Prima muşcătură din prăjitură, prima oară când ai văzut marea şi multe alte momente în care s-a spart gheaţa şi ai trecut dincolo de curaj, dorinţă, ambiţie, poftă, nebunie sau timiditate.
Ne pregătim pentru viaţă cu aceste începuturi sau ele ne pregătesc pentru a gusta real din savoarea existenţei?
Etichete amintirea inceputului, bucurie, entuziasm, prima data
joi, 14 februarie 2008 la 1:09 am
Fiecare noua experienta ne pregateste pentru viata; de fapt, viata inseamna totalitatea experientelor prin care trecem, impreuna cu ceea ce am invatat din ele. Este normal sa fii entuziasmat (macar) la inceput; pe parcurs, entuziasmul se poate mentine, poate scadea sau evolua (depinde de multi factori)…
joi, 14 februarie 2008 la 1:33 am
răspuns: da.
joi, 14 februarie 2008 la 1:40 am
Sorina,
mereu m-am întrebat de ce ne plac aşa mult începuturile şi ne aducem aminte de ele cu zâmbetul pe buze
Cougar,
e prima oară când te văd aşa serios (pe aici)
joi, 14 februarie 2008 la 7:14 am
Aoleu, nu stiu, dar picioarele alea din poza sunt chiar urate. Glezne groase, genunchi urati, mana urata. Hai mai, Ana!
joi, 14 februarie 2008 la 7:55 am
Ce intrebari existentiale ai si tu… Tendinte filozofice. Si picioarele sunt cam urate. Ar fi fost frumoase daca mana ar fi fost de copil.
joi, 14 februarie 2008 la 9:23 am
Bine că vă legaţi de picioarele artistului
Peculiarme & Cine vorbeste – nu mă faceţi să cred că vă uitaţi numai la poze.
joi, 14 februarie 2008 la 9:50 am
@anaayana: “mereu m-am întrebat de ce ne plac aşa mult începuturile şi ne aducem aminte de ele cu zâmbetul pe buze” Pur si simplu, pentru ca atunci suntem increzatori, emotionati, plini de speranta ca va fi ceva frumos (poate chiar deosebit) etc. In timp, incepem sa descoperim adevarul: uneori constatam ca am subapreciat situatia… din pacate, insa, de cele mai multe ori constatam contrariul… Si, mai din pacate, uneori rezultatul final este atat de urat incat murdareste chiar si amintirile…
si nici macar nu mai reusim sa ne aducem aminte cat de entuziasmati eram la inceput…
joi, 14 februarie 2008 la 10:52 am
Orice inceput e minunat. Asta conteaza!
Amintiti-va primul sarut, cat timp v-ati gandit la clipa asta? Cate “repetitii” ati facut in gand? Cum l-ati asteptat?
Amintiti-va apoi de prima noapte de dragoste, cu persoana iubita…
Amintiti-va de prima zi de scoala… sau prima zi de lucru.
De prima palma pe care ti-a dat-o viata…
Ce conteaza ce a urmat? Orice inceput are un impact deosebit asupra noastra
joi, 14 februarie 2008 la 11:15 am
Sorina,
începutul este cel care promite, are legătură cu aştepările sau speranţele noastre, oricum ar fi continuarea cred că el rămâne special prin faptul că este de fiecare dată o lecţie de viaţă, e ca atunci când cumperi portocale, în funcţie de coajă îţi dai seama cum e conţinutul şi gustul (o comparaţie mai ciudată)
Adrian,
Uite de asta este valabilă expresia prima impresie contează, de multe ori este ca memoria unui parfum, poate să ne placă sau nu.
joi, 14 februarie 2008 la 11:25 am
sa zic si eu de picioare? sa nu zic? Nu zic.
inceputuri…mda.
joi, 14 februarie 2008 la 11:31 am
Gata, scot poza
Si aşa nu am fost de acord cu ea în totalitate dar mi-a trimis-o cineva foarte entuziasmat de felul în care merg degetele prin apă .
