Poţi să te abţii să nu mai străluceşti?

Când primeşti un compliment te simţi important, când duci la bun sfârşit un proiect şi-i culegi roadele, ai senzaţia că ai fost cel mai înţelept strateg, când multe se întâmplă ca raze de mândrie… străluceşti!

Poţi să te abţii să nu te (mai) simţi special, mândru?

Mare neputinţă şi mică izbândă! A fi modest înseamnă a alege să fii mărunt, să stai în umbră, aproape neînsemnat, lipsit de strălucirea unui anumit tip de succes. Alegi succesul modestiei, unul care deşi nu străluceşte orbitor, oferă o altă mulţumire.

Mă gândeam de ce se retrag de pe scena popularităţii oameni care au talent, de ce unii aleg să li se publice cărţile post-mortem şi nu vor să trăiască succesul, cum de există aşa puţini anonimi generoşi care fac bine omenirii? Nu sunt suficient de buni în propria viziune?

Ideea cum că orice lucru de valoare trebuie văzut în toată splendoarea lui şi apreciat de toţi devine regulă.

O femeie nu tocmai înzestrată fizic, dornică să fie admirată dar lipsindu-i obiectul, nu va înţelege de ce o alta care seamănă cu Afrodita alege să-şi ascundă trupul după rochii lungi şi bluze fără decolteu, de ce nu-şi pune în valoare darul.

Un om de afaceri care-şi construieşte o vilă splendidă exact în mijlocul unui oraş important poate că va înţelege mai greu de ce un alt om de afaceri va construi o vilă la fel de frumoasă la periferie. Sunt doar câteva exemple sărace în încercarea de a sublinia ideea de mai sus.

În imperativele ei, modestia pare a şopti mereu: nu arăta, ascunde! Paradoxal este însă tocmai faptul că deşi nu arăţi, se vede cumva şi atunci totul capătă altă valoare.

Când eşti modest cu adevărat şi când treci în extrema cealaltă doar de dragul de a fi modest, special?

Offtopic: se pare că am rămas printre cei nominalizaţi în finala RoBlogFest 2008 la categoria Jurizat, Cel mai bun blog . Mulţumesc frumos celor care m-au votat până acum şi în cazul în care doresc, o pot face şi-n continuare!

Etichete faima, falsa modestie, mândria, modestia, popular, succesul