Ascunde-ţi emoţiile, nu fi slab!
Un om puternic nu plânge niciodată! Asta ne prezentau acum ceva timp unele filme italiene în care copilul mafiotului trebuia să fie crud şi să privească jucăriile cu dispreţ sau dezinteres, la fel şi oamenii.
Familiile de azi ne oferă o altă lecţie: să fim cei mai buni oriunde ne-am duce, să ne implicăm atât cât să ne fie bine şi să încercăm să obţinem totul.
Intenţia acestui articol este aceea de a evita generalizările, respectiv împărţirea oamenilor pe categorii.
Totuşi este obositor a fi mereu cel mai bun iar de aici teama de a nu greşi. Aceste obiceiuri produc pe bandă rulantă un mic roboţel, caracterizat prin automatisme în gândire şi în comportament, apetit pentru concurenţă şi incapacitatea de a pierde (nu cumva de aici se ivesc şi conflictele cu ceilalţi?)
A avea emoţii înseamnă a fi un om slab, vulnerabil, dar mai ales a ne recunoaşte propria fire umană. Suntem învăţaţi să nu mai acordăm aşa multă atenţie sentimentelor pe cât raţiunii.
Eh, nu există echilibru perfect între ele şi nu ştie nimeni care este DZR (doza zilnică recomandată) din fiecare, dar constat că nu mai contează prea mult ce şi cum simt oamenii.
Este un mit împotriva căruia simt nevoia să reacţionez: de ce oamenii îşi ascund emoţiile?
Filed under: Aparenţe, Relaţii şi comunicare | Tagged: conflict, emoţii, sentimente, slăbiciuni
Prefer sa fiu vulnerabila, ranita, decat robotel precum bine zici. Cat despre categorii (sau cutiute, cum le numesc eu), sa ramana statisticii! Viata e atat de frumoasa, de variata, un curcubeu minunat in care culorile fuzioneaza lin… De ce am vrea sa o transformam in altceva?
PS. Un video superb pe care l-am descoperit acum o vreme si eu si pe care consider ca toata lumea ar trebui sa-l vada. Noapte buna!
Laura,
A fi vulnerabil este un risc pe care ţi-l asumi şi trăieşti apoi totul în profunzime
Spui frumos despre culorile care fuzionează, de fapt când totul curge natural nu mai există automatisme.
Te aştept şi data viitoare!
Lacrimile sunt doar niste picaturi de apa sarata care ne arata suferinta sau bucuria? NU!
Lacrimile “spala si clatesc” sufletul oamenilor in situatii critice sau pline de fericire. Ne ajuta sa patrundem la izvoarele noastre si sa fim capabili sa simtim
CIne da drumul la arteziana lacrimilor ?
“Si baietii plang cateodata…”
Ana,
A fi vulnerabil se întâmplă foarte rar, mai ales în lumea care aşa ne educă, să fim puternici -chipurile - prin a ne disimula şi cele mai intime sentimente ca prienia sau iubirea. Devenim roboţei doar atunci când suntem suficient de egoişti să riscăm sau să sacrificăm ceva din prezent sau din noi înşine.
Cristal,
îmi place cum vorbeşti despre lacrimi, practic aşa ele devin o artă şi orice slăbiciune se transformă în virtute
Cine dă drumul la fântâna arteziană? Emoţia? Trăirea intensă?
Anahoretus,
de ce spui că a fi vulnerabil se întâmplă mai rar? E ceva ce poţi controla?
Ana,
Vulnerabilitatea nu este ceva ce putem controla în faţa marilor întâlniri: Muza, iubirea, maestrul. Deci răspunsul meu este DA! Putem controla, ne putem preface, putem disimula, putem ţine oamenii la distanţă, putem fi aroganţi şi, implicit, egoişti. Deci vulnerabilitatea este controlabilă…. doar experienţele existenţiale majore o reactivează
Zici tu că putem controla totul? Nu intervine la un moment dat oboseala? Nu se adună tot ceea ce pui deoparte?
atat emotiile cat si ratiunea sunt ale noastre si ar trebui sa ne ajutam de ele
..se ascund pt ca sa nu fie folosite impotriva de catre ceilalti
de aia, zic ca nu e bine nici sa-ti arati si nici sa nu-ti arati emotiile, ci mai degraba sa le arati in fata cui ai incredere.. chiar dc uneori ea e inselata; nu poti sa castigi mereu
si ar fi irational sa nu mai “risti” nicioadata, pt ca asa sigur n-ai mai “castiga” niciodata 
ps: plus ca si noi mai inselam increderea altora; ideea e sa ne pese de asta, sa incercam sa fie de cat mai putine ori si cand totusi se intampla, sa incercam sa reparam(conteaza si asta; ar mai simplu sa zicem ca nu conteaza deloc)
aprozarnet,
ai şi tu dreptate, ar fi prea riscant să arătăm totul oricui mai ales că încrederea unii în alţii poate să existe sau să se risipească
Nici noi nu putem prezenta garanţii şi probabil că nu putem cere totul. Mă mai gândesc la un aspect: emoţiile sunt imprevizibile, prea multe necunoscute în ecuaţie transformă totul, nu mai ştim cum să ne comportăm, trebuie să luăm totul pe rând, sistematic…
O fata ca tine exista si in realitate? Sau esti o existenta virtuala? Sa sper? Sau altcine deja adoarme cu tine in gand?
Raul,
Eu exist, la fel ca şi acest mesaj, la fel cum exişti şi tu. Speranţele sunt bune când sunt reale şi nu sunt confundate cu altceva.
Prima parte a analizei o gasesc destul de interesanta.