Dacă erau picioarele lui Nicole Kidman era şi apa mai albastră.
joi, 14 februarie 2008 la 11:32 am
sunt de acord cu Cugaru.
primul bunjee-jumping in viata e cand treci de prejudecati. alea is primele chestii care ti se pun inainte de a savura ceva ce probabil e cel mai frumos lucru din viata ta.
ceva mai intelighent nu mai jtiu sa mai zic
joi, 14 februarie 2008 la 11:37 am
Un cadou de la un prieten virtual:
“nedumerire…conteaza prima impresie ori ba?!”
http://www.trilulilu.ro/spor2/71ad510779e4ec
Un Număr pe un Om. 31.829.
Un Nimeni. Un Anonim. Un oarecare Paul.
Apoi am privit în dreapta: Paul Potts în semifinală: Time To Say Goodbye. Paul Potts în finală: Nessun Dorma. CÂŞTIGĂTOR: Paul Potts.
Dau cadoul mai departe …
joi, 14 februarie 2008 la 11:42 am
transp,
de fapt a avut una singură, nemotivată
Şi tu de acord cu Cougar, el a fost mai scurt în afirmaţii
Nu avem de unde să ştim cum vor fi anumite lucruri până nu încercăm.
joi, 14 februarie 2008 la 11:46 am
pai, Ana, din principiu sunt mai carcotas. Si cum o imagina face cat o mie de cuvinte, si cum tu ai scris mult mai putin de o mie de cuvinte, si cum eu sunt un carcotas… normal ca ma leg de poza!
E doar ceva de moment, crede-ma. Si doar pentru ca azi ma streseaza toata lumea cu valentin asta!
joi, 14 februarie 2008 la 11:54 am
Cine vorbeste, gata am găsit o poză cu picioare roz, plină de optimism, cu cele mai subţiri mâini şi picioare, are 90-60-90 şi este fată
Sigur nu te stresează direct Valentin?
joi, 14 februarie 2008 la 11:56 am
de picioarele ei
joi, 14 februarie 2008 la 11:57 am
nenea,
nu cred că ai apucat să le vezi pe primele
şi nu ştiu sigur dacă era un El sau o Ea
joi, 14 februarie 2008 la 12:04 pm
da si-acu ce legatura are poza cu subiectu?
joi, 14 februarie 2008 la 12:09 pm
transp,
În prima poză era cineva cu picioarele în apă şi cu degetele ca şi cum ar merge prin apă, dacă ne gândim că primele experienţe sunt de fapt nişte paşi, avem nevoie de picioruşe pentru asta, nu?
Concluzie:
oamenilor nu le plac orice picioare
Acum avem şi umbrelă.
Isabela,
mulţam pentru Paul, să-l dau şi eu mai departe?
joi, 14 februarie 2008 la 12:15 pm
aha, mersi
da
joi, 14 februarie 2008 la 12:37 pm
transp,
pune şi tu un link spre pagina ta
joi, 14 februarie 2008 la 12:43 pm
începutul nu există
…încă
.
o zi bună!
joi, 14 februarie 2008 la 12:47 pm
@anaayana: gata, sper sa mearga
joi, 14 februarie 2008 la 12:50 pm
AnaAyana: cum crezi tu …
joi, 14 februarie 2008 la 12:52 pm
mado,
de există cu adevărat
dacă nu cuvântul?
transp,
ştiam eu că te ştiu de undeva
isabela,
dar din dar se face Rai
joi, 14 februarie 2008 la 12:58 pm
cam aşa ceva …
joi, 14 februarie 2008 la 1:01 pm
uite aici proverbe din bătrâni
nu erau ei ăi mai înţelepţi?
joi, 14 februarie 2008 la 1:03 pm
cam aşa ceva … + câţiva tineri!
joi, 14 februarie 2008 la 1:06 pm
păi da, de asta se zice că învăţăcelul până nu-şi depăşeşte maestrul nu poate fi considerat pregătit pentru viaţă… pentru asta e nevoie de mai mulţi paşi nu doar de început
joi, 14 februarie 2008 la 1:41 pm
Primul sarut… prima baie in mare…Vorbesti de experiente senzual – emotionale.Cine le poate uita ? Daca ne pregatesc astea pentru viata ? Pai astea sunt ca un antrenament sportiv si oricum trecem prin ele. Sunt si concursuri de saruturi : ne pregatesc acelea pentru iubire ? Vorbesti despre savoarea vietii. Pentru asta nu trebuie pregatire. Cu cat te surprinde ( savoarea ) , cu atat e mai bine.Nu ? Pregatire trebuie pentru greutatile vietii.
joi, 14 februarie 2008 la 1:45 pm
suciu,
Am încercat să pun câteva exemple din mai multe domenii, se pare că în fiecare experienţă suntem implicaţi afectiv-sentimental, altfel nu ne-am aduce aminte de ele cu plăcere.
