De ce ne place să călătorim?

love2travel.jpg

Foarte puţine cazurile cu oameni care să nu fie nerabdători să plece la drum. Atunci când ştiu că trebuie să călătoresc, să ajung într-un loc nou, nu mai am stare. Îmi pregătesc tot ce este nevoie, cu câteva zile înainte (uneori chiar şi pe ultima sută de metri) şi abia aştept să mă urc în tren. Cu el îmi place să călatoresc cel mai mult (nu am fost cu avionul încă, e posibil să-mi placă)

Ne place mai mult ce vom găsi în faţă sau pur şi simplu faptul că lăsăm concret ceva în urmă, la care oricum ne putem întoarce atunci când vrem noi? Ideea de a evolua, ideea de mişcare ne dă forţă şi elan. În vacanţe sau în călătorii lumea doarme mai puţin, nu este obosită, face multe şi nu se plânge. Energia asta cred că a fost una conservată bine în zilele acelea când lipseşte cheful. Avem şi dintr-astea din păcate!

Ce-mi place mie aşa mult când plec la drum, când ajung într-un loc nou? Agitaţia din oraş, faptul că oamenii uitându-se la mine nu ştiu că sunt în vizită sau sunt “de-a lor”, clădirile noi şi imaginile care-mi revin în minte la o noua revedere a lui. Ne place să intrăm în contact cu noul, ne place să comparăm locurile, mai ales când vezi că la tine acasă nu e chiar aşa rău cum cred unii, vezi bucuria de a te întoarce acasă cu drag.

Vii cu impresii noi şi totodată simţi că ai ieşit dintr-o oarecare rutină. Îţi vine mai simplu să continui cu forţe proaspete de acolo de unde a rămas totul pe loc. Unii nu suportă să stea în casă şi sunt în permanentă mişcare, se plimbă dintr-un loc în altul numai pentru a ajunge cât mai târziu acasă. Alţii, dimpotrivă, preferă liniştea propriei locuinţe şi nu mai ies de acolo.

Cum explici nevoia de a călători? Ce cauţi de fapt, cu fiecare loc nou în care mergi? Ce anume te cheamă?

14 Responses to “De ce ne place să călătorim?”

  1. Homo Peregrinus si asa se explica totul .

  2. Frumos! Altfel zis: viata, o cursa continua impotriva mortii.

  3. Probabil că e mai bine cu trenul, dar ăsta nu are acces în toate cotloanele ţării.
    Eu aş călători dac-aş avea bani… hmm… aş face turul lumii!
    Eu am o obsesie cu mersul pe jos. Am văzut la televizor cazuri de oameni care voiau să bată recordul Guinness şi care mergeau 20.000-30.000 de km pe jos, în jurul lumii. Mi-ar plăcea şi mie să fac asta.

  4. pentru ca e fain. e ca sexu’. odata ce i-ai prins gustul nu te mai poti lasa.

    da

  5. necunoscutul. si ca sa-ti aduci aminte cum e acasa.si sa ti sa faca dor ca s-o poti continua (viata)

  6. -> Mihai
    Si eu as calatori, in cat mai multe locuri. Legat de aceasta dorinta mai este si cea de a fotografia tot ce vad si unde merg :)

  7. -> Danutz
    Depinde de gusturi, ele atrag mai intai si ne aduc mai apoi la fazele avansate ale dependentei, nu?

  8. -> Manole,
    Intr-adevar, incercam sa patrundem necunoscutul in cat mai multe feluri, prin cat mai multe moduri. Setea de cunoastere, acumularea de impresii ne fac sa simtim ca se misca ceva, nu?

  9. Ai ghicit cine era autorul?

  10. -> Ionatan
    Cred ca da, insa imi plac mult confirmarile :P

  11. Imi place sa calatoresc, imi plac locurile noi si tot ce au ele de oferit si bune si rele. Cel mai mult imi place sa calatoresc cu trenul, imi ofera o stare aparte, este o experienta care ma atrage mai mult decat orice alt mijloc de transport. Eu unul vreau sa vad lumea cu orice pret. Cred ca as regreta enorm la un moment dat daca nu voi face acest lucru.

    PS: Imi place cum scrii si ce scrii! Ma bucur sa te descopar. Si eu am un nou link la blogroll ;)

  12. -> Ionut
    Da, calatoriile ma fascineaza si pe mine! Mai ales daca acolo pe unde merg fac si fotografii, multe fotografii! :)
    Te mai astept!

  13. E foarte placut sa gasesti pe undeva scrise ganduri ce nu demult ti-au trecut si tie prin minte.
    Cred ca depinde foarte mult de ce fel de om esti. Eu sunt un impatimit al calatoriilor pentru ca vreau sa descopar locurile despre care am citit in romanele, cartile de istorie sau albumele de arta pe care le-am rasfoit. Daca locul in care ma aflu are o mare semnificatie pentru istoria noastra incerc un sentiment deosebit. Ma simt de parca as pasi intr-un spatiu nobil, care prin faptele care au avut loc acolo inseamna foarte mult pentru ceea ce sunt astazi. Insa cel mai frumos lucru e sa ai abilitatea de a rezona cu o cultura complet diferita de a ta. Sunt momentele in care realizezi ca nu suntem atat de diferiti precum credem si ca ‘diferentele’ sunt cele care dau culoare vietii.
    Calatorim pentru a iesi din monotonie, calatorim pentru ca vrem sa ne intelegem, sa ne ‘imbogatim’ si pentru ca simtim nevoia de frumos.

  14. Mulţumesc pentru această călătorie în scris ;)

Leave a Reply