Odată ce ajungi la finele unei cărţi, pătrunzi o problemă sau găseşti un răspuns ce a stat mult în ceaţă, urmează firesc, pasul următor. Mergi înainte, mai departe de rezolvare, spre noi provocări. Acolo unde a fost citit misterul dispare interesul, tot ce a fost dezvăluit în totalitate îşi pierde din farmec, nu ştiu de ce sunt legate cele două dar observ că aşa se întâmplă.
Este valabil şi-n relaţiile interumane, cum altfel se explică motivul pentru care suntem deschişi până la un punct? Totuşi, fiinţa umană nu are limite! De ce ne ferim să fim cunoscuţi în totalitate? Cel puţin atât cât ştie fiecare despre el, nu cred că un om a ajuns vreodată să-şi cunoască limitele. Toate limitele!
Misterul este conservat sub diverse forme: umor, ironie, tăcere, eschivare, etc. Când pui întrebări existenţiale şi nu primeşti răspunsuri la ele apare Misterul care începe să apere totul:
- Cum îndrăzneşti să treci de mine? Nu ştiai că eu apăr Cunoaşterea?
Pe măsură ce ajungi să afli, să treci dincolo de întrebări, secretul e mai mic dar creşte setea… de altă cunoaştere.
Este posibil să dispară misterul?
Dacă nu, atunci de ce ne ferim să fim cunoscuţi? Iar dacă răspunsul este da, ce rămâne de făcut acolo unde este vorba de o relaţie în doi?
Etichete aprofundare, ascuns, mister, provocare, secret, setea de cunoaştere
duminică, 24 februarie 2008 la 5:52 am
pai probabil in cazul unei pers. care nu-i foarte apropiata e vorba de un fel de autoaparare, in sensul ca mai bine sa nu te cunoasca decat sa te judece gresit
intr-o relatie cred ca e vorba si de caracter, dar dupa felul cum pui problema pari ca nu ai avut niciodata ceva durabil, o femeie maritata de 20 de ani si cu scaun la cap (care nu mai viseaza dupa Johnny Depp) prefera pe omul pe care il cunoaste oricarui alt individ, fie el si “misterios”, nu are chef de surprize; si apoi de la o anumita varsta nici nu te mai intereseaza misterul, eu am 33 de ani si deja nici un om nu mi se pare ca ar fi misterios, daca vad pe cineva ca ia atitudinea asta, eu stiindu-ma ca nu sunt genul de om “politai” care se baga peste om sa il cunoasca, devin suspicios si ma intreb ce ascunde sau ma gandesc ca poate l-am complexat cu ceva, lucru care nu ma intereseaza; cred ca mai degraba secretul sta in simplitate, nu stiu daca nu cumva iti dau dreptate aicea, fara sa imi dau seama
duminică, 24 februarie 2008 la 8:49 am
Cunoasterea inseamna putere. Cu cat cineva ajunge sa stie mai mult despre noi cu atat are mai multa putere asupra noastra.
Dar cred ca de multe ori oamenii nu se feresc in mod constient, adica nu se gandesc neaparat ca nu ar trebui sa dezvaluie ceva despre ei. Dar asta se intampla in mod natural.
De-aia de multe ori 2 persoane vorbind despre o a treia ajung sa aiba pareri diferite despre ea. Pentru ca o percep diferit, o data in functie de propriul sistem de valori si apoi, in functie de contextul in care o cunosc, ce experiente au avut cu ea.
duminică, 24 februarie 2008 la 9:32 am
cand e vorba de o relaţie in 2 acest mister despre care vorbesti scade in timp, normal. numai ca intr-o relatie e nevoie de muuulte altele.
ma rog, mai depinde si de relatie. cu amanta, spre exemplu, poti sa mai pastrezi un pic de mister. pe maneca
duminică, 24 februarie 2008 la 10:21 am
mie nu imi plac misterele. daca nu reusesc sa inteleg o persoana, o las balta pt ca mi se pare obositor.
duminică, 24 februarie 2008 la 10:40 am
misterul este o parte fundamentală a unei relaţii chiar şi atunci când acei oamei se cunosc ca pe propriile buzunare. misterul într-o relatie nu dispare, ci se adânceşte, se aprofundează în doi. fireşte, există o condiţie prealabilă: to take chances, să rişti să dai tot ce ai mai bun. în acest fel misterul poate deveni un rit fondator în cadrul unui cuplu.
duminică, 24 februarie 2008 la 11:02 am
anaAyana: ar trebui să te întreb aşa, mai pe ocolite: dar TU, cât de bine te cunoşti pe tine?