Am deschis subiectul pentru că unii oameni spun: abia acum simt că am început să trăiesc, ce făceau până atunci? Care este adevăratul început?
joi, 14 februarie 2008 la 1:55 pm
asa de vali,mergi spre casa iubitului si in drum,intro curte fara gard vezi doua tufe imense de trandafiri,o tufa rosii,alta albi.ce surpriza cool o sai fac la domnu si incepi sa creezi un buchet.cum o sa arate buchetul ce il faci?cum le combini,sau cum nu le combini?
joi, 14 februarie 2008 la 1:57 pm
calin,
eu stiam ca ei ofera flori fetelor
joi, 14 februarie 2008 la 3:47 pm
eu nu omor niciodata trandafiriii…
joi, 14 februarie 2008 la 4:25 pm
transp,
adica nu le dai jos petalele?
joi, 14 februarie 2008 la 4:33 pm
i-auzi, mai e si sadica
joi, 14 februarie 2008 la 4:43 pm
reformulez
nu omori niciodată trandafirii = nu le rupi petalele
joi, 14 februarie 2008 la 4:43 pm
de parca n-am inteles ca e sadica, mai si accentueaza
joi, 14 februarie 2008 la 4:56 pm
transp,
ca să nu sufere nimeni
bine, aşteaptă să le cadă petalele de bună voie
joi, 14 februarie 2008 la 5:11 pm
deci, ană, eu nu ieream serios. pă cuvânt. ieream concis.
promblema e alta: trăeşti din începuturi sau te duci unde-a dus mutu’ iapa?
(abea acuncep să fiez uoleacă serioz).
joi, 14 februarie 2008 la 5:20 pm
Premierele fac parte din si sunt savoarea vietii, sunt mereu speciale si, uneori, cum incepi asa mergi pana la capat. Fiecare lucru pe care l-am facut sau il vom face vreodata este marcat de un precedent.
Exista chiar si o filozofie a inceputului, care treseaza acestui fapt anumite trasaturi, cum ar fi cea de exemplu, algoritm tipizabil, baza de variatie, referinta absoluta sau absolut-variabila, conditie, indicator, etc.
Si sunt tot atatea feluri de a face un lucru pentru prima oara. De mai multe ori. Poate ca orice facem, este pentru o prima oara. Functie de context.
joi, 14 februarie 2008 la 5:24 pm
Ionut,
interesant punct de vedere… imi place!
joi, 14 februarie 2008 la 5:25 pm
Cougar,
concis este un început bun pentru a fi serios
Ai pus bine problema, unii trăiesc numai din începuturi iar alţii din unul singur.
p.s.
care iapă?
Ionuţ,
e ca episodul pilot din orice serial, eu aşa văd premierele, şi da, la ele se face tam-tam, sunt memorabile
joi, 14 februarie 2008 la 5:34 pm
asadar eu care pana acum cred ca am fost destul de offtopic, tin sa zic ceva ontopic
mie imi place sa fac ceva pentru prima oara atunci cand stiu ca la sfarsit, ma satur.
si cred ca e general valabil, pentru toata lumea.
de exemplu cel mai practic, prima mancare de cartofi fierti cu branza si cu unt mi-a mers la suflet.
la fel si berea. sau mi-am dat seama acu cateva seri de bloody mary. cred ca sunt facut pentru ele, de prima data cand imi plac. probabil se pune problema unor conexiuni de genu’ “ba, lu asta ii place sa bage in el” dar nu; pot fi folosite si alte metafore metaforeice in jurul saturarii mele.
deci daca va puneti vreodata intrebarea: “fac asta pentru prima oara… oare ce se va intampla?” mai bine ganditi-va-ti la “bre, la final ma satur?” daca da, atunci e excelent.