Cu partea a doua nu prea sunt de acord, mie mi se pare ca in mass-media se cam face propaganda pe chestia asta (sa fim sentimentali, toleranti, etc.), cum de altfel se facea si mai demult, prin religie, si o sa mai vorbesc putin de aspectele sociale ale subiectului. Probabil ca ideea asta ca barbatii adevarati nu se plang ca niste prostituate isi are si ea radacinile pe undeva, nu crezi ? Autoritatile vor sa “civilizeze” si imblanzeasca pe toata lumea, pentru ca o populatie de asexuati, dezorientati sexual si roboti ecologici e mai usor de controlat. Pe de alta parte, cei care au trecut prin greutati si au razbit singuri au o proprie imagine a justitiei, ei se bazeaza pe ei si nu pe niste forte “divine” sau sociale superioare, si de aia pot fi periculosi pt. anumite persoane. Imi aduc aminte de niste stiri de la rusi cum o mama a carei fiica a fost violata, a fost adusa in fata unor mafioti pentru a identifica faptasii, la ancheta a scos un puscoci la care i-a taiat patul pt. a-l putea ascunde in haine, si l-a impuscat in cap pe mafiot, acolo, in sediul politiei. Destul de diferit de cum se comporta omul obisnuit in cazurile astea. Evident ca societatea nu vrea justitie in genul asta, nu mai vorbim ca daca autorul violului era un politician sau ceva bogatas renumit, legea l-ar fi dat scapat, pentru ca legea nu judeca pe cei care o fac. Asa ca se incearca fortarea unor curente sau reguli de conduita, induse in mod subtil, in detrimentul respectarii individului. Ideea de persoana puternica de care vorbesti tu e una comerciala, vine tot din directia mass-media si incearca sa prosteasca individul ca el poate deveni puternic, altcineva decat cel pe care tot mass-media l-a indoctrinat ca ar fi, de data asta ei aduc “salvarea”, dar niciodata la modul in care sa incomodeze pe cei la putere. Pe cand prima modalitate poate avea adanci implicatii asupra personalitatii individului, a doua este o actiune de suprafata si nu de substanta.
Vorbind acum despre individ, asta depinde de fiecare, ce fel de om e si cum si-a lasat amprenta si indoctrinarea asupra lui. Dar ar fi aiurea sa invinuim atat o persoana mai sensibila ca de ce plange cat si o persoana ca “din topor” ca de ce nu e altfel. In fond, exista oameni si oameni. Si sa nu uitam ca mai exista ceva, numit demnitate. Cum zicea Steven Spielberg in ceva film (iara filme), “in viata, atunci cand ne ducem in jos, avem de ales: sa ne prabusim dand din maini si din picioare, cu mult tambalau, sau sa stam calmi, demni, si sa privim ca si cand nu ar fi vorba de noi”.
Vad ca revii iar si iar la acelasi subiect preferat, sub alta forma, si anume de ce oamenii nu isi scot in evidenta sentimentele, ceea ce se traduce in a fi fortat-mimat (in viziunea ta) misteriosi, si ma surprinde obsesia ta pentru acest subiect, pentru ca in acceptiunea mea o persoana inteligenta nu accepta sa primeasca toate raspunsurile.
Eugen,
Lăsînd la o parte mass-media eu vorbesc despre cazurile celelalte, mă refer la oamenii de zi cu zi, la cunoştinţe, amici, prieteni, etc.
Toţi avem această problemă şi nu am văzut pe nimeni să o recunoască. Poate ai şi tu drepate în felul tău, prea vreau să aflu adevărul mai ales că el uneori nu se lasă la vedere aşa, cu una, cu două.
Nimeni nu forţează pe nimeni să fie într-un fel anume şi dacă cineva alege să fie mai rece sau un sentimental îşi asumă totul.
De ambele părţi există un risc numai că diferă intensitatea.
Nu ştiu dacă cei care au trecut prin greutăţi de unii singuri se bazează numai pe sine.
La urma urmelor, of-ul meu este altul: pornim într-un fel şi multe ori se pierd pe drum ori se alterează.
Imi dai sperante… ma faci sa cred ca merita sa pornesc in cautarea ta…
“Nimeni nu forţează pe nimeni să fie într-un fel anume şi dacă cineva alege să fie mai rece sau un sentimental îşi asumă totul” nu e vorba de fortare ci de influenta, am inteles ca tu te-ai referit la individ, dar ai vorbit si de atitudine ca o moda, care deja isi are radacinile in social, lucru care pe mine ma intereseaza mai mult, poate si pe altii; de fapt, fara social, nici nu ar exista termenul de sinceritate, daca un om traieste toata viata singur fara sa vada alt om, normal ca el nu va fi un mincinos in sensul obisnuit al cuvantului, pentru ca nu are pe cine sa minta
pot fi indivizi influentati de “curent”, sau indivizi care procedeaza cum cred ei mai bine, dar “dacă cineva alege să fie mai rece sau un sentimental” asta e subiectiv, dar daca omul in cauza doar asa e el, fara sa aleaga ? de ce crezi ca toti aleg cum sa fie ?nu mai are voie omul sa fie el insusi ?nu mi se pare ca doar prima zi de sinceritate defineste un om, ci si felul cum el evolueaza, ca sa spui ca of-ul tau este altul, ca….ce spui la sfarsit; daca ti se pare ca ai “coborat” ca si specie umana sau cum sa ii zic, atunci inseamna ca asta esti; desi “coboratul” si “urcatul” sunt niste termeni relativi
“Nu ştiu dacă cei care au trecut prin greutăţi de unii singuri se bazează numai pe sine” eu ma refeream la acea categorie care actioneaza ca atare, sunt si din astia care nu se bazeaza pe altcineva in afara de propria lor persoana (fara sa superfilozofam acuma, ca asa putem ajunge la concluzia ca nu ei ci D-zeu hotaraste)
Ceea ce vrei tu (exteriorizarea neconditionata) ar elimina intimitatea fiecaruia si toate relatiile ar fi atunci la acelasi nivel. Ai ajunge la acelasi automatism de care te plangi
-o extrema e la fel de aiurea ca si cealalta
-liberul arbitru
-corectitudine - e ceva ce alegi
ps: oamenii nu-si asuma automat ce fac
corectitudinea (cel putin la modul obisnuit al cuvantului) si ascunderea emotiilor mi se par ca nu fac parte din aceeasi categorie; si minciuna poate sa iti trezeasca emotii, daca iti place sa minti
*pare
Cine a lansat ideea careia oamenii puternici nu plang sau nu-si arata emotiile???
eu nu cred ca a-ti ascunde emotiile inseamna neaparat a fi mai putin vulnerabil. emotiile, dupa mine, nu reprezinta o slabiciune.
din cate am vazut eu, oamenii care se simt foarte bine in pielea lor, fara complexe de inferioritate sunt relaxati, naturali, nu le e teama sa arate ce simt.
nu stiu altii, dar eu cand vad un om arogant, cu o fata imobila, un fel de Gigi Duru, ma gandesc: oare ce complexe majore vrea sa ascunda?
oamenii slabi isi ascund emotiile
Sa iti ascunzi emotiile? Adica sa fii la o inmormantare a cuiva drag si sa iti infranezi lacrimile, ca sa ii poti sprijini pe cei care sunt in apogeul disperarii? Sau sa pici un examen si sa astepti pana ajungi acasa sa te descarci? Sau sa afli ca esti diagnosticat cu o boala si sa ramai alb, fara niciun alt gest, asteptand sa-ti zica medicul ca e gluma? Daca astea sunt dovezi ca omul ar fi slab… Prea se generalizeaza pe blogul asta. Prea se emit ca adevaruri absolute niste pareri cam superficiale. Evident, fiecare crede ce vrea, dar daca nu intri in profunzimea unui asemenea subiect, nu vad cum poti (e impersonala aceasta adresare, nu zic de tine anaayana caci tu esti sub masca intrebarilor) pretinde ca ai cunoaste ceva clar si demonstrat.
