Atunci când nu te priveşti în oglindă, nu te vezi. Sunt multe sortimente de orbire. Pe cel al lui Saramago nu-l mai pomenesc. Dacă ai şti că la fiecare privit în oglindă o a doua persoană îţi răspunde, ca un reply la sms, cum te-ai uita la ea?
p.s. Trebuie să pomenesc o expresie auzită recent: click-uri de priviri.
Nemulţumitului i se ia ce are pentru că e lacom. Adică, mai stai puţin pe minus ca să vezi cum e cu plus. Ar fi bine să i se ia nemulţumirea dar în acest caz s-ar numi happy face. De aici intrăm în alt domeniu şi nu dezvolt acum.
Te trezeşti dimineaţa, te învârţi prin casă şi atunci când priveşti în oglindă strigi indignat: nu sunt eu ăsta! Am întrebat pe cineva dacă face aşa, în contul replicilor pe care nu le-am dat tuturor mofturoşilor.
E uşor să spui cum nu se face, ce nu-ţi place, ce nu-ţi convine, ce nu ai, ce nu vrei, etc. Reţetele nu ne plac aşa că fiecare personalizează exigenţele cum se pricepe.
Rimează cu chicoteli dar nu înseamnă acelaşi lucru. E logic. Fac doar pereche bună când stau împreună. Ai mai vorbi pe ascuns dacă ai şti că eşti văzut? La copii, astfel de comportament e firesc. Ei nu se jenează să-şi spună mici secrete după ureche în timp ce colegii de joacă se întreabă curioşi (sau nu) ce au de ascuns jmecherii din faţa lor. Diferenţa e că la maturitate oamenii sunt conştienţi de ceea ce fac (sper 
), mai repede ca la vârsta când îşi sfredeleau genunchii.
p.s. cu alte cuvinte aici
Degetele inventeză pe piele miresme vechi şi noi: muguri de vişin cu mosc.
Cândva o să încerc şi grâu încolţit, îşi zise străinul aducându-şi aminte cum a fost întrebat de ce nu gustă direct boabe de grâu sau făină. Pentru că n-a înţeles comparaţia, s-a mulţumit cu expresia de nedumerire de pe chipul curiosului.
Câte unii au talentul de a se asculta vorbind până când uită ce vroiau să-ţi povestească. Era unul dintre ei.
Parfumul revenea în memorie ca după un lung sechestru.
Puţin după miezul nopţii. Pădurea freamătă a glasuri de frunze, a răcoare. Oraşul se dezbracă de formalisme şi de politeţuri. Pe câmpii, acolo unde greierii sunt vedete rock, norii prevestesc întâlnirea.
Vântul nu mai încape în zi, se dezlănţuie în întuneric. Gânduri fără stăpân bat cărări mişcătoare. Noaptea n-are astâmpăr azi, curge în răspăr ca nebuna. Toate astea în timp ce o picătură de ploaie se-ntreabă câţi kilometri pe oră prinde de sus până jos, la pământ.
foto de aici
Ziua florii de plop ţine cât şapte zile de om. Petalele de plop ies de la hibernat pe vârful degetelor. În tălpile goale, cu umerii goi şi nepăsători. Ca nudiştii pe o insulă sălbatică.
Aglomerează văzduhul, ochii şi nările oricărui trecător, cu nonşalanţă. Aşteaptă, parcă ar spune. Acum trec pe zebră, mâine n-o să mă mai vezi. Luna mai e pe sfârşite. Deja! Semaforul doarme. Alege când vrei să treci!
Fii floare de plop din floarea de os! Uită-mă, uită-te, îşi spun petalele când cresc.
later edit: îmi cer scuze pentru comentariile pe care le-am şters dar s-a intrat cu noroi în textul de mai sus, fără nicio legătură
Paper Aeroplane este piesa cu care i-am descoperit pe cei doi australieni, Angus şi Julia Stone. Ea m-a determinat să le ascult toate albumele. De fapt, sunt numai două, restul sunt ep-uri.
I spilled the ink across the page trying to spell your name
So I fold it up and i flick it out
Paper Aeroplane
It wont fly the seven seas to you
Cause It didnt leave my room
But it awaits the hands of someone else
The garbage man
Got to say mmm mmm mmm
I spilled the ink across the land
Trying to spell your name
UP and down there it goes
Paper Aeroplane
It hasnt flown the seven seas to you
But its on its way
It goes through the hands
Then to someone else
To find you girl
So he opens it up and reads it out to all his friends
Amongst the crowd a heart will break and a heart will mend
He walks on home tired from work
The letter falls from his hand
He reaches out only to catch the sky
It’s gone with the windpe
download aici
mai multe aici
Se ţese în alte direcţii dar nu s-a oprit. Scrisul meu, după aproape doi ani de blog, stă sub alte semne de-ntrebare. Voluntariat, timp liber şi mai ales unul virtual. Până unde? Există o grămadă de lucruri pe care le poţi face în afara pc-ului! Nu spun ceva nou acum.
Azi dimineaţă pe Guerilla, Dobro şi cu Craioveanu vorbeau cu Piticu. L-au întrebat care este secretul succesului pe blog iar el a spus că trebuie să scrii mult. Mult şi bine, pentru ca oamenii să te citească.
Recunosc, nu ştiu cine este Piticu dar am auzit vorbindu-se despre el. L-am citit prea puţin pentru a vedea dacă scrie bine dar am observat altceva. Acoperă nevoia de cheat-chat. Poate nu ai chef să vorbeşti cu cineva dar vrei să auzi o impresie, o glumă, o ştire ca-ntre prieteni, etc. O face în aşa fel încât te simţi ca la cafenea.
Fără a avea ceva împotriva blogărilor ca el, fenomenul trebuie să aibă un soi de finalitate altfel, care este scopul?
Până una-alta, scrisul meu e în altă parte.
Când nu te cunoşteam
cerul părea mai înalt
decât este,
scăldat în întuneric.
De fapt, te aflai
cu câteva etaje serioase
mai sus
şi-mi arătai cum se foloseşte lasoul
pe timp de ceaţă.
Da, eram două căsuţe,
transparente,
din cauza simulării.
Ne încerca, timid,
un culoar îngust
al apropierii.
(cele două căsuţe se întindeau reciproc spre culoar
să-şi deschidă uşile
cu o singură cheie)
Când te-am cunoscut,
lanterna era deja inventată
iar drumul – bătătorit cu stele.
Acum răspunsul se tranformă-n lumină,
cine mai are nevoie de ele?
mai multe poezii aici
