La început te impresionează faptul că aveţi multe în comun, discuţiile curg la fel de des ca întâlnirile. Nu aştepţi să fii sunat şi nici nu amâni orice moment în care poţi petrece timpul cu acea persoană cu care te simţi în elementul tău. Ea poate fi colegă, prieten(ă) din copilărie sau oricine altcineva.
Când pleacă departe de casă te sună, îţi trimite felicitări de la mare sau de la munte şi cu cât vă vedeţi mai rar cu atât prietenia se stinge. Se spune că ceea ce este veritabil nu se consumă în timp.
De câte ori nu ai auzit oamenii spunând: s-a spart gaşca, nu mai e cum era! Dar cum era? Totul se împărţea, începând cu bucuria şi terminând cu nemulţumirile.
Totuşi, unde se duc toate momentele frumoase? De ce nu mai vorbim? Am epuizat tot ce putea fi între noi? Cine sau ce ne ocupă prezentul? Ne risipim sau poate că fiecare om are contribuţia lui la construirea noastră ca entităţi.
Toate se consumă sau e vorba de un termen de garanţie? Ce bine că există termene nelimitate, înseamnă că nu e totul pierdut!
Etichete comunicare deficitară, comunicare slabă, despartiri, prieteni, relaţii care s-u răcit, s-au răcit relaţiile, tăcerea
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 2:54 pm
nu stiu de ce, dar aparent e absolut natural. am vazut niste modele recente ale felul in care decurge relatiei intr-un grup/cuplu, etc. si deobicei asa e. de la un punct incolo, incepi sa te detasezi. asta fiind viziunea stiintifica.
parerea mea e ca in mod inevitabil la un moment dat devii ocupat, apar noi preocupari si nu poti sa mai acorzi atat de mult timp. dar nu e totul pierdut. prietenii adevarati sunt cei pe care ori de cate ori i-ai pierde poti sa-i regasesti pentru ca de fapt nu poti sa-i pierzi. sunt mereu acolo, doar ca uneori nu in mod vizibil.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:00 pm
Melina,
Cam aşa se întâmplă. mă gândeam că e ca un fel de hrană de care avem nevoie o vreme până când nevoile noastre devin altele, ţinând cont că ne maturizăm.
Cu cât ceea ce ne dorim este mai intens şi nu se schimbă, cu atât prietenii nu se schimbă, nu?
Cunosc oameni care au acelaşi prieten încă din copilărie şi ţin legătura şi acum.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:05 pm
Poate ca la un moment dat incep sa se diferentieze preocuparile. Unul se apuca de nu-stiu-ce, altul pleaca pe nu-stiu-unde, fiecare incepe sa isi vada mai mult de ale lui. Iar prietenia isi restrange de obicei sensul pe masura ce inaintam in viata, devine mai profunda si mai pretentioasa. Iar cercul de prieteni buni si permanenti este mai restrans decat gasca.
Poate asta este diferenta intre gasca si prieteni.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:12 pm
Ionut,
ori devenim mai pretenţioşi, ori căutăm mai mult calitate în loc de cantitate. Nu ştiu dacă ţine de vârstă dar nu am întâlnit om care să nu se plângă de acest aspect la un moment dat.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:16 pm
Poate ca simtim mai acut “sfarsitul copilariei”, poate este un semn al trecerii si tanjim dupa experientele idilice de atunci. Si asta pentru ca mereu ne amintim doar lucrurile frumoase. Si regretam trecerea timpului, nu prezentul fara gasca cu care am crescut.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:18 pm
Multi zic “n-am timp azi”, insa nu e o scuza. Nu ai, insa iti faci daca vrei. Uneori se poate rupe ceva fara un motiv anume. Pur si simplu. Poate ca nici nu trebuie sa te mai straduiesti sa intelegi de ce. Si e ca atunci cand incerci sa iei bucatele unei vaze sparte si sa le unesti, sa o faci sa fie ca inainte, cand urmele de pe ea tot se vor vedea.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:28 pm
Ionut,
Atunci când privim în trecut relaţiile par mai intense tocmai pentru că s-au consumat deja, le vizualizăm cap-coadă în amintiri. Prezentul nu are cum să fie mereu aşa clar, fiind în mişcare, în procesare.