Si apoi despre ce oameni vorbim? Apartinand carui mediu social? Crescuti cum? Ajungem incet incet la individ, unde autocenzura poate varia de la mentinerea unei false imagini de duritate pana la efectiv inexistenta emotiilor decat in momente extraordinar de marcante (si nu am eu cum sa stiu ce e marcant pt x - ca poate il lasa rece o executare dar il induioseaza o floare strivita, par exemple).
Barbosu Eugen a comentat foarte la subiect si intr-adevar a vorbit intr-un anumit context. Mai general de atat, nu ai cum, caci cazi in extrema penibilului.
Arana
Eugen,
atitudinea se extinde nu numai la nivelul individului, de altfel el face parte din societate şi aşa fenomenul ajunge să ia amploare. Nu ştiu dacă e o modă sau mai mult un sistem de apărare.
Aprozarnet,
niciuna din extremităţi nu este avantajoasă
Cine vorbeşte,
nu a lansat nimeni ideea, deşi nu e indicat să ofer exemple am pornit cu imaginea personajelor din Caracatiţa, un celebru serial care cred că mi-a marcat oarecum copilăria, dacă un fenomen nu ar fi existat nu cred că ar fi fost pus pe tapet
Oana,
tot la cei de genul Gigi Durul de care spuneai tu mă gândeam şi eu, hai să recunoaştem, sunt o grămadă ca el!
Mădă,
nişte argumente ar prinde bine mai ales că lumea a venit azi cu tolba cu săgeţi
Bachhante,
observ că tu oferi exemple care generalizează apoi spui că prea se generalizează pe aici
Nu a spus nimeni că trebuie să faci toate alea pentru a părea un om care ascunde emoţiile şi hai să recunoaştem, emoţii nu înseamnă numai râs sau plâns!
În cele din urmă ai observat că este vorba de autocenzură, nu contează din ce categorie socială face parte cel care şi-o aplică. Crede-mă că am văzut destui oameni care fac asta.
Spune-mi, te rog, cine şi în ce context a venit cu filozofia un bărbat adevărat nu plânge niciodată? Să nu-mi spui că nu ai auzit-o!
care-s filmele alea italiene cu mafioti si copii privind dispretuitor la jucarii? trebuie sa le vad si eu. voi scapa de o gramada de cheltuieli daca si cand voi fi tata
d,
păi am dat exemplul puţin mai sus
pai d’aia exista scuturi
mda. mi se pare o prostie sa iti ascunzi sentimentele. chiar si in cazul emotiei. in momentul in care ascunzi, chiar si emotia, nu mai esti tu. esti fals. lucru cu care nu sunt de acord
Cred că trebuie să vin cu precizări pentru a nu se confunda emoţiile cu căderile de nervi.
ma gandesc acum ca asa sunt educati majoritatea baietilor: pai ce esti tu, fata? numai fetele plang!
si asa cresc ei cu ideea ca a-ti arata sentimentele e un semn de slabiciune si mai tarziu au mari probleme in a-si verbaliza trairile, in a comunica eficient si a-si rezolva problemele prin discutii. de aici frustrare si cautarea unor alte modalitati de rezolvare a problemelor: injuraturi, pumni….
P.S. stiu ca am facut un dezacord dar tare urat imi suna: asa este educata majoritatea baietilor.
P.P.S. primul P.S. l-am scris ca sa ma dau mare ca stiu
doar caracatita? ai zis filme. din caracatita nu imi aduc aminte decat de moaca lu’ corrado cattani si de muzica. copii nu am remarcat.
Nu am obiceiul sa ma pronunt din auzite - iar sintagma am auzit-o; insa probabil e doar o mostenire a perioadei in care barbatul facea tot - singurul scop al femeii fiind reproducerea; crezi ca avea timp sa planga? (el adica, nu ea - ca ea oricum n-avea ce altceva sa faca)
“oferi exemple care generalizează” - exemplele sunt exemple. Atat. Daca tu le interpretezi ca generalizare, nu e tocmai vina mea; ori e exemplu - deci particular, ori e general - deci generalizezi. Cam asa. Iar scopul exemplelor era tocmai sa evidentieze ca e gresita conceptia de “oamenii care-si ascund emotiile sunt slabi”. Si vrei nu vrei sa recunosti, rasul si plansul sunt cele mai comune manifestari ale emotiilor, fiind declansate asadar de o suma de emotii. Rasul si plansul nu sunt emotii in sensul propriu, psihologic al cuvantului
Oana,
câtă dreptate poţi avea, am văzut şi femei care nu recunosc în faţa bărbaţilor că sunt slabe şi-şi ascund emoţiile, genul acela care e stăpână peste toţi şi toate şi când mă întreabă de ce a zis prietenul ei că e grasă sau că-i stă urât taiorul e deprimată toată ziua după ce în faţa lui s-a luptat ca un pitbull cum că nu o deranjează afirmaţiile lui.
D,
eu mi-am adus aminte de Tano, avea o cutiuţă muzicală parcă şi aia în loc să-l bucure mai tare îl întrista, spooky filmul, uite şi tu ce m-a marcat
Arana,
eu am mai auzit şi azi acea vorbă, nu ştiu cum de s-a păstrat ba mai rău, lumea a venit şi cu variante pentru femei de genul: fii bărbată!
Pentru mine emoţie înseamnă mai multe: de la o uşoară schiţare de sprânceană, un zâmbet scăpat din greşeală sau acele stări de uluire în faţa unui eveniment care poate pe alţii şochează.
