Interesul pentru rating şi lumina din rampă
Dacă spui că nu te interesează faima, popularitatea şi atenţia celorlalţi înseamnă că scrii doar pentru tine. De ce trebuie făcut însă acest lucru public? Ce cauţi pe blog?
Ideea este că fiecare va avea mereu ceva de zis, indiferent că este profund, (ne)interesant sau de pus în lumina reflectoarelor. Aflându-te pe blog eşti oarecum sub un joc de astfel de lumini si ele se pot opri “pe tine” când ajungi în top 100 (sau orice top, unde ideea de bază este ”fie ca cel mai bun să câştige” - în acest caz puncte de rating) .
Apoi jocul continuă, trebuie să fii în permanenţă informat, plin de inspiraţie şi de idei dar mai ales de “cuvinte potrivite” (cum spunea Arghezi). De ce toate astea? Păi, cine vrea să devină volatil, într-o lume în care majoritatea încearcă să lase moştenire strălucitoare celor care vor veni după noi? Istoria se scrie din mers dar nu fără cap. Şi nu o scrie cineva ci e un fel de autodictare. De altfel, marile personalităţi care au rămas în istorie nu se află acolo pentru că au urmărit recunoşterea anumitor valori ci prin simpa lor interacţiune cu ceilalţi şi impresiile celor din urmă despre ei.
Cineva îmi spunea că unii trişează numai pentru a sta pe primele locuri. Sunt şi alţii care nu respectă rândurile şi regulile. Dacă adevărul oricum iese la iveală, de ce ne mai interesează modalităţile prin care cineva ajunge sus? Câţi dintre noi nu s-au simţit nedreptăţiţi atunci când în urma unui efort suplimentar altcineva să culeagă roadele şi ropotul aplauzelor? Da, dar noi nu vrem aplauze, vrem doar adevar.
Ehe, trăim în România. Aici se speculează fiecare milimetru de oportunitate iar egoismul este pe primele locuri în topul cunoaşterii sau a dezvoltării de sine. Iar acum nu generalizez, mereu acord şanse celor care emană omenie!
Totuşi, la ce ajută lumina reflectoarelor? Creşte popularitatea, stima de sine, îţi demonstrezi că poţi aşa de multe sau doar la umplerea de sine?
Cred că zâmbetul din urmă, atunci când eşti sau nu mulţumi de ceea ce ai făcut, spune totul, dacă este modest sau doar un rânjet banal.
Filed under: Relaţii şi comunicare | Tagged: câştig, mândrie, rating
Părerea mea despre România este chiar opusă. N-am văzut prea mulţi egoişti, ci dimpotrivă, spiritul colectivist e la putere: dacă cineva obţine anumite realizări, toţi se simt îndreptăţiţi la beneficiile lui.
Pe unii, „lumina reflectoarelor” îi ajută să creadă că au făcut tot ce era posibil ca să se realizeze. O iluzie, bineînţeles.
Mihai,
Poate sunt inconjurata de prea multi egoisti sau in ultima vreme fenomenul mi-a sarit in ochi mai mult ca de obicei.
Spiritul colectivist l-am vazut acolo unde erau competitii intre romani si altii.
E pe un forum o persoana a carei dorinta este sa ajunga la tv, la radio, oriunde, numai sa ajunga celebra. La un moment dat cineva a scos si o carte care avea ca titlu acel topic.
Nu am nimic impotriva acestor oameni, imi permit doar sa observ si uneori sa ma amuz.
Multumesc pentru vizita!
In ciuda faptului ca tot ce ai spus este adevarat si, intr-adevar se intampla si doare, inca mai rad de poza atasata acestui post. :))
Andrei,
Multumesc pentru cuvintele tale, am fost surprinsa in mod placut de ceea ce ai scris pe blogul tau despre mine.
A! Poza mi-a placut si mie de la prima vedere, mai ales ca unii oameni schiteaza astfel de ranjete in realitate, saracul catel nu stia ca arata asa, in mod sigur era provocat de un om