Oricât de independenţi sau originali am fi, există acele situaţii prin care trecem mai repede doar dacă facem cuiva pe plac. Modalităţile sunt multe, interesant este însă de ce o facem. La asta m-am oprit acum pentru că am observat în ultima vreme o tendinţă a oamenilor de a obţine ceva prin această aşa zisă probă de foc.
A trecut o parte din sărbători, de obicei o gazdă ştie cel mai bine că nu poate primi pe cineva dacă nu-i face pe plac. Nu este o situaţie prin care menajăm, vrem doar să ştim că atunci când cineva pleacă de la tine nu are senzaţia că a pierdut timpul pe când putea face altceva mai bun, folositor, interesant etc. La acest capitol nu ştiu dacă am excelat în anul care tocmai a trecut, mereu este loc de mai bine.
Cele mai frecvente situaţii sunt cele în care oamenii îşi urmează diferite scopuri şi fac pe plac celor care ţin frâiele mai mult sau mai puţin.
Subalternii fac pe plac şefilor pentru a obţine promovări, aprecieri etc. Copiii fac pe plac părinţilor pentru a obţine ieşiri în oraş, bani de buzunar, excursii. Nu te mai cerţi cu colegul de birou ca să îţi fie existenţa mai uşoară la locul de muncă, îi faci pe plac pentru o vreme, renunţi la ceva din tine. La ce? Cred că se numeşte orgoliu, alţii i-ar spune compromis. De fapt cred că devenim puţin mai mici în timp ce aşteptarea aduce ceva mai mare, o satisfacţie reală. Pentru asta este nevoie să ne pese, mai mult sau mai puţin!
Totul se întâmplă pentru a obţine ceva, după un timp mai lung sau mai scurt. Ideea este că indiferent dacă ne convine sau nu suntem legaţi de astfel de situaţii şi nu avem de ales. Ca să rezolvi totul de unul singur ar însemna să nu apelezi niciodată la ajutor, să te izolezi de lume şi să te bazezi numai pe tine.
Trăim printre oameni şi asta nu înseamnă doar comunicare, relaţii familiale, sentimentale sau profesionale. Suntem legaţi câteodată de situaţii care nu ne convin de minune, trecem peste ele şi dăm peste altele. Nu este uşor să recunoaştem că facem cuiva pe plac!
Momentan pot spune despre mine că le mai fac pe plac părinţilor. Oricât de mult m-ar înţelege şi oricât de indulgenţi ar fi, câteodată devin cicălitori şi pentru a evita astfel de situaţii cred că e mult mai simplu să picăm la pace cu ei. Tu cui îi faci pe plac (cel mai des) şi te-ai gândit vreodată de ce?
miercuri, 2 ianuarie 2008 la 11:48 pm
Când fac pe plac cuiva nu mă străduiesc…
joi, 3 ianuarie 2008 la 12:56 am
remarc ca ai facut o intreaga analiza a facerii pe plac si pot spune ca un comentariu e de prisos nefacand altceva decat sa reiau una sau alta din idei; totusi: la baza acestor faceri e plac sta ,zic eu simpatia, si mai departe empatia… desi exista “pupatul in fund ” care “traieste” pe langa simpatie cu multe implicatii incat ajunsi la varsta afirmarii nu mai facem pe plac parintilor sa obtinem x sau y ci de-a dreptul periem….
si eu trebuie sa recunosc ca fac pe plac persoanelor dragi …
joi, 3 ianuarie 2008 la 1:34 am
Pentru mine “facerea pe plac” se imparte in doua categorii clare: din placere si de nevoie. Unei persoane pe care o iubesc si la care tin ii fac pe plac din placere iar pentru asta nu ma stradui si nici nu am sentimentul ca am renuntat la ceva din mine (chiar daca, de fapt, poate o fac).