Dar mai bine îţi răspund eu: am 47 de ani şi încă nu mă cunosc. Nu total. Pentru că în fiecare zi descopăt tot felul de gânduri a ceea ce sunt. Şi am fost. Şi mă gândesc că voi fi.
Oricum, ceea ce trebuie să ştie fiecare om, pentru a se apăra: suntem FRAGILI. Suntem fiinţe umane fragile.
Şi durul durilor poate fi lovit într-o zi de o “maşină”. Mortal.
duminică, 24 februarie 2008 la 11:28 am
anaAyana,
Îţi eram datoare cu un răspuns: de unde ştiam că îţi place Sarah …
Nu ştiam.
Ar fi două posibilităţi de răspuns:
1. Să bănuiesc. Din puţinul din care te cunosc.
2. Mie îmi place Sarah. Mie îmi place anaAyana. Dacă mie îmi plac Sarah şi anaAyana este posibil ca anaAyana să o placă pe Sarah. Un fel de empatie.
Şi extrapolând “spre” voci: dacă mie îmi place o anume voce
http://www.trilulilu.ro/Deathangel81/ab7e5c35253d38
este posibil să îi placă şi aneiAyanei.
Rămâne de văzut.
duminică, 24 februarie 2008 la 11:49 am
Misterul poate sa dispara destul de usor, daca tu ca cel ce vrei sa cunosti pe cineva, esti foarte atent. Exista un limbaj non-verbal, al gesturilor, tonurilor vocii, mimicii fe’ei. Chiar daca persoana se ascunde si nu vrea sa spuna cate ceva despre ea, acest limbaj non-verbel o tradeaza. Trebuie doar sa fii atent si sa “prinzi” mesajele transmise
duminică, 24 februarie 2008 la 1:12 pm
Eugen,
încerc să-mi imaginez cum e posibil să nu te mai intereseze ceea ce este misterios, adică, indiferent de vârstă sunt probabil situaţii în care vrei să vezi, să treci dincolo de necunoscut, prea multă cunoaştere o văd pe undeva egală cu confortul
Carina,
e drept, cu cât ştiu mai multe despre cineva ştiu cum să mă comport mai bine, cum să fac să nu greşesc, etc. Cu toate acestea cred că un om poate fi puternic şi fără a cunoaşte multe despre celălalt dar astea sunt şanse mai mici
nenea,
ce păstrezi pe mânecă?
hai că ai zis-o de data asta
impresiiblonde,
e mai simplu să cunoaştem acolo unde este gata deschis decât să ne chinuim noi să trecem nişte bariere, până la urmă ţine şi de temperamentul omului, aşa eşti în general sau cu alte chestii ai mai multă răbdare?
duminică, 24 februarie 2008 la 1:18 pm
cunoaşterea egal confort…. recunosc că la aşa ceva nu m-am gândit…
duminică, 24 februarie 2008 la 1:22 pm
anahoretus,
eu nu m-am gândit că misterul se adânceşte pe măsură ce este revelat dar ai dreptate, ţinînd cont că a cunoaşte înseamnă de fapt a pătrunde şi mai mult misterul
isabela,
evident că nu pot spune că mă cunosc, sunt mereu situaţii în care reacţionez aşa cum nu mă aşteptam şi asta-mi demonstrează exact faptul că nu suntem liniari, nu putem fi citiţi de ceilalţi mai mult decât putem să o facem noi, mă înşel cumva?
Adică să vină cineva din exterior şi să vadă în tine o grămadă de alte lucruri de care habar nu aveai?
Superbă melodia, vine ca o completare a răspunsului tău. Mulţumesc, o ascult chiar acum!
duminică, 24 februarie 2008 la 1:23 pm
mă bucur că suntem de acord
duminică, 24 februarie 2008 la 1:27 pm
anahoretus, nu suntem de acord, a dispărut puţin misterul de pe subiect dar a apărut la loc
rit fondator spuneai?
duminică, 24 februarie 2008 la 1:28 pm
Unele cărţi, după ce le-ai terminat de citit, te îmbie să împlineşti ce ai citit în ele. Misterul atunci se deschide către un orizont de împliniri viitoare!
Este limpede că la capătul cunoaşterii noastre nu ajungem.
Mereu rămâne un rest atrăgător, un “nu ştiu ce” care nu ne dă pace. Însă când cei doi sunt atât de obişnuiţi cu “misterele” celuilalt, se aciuează dorinţa de explorare a altor mistere…
Trebuie să fii mereu pe fază să detectezi momentele cu pricina şi să aduci elemente de noutate ca să nu se destrame vraja misterului!