joi, 14 februarie 2008 la 5:45 pm
transp,
în cazul mâncării cred că este mai uşor să estimăm dacă ne săturăm sau nu dar ce ne facem cu celelalte?
joi, 14 februarie 2008 la 5:52 pm
pai am zis
(care daca ma gandesc bine, mutu tre sa duca iapa undeva… si daca tot ajunge acolo, iapa tre sa manance… rezulta sa se sature)
e acelasi lucru
doar stii si tu, nimica nu se face pe stomacul gol. poate doar aia cu beutura, dar in rest…
doar e vorba veche, pana si dragostea trece prin stomac. chiar daca e prima data.
si daca dragoste nu e… nici petale nu-i. nici macar iapa lui cugaru
eh…
sau aberez eu iar… dar e misto. ca poza asa. in my mind.
joi, 14 februarie 2008 la 5:55 pm
transp,
Bine că nu a văzut-o Cugăr.
conform piramidei trebuinţelor (unde nevoile primare sunt pe primul loc) nu putem urca la nivelul următor când ne chinuie foamea, nesomnul, gripa, etc.
Apoi urmează filozofia
Da, poza de dinainte a stârnit nişte reacţii (asta e mai liniştită)… eh, nu vreau să-mi mai aduc aminte
p.s.
Cine a văzut bătrâneii de pe Gugăl? Acum înţeleg manifestul anti-Valentin şi toţi nervii lor
joi, 14 februarie 2008 la 5:59 pm
dar eu nu vorbeam de poza ta.
si dac-o vedea Cougar, iti zic eu ca se urca pe toti peretii numai sa ajunga in locul ala (mare adica, era o poza cu mare si cineva la mare, pentru uamenii care sha deschis televizoarele mai tarziu).
si da, multumesc ca mi-ai dat dreptate. foamea face legea. bani ne mai trebe.
joi, 14 februarie 2008 la 6:11 pm
normal ca de inceput…
joi, 14 februarie 2008 la 6:59 pm
S-a vorbit desul de dragoste (saruturi, actul in sine, iubire) in postul curent, asa ca nu voi pune la socoteala si trecem peste. In schimb a folosit cineva “bungee jumping” intr-un comentariu si astfel mi-am amintit de prima saritura care mi-a adus pofta de viata si adrenalina acolo unde ii era locul din default.
Bine ca exista si astfel de porniri necontrolate (curaj, nebunie), altfel viata ar fi monotona.
joi, 14 februarie 2008 la 7:07 pm
transp,
ai dreptate, am rămas marcată de poza aia, haha
Da, marea era alb-negru dar tot i se simţea briza şi scoicile pe sub tălpile goale.
saliery,
asta da răspuns hotărât
AyoyoK,
ideea e că începuturi nu există numai în dragoste ci peste tot, în orice domeniu, bungee jumping aş fi vrut şi eu să fac!
Şi era să uit, să săr cu paraşuta! Mi-a povestit cineva care a sărit de două ori cum este şi vreau şi eu să încerc şi nu ca să rup vreo monotonie sau altceva.
joi, 14 februarie 2008 la 7:14 pm
Nici fara forme nu e bine…
joi, 14 februarie 2008 la 7:24 pm
peculiarme,
eu cred că e copil, poate se maturizează şi ea, numai să nu se îngraşe
joi, 14 februarie 2008 la 7:38 pm
ah, uitasem, fac parasutism, si anul asta ma apuc de parapantism :]
joi, 14 februarie 2008 la 7:43 pm
Super!
asta e ca fidelizare ala al meu, nu există-n dicţionar
parapantism?
joi, 14 februarie 2008 la 7:56 pm
Inceputurile au farmecul lor… si un iz de mister. Se spune despre ele ca sunt grele… Si cu toate astea alegeam sa ne aventuram. De fiecare data o facem cu un optimism… frate cu indiferenta. Ce daca se va sfarsi prost? N-ar fi prima oara.
Sa fie inceputul un fel de carte jucata?
Cati dintre noi blufeasa? Cati se pacalesc?
Toti o iau de la capat, itr-un ciclu complet al ideei de-a fi.
joi, 14 februarie 2008 la 8:04 pm
si totusi ti-e frica….
ca-ti schimba obiceiurile… refelxele …. rutina..