Oana,
Ai dreptate, când ceva s-a rupt nu va mai fi ca atunci când era întreg. Depinde, până la urmă dacă lipeşte numai unul…slabe şanse!
Poate că scuzele cu timpul vorbesc despre faptul că ne ascundem în spatele altor preocupări.
Ne schimbăm şi nu avem cum să ţinem pasul unii cu alţii atunci când mergem în direcţii opuse.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:45 pm
e, vedeţi ce-nseamnă o sticlă de vin la vremea ei?
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 3:47 pm
E pana la urma normal. Eu am cativa prieteni foarte buni, suflete-surori, dar ne vedem/vorbim destul de rar si nu consideram asta a fi o problema.
Odata ce am atins un anumit nivel de profunzime intr-o prietenie parca nu mai exista distanta intre noi, indiferent de gradul de separare fizica.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 4:11 pm
Cougar,
Sticla sau paharul de vorbă şi de vin?
Lia,
Da, nu mai există distanţă dar există şi prietenii care cresc pe măsură ce trece timpul, nu aş fi spus asta dacă nu aş fi trăit-o! Şi încă o mai trăiesc!
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 4:19 pm
ană, îhî.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 4:36 pm
draga Ana,
daca te referi la prietenii, totul este de inteles. cele mai multe prietenii trainice se incheaga in adolescenta, atunci cand oamenii au nevoie de un prieten pentru a sparge singuratatea sau de un amic care sa confirme prin afectiunea lui propria revolta impotriva a tot ceea ce il inconjoara. dupa un timp, datorita timpilor diferiti in care oamenii traiesc, oamenii incep sa se indeparteze, preocuparile sa devina altele, iar dialogurile tot mai rare, tocmai pentru ca le lipseste o baza profunda. majoritatea dintre noi avem prieteni ca sa nu fim singuri; putini sunt cei care au capacitatea sa investeasca intr-o relatie de prietenie si afectiune.
pentru ca am senzatia ca una din intrebarile tale din fundal este legata de reusita unei relatii de durata, voi incerca sa iti transmit prin prisma experientei mele ce cred eu. datorita faptului ca de cele mai multe ori prieteniile sunt bazate pe lucruri efemere si putin profunde, riscul ca aceste relatii sa continue sau sa se adanceasca este unul foarte mic. asa cum ti-am mai spus, sunt fericit sa pot sa spun ca am prieteni cu care ma vad odata pe an si poate nici atunci si intotdeauna atunci cand ne intalnim putem relua relatia de unde am lasat-o, cu acelasi zambet cald intiparit pe chip. acest lucru este posibil pentru ca fundalul prieteniei nu poate fi constituit decat din lucruri mai profunde decat interesul pentru acelasi gen de muzica sau potrivirea de caracter.
acolo unde exista aceste lucruri profunde, mereu exista indulgenta si bucurie vizavi de celalalt. si de ce nu? acolo unde exista afectiune, exista si speranta, tocmai pentru ca devii suficient de constient de ceea ce ai putea irosi cu un cuvant nepotrivit sau un gest necugetat.
asta este parerea mea filtrata prin intermediul propriei mele experiente. poate ca am fost fericit, poate ca nu.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 5:01 pm
Ionut,
Ma refer si la una si la cealalta. Trebuie sa-ti dau dreptate in ceea ce priveste nevoia oamenilor de a avea prieteni. Multi se tem de singuratate si poate ca de aceea se multumesc cu diverse tipuri de relatii, cei care nu se tem construiesc mai departe acolo unde au inceput candva.
