Dependent de telefon sau stresat de el?
După ce a revoluţionat era comunicării, telefonul începe să devină un alt fel de instrument. În afară de faptul că poţi asculta muzică pe el (preferată sau nu - în mijloacele de transport în comun), poţi filma sau înregistra tot ce vrei cu el, din când în când mai şi sună!
Observ că atunci când un telefon începe să sune toţi sunt stresaţi! Începînd cu cel care primeşte telefonul şi terminînd cu cel care e prin preajmă. Ba au loc alt fel de reacţii: lasă-l să sune că-mi place hitul ăsta, (unii îşi pun melodii speciale pentru a fi auzite şi admirate) sau hai să dansăm pe soneriile de la telefon!
Telefonul a fost creat pentru a face apeluri şi implicit pentru a le primi. E drept, cel care sună îşi alege momentul potrivit pentru a vorbi dar cel care-l primeşte de multe ori este deranjat pentru că făcea altceva, fireşte! Ce este şi mai interesant e faptul că aproape 95% din apeluri ştii de la cine vin, nu mai este o surpriză!
Uite aşa ţin oamenii telefonul pe silenţios, vorbesc pe scurt şi se feresc să îşi dea numărul de telefon , nu cumva să fie mâncaţi sau deranjaţi prea mult. Mi se pare o exagerare de reacţii! Atunci când oferi numărul cuiva înseamnă că ştii dacă te poate deranja sau nu, aşa că de ce se feresc oamenii aşa tare să vorbească atunci când sună telefonul?
Unde sunt vremurile când ţârâia telefonul în casă şi auzeai imediat o voce: Răspund eu! sau Da, vă rog! Acum aud din ce în ce mai des, pe un ton sec: Alo, mda… Ce încerc să spun este că telefonul devine din ce în ce mai mult un alt fel de mijloc, mai puţin de comunicare!
Oricum ar fi, vorbim la telefon mai mult decât ne dorim, indiferent că el este de ultimă generaţie sau nu. Mai avem nevoie de el când ne aduce atâta stres? Totuşi, de câte ori nu ai văzut doi oameni care stau face to face şi vorbesc la telefon cu altcineva?
- Tu ce telefon ţi-ai mai luat? Ah, tot pe ăla îl ai?
- Da, al meu e setat pe pilot automat, dă toate răspunsurile de care este nevoie!
Filed under: Relaţii şi comunicare, Viaţa întreabă | Tagged: comunicare, fiţe, telefonul
commuri re’stranse cu usa
.
eu traiesc dupa alt fus orar
dar bucuria ce o inalti
cu fiecare trecere, mesaj
nu tine de anotimpul zilei
iar noaptea este doar
o seara in cautarea diminetii
la infinitul marginirii
interiorului vesnic
soldat… cu panza de paianjen
pe patul pustii si tragaci
cu rugi prin rugaminti
cu minti ce nu-s cuminti
o zi buna!
.
de telefon ne ocupam mai tarziu!
mado,
bună colecţie de replici, rezumat filosofic aş putea să-i spun
tu, esti de vina!
Ce este vina?
colecţie de probleme
rezolvate
de alţii,
minţi strălucind
a replici
de-o seamă.
azi, vina a devenit “merit”!
frumoasa vină, mado,
cumva faci parte din echipa Blog The Theatre?
Pe mine telefonul tau ma streseaza… ca vorbesti prea mult… iar eu nu am cand…
Lia,
de ce crezi că am scris despre telefon ?
Îţi dau numărul meu? Promit să nu zic niciodată ‘Alo, mda’…
În ultima vreme mă întreb de ce mai consum curent electric să-l reîncarc… dacă s-a aşternut uitarea peste numele meu, în mintea celor din jur.
drugwash,
lasă, e bine aşa, decât să ţi se strice, să ia foc din cauza discuţiilor aprinse sau să nu mai poţi de ciudă că ţi-a murit bateria exact în mijlocul conversaţiei.