A face pe plac cuiva de nevoie implica constinentizarea si analizarea renuntarilor pe care trebuie sa le faci. Aici intervine personalitatea si scara de valori a fiecaruia de care depinde cat de departe este dispus sa mearga.
joi, 3 ianuarie 2008 la 1:51 am
Alex,
cred ca acelea sunt situatiile ideale, atunci cand ne straduim prea tare se vede si cred ca devine obositor (pentru ceilalti)
eddie,
ai adus doi termeni foarte sensibili care se potrivesc trebuie sa recunosc
Bogdan,
cam asa stau lucrurile cum ai descris tu, sunt doua situatii mari si late: ori suntem nevoiti ori nu, mie una de exemplu imi place numai ultima varianta
joi, 3 ianuarie 2008 la 2:13 am
Trebuie sa-ti faci pe plac tie in primul rand apoi celor apropiati. Sa te bucuri de viata, sa traiesti, sa simti.
Chiar vreau sa scrii despre ce ti-a adus anul 2007!
Apropo Ana, ai o leapsa la mine pe blog
O noapte minunata iti doresc!
joi, 3 ianuarie 2008 la 2:21 am
Cosmin,
Oare daca ne facem în primul rând nouă pe plac nu devenim egoişti? Sau poate că e vorba de intensitate…
joi, 3 ianuarie 2008 la 2:46 am
Atata timp cat noi ne simtim bine si nu deranjam pe nimeni totul este ok. Ce rost ar avea sa multumim persoanele din jurul nostru, scuza-mi limbajul.. sa devenim pupincuristi, cand putem sa fim noi si atat.
joi, 3 ianuarie 2008 la 8:43 am
Oarecum, este vorba de supravieţuire în jungla vieţii…
joi, 3 ianuarie 2008 la 10:32 am
“Oare daca ne facem în primul rând nouă pe plac nu devenim egoişti? Sau poate că e vorba de intensitate…”
Ana, cred ca stiu ce a vrut sa spuna Cosmin. Nu e vorba de egoism (daca asta a vrut sa spuna), ci de faptul ca, pentru a-i putea iubi pe ceilallti, trebuie mai intai sa ne iubim pe noi insine. Cum ai putea sa faci pe plac cuiva, sa-l faci fericit (si vorbesc de situatia in care o faci de placere) daca nu esti in stare sa-ti faci tie insuti pe plac, sa te faci pe tine fericit?
Cred ca nu poti face pe cineva sa se simta bine daca nu te simti tu, ca individ, bine.
joi, 3 ianuarie 2008 la 2:12 pm
Cosmin,
acum inteleg la ce te referi
Lucian,
asa este iar pentru supravietuire este nevoie de unele sacrificii
Bogdan,
echilibrul nostru ca oameni este primordial daca vrem ca altcineva sa aiba incredere in noi
joi, 3 ianuarie 2008 la 3:09 pm
chiar nu ştiu
mie îmi face lumea pe plac. it is wrong?
joi, 3 ianuarie 2008 la 3:17 pm
fanitza,
cam de aici a pornit ideea mea de a scrie acest articol, satula probabil sa mi se tot faca pe plac (asa des) desi nu cred ca este rau
Cumva li se face mai mult pe plac fetelor, daca ne gandim din punct de vedere al genului?
joi, 3 ianuarie 2008 la 3:49 pm
nu cred că este adevărat.
o fată are mult mai multă treabă deobicei, încă din copilărie. trebuie să spele vase, să facă curăţenie să spele geamurile, au grijă de bunici. unele chiar învaţă de timpuriu să gătească.
deci dacă stăm să ne gândim, cred că fetele ne fac nouă pe plac.
joi, 3 ianuarie 2008 la 3:52 pm
*
ca să nu mai vorbim de călcat, care mie unuia mi se pare o activitate foarte solicitantă.
joi, 3 ianuarie 2008 la 3:53 pm
fanitza,
ma bucur ca spui asta, ar trebui sa le arat ce ai scris catorva amici care se plang pe acest motiv
in cazul tau inseamna ca ai fost mai norocos
joi, 3 ianuarie 2008 la 4:48 pm
cate fete mai fac lucrul asta, fanitza? Eu zic ca multe si-au luat lumea-n cap si au devenit “pitipoancele pe tocuri”… au crescut in case de chirpici si vor BMW seria 5 cel putin si menajera in casa… Parintii sunt vinovati de asta!
joi, 3 ianuarie 2008 la 5:46 pm
Va referiti aman2 (fanitza si Cosmin) la extreme. Suna nasol s-o spun, dar imi da impresia ca fanitza inca traieste (sau a copilarit) in mediul rural.. si acolo intr-adevar, fetele sunt puse la cratitza de mici.