Cum ramane cu aparitia noilor prieteni? Am impresia ca cei care au 2-3 prieteni de acel gen (profunzime si maturitate) nu mai sunt deschisi la alte prietenii.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 5:12 pm
acei cativa prieteni sunt constienti ca ceea ce se petrece intre ei – ca si intr-un cuplu- se articuleaza in mecanismele unei taine, al unui mister greu de impartasit unui strain.
prietenia, ca si iubirea, ca fenomene afective, tin de o anumita intimitate ce apartine fiecaruia dintre noi. doar cei care pot intelege si se pot integra fara a viola aceasta intimitate personala si colectiva, doar oamenii suficienti de congeniali sa perceapa gingasia unei asemenea relatii pot sa intre in acest cerc. aleg sa impartasesc ceva din mine si sa am incredere in persoanele pe care le resimt aproape. la nivel afectiv cand ai gasit ceva care te umple de fericire tinzi sa devii prudent: nu esti dispus sa risti nimic din ceea ce deja este pentru ceva care nu se stie sigur daca va fi!
deci, nu am spus ca noi prieteni nu sunt posibili (intr-o relatie pe bune nu exista doi iubiti pentru aceeasi femeie cum tot asa pentru un barbat reciproca nu este valabila!) sau ca prietenia devine o dictatura a catorva initiati. am spus ca prietenia ca si iubirea este o taina, un mister, in care, daca doresti sa te initiezi, trebuie sa accepti anumite conditii!
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 5:45 pm
Ionut,
Înteleg perfect la ce te referi, despre misterul unei prietenii nu se poate vorbi pur si simplu, tu ai descris foarte bine aceasta taină. Tocmai împărtăşind aceste experienţe învăţăm să cunoaştem şi să preţuim mai mult adevăratele prietenii şi să nu ne irosim în amăgiri.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 6:01 pm
Pentru a intelege adevaratele RELATII si cat sunt de reale trebuie sa avem acea certitudine sacra ca persoana respectiva este din Absolut. Semnul cum putem recunoaste aceste relatii este ca totul sa se petreaca firesc, repede, fara oprelisti, cu bucurie. In circuitul tainei, prietenia si iubirea ne reveleaza adevarata libertate.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 8:13 pm
Ionut,
cred că asta ne putem da seama după cât de confortabil ne simţim în compania cuiva, nu? Dacă-ţi vine să fugi de langă cineva e clar că nu vă înţelegeţi.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 9:49 pm
hmm a trebuit sa stau cateva momente sa-mi dau seama care e treaba? Ori despre prieteni ori despre prietenie. Trebuie luate pe rand subiectele, asa vorbim despre tot si despre nimic
bafta
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 10:22 pm
Draga Daniel,
Nu putem face abstractie! Eu credeam ca sunt subiecte intercomplementare…
sante!
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 10:50 pm
Fiecare sistem si deci si omul tinde spre conservatorism; de aia trecutul ti se pare mai vrednic de pomenire decat prezentul, vechile amicitii mai bune decat cele actuale.
In multe cazuri tine si de superficialitate.
Si daca ti se pare ca ai ramas fara nici un prieten baby, tot mai gasesti pe cineva… “This is my rifle. There are many like it, but this one is mine.My rifle is my best friend…etc”
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 10:52 pm
Daniel,
Care este diferenţa dintre ele?
Ideea este că nu propun subiecte la care oamenii să răspundă ca la chestionare. Tocmai în asta constă libertatea şi aparenta generalitate când spui că poţi vorbi despre toate. Nu e nevoie să le iei pe fiecare în parte dar poţi sublinia ce crezi tu că este important.
Ionut,
într-adevăr, sunt intercomplementare, poate că nu reuşesc de fiecare dată să mă fac înţeleasă aşa cum trebuie.
Eugen,
Despre trecut va fi întotdeauna mai uşor de vorbit tocmai pentru că există undeva în spate, în arhivele minţii.
Prieteniile oricum nu cred că pot fi comparate între ele pentru că vorbim de niveluri diferite şi cel mai important: dacă tu interacţionezi cu cineva într-un anumit fel apoi acel lucru se va întâmpla exact aşa numai între tine şi el, nu o să găsesşti ceva identic. Tocmai din această cauză relaţiile interumane sunt fascinante şi aduc mereu ceva viu, ceva care provoacă!