Mereu fac jocul de cuvinte mister – Mister! Bărbaţii sunt mister-i/-e…
duminică, 24 februarie 2008 la 1:30 pm
A. Dama,
şi eu fac acel joc de cuvinte Mr.Mister , cum se poate ,menţine aura de mister, adică să laşi mereu loc de ceva interesant?
După cum am văzut, nu toţi au răbdare să cunoască…
Cu cărţile, hmmm, ori pun imaginaţia să lucreze ori citesc altele care îmi stârnesc tare curiozitatea pe acelaşi domeniu.
Rast,
într-adevăr, cred că învinge mai repede dorinţa de a cunoaşte, de a descoperi (atunci când sunt puse-n funcţiune toate rotiţele pentru asta) tendinţa de a ascunde, de a nu dezvălui. Poţi cunoaşte un om începând cu felul în care vorbeşte, gesticulează, priveşte şi terminînd cu felul în care-şi aranjează cd-urile, dacă scrie pe cărţi sau dacă îi plac animalele sau nu
duminică, 24 februarie 2008 la 1:36 pm
rit fondator in sensul de anumite comportamente pe care numai doi oameni le cunosc şi le descoperă unul la celălalt. mai poate fi şi acea invitaţie prin care doi oameni aleg să treacă împreună pragul Absolutului
duminică, 24 februarie 2008 la 1:42 pm
Anahoretus,
deja mă gândesc la ritualuri yoga, tehnici de cunoaştere prin sincronizarea respiraţiei pentru trecerea pragului spre Absolut
duminică, 24 februarie 2008 la 1:44 pm
eu mă refeream la ceva mai concret şi mai simplu: un banchet unde doi oameni se întâlnesc cu ei înşişi şi cu Dumnezeu pentru preţul unui inel
duminică, 24 februarie 2008 la 1:47 pm
Înţeleg, hai că nu mai glumesc pe acest subiect. E frumos ce spui tu dar crezi că un inel dă răspunsul la toate?
duminică, 24 februarie 2008 la 1:52 pm
nu ştiu dacă un inel este răspunsul la toate probleme. dar ştiu că este un act de curaj de ambele părţi de a transfera misterul la un alt nivel, de a-i conferi stabilitate şi continuitate. eu am încercat doar să îţi ofer un exemplu de rit fondator. până să se ajungă acolo oamenii mai pot construi alte rituri intermediare care să îi ajute să se apropie unul de celălalt.
duminică, 24 februarie 2008 la 1:55 pm
evident, cunoaşterea se realizează în permanenţă, probabil că m-a indus în eroare cuvântul rit.
Nu ştiu pe cât e vorba de curaj şi cât este de determinare, continuitate poate exista oricum, cu sau fără oficieri
duminică, 24 februarie 2008 la 1:59 pm
cititi fratilor blaga, bachelard sau bergson…o sa va placa misterele lor…
p.s. mi se pare putin straniu, sau “misterios” daca vrei sa vad ca amandoi am publicat concomitent ceva “in” mister in cazul tau si despre mister in cazul meu…frumos…
duminică, 24 februarie 2008 la 2:00 pm
rit inseamnă altceva decât ritual. poate fi un gest sau o sumă de comportamente cu semnificaţii surprinzătoare pentru ceilalţi dar evidente pentru cei doi. este ca o formă de a construi un cod de comunicare pe care numai doi oameni îl pot înţelege. de aceea se poate vorbi uneori că doi oameni au “lumea lor” pentru că sunt dăltuite în timp anumite rituri pe care numai ei le pot înţelege.
duminică, 24 februarie 2008 la 2:01 pm
Radu, asta da coincidenţă! La tine era vorba despre misterul poemului, la mine extins pe tipologiile omului. Poate e de vină Jodorowsky
Anahoretus,
mereu mă surprinde când văd cât de bine se înţeleg doi oameni şi da, îmi lasă senzaţia că au o lume a lor în care comunicarea este de o mie de ori mai uşoară decât cu restul. Cred că asta înseamnă până la urmă a trece dincolo de misterul de suprafaţă şi a aprofunda misterul ce rămâne, oricum infinit…
duminică, 24 februarie 2008 la 2:07 pm
prima condiţie pentru ca această comunicare să fie uşoară este ca aceasta să existe. adică să existe o disponibilitate reciprocă spre aşa ceva. sunt sceptic în ceea ce priveşte misterul de suprafaţă. în fond profunzimea cuiva este doar una, nu-i aşa?
duminică, 24 februarie 2008 la 2:10 pm
Bună întrebare… Profunzimea poate fi una dar dacă are ramuri?
