Mai ţii legătura cu prieteni, colegi, cunoştinţe din trecut? Vorbeam azi cu cineva la telefon, vroiam să ştiu ce mai face un prieten comun şi mi-a spus că nu au mai vorbit de câţiva ani, nu mai ştia nimic despre el. Era singura persoană care putea să-mi dea detalii, ceva fresh, ţinînd cont că nu mai ştiam nimic despre el de trei sau patru ani. Uite aşa se pierd oamenii… unde dispar până la urmă?
Unele relaţii sunt ca şi cum nu au existat, nu mi-a plăcut niciodată asta pentru că îmi dă senzaţia că s-au întâmplat degeaba şi-mi place să cred că toate au un rost.
Poate că din acest motiv am ţinut legătura cu câţiva oameni din trecut, nu neapărat cu cei de la grădiniţă (nu că nu mi-ar plăcea) dar mă bucur şi azi că cei patru ani cât am avut aceeaşi colegă de bancă în gimnaziu nu au fost egali cu zero.
Mă întreb de ce ţinem legătura cu unii iar alţii rămân în umbra amintirii?
Etichete amintirea, trecutul şi prezentul, drumuri
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 8:28 pm
viata ne duce in locuri diferite. si ajungem sa facem lucruri diferite. ca atare de anumite persoane apropiate ne departam si altii care nu era asa de importanti devin mai apropiati.
si, da, totul se intampla cu un motiv, dar asta nu inseamna ca ne si prindem care.
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 8:30 pm
Melina,
nu ştiu de ce dar am senzaţia că ne prindem care era motivul abia mai târziu, când totul s-a consumat
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 9:21 pm
de prins, oricum ne prindem mai tarziu. dar nu neaparat cand s-a consumat. uneori ne mai prindem si pe parcurs sau cand reluam situatia respectiva dupa o pauza. pana la urma, nu conteaza chiar asa de tare de ce. important e ca se intampla.
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 9:22 pm
Şi aş adăuga şi faptul că degeaba se întâmplă dacă nu învăţăm ceva de acolo. Ştiu că multe se repetă dar toate sub altă formă, în altă direcţie.
Peste relaţii se pune praful, chiar şi peste cele de azi, dacă nu sunt îngrijite.
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 9:56 pm
Oamenii si locurile au vieti diferite. Nu tine de optiune, ci de mersul firesc al lucrurilor.
Uneori ne lipseste initiativa minima necesara pastrarii legaturii cu cineva anume.
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 10:05 pm
Legat de tema asta, va recomand calduros “Tarziu”, un scurtmetraj romanesc de Paul Negoescu.
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 10:08 pm
Ionuţ,
chiar dacă sunt locuri diferite, cred că până la urmă e vorba şi de cât putem cuprinde
Mihai,
unde îl găsesc?
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 11:09 pm
Buna intrebare. Din pacate, situatia scurtmetrajelor nu e deloc roza. “Tarziu” a fost la CineMAiubit si la Berlin, acum e nominalizat la premiile Gopo si miercuri seara, de la 20, va fi proiectat la Institutul Francez, intr-o selectie de 5 “scurte” romanesti.
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 11:14 pm
Dar tu unde l-ai văzut? Că slabe şanse să ajung la Institutul Francez prea curând…
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 11:26 pm
prietenii din liceu rar devin acei prieteni permanenti. eu am avut un coleg de banca cu care desi am stat 4 ani impreuna, nu am mai dorit sa stim unul de altul dupa liceul s-a terminat…. nu exista o axioma care sa exprime asta…
sâmbătă, 23 februarie 2008 la 11:57 pm
anahoretus,
ciudat, şi eu am păţit la fel în liceu
duminică, 24 februarie 2008 la 1:20 am
Pare ciudat dar datorita Internetului am reusit sa mentin legatura cu multi dintre colegii de liceu. Cu unii vorbesc zilnic, cu altii de cateva ori pe saptamana. Dar reusim sa stabilim si intalniri regulate de grup
Sigur, se datoreaza si faptului ca am fost un colectiv unit …
duminică, 24 februarie 2008 la 1:27 am
Carina,
mă bucur când văd că se întâmplă şi asta, nu numai pe net, mereu m-am întrebat ce uneşte oamenii , în cazul vostru ce crezi că a contat cel mai mult? (spuneai că aţi fost un colctiv unit)
duminică, 24 februarie 2008 la 5:57 am
Nice
duminică, 24 februarie 2008 la 6:50 am
@ana
La CineMAiubit.
duminică, 24 februarie 2008 la 8:37 am
Da, am fost uniti si suntem in continuare. Dar atunci cand am terminat liceul fiecare a luat-o pe alt drum, la alta facultate. Fizic ne-ar fi fost destul de greu sa tinem toti legatura… Si stii cum e, cand trece o vreme fara sa vorbesti cu cineva parca te distantezi. Asa, ne e mai simplu sa stabilim intalniri si sa fim la curent cu ce fac unii sau altii.