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 11:49 pm
aceste adevăruri ne dor. şi totuşi… există oameni pe care nu i-ai văzut de o sută de ani, şi totuşi, emoţia e aceeaşi…
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 11:52 pm
Prieteni si prietenii – greu subiect
as copia cu mobilul, dar nu mai am baterie ( s-a consumat la examenul de institutional )
consider ca o prietenie ( relativ/umana ) are puterea de a trece peste toate barierile care intervin ( distanta, timp, preocupari, etc ).
prietenia e asemenea unui animal de companie ; indrageste-o, pretuieste-o, acorda-i atentia necesara si ea, te va rasplati.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 11:54 pm
Lorena,
Poate că acesta este motivul pentru care unii preferă să lase relaţiile frumoase să se stingă, încă de la primele semne.
Ceea ce este adevărat se vede în timp, la fel cum creşte valoarea vinului când este mai vechi.
miercuri, 23 ianuarie 2008 la 11:56 pm
unawareness,
Drăguţă comparaţia cu animalul de companie, dacă ne gândim de ce mulţi oameni au nevoie de ea vedem clar că este vorba de afecţiune.
joi, 24 ianuarie 2008 la 12:27 am
Ana,
sper sa citesti
imi cer scuze, dar am sters articolul de pe blogul meu cu “schimba’te ” -
prefer sa pastrez o prietenie decat sa o degradez
inca o data, imi cer scuze
joi, 24 ianuarie 2008 la 12:44 am
unawareness, înţeleg şi-ţi respect decizia, poate că încercăm să pătrundem prea adânc în probleme delicate ce-şi caută soluţii de când lumea…
joi, 24 ianuarie 2008 la 12:52 am
Ana,
mersi, apreciez
joi, 24 ianuarie 2008 la 12:53 am
Ana,
mersi, apreciez
joi, 24 ianuarie 2008 la 9:25 am
Nu ştiu ce a avut wordpress, s-au blocat unele chestii pe aici…
joi, 24 ianuarie 2008 la 1:59 pm
adunam ce semanam!
lucrurile bune vin
intotdeauna maine, dar noi
azi
suntem atat de ocupati sa le vedem
o zi buna!
joi, 24 ianuarie 2008 la 2:12 pm
mado,
lucrurile bune rămân
în urmă,
în minte,
sau
în ziua de mâine
dar noi le trăim
chiar dacă nu le vedem
de fiecare dată…
Hai că-mi place să discutăm în rimă albă
joi, 24 ianuarie 2008 la 2:17 pm
…macar rima
la noi, nici zapada
nu mai vrea
sa fie… albă.
imaginatia sa (ne) traiasca!
joi, 24 ianuarie 2008 la 2:27 pm
…zăpada vrea
să ningă
de fiecare dată
în alb
şi reuşeşte
să cadă în fulgi
imaculaţi
noi să ningem
în cuvinte
albe
stări
imaculate,
amestecate
cu sentimente.
Ţi-am zis eu că e ceva în rândurile tale care mă hipnotizează să răspund în stilul ăsta
joi, 24 ianuarie 2008 la 4:46 pm
AAA
Nu, nu mă refer la Asociaţia Alcoolicilor Anonimi şi nici la tipul de baterii.
E vorba de: Afecţiune, Afinitate, Asemănări.
Afecţiunea vine de undeva dintr-un trecut comun care a legat acele persoane prin evenimente şi trăiri intense.
Afinitatea e poate ceva chimic; pur şi simplu te simţi bine în compania acelor persoane, iar ele se simt bine în compania ta. Şi niciunul nu se întreabă vreodată ‘de ce’.
Asemănările pot fi la mai multe niveluri: caracter (zodie), zonă de reşedinţă, job, hobby-uri, interese, etc.