duminică, 24 februarie 2008 la 2:13 pm
Blaga redivivus!
duminică, 24 februarie 2008 la 2:14 pm
profunzimea are ramificaţii doar atunci când este una comunicantă. profunzimea este doar una, totuşi se poate în orice moment contopi cu profunzimea altcuiva în ceva complet nou, sublim.
duminică, 24 februarie 2008 la 2:15 pm
eeehhhh, multă lume vorbeşte de blaga. mă întreb câţi l-au şi citit de fapt…:)
duminică, 24 februarie 2008 la 2:18 pm
Blaga poate fi perceput în mai multe feluri, depinde cum este citit, nu? Dacă ne gândim la Poemele luminii sau la Nebănuitele trepte…
duminică, 24 februarie 2008 la 2:19 pm
eeeeiiiii, să nu confundăm poetul cu filozoful
duminică, 24 februarie 2008 la 2:23 pm
De ce nu? Poetul, filozoful şi eseistul nu sunt una şi aceeaşi persoană? Atunci când te macină o problemă cred că o dezbaţi în toate modurile posibile, pe toate căile, cu toate mijloacele. Hai că aduc în discuţie şi Trilogiile
duminică, 24 februarie 2008 la 2:27 pm
eu cred că blaga poetul e foarte diferit de blaga filozoful deşi sunt una şi aceeaşi persoană. între filozofia culturii cu accentele clar axate pe imposibilitatea de a transforma cunoaşterea într-una absolută şi poetul din “iubito îţi sunt ochii atât de negrii în seara asta” există o diferenţă de ritm şi de sensibilitate. totuşi, cred că ai mare dreptate când spui că nu trebuie separaţi
duminică, 24 februarie 2008 la 2:29 pm
ochii negrii?
hai să dăm la o parte misterul:
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
duminică, 24 februarie 2008 la 2:31 pm
frumoasă poezie, mulţumesc. totuşi, nu la ea făceam referire
duminică, 24 februarie 2008 la 2:32 pm
mie asta îmi place, tu ai ales-o pe aia mai adolescentină care demonstra clar altceva
duminică, 24 februarie 2008 la 2:32 pm
Din părul tău
Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.
duminică, 24 februarie 2008 la 2:33 pm
asta e poezia lui blaga care imi place cel mai mult
duminică, 24 februarie 2008 la 2:36 pm
Superbă, eu începusem acum să recitesc şi restul poeziilor lui. Uite ce molipsitor e
duminică, 24 februarie 2008 la 2:38 pm
Mă bucur că această poezie ţi-a plăcut. Mai sunt şi altele care îmi plac…
duminică, 24 februarie 2008 la 2:39 pm
Eeee, acum nu le punem pe toate aici că dispare misterul
duminică, 24 februarie 2008 la 4:11 pm
Secunda următoare e mister pentru că nu ştiu cum va fi sau dacă va fi. Mulţumesc, Doamne, că nu ştiu dimineaţa cum va fi până seara. Dacă misterul dispare…? Nu. Noi suntem prea leneşi să-l căutăm şi ne credem prea atoatecunoscători ca să decretăm pe baza secundelor trecute că şi cele viitoare sunt la fel.
duminică, 24 februarie 2008 la 5:27 pm
“misterul este o parte fundamentală a unei relaţii chiar şi atunci când acei oameni se cunosc ca pe propriile buzunare. misterul într-o relatie nu dispare, ci se adânceşte, se aprofundează în doi.” -demagogie curata, iti spune ce vrei tu sa auzi
Nu e vorba de cunoastere totala si complacere cum zici tu, am inteles ideea ca omul are in el doza aceea de necunoscut care il face misterios, dar asta nu ii anuleaza defectele, cunoasterea se poate indrepta si spre alte domenii, nu doar in analiza personalitatii celorlalti, care daca devine un obicei in sine mi se pare o atitudine de-a dreptul bolnava, pana si psihologii au ore de pauza.
Ideea asta de a VREA sa cunosti oamenii ascunde o superficialitate pe undeva. Eu ajung sa cunosc oamenii fara sa vreau si cred ca din cauza asta ii cunosc mai bine, pentru ca nu actionez fortat.
