Nevoia de spaţiu

Se pare că una din marile dorinţe ale oamenilor este libertatea. Ea se manifestă în cele mai ciudate feluri posibile dar este numitor comun pentru multe dintre deciziile noastre.

Ne-am fi dorit un job în care să fim liberi, să lucrăm pentru noi iar profitul să fie unul dublu: împlinire profesională şi materială. Ne dorim propriul birou cu vedere impresionantă sau dimpotrivă, libertatea de a ne mişca dintr-un loc în altul, atunci când simţim nevoia.

Cuplurile care nu simt nevoia să facă marele pas şi locuiesc împreună considerând că de fapt o hârtie le-ar strica echilibrul de ce anume se tem? Este o formă de a te implica şi totuşi de a fi liber să faci tot ce vrei?

Cred că aşa a apărut termenul de “open relationship” precum şi fenomenul. Deschis înseamnă toate posibilităţile, nelegat, liber să alegi tot ce vrei. Tocmai de aceea e greu să faci compromisuri (spre binele unui lucru) tocmai pentru că nu este în concordanţă cu felul nostru de a fi. (Mă mai gândesc şi la cei care se leagă de câte ceva sau cineva. Despre ei cred ca o să scriu altă dată!)

Burlacii se simt sufocaţi daca au pe cineva alături, sunt prea pretenţioşi (din această cauză nu găsesc pe cineva care să le ofere libertatea fiindu-le totuşi alături) sau iubesc prea mult propriul spaţiu? Există cumva şi varianta în care se asumă sieşi? Ca responsabilitate.

Oamenii care muncesc o viaţă întreagă pentru a avea o casă numai a lor, fără a fi constânşi de chirii sau colegi de apartament, ce caută de fapt? Un spaţiu, nu oarecare, unul în care să îşi manifeste libertatea şi intimitatea.

Cei care nu au datorii şi cei care nu se împrumută se feresc de responsabilităţi sau vor să fie cât mai puţin legaţi de ceva anume? Până la urmă ideea de spaţiu o putem extinde până la varianta în care tu, ca individ, vrei să-ţi aparţii cât mai mult şi totodată nimeni şi nimic să nu te controleze. Acesta este liberul arbitru!

De ce s-au inventat închisorile? Da, să nu mai fie liberi cei care fură libertatea sau bunurile altora, cei care vor prea mult pentru ei sau care abuzează la un moment dat de ceva; şi se aleg cu pedeapsa cea mai mare: privarea de ceea ce iubesc mai mult.

Cerşetorii, oamenii care locuiesc pe străzi şi care sunt duşi  într-un cămin pentru a se integra în societate, nu se simt bine acolo. De multe ori am auzit că atunci când li se oferă un acoperiş, o masă caldă şi atenţie, fug. Nu suportă disciplina, constrângerile, responsabilitatea de a merge drept.

Femeile de afaceri, care devin atât de stăpâne pe ele şi pot cumpăra orice-şi doresc de ce-şi doresc să fie independente? Poate pentru că mult timp au stat sub grija barbatului, au fost considerate slabe si vulnerabile. (un lucru este clar: un om mânat de ambiţii nu mai este slab, bineînţeles, când ele sunt constructive!)

Pentru libertate s-au purtat razboaie, s-au împărţit popoare şi religii, s-au comis sinucideri în masă şi multe alte acte mai mult sau mai puţin logice. Mare mea întrebare este:  Cine este liber cu adevărat? 

Indiferent că suntem într-o relaţie sau suntem singuri, datori sau plini de confuzie, nevoia de spaţiu şi nevoia de a nu fi legaţi ne poartă spre deciziile pe care în cele din urmă le luăm. Exagerez dacă spun că această nevoie ne cheamă la ea?

Nu suntem obligaţi cu nimic pe lumea asta, putem alege orice din miile de variante care ne stau la dispoziţie. Şi totuşi… deciziile ne definesc, ne spun cine suntem cu adevărat, în ciuda cuvintelor noastre!