“tanarul care a calatorit este la fel de valoros ca si batranul satului..”
joi, 14 februarie 2008 la 8:15 pm
referee,
cam aşa e, de altfel avem de ales între a ne imagina cum e să trăieşti şi a începe să trăim
Lucian,
obiceiurile odată formate pot fi bune sau să fie depăşite la un moment dat de prezent, se spune că pentru a trăi cu adevărat trebuie să ne asumăm un anumit curaj
călătoriile pot fi scurte, lungi sau definitive dar niciodată înapoi. poate că acesta este motivul pentru care începuturile promit şi dau elan…
joi, 14 februarie 2008 la 8:44 pm
“Un drum, oricat de lung ar fi el, incepe cu primul pas…” Nimeni nu-si aminteste cum a reusit sa faca primul pas in viata! A fost desigur un moment incarcat cu vulnerabilitate. Si de atunci mergem din început în început, prin începuturi care sunt nesfarsite.
joi, 14 februarie 2008 la 8:46 pm
imi place cum folosesti “Lucian,”
da corect…. eu zic ca mai mult te educa.. iti dau… raspunsuri…
joi, 14 februarie 2008 la 9:14 pm
Cristal,
frumos zis, începuturile nesfârşite adică viaţa
Luci, (am schimbat apelativul
)
răspunsuri care nasc alte întrebări
joi, 14 februarie 2008 la 9:25 pm
Nici nici
joi, 14 februarie 2008 la 9:58 pm
Bune inceputurile, nu zic ba: mai invata omul o chestie, mai capata experienta, mai iese din monotonie… DAR, ATENTIE! Daca ajungeti sa traiti numai din “inceputuri”, nu veti reusi sa aprofundati nimic (si asta e valabil pentru orice domeniu al vietii)!. Asadar, parerea mea e ca inceputurile sunt bune, dar cu masura! Ca orice alt lucru…
joi, 14 februarie 2008 la 11:09 pm
Proverb:
vineri, 15 februarie 2008 la 12:00 am
dadatroll,
atunci care?
Sorina,
Începuturile dacă nu sunt aprofundate sunt doar iluzii, o comparaţie care mi-a venit în minte e cu vinul, cu cât este mai vechi cu atât se poate vorbi despre calitatea lui superioară
pety,
sfărşitul spune totul despre început
vineri, 15 februarie 2008 la 12:10 am
Buna Ana,
Am trecut rapid pe aici in primul rand pentru a te saluta.
Cat despre subiect… Fiecare incercare este un nou inceput. Fiecare poveste se traieste in mod diferit. Traim, existam, in unele momente ajungem acolo unde nu am mai ajuns niciodata. Nu este nimic nou in asta. Imposibilul face parte din viata noastra, pentru ca oamenii isi doresc sa atinga extremele chiar daca nu o recunosc.
vineri, 15 februarie 2008 la 12:11 am
nu că am eu o dorinţă anume să mă caţăr pe pereţi, da’.. despre ce poză vorbiţi, animalilor?
vineri, 15 februarie 2008 la 12:19 am
Cosmin,
welcome back
Nu îmi place să folosesc clişee dar în cazul de faţă proverbul cu încercarea moarte n-are cred că se potriveşte cel mai bine. Dorinţa de a atinge o extremă poate fi şi dorinţa de a ieşi de la mijloc, adică din stările mediocre.
Cougar.
păi faptul este consumat, vezi dacă nu ai fost pe fază?
vineri, 15 februarie 2008 la 12:37 am
Multumesc Ana dar laptopul meu inca nu s-a intors. Scriu si eu de pe unde apuc…
Uneori avem nevoie sa evadam, din ce sau in ce… dracu mai stie. De multe ori se intampla sa ne dorim ceva si apoi sa regratam. Acum vorbesc din propria experienta.
vineri, 15 februarie 2008 la 12:38 am
Cosmin, dacă regretăm ce am ales poate că nu era cea mai potrivită alegere sau nu îi vedem pe moment sensul. Cine ştie de ce a fost să fie…
vineri, 15 februarie 2008 la 12:44 am
Dupa cum suna si proverbul ala: Nimeni nu moare virgin. Viata i-o trage fiecaruia cel putin o data… A fost sa fie asa, in cazul meu, al multora, pentru ca viata trebuia sa ne-o traga….