Mi-am amintit cum m-ai intrebat la un moment dat “misterios?”, nu inteleg ce e cu obsesia asta sa vrei sa intelegi oamenii, poate chiar de asta esuezi in halul asta.
duminică, 24 februarie 2008 la 5:31 pm
nici nu-i de mirare ca nu ai pomenit de versurile:
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea”
duminică, 24 februarie 2008 la 5:39 pm
Dragă Eugen,
La Fontaine spunea că “nu putem mulţumi pe toată lumea deodată” adică -pe înţelesul tuturor – că părerile noastre nu sunt întotdeauna recepte pentru toată lumea. Faptul că tu consideri curată demagogie ceea ce am scris mi se pare semnul unei atitudini deplasate, a unui om care reduce totul pe lumea asta la propriile lui păreri şi îşi permite să judece totul în funcţie de asta.
Nu cred că poţi să emiţi asemenea judecăţi din mai multe puncte de vedere. Aş putea să spun că TU vehiculezi anumite idei totalmente greşite, dar nu am dreptul să fac asta. Te-aş ruga să nu transformăm acest blog într-un cîmp de bătălie, mai ales că persoana ta nu este de nici un interes în ceea ce mă priveşte. Ştiu că eşti o fire conflictuală, ţi-am urmărit “cariera” pe acest blog şi aş dori să te rog pe viitor să mă eviţi pentru că eu nu voi da curs altor provocări “inteligente” venind din partea ta.
Cu stimă,
Anahoretul demagog
duminică, 24 februarie 2008 la 5:56 pm
Nu era o provocare, nici nu ma asteptam sa raspunzi, deja se vede ce m-ai mai inteles.
E demagogie pentru ca refuz sa cred ca ala este punctul tau de vedere, “misterul este o parte fundamentală a unei relaţii chiar şi atunci când acei oameni se cunosc ca pe propriile buzunare” o relatie se bazeaza pe cunoastere, intelegerea si acceptarea celuilalt, etc., mai putin pe mister. Nu ai nevoie de 20 de ani de facultati ca sa stii asta.
duminică, 24 februarie 2008 la 6:05 pm
as putea spune ca am chiar mai mult de 20 de ani de facultati
si imi pare rau sa te dezamagesc, dar acela CHIAR este punctul meu de vedere. cred ca nu m-am facut bine inteles ce inseamna mister. cand am spus mister am spus rituri, limbaj simbolic, acel ceva care este intre doua persoane si numai ele stiu cheia care il dezleaga. nu sunt un poet si nici un romantic. sunt doar constient ca misterul, taina, ascunsul pot fi identificate in multe forme intr-o relatie si fac parte din intimitatea celor doi. nu neg ca e nevoie si de valorile de care vorbesti tu, dar pentru ca o relatie sa fie una cu adevarat trainica e nevoie de mai mult. tot ce spui tu sunt lucruri generale, daca stau bine sa ma gandesc valorile enumerate de tine ele caracterizeaza relatiile mele cu apropiatii mei. cand vorbesti totusi de femeia pe care o iubesti si langa care doresti sa fii, nu crezi ca totusi e vorba de mai mult?
duminică, 24 februarie 2008 la 6:07 pm
ps. discutia cu Ana a plecat de la Micul Print. Poate daca ai citit cartea, stii despre ce vorbesc.
duminică, 24 februarie 2008 la 6:24 pm
Misterul…hmmm.Zilele trecute am retrait misterul pentru care suntem impreuna de …nu stiu cati ani,caci nu sarbatorim intalnirea noastra.Mi-a spus ceva care m-a facut sa tresar,sa-mi amintesc,sa stiu,dar nu i-am dat de inteles prin nimic fiindca ,cu siguranta, i s-ar fi umezit ochii si eu nu aveam de unde sa stiu daca de bucurie sau de tristete…Asa ca ramane un mister atat pentru mine cat si pentru el, care nu stie, mereu, la ce ma gandesc…
duminică, 24 februarie 2008 la 6:46 pm
“femeia pe care o iubesti si langa care doresti sa fii” pentru a fi alaturi de ea poate fi vorba si de mai putin
Din moment ce misterul e ceva a carui prezenta nu o poti dovedi (in asta si consta misterul, de fapt) e ca si cum ai spune “eu te iubesc pentru probabilitatea ca tu sa mai ai si alte calitati pe langa cele dovedite”, ca si cum calitatile pe care ea le are nu ar fi destul; daca spui “te iubesc si pt. aceste calitati nedescoperite inca” asta nu mai este un factor conditionant.
Poate in multe cazuri misterul, simbolismele, riturile, etc.”condimenteaza” o relatie dar sunt o sabie cu doua taisuri (cati prefacuti nu folosesc aceste mici “condimente” pentru a se baga sub pielea femeilor de care ei sunt- chipurile- indragostiti ?), deci mi se pare ca astea fac parte din arsenalul minciunii.