Cei care spun că nu au voie să fie supăraţi sau trişti ce fac? Nu îşi ascund emoţiile?
Râsul şi plânsul sunt bazele dar de la asta şi până la a vorbi despre bocetele cuiva de la înmormântare sau despre vestea cum că cineva nu mai are mult de trăit cred că exagerezi
Ai dus totul la extrema cealaltă (agonia, disperarea).
E ca şi cum tu mi-ai spune că-ţi place ceaiul dulce şi eu ţi-aş pune 7 linguriţe într-o ceaşcă în loc de 2, surprinsă fiind că nu-ţi convine ce ţi-am adus.
nu mi-ai raspuns. vreun alt film in afara de la piovra? iar daca pe tano il intrista cutiuta atunci inseamna ca avea si el emotii, nu?
d,
s-ar putea să ai dreptate (Tano oricum nu râdea şi nu plângea niciodată), restul filmelor cu mafie şi cu multe crime?
Road to perdition?
Wow..surprinzatoare ca de obicei.
Subscriu si eu la parerea lui Barbosu Eugen cit si a lui Bacchante;bine punctate si cu argumente veridice.
Doar atit vreau sa intreb:de ce crezi tu ca e un MIT?
eu unul nu ader.
E doar o stare actuala a unui sistem care pe linga ca te vrea prost te mai vrea si `nesimtit`.
Mai usor conduci mase amorfe, mai simplu obtii rezultatele asteptate de la cel ce supune.
`Crede si nu cerceta` - `Taci si inghite`- `Simte doar ce vrem noi sa simti` is reguli de baza acuma.
Evolutiv, stii foarte bine de razboiul purtat de filozofi in a da raspuns intrebarii` Sufletul aka Simtirea are aceaasi casa in om cu Creierul aka Ratiunea“
Nu cred ca a gasit cineva pina acum raspunsul.
In schimb din deducerile facute , unii au speculat foarte bine ceeea ce Trebuie sa Gindim si ce sa Simtim.
Cind in tine se nasc intrebari;DE CE GINDESC? ori DE CE SIMT? si mediul vital in care traiesti nu iti poate acorda raspunsul , normal il cauti in ceea ce te inconjoara.
Si cum sistemul nu are nici un interes sa te ghideze unde trebuie…
Repet o idee din un post al meu;e mai simplu sa iei principii si criterii gata fabricate de sistem decit sa obosesti sa iti faci Tu pe ale tale.
E oricum mult de dezbatut pe tema asta.
nu e film italian. si nici ala micu a lu hanks nu se uita cu dispret la jucarii, din cate tin eu minte
dimpotriva, personajul lui tom hanks a incercat sa il protejeze cat mai mult de lumea lui si de o maturizare grabita. din nou, daca tin eu minte bine.
astept alte exemple
Huck,
spui că Nu cred ca a gasit cineva pina acum raspunsul şi totuşi subscrii la câteva răspunsuri gata formulate.
Să-i lăsăm pe filozofi să poarte acest război (Suflet-Raţiune) în continuare? Vremurile se tot schimbă şi problema rămâne în picioare.
Cei care au speculat cum trebuie să gândim nu cumva au aplicat mai întâi pe ei principiul?
Evident că e mai simplu să iei totul de-a gata dar asta nu duce la anularea multor stări?
Nu vreau ca întrebările mele să fie privite ca etichete sau concluzii definitive.
d,
să mă duc şi să tai primul paragraf?
Eu nu lupt cu adevărul ci doar îl accept numai că-mi trebuie argumente până să fac asta.
Las la o parte filmele pentru că oricum nu le-am văzut pe toate, viaţa e cel mai bun exemplu. Spune-mi că nu ţi-ai ascuns niciodată emoţiile şi o să tac pe veci
p.s.
sau mai bine scot cuvântul dispreţ şi pun dezinteres? văd că tu cu paragraful asta nu eşti de acord
Sint pareri nu axiome definitive.
Speculantii nu au avut pe ce sa aplice, doar au constatat la altii..gen ce prost e ala sau aia..ca plinge cind vede un toporas…si au invatat sa foloseasca asta pentru interesele lor;vezi si tu la ce hal sa ajuns in publicitate…in foamea de a vinde …
Pai asta se si vrea ..anulare..
ai putea sa il refaci. si sa refaci si aia cu lupta cu adevarul ca nu am inteles ce legatura are cu filmele:)))
emotii? ce sunt alea?? nu cunosc. glumesc desigur. sa nu cumva sa taci pentru vecie
p.s. pai nu as fi avut nimic cu paragraful daca imi dadeai exemple de filme. chitibusar, nu? acum vad ca ai taiat dispret si nu ai mai pus dezinteres.
Huck,
aveam în liceu o colegă ce era mereu luată peste picior de ceilalţi tocmai pentru că era mai emotivă, am văzut şi băieţi care clipesc des sau se bâlbâie şi sunt luaţi în râs, emoţiile altuia îl fac pe cel care nu le are sau le simte mai rar să-i vadă mici pe ceilalţi.
D,
uneori exemplele nu sunt suficiente şi am zis că decât să intru în o mie de exemple din viaţa reală să mă refer la filme, nu tocmai potrivită decizie pentru că filmele sunt văzute de unii ca fragmente din viaţă iar alţii nici măcar nu se uită la ele.
Să tac pe vecie mă refeream că nu o să mai scriu pe blog dar cred că mi-ar veni greu deci bine am făcut că nu am promis nimic
p.s.
gata, am corectat, am lăsat şi dispreţ pentru că altfel se anulează toate comentariile de mai sus
Chiţibuşarii folosesc şi ei exemplele când argumentează ceva, nu?
Mi-am adus aminte de cei care nu ascultă anumite genuri de muzică pe care le consideră lacrimogene. De ei ce să mai zic?
nu tocmai potrivita decizie pentru ca nu puteai sa imi numesti filmele respective. nu neg ca ar putea exista filme italienesti cu astfel de copii, de aceea te-am si intrebat care ar fi ele, dar din pacate niciunul dintre noi doi nu le-a vazut:))
oricum, iti recomand sa intri in politica
stii sa eviti sa dai un raspuns si asta face ca aceasta interactiune sa fie foarte distractiva:))
d,
păi dacă într-o discuţie cu argumente uiţi să mai fii relaxat deja se duce totul pe apa sâmbetei iar eu când vorbesc cu cineva nu mă contrazic cu omul ci încerc să înţeleg ideea de la care a pornit apoi până la a te face înţeles e cale lungă….important e că se poate.