Si-am mai remarcat ca s-au schimbat putin raporturile dintre noi. Cu unii de care nu eram foarte apropiata in timpul liceului vorbesc astazi zilnic, iar altii care mi-erau apropiati atunci sunt mai greu de gasit azi.
duminică, 24 februarie 2008 la 8:51 am
Acum 2 zile,dimineata,m-am lovit de pat…apoi toata ziua am avut parte numai de situatii nefavorabile,la scoala,la alimentara…oriunde.Ma gandesc cum s-ar fi desfasurat lucrurile,daca inainte sa ies din casa,mi-asi fi pus castile,ascultand melodia mea preferata…
Alteori,ma gandesc,la o persoana cunoscuta,de care imi este dor,imi imaginez ca sunt cu ea la un ceai,si ne simptim bine,iar in perioada imediat urmatoare…primesc un telefon,de la persoana aceea,sau in legatura cu ea,sau pur si simplu,ma intalnesc pe strada cu ea.
O aparent banala,schimbare de stare,spirituala,emotionala,ne poate influienta,chiar si intreaga viata.
duminică, 24 februarie 2008 la 1:43 pm
eu am trait pana acum in 8 orase…ceea ce inseamna cam 4 ani intr-un oras….ceea ce inseamna ca am fost nevoita sa ma despart de foarte multi prieteni.
consecintele au fost ca acum foarte greu imi fac prieteni, dureaza si ani pana pot indrazni sa consider pe cineva prieten si, de asemenea, ca am o mare capacitate de a ma desparti cu usurinta de trecut. pana la urma urmei cred ca e chestie de exercitiu.
stiu ca nu e bine, ca deseori mi se reproseaza ca uit prietenii prea repede. si nu indraznesc sa le spun ca eu am mai vazut filmul asta de cateva ori si stiu ce urmeaza: din ce in ce mai putine telefoane, experiente diferite-deci mai putine lucruri in comun despre care se poate vorbi….si tot asa pana cand se produce incet incet ruptura.
duminică, 24 februarie 2008 la 1:44 pm
Eddie,
eşti invitat şi data viitoare, sper să spui la fel
Mihai,
o să caut, să vedem ce găsesc
Carina,
de exemplu la mine s-au răcit cu totul relaţiile cu cei din liceu, chiar dacă am încercat să ţinem legătura, majoritatea au plecat prin diverse colţuri ale lumii şi e mai greu, mai ales dacă nu folosesc Internetul
bistosh,
povestirea ta mi-a adus aminte de o fază din La vita e bella, unde multe se întâmplau din cauza autosugestiei, în cazul de faţă, e drept, sunt şanse mai mari ca ziua să se desfăşoare cu zâmbetul pe buze dacă o începi aşa dar de cele mai multe ori avem tendinţa să ne lăsăm influenţaţi de evenimentele negative de pe parcursul ei şi o catalogăm drept zi proastă sau ciudată.
Oana,
am avut o astfel de prietenă, se muta des din oraş în oraş, o chema Adriana, nu mai ştiu nimic de ea şi tare mi-ar fi plăcut să o găsesc cumva, slabe şanse, nu?
duminică, 24 februarie 2008 la 1:57 pm
probabil ca da, slabe sanse
duminică, 24 februarie 2008 la 1:58 pm
ştiu că era director de vânzări la Oriflame, de fapt aşa am cunoscut-o dar n-o să fac pe detectivul pentru asta
duminică, 24 februarie 2008 la 2:18 pm
mie mi-e si frica de asemenea intalniri: sa te trezesti in fata cu o persoana care odata ti-a fost tare draga, cu care ai trecut prin multe, care stia aproape totul despre tine si despre care si tu stiai aproape totul si sa-ti dai seama ca nu e decat un strain.
din acelasi motiv n-am mers nici la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului si nici a facultatii.
duminică, 24 februarie 2008 la 2:21 pm
Oana, cunosc senzaţia, cam aşa mi s-a întâmplat mie cu colega de bancă de care îţi ziceam. Ne-am revăzut după câţiva ani buni şi surpriza a fost mare. Practic, ultima oară o ştiam o adolescentă capricioasă iar acum o femeie măritată.
Nici eu nu ştiu dacă o să merg la întâlnirea de 10 ani, mi se pare o ocazie prin care fiecare vine să se laude cu ceea ce a făcut, cât de bine i-a mers, cum s-a descurcat, etc. şi nu cred că îmi place genul acesta de întâlniri.
duminică, 24 februarie 2008 la 2:25 pm
si eu vad intalnirile astea cam tot la fel.
dar sunt multi care le vad ca un prilej de a iesi din casa, de a te imbraca mumos, de a manca, bea, dansa….unii chiar se distreaza!
duminică, 24 februarie 2008 la 2:30 pm
Păi se distrează, they want to show off
Hai să recunoaştem, pentru ce se fac întâlnirile astea de fapt şi de drept?
Eu pot să ies din casă, să mă îmbrac mumos chiar şi acum, hehe, e o zi aşa frumoasă!
duminică, 24 februarie 2008 la 3:03 pm
bag de seama ca te-ai hotarat: nu vei merge la intalnirea de 10 ani!
)
duminică, 24 februarie 2008 la 3:10 pm
Da, ştiam asta de când am terminat liceul
Oricum, mai e până atunci, cine ştie ce se mai întâmplă. Dacă devin director, mă duc fuga 
Just jokin’