Si eu vad femeia ideala plina de mister, dar pe de alta parte percep asta la fiecare femeie (misterul), si prin asta nu mi se mai pare deci ca un element de baza, ca si cum as spune “prima conditie ca eu sa ma indragostesc de o femeie este ca ea sa respire”, ceea ce nu o mai face o conditie necesara si suficienta, raportata la individ.
Acum ai specificat mai bine , dar daca facem exceptie de carte, ai exprimat totul intr-un mod vag, care nu mi-a spus mai nimic, mi-a lasat doar impresia ca citesc o pagina de matrimoniale. Daca doua persoane se aproba tot timpul (asa cum faci tu cu Ana), atunci una din ele minte. Eu tot la aceeasi concluzie am ajuns
duminică, 24 februarie 2008 la 6:49 pm
Elisa, da-i niste beri, poate lamuriti misterul
duminică, 24 februarie 2008 la 7:00 pm
Draga Eugen,
Regret, dar nu am timpul sa scriu manualul de interpretare a misterului feminin pentru tine. In ceea ce ai scris sunt si multe adevaruri, dar si multe expresii fortate. Nu doresc sa iti dau acum exemple pentru ca timpul ma constrange.
Doua lucru as dori sa infirm din ceea ce ai spus. “Si eu vad femeia ideala plina de mister, dar pe de alta parte percep asta la fiecare femeie (misterul), si prin asta nu mi se mai pare deci ca un element de baza, ca si cum as spune “prima conditie ca eu sa ma indragostesc de o femeie este ca ea sa respire”, ceea ce nu o mai face o conditie necesara si suficienta, raportata la individ.” Daca esti capabil sa vezi misterul in orice femeie -desi eu vorbeam de misterul ca se adanceste, care se construieste, care nu este numai al ei ci si al tau! – atunci discutia noastra nu are sens. Suntem pe aceeasi lungime de unda. Randurile legate de mister ca si conditie suficienta mi se pare deplasate pentru un motiv simplu: cand iubesti nu stii de ce o faci. Nu o faci pentru ca apreciezi calitati si vezi defecte, cum nu te indragostesti de cineva pentru ca ii place Kafka
In al doilea rand, NU TREBUIA sa iti spuna nimic randurile mele, era un dialog pe care nu il purtam cu tine si deci nu avea/are sens sa ne mai batem capul cu aceasta problema. Poate esti doar un invitat nepoftit la o discutie care te depaseste. De vreme ce Ana nu mi-a spus ca mint si nici eu nu am acuzat-o pe ea de asa ceva inseamna ca ea si cu mine stim despre ce vorbim iar parerea ta este cea a unui outsider. Deci nu cred ca are relevanta! Si ca sa iti fac pe plac pentru ca vad ca esti hotarat sa ai ultimul cuvant, nimeni nu minte in dialogul cu Ana, doar ca eu imi cer scuze ca tu nu poti sa il intelegi.
duminică, 24 februarie 2008 la 7:01 pm
ps. chiar nu o sa imi dau silinta sa te fac sa intelegi pentru ca nu am nici timpul si nici interesul necesar, ceea ce inseamna ca dialogul nostru se sfarseste aici pe aceasta tema. ok?
duminică, 24 februarie 2008 la 7:06 pm
Da de ce?! Ti se pare ca vreau sa-l lamuresc?
duminică, 24 februarie 2008 la 7:31 pm
toate relatiile bazate pe mister se destrama pentru ca refuza sa isi indrepte atentia asupra persoanei, odata cu “desteptarea” apare si ruptura, iar acum incerci sa unifici misterul si dragostea zicand ca sunt acelasi lucru
“misterul care se construieste” ? asta numai daca planuiesti sa o inseli;
“cand iubesti nu stii de ce o faci” asta este un mister, dar nu unul care se adanceste, exceptand cazul in care il enumeri raportat la timp (sau o iubesti azi mai mult si maine mai putin ?stiu ca suna poetic si te ispiteste, dar…)
“Poate esti doar un invitat nepoftit la o discutie care te depaseste” bine, continua atunci sa spui fraze poetice fara continut, pentru ca tu ai peste 20 de ani de facultate si esti neinteles de cei mai putin cititi; vorba unui cunoscut “pe cand citeai tu cartile de filozofie si nu le intelegeai…”
Ok.
duminică, 24 februarie 2008 la 7:36 pm
Elisa, nu tu, poate el vrea sa se confeseze :p
duminică, 24 februarie 2008 la 7:37 pm
1. nu am zis ca misterul si dragostea sunt acelasi lucru
2. misterul da! se construieste
3. afirmatia nu avea nimic de/a face cu misterul
4. nu e treaba ta cum vorbesc eu si cati ani de scoala am
5. ma bucur ca am decis sa ne vedem de treaba
duminică, 24 februarie 2008 la 7:44 pm
pfui, ce bine ca eu am rezolvat rapid problema, ca altfel trageam si azi o cearta…calm down, boys! e atat de frumos afara…
duminică, 24 februarie 2008 la 7:45 pm
eu m-am calmat
duminică, 24 februarie 2008 la 8:01 pm
Mamaaa,pot sa va ating…???