Ce mă nemulţumeşte este faptul că oamenii când au divergenţe de păreri se supără unii pe alţii sau au impresia că cineva are ceva cu el.
Dacă cineva nu este de acord cu ceea ce spun nu am nicio problemă vizavi de asta şi nici nu încep să-i port ranchiună -cum se întâmplă în politică- deci nu aş fi prea potrivită în acel domeniu
p.s.
tot nu mi-ai zis de la ce vine D. Cumva de la Dan?
in ceea ce ii priveste pe cei mai emotivi, ei da, sunt mult mai vulnerabili. dar nu pentru ca nu au capacitatea de a-si ascunde emotiile, ci pentru ca pe ei ii afecteaza mult mai mult niste stimuli care pentru altii sunt inofensivi.
Oana,
îmi aduc aminte (dintr-o carte mai veche) faptul că cei care sunt emotivi îi obligă pe ceilalţi să reacţioneze la fel şi cum unii nu pot au diverse reacţii de repingere.
Răspunsul la fel vine din ideea de a oferi ceva înapoi atunci când primeşti. Rareori am văzut oameni care să nu răspundă cu ceva înapoi atunci când li se face o favoare , sau când li se face un serviciu. E un fel de datorie morală.
În primul rând trebuie să ai. Emoţii vreau să zic.
După aia …
Trăitorii şi “arătătorii” de emoţii au fost, sunt şi vor fi artiştii. Lor nu le este teamă să se exprime. Prin cuvinte, culori, sunete.
Nu că m-aş pricepe eu foarte bine, da’ am întrebat un artist, înainte de un concert, de ce tremură. Sunt emoţionat a zis. Cum să ai emoţiile astea groaznice, eşti la al … nici nu mai ştiu al câtelea concert … Fără emoţii nu pot să creez. Creez doar dacă am emoţii. Cânt bine doar dacă am emoţii.
Astăzi e ziua mea de Ennio Morricone.
Şi a cuiva de “Caracatiţa”.
Aşa că vă dăruiesc emoţiile lui Ennio. Transpuse în Caracatiţa.
http://www.trilulilu.ro/costibardash/62b2f07f0b2a76
Să nu uităm nici de Zamfir. Tot cu Ennio. A fost …
http://www.trilulilu.ro/morsa2003/1f924d24a322e8
asa e. am o eleva atat de timida incat e de ajuns sa ma uit la ea si se inroseste toata. si de fiecare data imi propun sa am o nesfarsita rabdare cu ea…si de fiecare data nu-mi pot opri niste sentimente de iritare. si cu cat ea se inroseste mai tare, cu atat creste si iritarea mea. norocul meu (sau al ei) este ca reusesc sa ma abtin de fiecare data de la remarcile care-mi vin in cap (”hai mai, ce esti tu? om sau mamaliga???”
Sau cum să “îmblânzeşti” un film cu mafioţi …
http://www.trilulilu.ro/morsa2003/9d2fb86788cea9
Oana,
probabil că pe undeva ne deranjează faptul că unii sunt aşa cum nouă nu ne-ar plăcea să fim, şi eu când mă întâlnesc cu oameni timizi sau cu probleme în a comunica mă simt oarecum indispusă de starea respectivei persoane (deşi nu e bine să le arăţi pentru că faci şi mai rău) şi prefer să fug decât să asist la fâstâceli. Ştiu, nu e corect dar nu avem mereu răbdare…
cred ca cel mai tare ma irita efortul pe care trebuie sa il fac sa nu arat ca ma deranjeaza toata treaba.
Oana, eleva ta imi aminteste de Mirela mea si intr-o oarecare masura de mine-copil… Cred ca ar ajuta daca ai profita de orice oportunitate de a o lauda in fata clasei. Si nu o certa sau da ca rau exemplu niciodata, ca ai narui tot ce ai construit cu laudele. Bafta!
Oana, asta cam aşa e, mai ales că genul acesta de oameni sunt suspicioşi, analizează orice detaliu.
Prin copilărie eram şi eu aşa dar odată înţelese anumite aspecte toate se rezolvă.
Aşa cum spune şi Laura, e bine să încurajezi pentru că problema vine de la o slabă încredere în sine sau poate de la lipsa curajului.
asta si fac. problema e ca, de cate ori o laud (si pe merit, e o eleva buna) efectul e ca toata lumea se intoarce si se uita la ea…de unde rezulta ca ea se inroseste…de unde rezulta ca se trezeste vreun coleg: uuu, Catalina, de ce te-ai inrosit asa?…de unde rezulta ca ea se inroseste si mai tare….si tot asa…
cred ca ce mai bine e s-o las in pace si sa incerc sa creez in clasa o atmosfera cat mai stress free astfel incat sa poata sa se relaxeze si ea.
Înseamnă că trebuie evitate situaţiile în care este în centru atenţiei şi apreciată prin alte metode, eu ştiu?
lucru pe grupe ajuta mult. asa are posibilitatea sa se remarce intr-un grup restrans si succesul grupei va fi si al ei.
gata, c-o dau in lectii de metodica si pedagogie. adica, vorba unei prietene, o iau usor cu vaca la raze. (don’t ask)
Atunci ajut-o sa iti faca prieteni. Organizeaza ceva ce sa trebuiasca sa faca in echipa. Posibil sa functioneze sa lasi clasa sa aleaga echipele, iar cum zici ca ea e buna, cu siguranta vor vrea sa o aleaga printre primii. (le poti promite un 10 doar pentru membrii echipei castigatoare) Asta o va face sa se simta bine. Apoi daca trebuie sa se intalneasca in afara scolii ca sa lucreze la proiect, poate sa isi faca noi priteni, ceea ce automat o va ajuta in problema cu timiditatea.
Până la urmă trebuie subliniat faptul că emoţiile pot fi negative dar şi pozitive şi cele care nu ne plac nouă sunt cele din urmă, deloc constructive.
Sunt o grămadă de sfaturi de genul fără emoţii! când vine vorba de examene, concursuri, interviuri, etc.
Isabela,
Mulţumesc pentru piesă, chiar mă gândeam să o caut când ajung acasă şi uite… surpriza!