cred că vine o vreme când chestiile care ne interesează cel mai tare trec pe ultimele locuri, prin adolescenţă nu puteam să trăiesc fără telefon
acum m-am vindecat (oarecum)
Si daca ai un anost telefon de serviciu care nici nu stie sa cante, nici radio nu are si i se termina si bateria dupa numai o zi pt ca ai tot dat carti de vizita la cele 5-10 intalniri pe care le ai in fiecare zi? Si daca abia astepti sa se faca 18 sa pleci acasa si sa-ti inchizi telefonul pe care de fapt nu-l poti inchide ca se trezeste unul sau altul sa te sune pe la 10 noaptea sa te intrebe: auzi, mi s-a stricat baza de date, ce fac?…
cine vorbeşte,
lucrezi în asigurări sau în vânzări, e clar!
pentru o secundă am crezut că vorbeşti despre mine, mai ales la faza cu baza de date
După 10 mai bine îţi închizi telefonul şi ai scăpat de ei, la urma urmelor, tu ştii mai bine cum stau lucrurile şi dacă e bine sau nu. Te mai aştept!
bine, bine, dar ce legatura au toate astea cu adrian paunescu?
Ce e haios (pentru restul lumii) e că la cît de rar îmi sună telefonul, o face exact în cele mai nepotrivite momente: cînd sînt în baie pe ‘tron’, cînd sînt în bucătărie spălîndu-mi strachina ori cu cafeaua pe foc, cînd plec în vecini pentru 2 minute, la juma’ de oră după ce-am băgat cornu-n pernă, etc. Zici că stă cineva acolo ’sus’ (sau mai degrabă, acolo ‘jos’
şi potriveşte piesele alea de puzzle din viaţa mea cu o plăcere bolnavă de a-mi face rău.
Ca să nu mai zic, acelaşi lucru mi se întîmplă şi pe messenger: dacă pun DND, Away from home, Out to lunch, atunci încep să sară pe mine de parcă a luat foc pămîntu’. S-aud pe vreunu’ că zice de coincidenţe, că dau cu mine-n el (mine de creion mecanic).
” Telefonul nu suna niciodata cand nu ai nimic de facut.”
Drugwash,
am râs cu gura până la urechi şi am avut şi martori
şi mie mi se mai întâmplă la fel, nu intru în detalii , cred că ar trebui să-l ţii lângă tine (odată am pus telefonul lângă aragaz - găteam - şi persoana de la capătul celălalt şi mai tare vroia să vorbească, apropo de ceea ce spuneai tu
Reversul medaliei se pare ca uneori tinde sa ne afecteze mai mult decat ne ajuta instrumentul in sine. Poate ca devenim sclavii creatiilor proprii (desi e cam mult spus, insa vezi cazul computerelor care gestioneaza sisteme importante din viata noastra), dar nemultumirea devine cu adevarat justificata atunci cand ceilalti au nevoie ca tu sa poti fi gasita/apelata oricand si pe deasupra iti si pretind asta. Cu totii avem dreptul la liniste si intimitate, dar nu prea ne mai permitem “luxul” sa fim plecati de acasa si sa nu putem raspunde astfel la telefonul fix.
Nu prea mai avem nicio scuza in acest sens, trebuie sa fim disponibili la orice ora, doar telefonul mobil a devenit o parte din noi. De aceea ma bucur ca s-a inventat telefonul de serviciu(pe care, chiar daca este al tau, il dai numai celor cu care te afli in relatii profesionale). Pentru prieteni am alt telefon si niciodata nu le incurc. Noroc ca s-a pus accentul in ultima vreme pe micsorarea dimensiunilor, altfel era nasol rau de tot.
