi-a placut poemutzul asta, e asa…simpatic, dragalash, pufos ca un pisoi zgribulit
joi, 6 martie 2008 la 3:54 am
ca un pisoi zgribulit?
sper că zgribulit de frig şi nu că l-a fugărit căţelul
joi, 6 martie 2008 la 3:02 pm
Am uitat sa mai spun ceva la poezia asta: alaturi de cea scrisa pe 2 Iulie 2007, aceasta poezie are o viata a ei, o existenta autonoma si aparte. Cuvintele se potrivesc perfect si as spune ca muzicalitatea vocalelor este foarte bine surprinsa.
ca o critica, finalul este un pic cam abrupt, desi finalul neaspteptat te pune pe ganduri.
trebuie sa ma raliez si eu celor care neaga conotatia stanesciana a poeziei.