Eu ştiam o directoare la o grădiniţă, mereu avea emoţii înainte de serbări! Nu am întrebat-o direct de ce dar a dat de înţeles că se comportă aşa tocmai pentru că ia foarte în serios ceea ce face, depunde efort, se implică şi vrea rezultate bune. La fel şi artistul de care ziceai, nu?
pai asta si incerc sa fac…cat imi permite timpul, programa si rautatea colegilor care multi profita doar de ea.
nu stiu daca ai contact cu multi copii sau adolescenti dar pe mine in fiecare zi ma socheaza nivelul de rautate din scoli.
atata energie consumata, atatia neuroni distrusi doar pentru a face rau in mod gratuit!
mesajul de mai sus era pt Laura
Invidia draga Oana… invidia… am fost si eu adolescenta acuma numai cativa anisori si inca mai imi amintesc… La invidie se mai adauga si nevoia unora de afirmare pe spatele altora, ideea ca esti cool daca razi de altul, pentru ca te pune in centrul grupului, etc. Motivele sunt multe si variate. Poate totusi e societatea cea care ne cizeleaza, ca ne nastem rai si egoisti. Eu m-am vindecat de timitidate cand am ajuns in clasa a noua si mi-am facut prieteni care au pus toata increderea in mine.
Hm… bine zis. Mă gândeam dacă la baza oricărei răutăţi stă măcar un gram de invidie.
eu cred ca rautatea vine si ca parte a unui sistem de aparare. la 15, 16, 17 ani nici cei rai, nici cei timizi, nici cei ce afiseaza siguranta de sine nu sunt prea increzatori in fortele proprii. si fiecare incearca sa compenseze asta cum poate: unii se inchid in ei insisi, unii incep sa-i raneasca pe altii ca sa contracareze orice eventual atac….
probabil mai tine si de educatie, personalitate, genetica…
Cred ca in general si gramul de invidie sta la baza rautatii. Uneori gramul insa e un gram din ala mare de basm, un gram nazdravan
Oriucum sunt în plin proces de formare şi fiecare are câte un sistem de apărare personalizat.
Că şi noi, cei trecuţi de 20 de ani facem asta câteodată ne demonstrează faptul că mereu avem câte ceva de învăţat de la cei din jur, în special de la cei care evită răutăţile şi răspund cu virtuţi. Iar visez
Laura, mulţam! Aveam aici o mică ipoteză şi aveam nevoie de (încă) o confirmare
O altă teorie care-mi trece prin minte este aceea cum că un om slab nu se va simţi bine să recunoască faptul că este slab, unul gelos nu va recunoaşte niciodată că este gelos, şi tot aşa… Şi mă refer la cei care sunt cu adevărat aşa pentru că mulţi o spun doar pentru imagine sau a induce în eroare.
uite, vezi, o faci din nou. si nu mai boldui atata!!! :))) glumesc. desigur. oricum intr-o discutie esti mai slippery than a wet snake. si nu ma pot gandi la chestii care sunt mai alunecoase decat un sarpe ud:))
la politicieni, mai ales la ai nostri e si mult show. sunt sigur ca o parte mare din cei care se balacaresc reciproc la televizor, in culise nu au nicio treaba si pot bea linistiti o bere impreuna
si nu, d nu vine de la dan.
La 15-17 ani te crezi singurul cu probleme pe lumea asta, neinteles de nimeni, ai atat de multe intrebari si atat de putine raspunsuri, ti se restructureaza tot sistemul de valori si de gandire, plus tre sa mai gandesti si sa iei decizii de unul singur… apoi hormonii, sa nu uitam de dragii de hormoni care ne fac viata amara
p.s. mi-am adus aminte. bon jovi e si mai alunecos. slippery when wet.
D,
Într-o discuţie folosesc în loc de bold intonaţia, aici îmi vine mai greu să subliniez aşa că fac şi eu cum pot
Iar cei care mă cunosc ştiu că eu vorbesc aşa cum scriu, uneori poate sunt prea glumeaţă (mi s-a reproşat, da…
şi uite de asta sunt serioasă în scris.
Nu vine de la Dan? Hm… şi eu care bănuiam că eşti cineva cunoscut care nu vrea să spună
Acum nah, tot necunoscut eşti. Dar poate te simţi mai bine aşa.
Ciudat, folsesc şi eu destul de des termenul de alunecos. Ia zi repede de unde l-ai luat?
Laura,
last but not least… cred că fiecare perioadă a vieţii are nebuniile dar şi bucuriile ei, important e să păstrăm ce e mai bun din fiecare (iar generalizez!)
zilele trecute am vazut la televizor ca in urma unor studii s-a descoperit ca adolescentii nu folosesc lobul frontal al creierului (aici s-ar putea sa zic prostii, dar parca asa era) atunci cand gandesc, ci o chestie mica…o amigdala (parca se chema) din creier. amigdala care este responsabila de agresivitate, impusivitate…o chestie primitiva care era de un foarte mare ajutor pe vremea cand eram niste hunga-bunga si traiam in pesteri.
asa ca poate ar trebui sa manifestam mai multa intelegere fata de istericalele adolescentine, nu?
ce informatii exacte si documentate am oferit!
Oana,
uite că se leagă puţin cu ceea ce spui tu mai sus
eu am auzit la radio acum jumătate de oră faptul că abia după 20 de ani oamenii sunt maturi, era un articol anonim probabil, pe care îl citeau ei ca să facă senzaţie
hey. e al meu. termenul. am acte pe el. nici macar sa insinuezi ca l-am furat de la tine, da? sa nu avem probleme, da? :)))
D,
aha, dacă ai şti câtă lume m-a întrebat la ce mă refer când i-am făcut alunecoşi iar eu că am înţeles la ce te referi cu el, vrei să rămân aşa impasibilă?
Daca cineva a spus vreodata (vezi Piaget) ca dezvoltarea se incheie cu adolescenta, ca nu mai exista alte etape dupa, ca totul se pierde intr-o masa omogena vai de ea in care lancezim pana la adanci batraneti, il contrazic cu vehementa. Evoluam continuu, ne dezvoltam si transformam din toate punctele de vedere pana intr-un final murim. (Sadic!)
Laura, eu văd diferenţe de la an la an (cum mă schimb, cică mă maturizez…
apoi de la 5 la 5 
sau mai mulţi.
Tocmai mi-ai dat temă de gândire: evoluăm aşa toată viaţa şi în final murim? Oricum nu avem de unde să ştim dacă evoluăm şi după. Poate e o evoluţie cu scop?
