Mai avem încredere în oameni?

 

Te-ai gândit vreodată ce anume te face să crezi într-un anumit om iar pe altul să-l simţi de la început, să-l ignori?  Ne asumăm un risc atunci când dăruim încrederea noastră cuiva. Da, sunt şanse să dai totul şi să primeşti ceva din alte domenii. De parcă ar fi primul risc! Şi totuşi, de ce tot mai mulţi oameni au din ce în ce mai puţină încredere în cei din jurul lor?

Atunci când cineva stă în faţa ta cu anumite intenţii ele se simt. Orice intenţii, chiar şi fără ele, simţim oamenii din jur, unii ne plac iar alţii pur şi simplu nu ne inspiră mare lucru.

Nu ştiu cum dar simţim binele, falsul, invidia, sinceritatea, materialismul atunci când ele ne înconjoară. Din această cauză suntem înarmaţi cu suspiciune atunci când cunoaştem un om. Nu-i acordăm şansa ca el să crească în ochii noştri prin binele pe care sigur îl are în el dar şi-l ascunde pentru că altfel ar deveni vulnerabil. Cum să devii vulnerabil când sădeşti bine?

 De fapt, mai pe româneşte, lumea-i consideră naivi sau fraieri pe cei care cred cu tărie în bine şi frumos. Şi e atât de simplu să nu crezi! Nu ai nevoie de nimic pentru asta, doar să fii contra sau să nu accepţi.

De ce toţi spun: ” Nu mai am încredere în nimeni!” ? Neavînd încredere ne izolăm, ne bazăm doar pe noi (uneori nici măcar aşa) sau trăim superficial, urmăm un sens unic. Există oare dezamăgiri atât de mari încât şansa nu mai merită  lumina zilei? Ce ne împiedică să credem unii în alţii? Nu am văzut nicăieri să sărăceşti dăruind. Asta bineînţeles dacă o faci cu toată inima!