O prietenie se poate altera, între anumite limite, atunci cînd unul sau mai multe elemente componente se pierd; acele elemente fac parte doar din ultima categorie, de obicei.
joi, 24 ianuarie 2008 la 4:55 pm
drugwash,
îmi place cum le-ai structurat, se pare că da, ultima categorie îşi spune cuvântul de cele mai multe ori (nu vreau să spun că întotdeauna)
De unde ţi-a venit ideea cu AAA? Prima oară am crezut că spui Actuala, Activă, Atractivă (era o revistă)
joi, 24 ianuarie 2008 la 5:26 pm
“Tocmai din această cauză relaţiile interumane sunt fascinante şi aduc mereu ceva viu, ceva care provoacă!”
primele exemple care imi vin acuma in minte ar fi relatiile de prietenie/dragoste whatever dintre Andreea Marin respectiv Ileana Lazariuc (?) si minunatii lor soti; cuvintele frumoase si dulci ca mierea pe care le rostesc femeile au inca odata efect in cazul lor, dragostea/prietenia depasesc orice bariera, diferentele de varsta si de conditie …materiala sunt…revelatoare
joi, 24 ianuarie 2008 la 5:28 pm
diferentele de etc *depasite* ar fi trebuit completat probabil, da in fine
joi, 24 ianuarie 2008 la 5:39 pm
Eugen,
Nu ştiam de acea prietenie amintită de tine, chestia e că totul este frumos atâta timp cât este adevărat şi mai ales… durabil! Nu e facil să îngrijeşti/construieşti ceva! Se ştie că e mult mai uşor exact opusul!
vineri, 25 ianuarie 2008 la 1:35 am
M-am gandit si eu la opusul situatiei: cum de aceste fete de caracter nu se indragostesc niciodata de un cersetor, ci obiectul prieteniei/iubirii lor este intotdeauna o persoana influenta, catalogata undeva candva ca fiind o persoana admirata/puternica sau ceva asemanator? Zici ca prietenia adevarata e spontana, sincera, etc. deci nu e conditionata, apoi spui ca acest adevar trebuie ingrijit/construit. Contradictie. Dar cum ramane cu prietenia dintre om si animal, sa luam un caine de exemplu, pentru ca nu intra in niciuna din categoriile mentionate de tine. Sau care e diferenta dintre ele ? Faptul ca poti spune celui de langa tine “Uaaa! Pai mai, si mie imi plac masinile Ferrari!” ? Omul are felul lui de a fi, obisuieste sa masoare, compare si eticheteze. Si nimeni nu face exceptie de la regula, poate doar Christos. Prin simplul fapt ca te vei casatori candva (ceea ce este ceva absolut normal) anulezi principiul de prietenie pura, nealterata.
Cu alte cuvinte pentru a fi prieten cu cineva trebuie sa renunti la impartialitate, dar renuntand la impartialitate obtii prietenia dar la modul partial (ii dai vesmantul imperfect al omului, ca sa zic asa). Presupun ca nu vei fi de acord cu realitatea pe care eu ti-o propun, preferand sa declari subiectul deschis de tine fantastic, in care caz eu voi spune cu tot respectul ca te depaseste…
vineri, 25 ianuarie 2008 la 2:20 am
Eugen,
Fetele astea de care zici aleg probabil pe cineva de pe aceeaşi scară valorică (dacă putem spune aşa). Vrei să-mi spui că tu ai prieteni cerşetori şi îţi petreci timpul liber cu ei?
Prietenia dintre om şi animal ţine deja de alt domeniu. Ţinând cont că animalul nu se poate manifesta aşa cum o face omul, prietenia lui este mult mai simplă şi inocentă. Oamenii dăruiesc afectivitate animalelor pentru că simt nevoia să împartă.
Nu declar subiectul meu fantastic, nu ştiu de ce spui că n-aş fi de acord, mi se pare firesc să existe păreri diferite. Realităţile sunt văzute şi percepute de fiecare om în mod diferit. Îţi mulţumesc pentru răbdarea de a scrie, apreciez asta!