Iar Cosmin… a avut noroc numai de fandosite.
Dar conform lui Gauss (de fapt curbei lui) “grosul” este undeva la mijloc. Si hai sa fim seriosi… sa speli 2 vase si sa iti asezi hainele cu grija in dulap nu e nici solicitant nici deplasat. Ati intrat vreodata intr-o casa in care fata (adica nu femeia, ci fata ei) este … dezordonata ? Eu da. Si e o experientza jenanta sa vezi lenjeria dosita pe sub pat, cutiile de suc daramate in fatza monitorului sa isi faca loc sa scrie pe mess, scrumul de la tzigara printre taste.. e … oribil
Legat de post… eu cred ca toti incercam sa ne facem pe plac propriei persoane.. Si cand suntem intr-o pasa buna sau (e aiurea spus, dar adevarat) interesul ne dicteaza, facem ceva pentru unul dintre cunoscuti.
(dar nu e conditionat de asta)
Sau facem pe plac cuiva, in raspunsul faptului ca ne-a facut pe plac si respectivul. Cum eu iti fac aq pe plac cu un comment ca mi-ai scris si tu unul
joi, 3 ianuarie 2008 la 6:28 pm
fac pe plac colegei de birou. ma mai enerveaza cateodata dar ma port frumos pt. ca stau 8 ore cu ea in birou si nu vreau sa fie o atmosfera neplacuta.
joi, 3 ianuarie 2008 la 7:42 pm
Vlad,
destul de radical in pareri, cred ca fiecare a incercat sa scoata in evidenta un aspect, ele sunt cu siguranta mai multe, indiferent de nuanta
asta cu facutul pe plac pentru ca eu am lasat un comment este amuzanta, se spune ca oamenii se simt datori atunci cand cineva le face ceva, le zice sau le promite
thcgirl77,
asa aveam si eu o colega care dadea drumul la caldura pana muream de cald iar cand pleca ea eu deschideam geamul, se intorcea si aveam discutii, in cele din urma am ales solutia de mijloc: putin din fiecare
joi, 3 ianuarie 2008 la 8:35 pm
exact problema cu caldura o am si eu cu colega de birou. bine ca am haine mai subtiri, dar oricum transpir de numa`.
joi, 3 ianuarie 2008 la 8:38 pm
Noi mai aveam si alte probleme, nu putea sta cu lumina stinsa ziua,zicea ca nu vede, drept pentru care trebuia sa suport indiferent ca e zi sau seara neonul, imagineaza-ti
in fine, bine ca am scapat, acum stau cum vreau eu
joi, 3 ianuarie 2008 la 9:25 pm
ii faceai cadou fara ocazie o lampa cu neon … sa il vada de aproape
joi, 3 ianuarie 2008 la 9:41 pm
Unele cadouri fără ocazie bat la ochi. I-am dat cuiva un gel de dus si s-a simţit ofensat. Şi când te gândeşti că renunţasem la el pentru că m-am gândit că o să-i placă..
joi, 3 ianuarie 2008 la 10:21 pm
@calme vlad
“Suna nasol s-o spun, dar imi da impresia ca fanitza inca traieste (sau a copilarit) in mediul rural”
depinde cum priveşti lucrurile. dacă eşti unu’ dintre cei care consideră că tot ce nu ţine de bâlciul numit bucureşti, este mediu rural, atunci da, am copilărit şi trăiesc în mediul rural.
cât despre scurta şi amuzanta ta povestioară… probabil că se referă la o studentă, care fie stă în cămin, fie stă în chirie singură sau ceva colege de cameră, tot studente şi ele. dar de la a lua cazul tău şi a îl generaliza este o cale lungă.
am stat 3 ani prin căminele din cluj napoca şi crede-mă cunosc tipologiile de camere feminine din cămin.