Ana, la intrebarea asta nu mai am raspuns. Pot doar sa sper ca vom continua sa existam de o forma sau alta si dupa ce murim, ca daca nu, ar fi totul atat de fara rost si de trist…
Laura, speranţa moare ultima! Viaţa e frumoasă
Oamenii,isi ascund sentimentele,pana la un anumit moment,in care si cei care,s-au vrut mai “duri”…vor plange,(de fericire,sau necazuri) cu atat mai tare,cu cat nu s-au exteriorizat,in momentele lor.
Faptul ca ne ascundem sentimentele,ne arata cat de mult,ne-a fost inoculata de catre sistem,automatizarea.Oameni compara termenul de ’sensibil’ cu cel de ’slab’(de inger,eventual)si cum nimeni nu vrea sa fie slab,de nici un fel,toti cred ca daca,nu arata,ceea ce simt(crezand ca oameni,de langa,sunt la fel ca ei)nu vor fi catalogati drept slabi.Sistemul din ziua de astazi,mai mult ca niciodata,incurajeaza acest hal de gandire,si de abordare,a acestor lucruri care nu ar trebui sa tina de gandire,ci doar,de ceea ce simti,de ceea ce cu totii simtim,indiferent ca esti slab sau gras…destept sau prost,cu totii suntem ’slabi’ la capitolul sentimente.(indiferent,de fizionomie sau gandire).
bistosh,
Diferenţa dintre sensibil şi slab de înger este din ce în ce mai greu de sesizat în unele situaţii şi cum răbdarea nu stă să analizeze fin cum stau de dapt şi de drept lucrurile se ajunge la generalizări.
Ai pus bine punctul pe i, indiferent cum părem cu toţii avem momente de slăbiciune.
Mă întreb dacă e valabil ca la proverbul cu greşeli, adică dacă recunoşti că eşti sensibil oare eşti dintr-odată pe jumătate (mai) puternic?
pai,cred ca puternic esti atunci,cand esti sensibil…iar ca sa fi puternic,trebuie sa fi sensibil…trebuie sa ai putere,pentru a recunoaste ca esti sensibil nu?
cred ca da,este intr-o oarecare masura…adevarat. 
P.s.ca nu am spus,ca imi place la nebunie pianul,desi nu stiu sa cant la el…vreau sa invat in curand…asa,si imi place melodia impreuna cu imaginile pe care le-ai pus! : )
bistosh,
să ai puterea să recunoşti că ai momente de slăbiciune poate fi de fapt puterea, hm… sună interesant, funcţionează prin anihilare, e ca-n ghicitoarea aia din La viata e bella:
când îmi spui pe nume nu mai sunt aici (tăcerea)
Şi mie îmi place mult piesa lui Yann Tiersen, cred că am ascultat-o de ceva ori, dacă era pe casetă dintr-aia clasică sigur se încurca până acum
La viata e bella?Ce e asta,revista?sau emisiune…sau serial…?
da,imi aduc aminte,cand ascultam pe caseta…acum,termenul de casetofon aproape ca l-am scos din vocabular…nu l-am mai folosit…ohaaa…
Uite link aici spre La vita e bella, o să-ţi placă! După ce o să-l vezi o să înţelegi de ce am zis de el.
Se mai folosesc probabil casete la camere video, am văzut la unii. : )
cred ca oameni isi ascund emotiile pentru a nu recunoste ceva real,le e teama de esec,de a fi respinsi de ceilalti…..
Elena,
Câteodată emoţiile par nisipuri mişcătoare alteori ploi calde de vară, niciodată la fel deci imprevizibile şi nesigure.
Suntem obişnuiţi cu certitudinile, cu rezultatele clare, nu există raţionament fără logică sau argumente pentru gândire (în mare parte) pe când emoţiile nu pot oferi nici asta şi nici alta…
“Pentru mine emoţie înseamnă mai multe: de la o uşoară schiţare de sprânceană, un zâmbet scăpat din greşeală sau acele stări de uluire în faţa unui eveniment care poate pe alţii şochează”
daca pentru tine ridicatul din spranceana e emotie, atunci cum numesti statul pe WC, sa zic asa?
daca te referi la gesturile, fie ele si imperceptibile, pe care le face omul sub starea emotiilor, lasa-ma sa iti amintesc cum la lectiile de biologie de prin clasele VII-VIII poti afla ca atunci cand omul nu mai e copil si intra in adolescenta, multe din tendintele pe care le are in comportament, inclusiv exteriorizarea, el le reprima; intr-o prima faza asta face parte din caracteristica individului, in mod paradoxal a adopta un comportament comun este una din caracteristicile maturizarii persoanei; daca esti impotriva asta inseamna ca esti impotriva mersului normal al lucrurilor; dar cum tu vei spune probabil ca pe tine te intereseaza doar CEI care isi reprima sentimentele (desi nu ai specificat clar, cei care isi reprima sentimentele incat nu mai simt -se poate prin yoga-sau cei care nu isi exteriorizeaza sentimentele), eu voi considera ca te referi la toata lumea, pentru ca toti isi ascund sau chiar ucid unele sentimente, mai mult sau mai putin; asa ca avem de ales, sa vorbim la termeni cantitativi acum, sau sa generalizam; una din doua; ceea ce faci tu, spui ca vrei sa te referi la cazurile particulare, facand afirmatii la modul general mi se pare de prost gust
Eugen,
poate că trebuia să specific… imaginează-ţi că discuţi cu cineva, te ascultă şi nu reacţionează deloc iar la un moment dat ridică din sprânceană, cum interperetezi?
Când scoţi ceva din context nu mai are sens. La fel poate sta omul pe wc şi să vadă un pianjen pe perete, crezi că va rămâne nepăsător?
Pe mine nu mă interesează oamenii care se comportă aşa ci încerc doar să înţeleg care sunt motivele, raţiunile din spatele actelor. Ştiu că exagerez, nu e nevoie să-mi aminteşti şi nici să faci afirmaţii gratuite
referitor la gusturile mele.