)
Cate minti luminate !!!
Am urmarit pas cu pas…fiecare comentariu,o sa am numai de invatat de aici!
anaAyana,
un blog pe cinste…ma bucur ca am dat de el. : )
duminică, 24 februarie 2008 la 9:19 pm
Costin,
e posibil să fie ori lenea ori teama ca nu cumva să nu fie aşa cum ne imaginăm noi, misterul va avea întotdeauna două faţete, asta e clar, mai ales dacă privim din punct de vedere al aşteptărilor: una care te va dezamăgi şi una care te va surprinde
Eugen.
cunoaşterea se poate realiza voluntar sau nu, în cazul primeia este nevoie de puţin mai mult decât întâmplare
Anahoretus,
îmi place că-ţi susţii punctele de vedere, de altfel, îmi place când văd că cineva crede cu tărie în ceva şi vine cu argumente.
Eugen & Anahoretus,
cred că esenţial este să învăţăm că oricâte polemici am avea nu ajungem la comun acord pentru că avem gusturi diferite, concepţii şi multe altele care nu au cum să fie congruente.
Mi se pare firesc să se întâmple asta pentru că fiecare are o altă experienţă de viaţă şi fiecare este convins că acela este adevărul.
Nu ştiu câţi stau să asculte sfatul altcuiva într-o problemă în care propriile soluţii au fost mult mai eficiente aşa că oricâte discuţii în contradictoriu am avea nu ştiu dacă putem ajunge la un numitor comun.
Putem încerca să ne înţelegem şi să vedem de ce fiecare crede o anumită idee, de aici şi până la a fi mai puţin de acord e distanţă mică şi nici nu vreau ca toţi să fie de acord unii cu alţii, este imposibil!
Elisa,
e frumoas ce-mi spui, dacă şi azi există acea magie de care scriai mai sus pot doar să mă bucur, este o dovadă certă a faptului că multe dintre minunile astea despre care se scrie, se cântă sau se povesteşte… există cu adevărat!
bistosh,
să-mi spui ce înveţi după fiecare, tare curioasă sunt
duminică, 24 februarie 2008 la 10:25 pm
Pai,cum la mine logica functioneaza,doar pe jumatate…insa,suficient cat sa pot citii,si cat de cat,intelege…ceea ce se scrie,gasesc in confruntarile de aici,raspunsuri mai complexe,la intrebari,sa spunem usor banale,la care eu a-si fi considerat ca nu exista un asemenea raspuns.Mai gasesc cate-o replica…care ma uimeste,si la care eu nu m-as fi gandit,pentru ca,aici fiecare isi sustine,cauzistica…eu,sunt iesit din circuitul asta,si deocamdata,nu prea am curaj sa intru…
Consider ca aici,gasesc genul de informatii,cu care se merita sa-mi umplu hardul…
duminică, 24 februarie 2008 la 10:59 pm
bistosh,
părearea fiecăruia aduce contribuţia în găsirea unui răspuns la problemele dezbătute aici.
unde-s mulţi.. puterea creşte.
duminică, 24 februarie 2008 la 11:19 pm
Misterul e … sarea si piperul!
luni, 25 februarie 2008 la 12:16 am
Malina, asta-mi aduce aminte de povestea Sarea-n bucate.
luni, 25 februarie 2008 la 10:46 pm
Daca pui cap la cap mai multe parti de realitate, nu faci decat sa adancesti misterul.
sâmbătă, 3 mai 2008 la 10:48 am
VIS FRUMOS
Oamenii se înţeleg din dăruiri neamânate,
cuvintele sunt începuturi de progres;
vibrând vertical peste zi şi peste noapte,
descoperind paradise de-adâncuri şi-nţeles.
Nu planuri înclinate le sunt stânjenire,
nu aripa sufletului le bate obosită;
urcuşului- pe margine- câte-o oprire,
surprind spectrul la culoarea potrivită.
Pe unde trec ei, pământul devine rai,
zboruri descind şi-i nimbează nemurirea;
câmpiile şi munţii, încep să prindă grai,
bucuria le înfloreşte-n timp devenirea.