după cum am mai spus-o, la noi în românia fetele au în general mai mult de muncă decât băieţii şi tot în general trebuie să le facă lor pe plac, mai ales după ce se căsătoresc. crede-mă, cunosc şi un caz de divorţ exact din cauza asta că odată luată fata s-a dovedid leneşă şi nu îşi făcea treaba. şi nu la ţară, ci taman în bucureşti.
this is the reality: ca să fi fata(la noi în ţară e sigur valabil) şi să nu trebuiască să le faci pe plac băieţilor, trebuie fie să areţi teribil de bine(lucru care oricum trece de la o vârstă), fie să fi teribil de deşteaptă(şi singură)..
joi, 3 ianuarie 2008 la 10:35 pm
call me Vlad – Traiesc intr-o lume in care si tu traiest, nimic deosebit. Oamenii in general si-au luat fite de occident, nu doar fetele din Romania. Nu ma mai surprinde nimic in lumea asta, poate doar ca ca le vad pe toate….
joi, 3 ianuarie 2008 la 10:36 pm
Postul de sus este scris de mine. scuze!
joi, 3 ianuarie 2008 la 11:28 pm
fanitza,
din păcate cam aşa s-a ajuns, ai pus punctul pe i, sunt convinsă că cine are ochi să vadă nu şi-i opreşte-n aparenţe…
Ideea este că pentru a face cuiva pe plac trebuie să-ţi pese (lăsând la o parte stima de sine, în cantităţi echilibrate)!
vineri, 4 ianuarie 2008 la 9:41 am
nu ma pot abtine sa nu comentez. la comentarii insa. nu credeti ca fiecare, barbat sau femeie ar trebui sa stie sa se gestioneze singur? eu nu vad de ce as face ca regula pentru partener ce poate face si ar fi de bun simt sa stie sa faca si singur. aici e vorba de educatie. asa cum mamele slugaresc in casa, isi invata fetitele sa faca treburi casnice, nu insa si baietii, asa arata si draga noastra societate. ca doar totul pleaca de la baza. sau nu?
vineri, 4 ianuarie 2008 la 7:29 pm
wow! cate comentarii
)
ai mare dreptate, de multe ori pentru a evita tevaturi sau pentru a linisti pe cineva ii… facem pe plac. chiar acum urmeaza sa ma uit la un film cu parintii desi nu cred ca mi-as dori… insa o fac pentru ei. pentru ca voi pleca pentru inca o perioada mai lunga si… le va fi dor de mine
(cata modestie!!)
dar chiar si cand faci cuiva pe plac nu pentru ca asa iti doresti ci pentru ca ii mai usor doar, eu nu as numi orgoliu ceea la ce renuntam. am cautat in dictionar mai demult ‘orgoliu’ si… e un cuvant puternic. l-as inlocui cu ‘mandrie’
vineri, 4 ianuarie 2008 la 11:59 pm
Michelle,
unii oameni au nevoie de ajutor, chestia e ca cei care sunt buni la unele nu sunt la fel de buni si la altele, degeaba vrem noi ca fiecare să şi le rezolve singur…
Yogi,
Să nu-mi spui că vă uitaţi la Casablanca. Lasă, e frumos să te uiţi la filme, indiferent că acum se întâmplă să fie cu părinţii.
Orgoliul şi cu mândria sunt nişte lucruri prosteşti care mai mult dărâmă în loc să ajute.
sâmbătă, 5 ianuarie 2008 la 12:31 am
Orice asemănare cu ceea ce numea Coelho “Bursa favorurilor” promitem să o trecem ostentativ cu vederea. Dincolo de numitoare comune, ai mai multă dreptate decât crezi. Ascult Sophie Zelmani (tks a lot!) şi îmi propun să citesc tot
sâmbătă, 5 ianuarie 2008 la 12:47 am
gugumanu,
Cred că fiecare om poate vedea la un moment dat aceste favoruri, indiferent că îl cheamă Coelho sau că i-au devenit publice gândurile mai înainte. Crezi în coincidenţe?
Mă bucur că îţi place Sophie. Te mai aştept!