“te ascultă şi nu reacţionează deloc iar la un moment dat ridică din sprânceană, cum interperetezi?”
pai interpretez ca ai vorbit o prostie sau ceva care nu il intereseaza pe ascultator, sau (!) ceva ce el nu a inteles, nu are prea mare legatura cu sentimentele asta; poate cu amabilitatea, stiind ca esti o persoana insistenta care vrea neaparat sa povesteasca ce are de povestit, sub imboldul sentimentelor nestavilite, el te asculta sau doar te lasa sa vorbesti, pana cand la un moment dat nu mai rezista si ii “scapa” acel mic gest; a fost totusi un act de eroism din partea lui, nu-i asa ?
daca asta te framanta de ce nu ai dat exemple concrete, sa ne scutesti pe toti de bataia de cap a generalizarii ?
dar ai inceput cu o metafora sus in stratosfera si ai lasat-o acolo, sustinand doar ca ea e cu picioarele pe pamant, fara sa concretizezi
Totul poate fi interpretat!
Tu vei înţelege una, eu alta, Ion poate nimic şi Maricica poate va crede că cel în cauză a ridicat sprânceana ca să o ameninţe.
Fiecare trăieşte emoţiile diferit şi mai ales le percepe diferit. Ai spus chiar tu că..
.. toti isi ascund sau chiar ucid unele sentimente, mai mult sau mai putin.
p.s.
încearcă să nu mai pui la inimă discuţiile astea uşor agresive pe care le purtăm aici, la urma urmelor încercăm să ne înţelegem!
Pune-te în locul meu puţin: fă în fiecare zi o afirmaţie şi vezi câţi sunt de acord cu tine (încearcă să strângi cât mai multe păreri)! Iar atunci când oamenii nu sunt de acord fă-te înţeles fără să te iriţi, fără să jigneşti, fără să îţi iei jucăriile şi să pleci!
Şi nu uita că tu eşti singur şi restul vin cu tolba cu săgeţi!
mda, dar aici ai vorbit deja la particular, ceea ce e bine
insa nu stiu cine asociaza ridicatul din spranceana cu o amenintare, a ridica din spranceana eu un gest cam general (iar intram in sfera generalului) acceptat ca semn de neincredere
Faţa este foarte expresivă, altfel cum s-ar mai fi uitat oamenii la filmele alea vechi cu mimi?
Deja intrăm la body language şi nu cred că e nevoie să mai spun că peste 93% din comunicare este de natură non-verbală atunci când te afli face to face cu cineva.
Nu vreau să despic firul în patru acum la o singură sprânceană
pai nu ma enervasem, dar de foarte multe ori deschizi un subiect cu continut suspendat intre realitate si fictiune si nici macar nu te chinui mai apoi sa il “slefuiesti”, imi dai impresia ca pui intrebari dar nu cauti explicatii ci doar reflectii, primele pentru tine fiind fara insemnatate, ceea ce nu e chiar asa, fictiunea isi are si ea radacinile in real; de aia si aparentele conflicte
in fine, am plecat la antrenament, te mai scutesc de analizele mele pentru cateva ore
Aha,e film artistic…imi plac dramele,dupa cum bine ai intuit,ca o sa-mi placa.Acu’ o sa ma pronunt,dupa vizionare. : ).
Multam!
Eugen,
Tare curioasă sunt ce subiecte ai deschide tu dacă-ţi faci un blog!
Şi promit să te urmăresc zilnic şi să nu caut cu lupa orice chichiţă
şi să te critic numai când nu sunt de acord cu tine!
Bistosh,
Hai că nu spun!
te aştept cu impresii după ce-l vezi, să spun că eu l-am vizionat de 7 ori sau să nu spun?
Da,foarte amuzant! :))Eu am probleme,cand vine vorba de glume bune;proaste…si numai proaste.Mi-a spus cineva,ca glumele mele,se aseamana cu cele ale lui Base(scu)…hai,ca incep sa cred,ca devin un caz,bun de tratat.Vreau si eu glume bune!!!
astazi,daca incepi sa plangi, toti incep sa rada de tine,mai ales daca esti barbat.superba melodia din amelie,yann tiersen.
bistosh,
dacă semeni la glume înseamnă că ai şi stofă de preşedinte, nu?
atirdea,
îmi aduc aminte cum s-a simţit cineva care a plâns în faţa mea (avea de ce) şi apoi mi-a spus că se simte oribil pentru că am asistat la eveniment, credea că o să am cea mai proastă impresie despre el… De fapt, mai tare deranjează unul care pare fără inimă decât unul care mai are momente de slăbiciune.
de ce nu m-am gandit si eu la asta… :)) tot raul spre bine, probabil voi ajunge presedinte…cu astfel de glume,de marinar!
numai ca la cat a scazut in sondaje…acu’ stiu ce ma asteapta…asa ca nu cred ca ar fi o solutie,buna…nu prea se mai merita sa fii presedinte,cu glume proaste…si atat. 
Oricum, lumea zice multe, ai grijă să nu faci glume ca rivalul lui ca să nu se împartă prietenii pe partide de dreapta sau de stanga
Exagerez şi eu, somebody stop me!
E,noi sa fim sanatosi…si cu glume proaste! daca se poate…
“somebody kill me pleas!” cum ar veni! 
Da,pai…metamorfozarea omului cu scaunul de la birou,continua;acum cat si la restaurant…cum ar veni,m-a lovit foamea!!! in cazul in care cu siguranta nu te interesa.Am spus-o si eu asa,nu stiu…ca sa te opresc…cu exageratul…sa zicem
Ti-as sugera,sa-mi urezi pofta buna…daca nu este prea mult,cat si de mancat;iti multumesc anticipat!
S-ar putea să urez deja un fie de bine să-ţi
Interesante polemici
Se pare că acest site devine o agora de dezbatere a problemelor care ne frământă. Poate că moderatorul ar trebui să mai precizeze câteodată că acest blog nu poate mulţumi pe toată lumea de-o dată! 
anahoretus,
am încercat să fac asta şi cred că lumea a înţeles!
nu stiu ce-a zis lumea pana acuma, dar eu am plans la toate filmele la care se plange. si daca or mai fi, o sa plang si la alea.
la fel cum rid la filmele la care se ride, sau ma enervez cand nu imi place filmul.
am plans chiar si la seriale de desene animate. beat that.
toate ca toate, nu mi-am ascuns emotiile astea. de ce? ca pot sa nu mi le. altfel as fi fals.
la fel s-a zis si inainte?
mama, 104 comentarii… ce oameni.
transp,
Uite asta numesc eu natural şi firesc!
Dacă toţi ar fi recunoscut ca tine acum, nu ne-am mai fi contrazis în atâtea comentarii ca mai sus