Şi-atunci când, singuri, urieşesc destine,
iar flacăra cunoaşterii le bântuie şi-n os;
din încăpăţânare şi nesupuneri line
oamenii îşi răsucesc un vis frumos.
George PENA
sâmbătă, 3 mai 2008 la 2:35 pm
si daca tot dezgropa cineva subiectu’-n cazua…
“cunoaşterea se poate realiza voluntar sau nu, în cazul primeia este nevoie de puţin mai mult decât întâmplare” ai spus o evidenta aici, referindu-te la dorinta de cunoastere, “bantuind in os” au ba; da-mi voie sa “rasucesc frumos” problema (fara os de ros, obsesia contorsionistului) si sa spun ca de multe ori dorinta de cunoastere nu face cat cunoasterea venita din intamplare, ca exemplu avem psihologia asta care aplicata pe oameni, splendid dansa esueaza; nu gandi raportat la tine; psihologia ca disciplina este mecanizata, tot omul, destept au ba, atunci cand o imbratiseaza, o aplica dupa cat il duce pe el capul, de aici si neintelegerile; e ca si cum ai preda dinamica fluidelor in clasele 1-4, ca un vis frumos, si ai mai face si avioane dupa lucrarile elevilor, pe urma mirandu-te de ce nu zboara
sâmbătă, 3 mai 2008 la 2:36 pm
*cauza
sâmbătă, 3 mai 2008 la 3:27 pm
Mai există oameni care toacă frunză la câini şi cred
că fac un serviciu omenirii.
De exmplu: Bălosu Eugen.
sâmbătă, 3 mai 2008 la 5:46 pm
sâmbătă, 3 mai 2008 la 5:49 pm
tu salivezi spre poezie, eu inspre prostie
fie incearca sa inteleaga ce nu se pricepe
sâmbătă, 3 mai 2008 la 6:09 pm
*fiecare -asa ma bucurai ca ma baga poetu-n seama iar, ca halii niste litere, grabit sa ii scurtez chinul, el asteptand pofticios mesaj de departe…
poetu’ lu’ Dumnezo, propun sa iti faci blog si, inspirat de subiectele lui Ana sa deschizi si tu niste subiecte, gen “Nu cumva sa se termine _poezia” si “De unde frica de _poezie ?”
si eu taind frunze la caini asa spusei: cutu, Georgica care-o scapa des pe-aia mica, ia si tu o frunza…n-ascunde prostia da’ macar camufleaza poezia
astept cu mari emotii un nou sir de “versete” de proasta calitate…sa ajustam vorba aia, dupa necesitati: “versuri proaste, da’ multe”
duminică, 4 mai 2008 la 7:10 am
FĂRĂ TITLU
lui Bălosu Eugen
Norocul nostru este-
că de la o vreme încoace,
proştii îşi văd de treabă
şi nu se mai agaţă de oameni.
Cu lehamite, george.
duminică, 4 mai 2008 la 2:32 pm
avem aici versiunea adusa la zi a poeziei VIS FRUMOS, in care poetul ne prezinta dorinte…verticale:
VIS IN DOS
(care adicatelea s-ar da-nspre traducere libera ase: cand m-arunca admiratorii-tu nu si nu, ca cica-s critici…- pe usa din fata a poeziei, io vin pe aceea dinspre dos)
Oamenii ma injosesc din daruiri neamanate,
Ne-am acomodat cu rime, inceputuri de regres,
Regretand, vibrez adanc cu mintea aducand a noapte,
Si innoptand, descopar paradise verticale, de-nteles.
Planuri refulate ma stanjenesc,
Inima iubitei bate obosita,
Obosita poezia insasi, dar eu nu obosesc;
Vine dar iubita, implora, sictirita,
Dar eu cu rima, tot nu contenesc.
Urcusu-n poezie prea greu pentru mine,
Ma surprinde asteptand…pe vine.
Pe unde plange el, pamantul devine rai,
Rau mimez nemurirea, zboruri in picaj,
Picand, si muntii incep sa-mi prinda grai,
Grabit, iar sar la placaj,
Si-atunci, cand, singur, cocosesc destine,
Ades flacara dorintei imi bantuie in os;
O, sa vedeti, din capatana-mi mare, cu riduri line
Alene, manuta-mi rasuceste, o Phoebe, un vis frumos.
semnat: George alalaltu’, nu ala mortu’ ca ala n-o abuzat-o p-aia mica de-i zice sticla de parfum pre dansul, deci mi-s anonim…