N-am ce zice, miniaturizarea merge ca pe roate. cît de curînd, o să avem telefonie subcutanată, implantată la naştere. Cu reîncărcarea bateriei nu va fi o problemă - se poate ataşa un cordon de alimentare în chip de coadă. Iar pe frunte vor fi două antene pentru diverse benzi de frecvenţă. Wow, ce imagine idilică: “dragă, pot să-mi bag şi eu coada la tine-n priză, să mă încarc puţin?”
ionut,
Cam aşa se întâmplă când îţi asumi un telefon de serviciu (eu nu am avut niciodată dar cunosc oameni care sunt stresaţi din cauza lui, plus alţii cărora li s-a oferit dar l-au refuzat), îţi asumi şi nervii care vin de aici…
drugwash,
vezi că mi-am imaginat noul sistem de comunicare cu telefoanele subcutanate, [o să meargă oamenii pe stradă vorbind de unii singuri (de parcă nu merg şi acum (da, cred că merg şi la ora asta)] şi nu arată prea bine, doar n-o să devină oamenii nişte marţieni
telefonul e cea mai perversă invenţie care provoacă dependenţă. mi-aş arunca la gunoi cu mare drag telefonul dar gestul ar fi similar cu acela de a renunţa la o mână. îmi urăsc telefonul dar nu pot trăi fără el. e şi asta o altfel de iubire, nu-i aşa?
Somnorosul,
Da, asta intră cumva în categoria rău cu rău dar mai rău fără el?
Mă uit câte se rezolvă astăzi prin telefon, unii îşi câştigă existenţa din asta, deci… trebuie să privim şi partea plină a paharului.
Ştiu că se potriveşte nu, dar măcar de curiozitate, încearcă să prinzi descrierea celor două ajutoare pitice din începutul desenului animat “Happily n’ever after” - e acolo o chestie haioasă despre jumătăţile paharului.
Cît despre ce-am sugerat mai înainte cu telefonia, imaginea din mintea mea era mult mai neagră, din păcate. Şi venea un miros de smoală încinsă de undeva…
Ah, nu am văzut desenul, cum am putut să-l ratez? Tu de unde ai auzit de el? Sau stai… când ai copii e greu să nu le ştii
Dragoş, imaginaţia poate părea bolnavă dacă nu este folosită în scopuri constructive, de fiecare dată se pare că în orice lucru bun există şi puţin rău (sau mai mult). Dar că tot ai spus de desenele animate, spun şi eu că binele învinge întotdeauna răul, mai devreme sau mai târziu!
Nu. Unii oameni (printre astia putini ramasi care se mai pot numii oameni) au un lucru numit bun simt, sau cel putin au auzit zicala “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Mie nu-mi place sa imi vorbeasca cineva in cap sau in preajma la telefon, mai ales ca lumea deobicei tipa in loc sa vorbeasca linistiti. Prefer sa astept pana ies din multime sau sa vorbesc cat de incet pot ca sa nu-i deranjez pe ceilalti.
Telefonul e stresant cand e vorba de manele in tramvai, idioti care se filmeaza sau persoane care vorbesc tare …
Daca suna toata ziua nu e nici o problema … la fel poate face si un telefon fix … si in fond nu ne obliga nimeni sa avem telefon mobil.
Draga mea, nu se pune problema că dacă ai copii eşti la curent cu ale lor. Unii dintre noi rămînem puţin mai mult copii, în suflet şi încă mai avem puterea de a ne bucura de lucruri pe care alţii le consideră puerile, lipsite de importanţă, etc.
Desenul respectiv l-am urmărit împreună cu o amică (trecută de vremea copilăriei). Agnetha are deja 18 ani şi are acum alte preocupări decît desenele animate.
Iar telefonul meu tot nu sună.
Pirahna,
înţeleg perfect situaţiile de acel gen, nici mie nu-mi place să vorbesc cu încă nu ştiu câtă lume lângă mine când îmi sună telefonul
cei care pun muzică prin mijloacele de transport în comun sunt de regulă copii, unii care se bucură atât de tare de ceea ce au încât nu-şi dau seama că deranjează
avem aici în oraş o fată de cămin, orfană, umblă peste tot cu un aparat radio, dat atre, sunt şi alţii ca ea numai că se manifestă altfel
Dragoş,
Un bip ţie, unul mie, unul lui moş Ilie. Trebuie să sune telefonul înapoi la un moment dat!
Câte persoane ai în agenda telefonului? Dacă vrei să te sune încearcă să le dai câte un bip la fiecare
stresata
dada, inseamna ca a sosit timpul sa renunti la telefon, stiu eu pe cineva care vrea unul