vineri, 15 februarie 2008 la 12:49 am
Cosmin,
viaţa o trăiesc toţi şi ar însemna să ne simţim la fel aşa că nu ar strica o notă de optimism, nu crezi?
vineri, 15 februarie 2008 la 12:54 am
Ai impresia ca am un ton pesimist? Ai impresia ca sunt un om pesimist? Iti spun ca te inseli
… Iti zambesc sincer si ceea ce scriu in coment. mele, iti scriu sincer. Nu este deloc un top pesimist… In fine…
Apreciez viata cu bune si rele… atat am de spus.
Imi pare rau ca ti-ai format o asemenea impresie despre mine.
vineri, 15 februarie 2008 la 1:02 am
Cosmin,
nu era o impresie definitivă, poate doar nuanţa celor spuse de tine dar ştim bine că asta poate să înşele, acum am înţeles
vineri, 15 februarie 2008 la 1:09 am
Incepem sa fim offtopic … Iti multumesc mult ca esti asa cum esti.
Apropo, chiar daca e trecut de 12 noaptea, iti doresc La Multi Ani. Sa ai parte de multa iubire, o relatie solda si frumoasa. Iti doresc tie si prietenului tau/iubitul tau multa sanatate, dragoste si un infinit de fericiri implinite!
vineri, 15 februarie 2008 la 1:11 am
Cosmin, multumesc
O sa le folosesc atunci cand voi avea nevoie, momentan nu strica niste urari.
vineri, 15 februarie 2008 la 2:48 am
nici care
vineri, 15 februarie 2008 la 4:45 pm
[...] Inceputul – provocare sau amintire placuta 15 februarie, 2008 starting point: anaAyana (mersi de [...]
joi, 21 februarie 2008 la 4:13 am
“Inceputurile sunt grele,iar sfarsiturile sunt triste” asa zice o vorba pe care o pot confirma.De fapt, viata insasi,cu tot ce traim in ea se desfasoara dupa curba Gauss,adica dupa forma unei capite de fan.Mie nu mi-au reusit inceputurile,fie ca au fost dureroase,fie ca nu m-au multumit,fie ca nu i-au multumit pe cei implicati,dar am invatat din ele sa …cresc.
Cum sa fie perfect primul sarut cand habar n-ai cum trebuie sa fie!!!Cum sa fie perfecta prima zi de scoala(gradinita) cand ramaneai cu ochii-n lacrimi dupa mama!!??Cum sa fie perfecta prima zi de servici cand nu stii inca exact ce trebuie sa faci?!!Si asa mai departe,toate inceputurile mele au fost grele si imi amintesc mai cu placere ultimele zile de liceu,de facultate,,ultima zi de vacanta la munte,la mare,si asa mai departe.
Logic ar fi ca pe toate planurile sa urmezi aceasta curba si sa constientizezi cand esti pe varf,nu ca sa te impaunezi ci ca sa te poti bucura .Ma rog..si varful asta este mai sus sau mai jos in functie de persoana si factorii de care depind actiunile ei
.Insa ,intre inceput si sfarsitul unei perioade,actiuni,trairi,etc se afla momente din viata pe care intradevar nu le poti uita…acelea in care era sa dai coltu’ cum se zice,in care erai in pericol de moarte,in care puteai pierii si totusi Ingerul tau pazitor era cu tine si ti-a asezat treptele, pe care era sa te prabusesti, sub talpi…una cate una,sau a rasucit,brusc, volanul unei masini scapate de sub control,tocmai cand era sa dea peste tine,sau te-a tras inapoi din fata unui tramvai,cand erai cufundat in ganduri si nu realizai realitatea,sau ti-a scos in cale marginea ferestrei de la slep cand tocmai ai crezut ca te ineci si cate altele!!!
joi, 21 februarie 2008 la 9:41 am
Elisa, cred că tocmai în asta stă frumuseţea şi farmecul începutului: imperfecţiunea lui, faptul că ne învaţă cum este de fapt o continuare firească a lui sau cum se începe cu adevărat ceva…
Mulţam pentru resuscitarea arhivei, chiar mă întrebam dacă se uită vreodată cineva în spate.